Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!





Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna februarie in 9 zile: Pomenirea Sfantului Mucenic Nichifor (+260)

    Sfantul Nichifor era din Antiohia cea mare a Siriei si era, atunci, in cetate si un preot, anume, Saprichie. Amandoi atat de mare prietesug si dragoste aveau intre ei, incat multi ii socoteau pe ei ca sunt frati de o mama. Si, vietuind ei multa vreme intr-o iubire si prietenie ca aceasta, au starnit invidia vrajmasilor si semanand intre dansii neghina si ura, atata vrajba si cearta a fost intre ei, incat si pe drumuri de se vedeau, se ocoleau unul pe altul. Iar, dupa multa vreme, in vrajba si in ura fiind ei, trecand mania cea dintai, Nichifor a vazut ca gresise fata de prietenul si preotul sau. Il cuprinse parerea de rau si, marturisindu-si vina, a rugat pe prieteni ca, mergand la preotul Saprichie, sa-l roage pe el, sa ierte pe cel ce se pocaieste si sa fie pace. Dar acesta, inca manios fiind, alunga cu vorbe aspre pe cei ce mijloceau. Si, iarasi, Nichifor a trimis pe alti prieteni, cu rugaminte de impacare. Iar preotul nici nu vrea sa-i asculte. Ci, invartosindu-si inima, a ramas neplecat, uitand cuvintele Domnului, Care a zis: "Iertati si veti fi iertati" {Luca 6, 37). Si iarasi: "Daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa-ti acolo darul tau, inaintea altarului si mergi intai si impacate cu fralele tau" (Matei 5,23,24). De asemenea: "De nu iertati voi, nici Tatal vostru cel din ceruri nu va ierta voua greselile voastre" (Marcu 11,26).

    Deci, vazand Nichifor ca Saprichie preotul n-a primit pe mijlocitorii sai, a mers el insusi la el si, cazand la picioarele lui, ii zicea: "Iarta-ma parinte, pentru Domnul, iarta-ma". Iar Saprichie nici sa caute la dansul nu voia, el care dator era ca pe fratele sau si mai inainte de rugaminte, sa-l ierte, ca unul ce era crestin si preot. Si s-a dus de la dansul Nichifor, rusinat si necastigand iertare.

    In acea vreme, s-a pornit in Antiohia, fara de veste, gonire mare asupra crestinilor, ca era pe vremea imparatiei lui Valerian si a lui Galeriu. Si a fost prins si Saprichie si l-au dus inaintea dregatorului si l-au intrebat acesta: "Cum iti este numele tau ?" Iar el a raspuns: "Saprichie ma cheama". Zis-a dregatorul: "De ce neam esti ?" Raspuns-a Saprichie:"Crestin sunt." Grait-a dregatorul: "Oare esti cleric ?" Raspuns-a Saprichie: "Preot sunt". Zis-a dregatorul: "Imparatii nostri, stapanii tarilor acestora si ai hotarelor Romei, Valerian si Galeriu, au poruncit ca cei ce se numesc a fi crestini, sa aduca jertfa zeilor, celor fara de moarte. Iar daca cineva defaimand, va lepada porunca imparateasca, sa stie unul ca acela ca, dupa multe chinuri, osandit va fi la cea mai grea moarte." Iar Saprichie, stand inaintea dregatorului, a zis: "Noi crestinii, stapane, pe Hristos il avem Dumnezeu, ca Acela Unul este imparatul-Dumnezeu, Ziditorul cerului si al pamantului, al marii si al celor ce sunt intr-insa, iar toti dumnezeii paganilor sunt draci, sortiti sa piara de pe fata pamantului, fiind facuti de maini omenesti si neputand sa ajute nimanui". Si a poruncit atunci dregatorul sa fie dat la chinuri, fara de mila. Si, mult fiind chinuit, Saprichie, toate le-a rabdat cu barbatie. Si, vazandu-l pe el neplecat, dregatorul a dat asupra lui porunca de moarte, zicand: "Saprichie preotul, cel ce a defaimat imparatestile porunci, nevrand sa aduca jertfa zeilor fara de moarte, cu sabia poruncim sa i se taie capul".

    Si, auzind fericitul Nichifor, ca Saprichie este in drum spre taiere si spre cereasca cununa, i-a iesit, alergand, in cale, si s-a aruncat la picioarele lui, zicand: "Mucenice al lui Hristos, iarta-ma, ca ti-am gresit tie." Iar acela nu i-a raspuns, fiind inima lui cuprinsa de draceasca rautate. Si Sfantul Nichifor, de mai multe ori i-a iesit in cale, acelasi lucru rugandu-se. Iar Saprichie, de ura orbindu-se, impietrit la inima petrecea, nevrand nicidecum sa-l ierte pe el, si nici un cuvant n-a zis catre fratele ce se ruga de el, cat si calaii se mirau de impietrirea lui. Si sosind la locul unde avea sa fie taiat Saprichie, iarasi a zis catre dansul Sfantul Nichifor: "Rogu-ma tie, mucenice al lui Hristos, iarta-ma de ce ti-am gresit tie, ca un om." Acestea si altele asemenea, graind Nichifor, impietritul la inima Saprichie nu l-a ascultat, ci si-a inchis urechile inimii sale, ca o aspida surda. Pentru aceea, Dumnezeu, de vreme ce Saprichie n-a luat aminte la cuvintele Lui din Evanghelie: "Iertati si veti fi iertati" (Luca 6, 37), a luat darul Sau de la Saprichie si indata acela a cazut de la Dumnezeu si s-a lipsit de cununa cea impletita lui.

    Deci, cand i-au zis lui slujitorii, pleaca-ti genunchii ca sa ti se taie capul, Saprichie a zis catre dansii: "Pentru ce voiti sa ma taiati ?" Zis-au lui aceia: "Pentru ca n-ai voit sa aduci jertfa zeilor si ai defaimat porunca imparatilor, pentru un om ce se zice Hristos". Iar ticalosul Saprichie, a zis catre dansii: "Sa nu ma ucideti, ca voi face ceea ce poruncesc imparatii." Asa l-a orbit ura, ca de la darul lui Dumnezeu s-a departat.

    Deci, auzind Nichifor aceste ticaloase cuvinte ale lui Saprichie, s-a rugat de el cu lacrimi, zicand: "Sa nu faci aceasta, o, frate iubite, sa nu o faci, sa nu te lepezi de Domnul nostru Iisus Hristos, nu pierde cununa cea cereasca. Iata, langa usa sta stapanul Hristos, nu pierde rasplata pentru care atat te-ai ostenit". Iar Saprichie, nicidecum nu voi a sa-l asculte, ci se sarguia spre pierzania cea vesnica, lepadand viata cea nesfarsita. Si, cazand astfel Saprichie cu totul din sfanta credinta si de la Hristos, adevaratul Dumnezeu, a inceput, Sfantul Nichifor a strigat cu mare glas catre slujitori: "Eu sunt crestin, eu cred in Domnul nostru Iisus Hristos; deci, in locul lui Saprichie, pe mine taiati-ma." Si n-au cutezat slujitorii sa-l ucida fara porunca dregatorului. Deci, alergand unul si instiintandu-l, acesta a poruncit ca pe Saprichie sa lase liber, iar pe Nichifor sa-l taie cu sabia. Si asa a fost taiat pentru Hristos capul Sfantului Nichifor, in locul lui Saprichie, in noua zile, ale lui februarie, luand cununa biruintei din dreapta Lui si stand inaintea Lui, in ceata Sfintilor Mucenici, celor ce cinstesc pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe unul din Treime Dumnezeu, Caruia se cuvine Cinstea si inchinaciunea, slava si stapanirea in veci. Amin.


Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre faptul, ca nu se cuvine a cere de la toti aceeasi nevointa, ci dupa viata dusa mai inainte si dupa puterea trupului.

    Era un calugar ce vietuia in Schit, aproape de biserica si, care fusese om mare in palatele imparatesti si avea si o sluga, venita dupa el, de-i slujea lui. Iar preotul bisericii, vazand smerenia lui, se minuna, cum dintr-o odihna mare ca aceea, intru atata saracie s-a smerit pe sine. Si din cele ce se aduceau la biserica ii trimitea si lui. Deci, a petrecut douazeci si cinci de ani in Schit si s-a facut inainte-vazator si vestit. Iar, auzind de dansul, un calugar din cei mai mari, egiptean, a venit ca sa-l vada pe el, neasteptand sa vada la el vreo usurare trupeasca. Si, intrand, i s-a inchinat lui si, facand rugaciune, s-a asezat. Deci, egipteanul vazandu-l pe el ca poarta haine moi si ca avea asternut si o piele sub dansul si putin capatai si picioarele curate si in papuci, acestea vazandu-le, s-a smintit, pentru ca la acel loc nu era acest fel de petrecere, ci, dimpotriva, aspra vietuire. Si, mai inainte vazatorul staret, cunoscand ca egipteanul s-a smintit, a zis ucenicul sau: "Sa ne faci noua masa pentru parintele, astazi, fierband putine verdeturi". Si, la vreme, au mancat. Tot asa, staretul mai avea si putin vin, pentru a sa neputinta, din care au baut. Iar, dupa ce s-a inserat, au cantat cei doisprezece psalmi si s-au culcat. Si, iarasi, mai inainte de Utrenie sculandu-se, s-au rugat pana la ziua. Si dimineata facandu-se, egipteanul a zis: "Roaga-te pentru mine" si, facandu-i metanie, a iesit, fara nici un folos. Iar dupa ce s-a departat putin, vrand sa-i fie de folos, staretul, trimitand, l-a chemat pe el. Si, daca a venit, iarasi l-a primit pe el cu bucurie. Si l-a intrebat pe el staretul, zicand: "Din ce loc esti parinte ?" Iar el a zis: "Din Egipt". "Si din care cetate ?" Raspunzand, a zis: "Eu nu sunt din cetate". Si i-a zis: "Dar ce lucru ai avut in sat ?" Iar el a zis: "Padurar, de pazit padurea, am fost." Grait-a staretul: "Unde dormeai si ce fel de asternut aveai ?" A raspuns: "Am dormit pe pamant, iar asternut nu am avut". Si i-a zis lui: "Oare, avut-ai ceva avere in sat, sau ceva vin baut-ai ?" Raspuns-a iarasi: "Au doara in buruieni puteam gasi bucate sau vin ?" "Apoi, cum traiai ?" ii zise. Si a raspuns acesta: "Mancam paine uscata sau, de aflam, putina pastrama si beam apa". Si, raspunzand, staretul a zis: "Mare osteneala. Dar oare aveau baie in satul acela ca sa te speli ?" Iar acela a zis: "Ba nu, numai in parau, cand voiam, ma spalam". Si dupa ce toate cele pentru dansul le-a intrebat staretul, vrand sa-i fie lui de folos, a inceput a-i spune lui viata sa, zicand: "Iata eu, nevrednicul, precum ma vezi, sunt din cetatea cea mare a Romei si intaiul sfetnic al imparatului am fost". Si egipteanul auzind, inceputul acesta al cuvintelor, s-a umilit si asculta cele ce se graiau catre dansul. Iar acela povestea mai departe: "Am lasat lumea si bogatia si slava imparateasca si am venit in pustiul acesta. Inca, am avut palate mari si multe averi si n-am bagat seama de dansele, ci mi-am ales aceasta chiliuta saraca. Si aveam pat de aur si asternuturi de mare pret. Iar in locul acelora, mi-a dat mie Domnul patul si pielea aceasta. Aveam atunci, iarasi, haine scumpe, iar, in locul acelora, acum port aceasta haina proasta. Tot asa si la masa mea, multe feluri de bucate se mancau si vin scump se bea. Iar in locul tuturor acelora, aceste proaste verdeturi le mananc si acest mic pahar de vin il beau. Inca aveam multe slugi, care-mi slujeau mie, iar, acum, in locul acelora, a indemnat Dumnezeu pe batraul acesta, de-mi slujeste mie. Si in loc de baie, cu putina apa imi stropesc picioarele mele, iar papucii ii port pentru neputinta mea. Iar in loc de cantari armonioase din alaute, imi cant cei doisprezece psalmi. Asemenea, si noaptea ma ostenesc, pentru pacatele pe care le-am facut, slujind putin lui Dumnezeu. Deci, ma rog tie, parinte, sa nu te miri de neputinta mea".

    Si, suspinand de cele ce a auzit, egipteanul a zis: "O, amar mie, ca eu din stramtoare si din necazul vietii mele celei dintai, acum am venit la odihna; ca cele ce n-am avut atunci, acum le am. Iar tu, din cea multa odihna, ai venit la necaz si din cea mai mare slava si bogatie, intru smerenie si saracie ai venit". Si, mult folos primind, a plecat si s-a facut lui prieten si venea la dansul pentru folos. Ca staretul era barbat cu dreapta socoteala si plin de buna mireasma a Sfantului Duh.
 


 

Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Ioan Gura de Aur.

    Doua razboaie sunt: unul este cand dezbraci pe cel sarac, iar altul este cand nu imbraci pe cel sarac, macar ca ai bogatie si aceasta este adevarata talharie. Deci, sa-ti scrii in mintea ta, totdeauna, a doua venire a Domnului si taina aceea infricosatoare, cand Judecatorul cel infricosator pe scaun va sta si cartile se vor deschide, faptele cele ascunse, desfranarile, furtisagurile, jefuirile, lacomiile, defaimarile, clevetirile, certurile, razboaiele, necinstirile, se vor arata. Pe acestea toate sa le gandesti, iar pe langa acestea, ia aminte si la focul cel nestins, care clocoteste, apoi, si la intunecimile de diavoli, stand imprejurul scaunului, precum si la cercetarea neamului omenesc, dand raspuns fiecare dupa faptele ce a facut. Gandeste-te, asemenea, si la despartirea pacatosilor de cei drepli, cand dintr-o data, toate ale pacatosilor vor lua sfarsit. Apoi, priveste cu blandetea, dreptatea, intelepciunea, milostenia si linistea, rabdarea cea in primejdii si celelalte fapte bune, pe cei ce le au, ii vor duce in Cereasca Imparatie.

    Iar radacina tuturor bunatatilor este postul, precum si calea tuturor rautatilor este imbuibarea. Ca nu se cade a grai de rau pe cel drept, pentru ca cei ce clevetesc si urasc pe robii lui Duninezeu, lui Hristos gresesc. Pentru ca suflelul, cel ce vrea sa placa oamenilor si slava lor o doreste, nu va vedea Imparatia lui Dumnezeu, macar de ar face toate bunatalile.

    In trei chipuri se poate lipi de Dumnezeu, orice suflet cuvantator: ori prin credinta cea fierbinte, ori prin frica lui Dumnezeu, ori prin invatatura si certarea de la Domnul. Iar, smerenia este varf, fiindca rabda cu bucurie clevetirile cele mincinoase si cuvintele cele napraznice. Ca cel ce este smerit cu adevarat, asuprit fiind, nu se tulbura, nici nu zice ceva, jelandu-se, ca a fost asuprit. Ci, primeste asupra sa clevetirea ca un adevar si nu se mai ingrijeste, certandu-se cu oamenii, care l-au clevetit, ci iertaciune iti cere. Ba inca, unii si nume de defaimare si-au facut, macar ca nu erau vrednici de defaimare.

    Stiut lucru este ca intr-altfel se tamaduieste desfranatul, intr-alt chip ucigasul, intr-altul, fermecatorul si intr-altul lacomul. Intr-alt chip se tamaduiesc hotii, intr-alt fel betivii. Pentru aceasta, de mult mestesug are trebuinta cel ce carmuieste oile cele cuvantatoare, ca sa stie a lega la rani doctoriile cele potrivite si de folos. Dumnezeului nostru, slava!
 


  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE