Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!





Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna lui aprilie in 20 de zile: pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Teodor Trihina (sec. IX).

    Cuviosul Parintele nostru Teodor, cel numit Trihina, adica parosul, a fost din cetatea marelui Constantin, nascut si crescut de parinti cu buna stare. Deci, incredintandu-se de intelepciunea ce izvoraste din Sfintele Scripturi, a lasat lumea bogatia si slava pentru Dumnezeu si ducandu-se la munte, a intrat intr-o manastire pustniceasca si s-a facut monah.

    Si avea o petrecere aspra, pentru infranarea pornirilor trupesti, ca se nevoia, luptandu-se, in fiecare noapte, cu gerul si sta la rugaciune, neacoperindu-si niciodata capul si purta tot timpul o haina aspra de par pe trup, de unde i s-a tras si numele de Trihina. De aici, inca, si acea manastire pustniceasca, in care Cuviosul ducea, viata aspra, a luat numele de Trihina.

    Deci, Sfantul Teodor a luat, de la Dumnezeu, pentru nevointa lui, putere asupra duhurilor celor necurate si darul facerii de minuni. Si, facandu-se pilda tuturor, de viata duhovncieasca, povatuind si tamaduind cu darul lui Hristos, durerile si neputintele celor ce veneau la el cu credinta, Cuviosul Teodor s-a dus catre Domnul, la adanci batraneti.
 



 

Intru aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Anastasie, egumenul Muntelui Sinai.

    In ce fel de evlavie a fost crescut, din tinerete, de Dumnezeu purtatorul, Parintele nostru Anastasie, ne incredintam din cuvintele lui, pe care, ca pentru sine, le-a grait asa:

    "Cei ce au vazut pe Hristos in trup, prooroc il socoteau ca este, iar noi, desi nu L-am vazut pe El cu ochii cei trupesti, insa din inimi tinere, copii si prunci fiind noi, L-am cunoscut indata pe El, ca este Dumnezeu si stapan atotputernic si facator al veacurilor si ne-am invatat a-L marturisi, ca lumina a slavei Tatalui. Iar sfanta Lui Evanghelie, cu atat de mare credinta o ascultam, ca si cum pe Hristos Insusi, L-am auzi vorbind cu noi. Iar pe margaritarul cel fara prihana, al Preacuratului Sau Trup, primindu-L, credem ca pe Hristos Insusi Il primim. Iar, cand vedem pe icoana numai chipul Lui cel dumnezeiesc, il cinstim, ca pe Insusi Cela ce, din cer, spre noi priveste si I ne inchinam si catre Dansul cadem."

    Cu aceste scurte cuvinte, Cuviosul Anastasie a aratat, in ce fel, din tineretea sa, a invatat sa cunoasca pe Hristos, adevaratul Dumnezeu, sa creada in El, sa se teama, cu frica curata, sa-L iubeasca din toata inima si sa-L cinsteasca in Sfintele icoane, cu inchinaciunea cuvenita lui Dumnezeu. Iar, dupa ce a ajuns la varsta cea desavarsita, a lasat lumea si cele din lume, si, luand crucea, dupa porunca Evangheliei, a urmat cu ravna lui Hristos si, intrand intr-o manastire, s-a facut monah. Deci, dorind sa se povatuiasca la cele mai mari nevointe si barbatilor celor desavarsiti sa le urmeze, in fapta buna, s-a dus la Ierusalim si, inchinandu-se cinstitelor si Sfintelor Locuri, a mers la muntele Sinai. Si, afland acolo multi barbati sfinti, sporiti in faptele bune, cele monahicesti, a ramas la ei, supunandu-se lor si slujindu-le cu ravna. Egumenia muntelui Sinai o tinea, in acea vreme, Cuviosul Parintelui nostru Ioan Scararul.

    Si a luat de la Dumnezeu, pentru smerita lui cugetare, darul cunostintei celei duhovnicesti si al intelepciunii celei mari, si a alcatuit cuvinte mult folositoare de suflet si a scris vietile unor Sfinti Parinti, apoi, si de darul preotiei s-a invrednicit. Asemenea, dupa Sfantul Ioan Scararul si dupa Gheorghe, fratele acestuia, Anastasie, a fost egumen al muntelui Sinai. Si se nevoia impotriva ereticilor, scriind mult impotriva lor, ca certandu-se cu ei, ii mustra, ii biruia, si-i rusina. Si se incepuse in Alexandria, pe vremea imparatiei lui Zenon, acea erezie impotriva Sinodului al patrulea a toata lumea, al Sfintilor Parinti de la Calcedon. Si, pe cand acea erezie incepea, era in Alexandria un patriarh mincinos, Petru ereticul, care se numea Mosog. La aceasta erezie, s-a unit si Sever, care se numea "fara de cap", din pricina ereziei, si care a rapit scaunul patriarhal al Antiohiei. Deci, pe acesti eretici, Cuviosul Anastasie, in zilele sale, biruindu-i cu dumnezeiestile carti, se lupta cu ei, nu numai in muntele Sinai, ci si in toata Siria, in Arabia si in Egipt, pe de o parte, prin scrierile sale, iar pe de alta, strabatand el insusi pretutindeni si dezradacinand acea erezie, alungand-o si intarind dreapta credinta in Biserica lui Hristos. Si asa, placand lui Dumnezeu mai mult decat alti parinti, la adanci batraneti, s-a dus catre Domnul. Iar sfarsitul lui a fost pe vremea imparatiei lui Heraclius (610-641).
 



 

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Anastasie, de la Sinai.

    Celor ce sunt in credinta crestineasca, tuturor oamenilor, li se da, de la Dumnezeu, inger spre pazire in toata viata lor; numai daca cineva nu l-ar goni pe el, cu faptele cele rele. Ca, precum pe albine le goneste fumul, iar pe porumbei mirosul urat, asa si pe ingerul pazitor al vietii noastre il gonesc, departe de noi, pacatele noastre cele rele, adica: betia, desfranarea, tinerea maniei si celelalte fapte rele. Pentru aceasta, dar, si Proorocul a zis: "Nu va lasa sa se clatine piciorul tau, nici nu va dormita Cel ce te pazeste" (Ps. 120, 3). Adica, sa nu incline piciorul tau mai mult spre jocuri, decat la Biserica si sa nu iubesti mai mult desertaciunile, decat Scripturile. Iar, ca sa nu atipeasca ingerul, trebuie sa nu-l facem sa se departeze pentru rautatile noastre. Ca Dumnezeu, cand a facut neamul omenesc, a poruncit ingerilor ca sa-l pazeasca pe el. Drept aceea, pe sufletul fiecarui om credincios, ingerul lui il povatuieste la toate bunatatile. Iar dracii mult smintesc pe credinciosi, cei ce vietuiesc, voind sa placa lui Dumnezeu, ca sa-i lipseasca pe dansii de Imparatia Cerurilor. Dar ingerul lui Dumnezeu, cei ce-i pazeste pe ei, nu-i lasa. Iar necredinciosilor nu le fac dracii nici o sminteala, nici nu-i supara. Ci numai pe credinciosii ii inseala, ca impreuna cu ei, sa fie osanditi la chinuri. Si cand omul cel credincios vietuieste intru dreptate, ingerul lui Dumnezeu se bucura de el. Iar cand incepe a nu face adevarul, ci a minti si a fura, a se imbata si a invrajbi, a nu umbla la biserica, a se mania, a para, a fi zgarcit, atunci, ingerul lui Dumnezeu se scarbeste de dansul, iar dracii dantuiesc, aducand tot felul de rautati cumplite asupra lui. Pentru aceasta marele Osilie zice: "Ingerii scriu numele tuturor celor ce intra in biserica, fara de manie si fara de rautate, precum si numele celor ce se roaga si postesc." Vezi, o, omule, sa nu te lipsesti de scrierea ingerului, pentru lenevirea ta, ca fiecarui credincios i s-a dat, de la Dumnezeu, inger si acela toate lucrurile cele bune le scrie. Si, chiar la cei necredinciosi, fiecare tara are, totusi, cate un inger de la Dumnezeu, precum zice Scriptura: "A pus Dumnezeu hotare neamurilor, dupa numarul ingerilor lui Dumnezeu." Iar Antioh a zis: "Se cade noua a lua aminte la cele de folos, ca doi ingeri sunt impreuna cu omul, unul drept, iar altul al satanei." Si ingerul lui Dumnezeu este bland, tacut, milostiv si rusinos. Deci, cand acesta se suie in inima omului, il sfatuieste la dreptate, la curatie, la smerenie, la supunere, la dragoste si la milostenie. Iar cel viclean este manios, mandru si urator, iute, zgarcit, urator de frati si nesupus si toate lucrurile cele rele le are. Deci, din lucruri sa-l cunoastem pe fiecare inger si celui viclean sa nu-i dam loc in noi, ci, cu frica lui Dumnezeu, sa-l gonim pe el. Iar celui drept sa-i deschidem inima si sa-l primim pe el, ca sa ne povatuiasca pe noi la adevar si de la viclesugul diavolului si de la smintelile lui sa ne izbaveasca pe noi.
 



 

Intru aceasta zi, cuvant al aceluiasi Anastasie egumenul, despre marturisirea pacatelor.

    Bine este, cu adevarat si de folos, ca sa ne marturisim pacatele, insa, la parinti duhovnicesti iscusiti, iar nu la preoti simpli si neiscusiti, nedestoinici a folosi un lucru ca acesta. Ca nu cumva, prin dragostea lor cea nefolositoare si prin canonul dat fara iscusinta, sa pagubeasca pe cela ce vine la spovedanie si nefolositor si lenes sa-l faca. Deci, de vei afla un om duhovnicesc, care sa poata sa te indrumeze pe tine, sa nu te rusinezi sa te marturisesti la el, ca lui Dumnezeu, iar nu ca la un om. Ca a zis unul din Sfinti: "Cel intelept in sufletul sau, nu se rusineaza de caderea sa si nu se sfieste si nici nu se sminteste, a-si marturisi pacatele sale." Ca, zice Ioan Teologul: "Daca marturisim pacatele noastre El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea" (I Ioan 1, 9).

    Sunt insa multi din cei de rand, preoti fatarnici, care fac lucruri de rusine, nu numai umbland ei insisi prin noroiul faptelor celor rele, ci, inca, se fac si invatatori la rau, incat, nici ei insisi nu ies la lumina, nici pe cei ce ar voi sa vina, nu-i lasa. Drept aceea si Domnul, pentru unii ca acestia, a zis: "Voi voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inchideti Imparatia cerului inaintea oamenilor: ca voi nu intrati si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati" (Matei 23,13). Si iarasi: "Voi sunteti lumina lumii si sarea pamantului." Si: "Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer" (Matei 18,18). Iata pentru ce nu se cade a ierta pacatele pe plata si fara de canon.

    Drept aceea, ca un ce esti, la om sa te marturisesti, iar Dumnezeu, printr-insul intorcandu-te sa invatandu-te, te va ierta ca si pe David, prin Natan. Drept aceea, si zice: "Sa ma intoarca pe mine cei ce se tem de Tine, Doamne, si cei ce cunosc marturiile Tale. Certa-ma-va dreptul cu mila si ma va mustra." Pentru ca preotii sunt slugi ale lui Dumnezeu si impreuna vietuitori cu ingerii si datatori de mantuire. Iar aceasta si Apostolul o zicea: "Asa sa ne socotiti pe noi, ca pe niste slugi ale lui Hristos si iconomi ai tainelor lui Dumnezeu." Ca om pe om ajuta, mustrandu-l prin invatatura spre pocainta, iar Dumnezeu curateste pacatele celor ce se pocaiesc si mai mult nu le pomeneste. Pentru ca a zis: "Spune-ti tu, mai intai, pacatele tale, ca sa te indreptezi."

    Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.


  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE