Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de asemanare decât serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

ALE  CUVIOSULUI  PĂRINTELUI  NOSTRU  DOROTEI
Multe feluri de invătaturi către ucenici săi, când s-a osebit de mânăstirea sa, după săvârsirea avvei Versanufie
 


CUVANTUL 11

SA TAIEM PATIMILE DEGRABA PANA NU NE OBISNUIM CU ELE




        Fratilor, luati aminte cum sunt lucrurile si va paziti sa nu va trandaviti, ca o mica lene la inceput, in cele din urma, ne duce la mare primejdie.
        Deunazi, am mers la un frate sa-l vad si l-am gasit bolnav. Intrebandu-l ce are, mi-a spus ca l-au prins frigurile spate zile si au trecut patruzeci de zile si tot nu poate sa-si vina in fire. Vedeti, fratilor, la cata ticalosie ne aduce lenea si nepaza? Din inceput nu baga cineva de seama un lucru mic si i se intampla din aceasta o mica neputinta, dar fiind din fire neputincios si slab, multa vreme nu poate sa se indrepte. Numai sapte zile l-au prins frigurile pe acel ticalos frate, si iata, in atatea zile nu poate sa-si vada sanatatea.
        Asa este si boala sufleteasca. Pacatuieste cineva un pacat mic si multa vreme patimeste ticalosindu-se si nu se poate izbavi de dansul altfel decat numai prin ajutorul doctorului, si prin doctorii. Si macar ca la boala trupeasca gasim multe pricini, sau ca doctoriile fiind vechi nu folosesc, sau ca doctorul este neinvatat si din nestiinta da alta doctorie in locul alteia, sau ca bolnavul nu pazeste ceea ce i-a poruncit doctorul. Dar la suflet nu este asa. Ca nu putem zice ca doctorul este neinvatat, nici ca n-a dat doctoriile ce se cuvin. Caci Hristos este doctorul sufletelor noastre care stie toate si la fiecare patima da doctoria cea folositoare si tamaduitoare. Adica la trufie - poruncile smereniei; la neinfranare - ale postirii; la iubirea de argint, ale milosteniei. Si in scurt, la fiecare patima are poruncile cele cuviincioase oranduite spre tamaduire, caci este doctor iscusit, iar doctoriile ii sunt folositoare, ca sunt totdeauna noi si proaspete si niciodata nu se invechesc, ci cu cat se intrebuinteaza, cu atat se innoiesc. Astfel nu este nimic care sa poata opri tamaduirea sufletului, decat numai nepaza noastra.
        Deci, fratilor, sa ne sarguim pana avem vreme, sa nu ne lenevim a face bine, ca sa aflam ajutor in vremea ispitei; sa nu cheltuim viata noastra in zadar. Din atatea cate auzim, ma mir ca nu ne ingrijim, ci toate le defaimam. Iata, vedem cum unii dintre noi se rapesc din aceasta viata si cum nu ne punem silinta sa ne indreptam, stiind prea bine ca putin cate putin ne apropiem si noi de moarte? Iata, de cand vorbim, au trecut doua sau trei ceasuri, care s-au scazut din viata noastra si ne-am apropiat de moarte. Apoi, cum nu ne infricosam, ci pierdem in zadar vremea? Cum nu ne aducem aminte de cuvantul batranului acela ce a zis: ca de va pierde cineva aur sau argint, poate iarasi sa-l puna la loc, iar vremea de o va pierde, in zadar, nu o mai poate castiga. Cu adevarat va veni vremea sa cautam un ceas al vremii acesteia si sa nu-l gasim. Oare cati doresc sa asculte cuvantul lui Dumnezeu si nu se invrednicesc? Iar noi auzind atatea invataturi, nu le bagam in seama ca sa ne sarguim. Dumnezeu stie cat ma mir de nesimtirea sufletelor noastre: ca putand sa ne mantuim, noi nu voim. Putem sa ne taiem patimile noastre cat sunt mici si nu ne silim, ci le lasam de se intemeiaza si se intaresc asupra noastra, poate pentru ca sa ne ostenim pe urma foarte mult si sa nu putem sa le taiem! Ca precum v-am zis de multe ori, alta este a dezradacina o buruiana mica, care lesne se smulge si alta este a dezradacina un copac mare intemeiat.
        Oarecand, un batran din cei mari a iesit cu ucenicii sai la un loc unde erau multi chiparosi si mici si mari si zice unuia dintre ucenicii sai: "Scoate din radacina acest chiparos mic!". Si indata acel frate, numai cu o mana apucandu-l, l-a scos cu multa lesnire. Si iarasi i-a aratat batranul alt chiparos mai mare decat cel dintai si-i zice lui: "Scoate-l si pe acesta". Si apucandu-l cu amandoua mainile si clatinandu-l l-a tras cu putere si de abia l-a scos. Apoi i-a aratat alt chiparos mare, poruncindu-i ca sa-l scoata si pe acela. Si mult clatinandu-se si ostenindu-se, n-a putut sa-l dezradacineze. Vazand batranul ca singur nu poate, a poruncit si altui frate sa-i ajute si asa amandoi, cu mare osteneala l-au dezradacinat. Atunci le-a zis batranul: Vedeti? asa sunt si patimile, fratilor! Cat sunt mici, cu lesnire putem sa le taiem, de vom vrea, iar de ne vom lenevi nebagandu-le in seama ca sunt mici, se intaresc, si de abia cu multa osteneala vom putea a le taia. Iar de se vor intari cu totul si ne vor cuprinde, atunci singuri nu le mai putem dezradacina, oricat de mult ne-am osteni, daca nu vom avea, dupa Dumnezeu, pe cineva din sfinti ca sa ne ajute.
        Vedeti cata putere au cuvintele sfintilor batrani? David asemenea ne invata zicand: Fiica Vavilonului cea ticaloasa, fericit este cel ce va intoarce tie rasplatirea care ne-ai rasplatit, fericit este cel ce va zdrobi pruncii tai de piatra. Sa cercam aceste graiuri cu luare aminte. Vavilon inseamna tulburare, caci asa se talmaceste, de la Vavel ce este Sihem. Iar fiica Vavilonului este vrajmasia: ca sufletul intai se tulbura, apoi naste pacatul. O numeste ticaloasa, pentru ca rautatea, precum v-am zis si alta data nu are nici o fiinta din fire, nici stare, ci prin lenea noastra se face de acolo de unde n-a fost si iar prin silinta noastra se strica si piere. Deci zice fericitul David ca si cum ar vorbi cu rautatea: Fericit este cel ce iti va rasplati tie rasplatirea ce ne-ai dat-o. Sa vedem dar ce am dat si ce am luat si ce vrem sa rasplatim. Ne-am dat voia noastra si am luat pacatul. Drept aceea cuvantul fericeste pe aceia care ii va rasplati ei, adica pe cei care isi zdrobesc voia lor si intorc pacatul inapoi, parasindu-l. Apoi, mai zice: fericit este cel ce va prinde pruncii tai si-i va zdrobi de piatra. Adica fericit este acel care nu primeste dintru inceput nicidecum gandurile cele rele, cand inca sunt mici ca niste copii, ca sa nu creasca intr-insul si sa savarseasca rautate, ci degraba cat sunt mici, pentru a nu creste si a ajunge in varsta, ii prinde si ii izbeste de piatra, care este Hristos, adica ii prapadeste, nazuind catre Hristos.
        Vedeti cum si Scriptura si batranii se unesc la cuvant si fericesc pe cei ce se nevoiesc a taia patimile care sunt crude, inainte de a cerca durerea si amaraciunea lor.
        Drept aceea, sa ne silim, fratilor, ca sa castigam mila. Parintii au zis ca trebuie sa-si curateasca cineva stiinta in tot ceasul, cercetandu-se seara cum a petrecut ziua, iar dimineata cum a petrecut noaptea si sa arate pocainta catre Dumnezeu, pentru tot ca a gresit. Iar noi, cei ce suntem mai mult gresiti, se cuvine a nu astepta pana seara, ci sa ne cercetam si la al saselea ceas din zi, cum am petrecut si ce am gresit si sa ne iscodim pre noi, nu cumva am zis vreun cuvant spre sminteala vecinului nostru? Oare nu am vazut pe fratele meu facand ceva si l-am osandit, sau m-am scarbit de el, sau l-am grait de rau? Oare n-am cerut ceva de la chelar si nedandu-mi l-am ocarat sau am cartit? Oare cu cumva, nefiind bucatele bune, am grait cuvant spre infruntarea fratelui si m-am intristat? Sau mi s-a parut ca nu au fost bucatele bune si am cartit in gandul meu? Ca si cu cugetul de va tanji cineva este pacat. Si iar sa zic: oare nu cumva mi-a grait canonarhul sau alt frate si nu l-am suferit, ci m-am impotrivit. Asa avem datoria sa ne cercetam pe noi insine in fiecare zi cum am petrecut. De asemenea sa se cerceteze cineva pe sine cum a petrecut si noaptea, adica, de s-a sculat cu bucurie la slujba, sau de s-a ingreuiat asupra celui ce l-a desteptat, sau a tanjit. Ca trebuie sa se stie ca cel ce il desteapta la slujba mult ii foloseste si se face pricinuitor de mari bunatati, caci il desteapta ca sa graiasca cu Dumnezeu si sa se roage pentru pacatele sale si sa se lumineze. Drept aceea, mare datorie are cineva sa multumeasca unuia ca acestuia. In adevar, se cade sa-l socoteasca mare voitor de bine, ca printr-insul isi castiga mantuirea sa. Sa va spun pentru aceasta un lucru minunat ce am auzit de la un staret mare, care era inainte vazator. Stand in biserica el, indata ce incepeau fratii sa cante, vedea iesind din altar un oarecare imbracat cu haine luminoase, tinand in maini un vas cu mir si un miruitor cu care miruia pe toti fratii de-a randul. Ba miruia si stranile celor ce lipseau, ale unora numai, iar nu ale tuturor. Tot asa si la otpust il vedea ca iesea si facea asemenea. Deci, intr-una din zile cazand batranul la picioarele lui, l-a rugat sa-i arate ceea ce facea si cine este. Si ii zise lui: Eu sunt ingerul Domnului si mi s-a poruncit sa insemnez cu aceasta pecete pe cei ce vin la biserica de la inceputul slujbei si stau pana la sfarsit, carora li se da darul Sfantului Duh pentru silinta si cugetul lor bun. Batranul adaose: dar pentru ce miruiesti si stranile unora din cei ce lipsesc? Ingerul ii zise: Si fratii care sunt sarguitori si cu cuget bun, dar pentru vreo neputinta sau pentru vreo slujba sau ascultare n-au venit la biserica, cu blagoslovenia parintilor, desi lipsesc, si ei se invrednicesc de aceasta pecete, pentru ca, cu cugetul se afla impreuna cu cei ce canta in biserica. Iar pe cei ce puteau sa fie de fata si din lenea lor s-au indaratnicit, mi s-a poruncit sa nu-i insemnez, pentru ca ei singuri se lipsesc pe sinesi de acest dar.
        Pricepeti, dar, fratilor, de cate bunatati ne este pricinuitor fratele cel ce ne desteapta la slujba bisericii. Deci sa ne sarguim ca sa nu ne pagubim de pecetea ingerului. Iar de se va intampla sa se leneveasca cineva si altul il va indemna, nu trebuie sa se manie, ci mai degraba sa-i multumeasca celui ce ii aduce aminte.
        Cand eram la obste, egumenul, cu sfatul batranilor, m-a oranduit pentru primirea strainilor, si eram atunci de curand sculat dintr-o boala grea. Deci veneau strainii si privegeam cu ei, si veneau si cei cu camilele si le slujeam si lor. De multe ori, cand mergeam si eu sa ma odihnesc, se intampla iarasi vreo trebuinta si ma sculam si asa sosea ceasul slujbei bisericesti. Dar abia de adormeam putintel si iata ca venea canonarhul de ma destepta. Eu, fiind obosit de multa osteneala si de boala zapacit, ii raspundeam cu buimaceala somnului: Bine, frate, nu-ti voi uita dragostea! Dumnezeu sa-ti plateasca osteneala, de vreme ce poruncesti, viu. Dar, dupa ce se ducea, iarasi ma fura somnul si mult ma scarbeam ca zaboveam sa merg la biserica. Vazand ca acel frate nu putea sa ma destepte, m-am rugat de alti doi frati, ca unul sa ma destepte, m-am rugat de alti doi frati, ca unul sa ma destepte, iar altul sa nu ma lase sa adorm iarasi. Si, credeti-ma fratilor, ca in multa cinste ii aveam pe acesti frati, ca pe niste pricinuitori ai mantuirii mele. Asa trebuie sa va aratati si voi spre cei ce va desteapta la slujba bisericii, sau va indeamna la orice alt lucru bun.
        Dar, sa venim iarasi la cuvantul ce vi-l graiam ca sa va cercetati cum ati trecut ziua si noaptea. Daca ati stat la biserica cu luare aminte si cu gandul la rugaciune, sau vi s-au robit cugetele voastre de rele; daca ati ascultat citirile cu intelegere, sau lasand slujba ati iesit afara din biserica si v-ati netrebnicit in zadar. Asa, daca se va cerceta cineva pe sine in toate zilele si daca se va sargui sa se intoarca spre pocainta din cele ce a gresit si se va sili sa se indrepte, incepe a-si imputina rautatea, de la noua la opt. Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, sporind spre bine putin cate putin, nu lasa patimile sa se inradacineze; ca de nu se va sili cineva in acest chip, sa stapaneasca o patima inainte de a se inradacina, ajunge la marea primejdie a obisnuintei celei rele, incat (precum v-am zis) de va vrea sa se pocaiasca nu mai poate singur sa biruiasca patima, de nu va avea ajutor pe cineva dintre sfinti. Sa va povestesc despre un oarecare frate, care se obisnuise cu o patima, ca sa auziti lucru foarte vrednic de plangere si sa va mirati.
        Cand eram in obste, nu stiu cum se indemna unul dintre frati ca venea la mine, si-si marturisea gandurile. Si asa mi-a poruncit si egumenul, cu sfatul tuturor batranilor, sa am aceasta grija.
        Deci, intr-una din zile, vine fratele si-mi zice: iarta-ma si te roaga pentru mine parinte, ca fur deale mancarii. Eu l-am intrebat daca pentru foame face aceasta, iar el mi-a raspuns: "Asa este, nu ma satur la masa cu fratii, dar nu indraznesc sa mai cer". Si i-am zis: "Dar pentru ce nu mergi sa-i spui egumenului?", iar el raspunse: "Mi-e rusine"! "Dar vrei sa-i zic eu?" l-am intrebat, iar el mi-a raspuns: "Cum vei gasi de cuviinta". Deci, am mers si am spus egumenului, care mi-a zis: "Fa dragoste, si-l indrepteaza cum stii". Si asa, luandu-l, am mers la chelar si i-am zis cu el de fata: "Fa dragoste, si in orice ceas va veni acest frate sa-ti ceara ceva, sa-i dai neoprit din toate". Chelarul ascultand porunca, a zis: "Sa fie blagoslovit". Dar n-au trecut multe zile si iarasi a venit acel frate la mine, zicandu-mi: "Iarta-ma parinte, ca iar am inceput sa fur". Eu, ii zic: "Dar pentru ce? Oare nu-ti da chelarul tot ce vrei?". Si iar imi zise: "Iarta-ma parinte, cu adevarat imi da tot ce cer, dar eu ma rusinez de el". "Dar de mine, ii zisei, iti este rusine?", si-mi raspunse: "Nu!" Deci i-am zis: "Orice vei vrea de acum inainte, vino si ia de la mine si sa nu mai furi". Asa a inceput a veni la mine si lua orice vrea, ca aveam de toate. Insa peste putine zile iarasi a inceput sa fure si iar venind scarbit mi-a zis: "Iarta-ma parinte, ca iar fur". "Dar pentru ce frate, i-am zis? oare nu-ti dau orice voiesti? sau te rusinezi si de mine?" "Ba nu", imi zise. "Dar apoi, pentru ce furi?" Si-mi raspunse: "Iarta-ma stapane, ca nu stiu nici eu pentru ce, dacat numai asa, din raul obicei fur". Indraznind a-l cerceta mai cu deamanuntul il intrebai, zicand: "Frate, spune macar adevarul, ce faci cu cele ce le furi?" El mi-a zis: le dau catarilor. Si stiti ce fura? bob, finice, smochine, ceapa, si alte asemenea legume pe care dupa ce le fura, le ascundea, fie sub asternut, fie in alt loc. Si neavand ce face cu ele, dupa ce vedea ca se vestejesc si se strica, le arunca, sau mergea de le da catarilor.
        Vedeti, ce este obiceiul cel rau? Vedeti, ce ticalosie? Stia ca face lucru rau, cunostea ca greseste, se mahnea si plangea, dar vrand nevrand, era impins spre aceasta patima a furtisagului, din obiceiul cel rau, pe care il deprinsese intaiasi data din lene si nu se silise sa-l lepede de la inceput. Bine zicea avva Nisteron: "Daca, cineva va fi vreodata biruit de vreo patima, se face de aici inainte rob al acelei patimi". Milostivul Dumnezeu sa ne izbaveasca de naravul cel rau, ca sa nu auzim si noi acel grai al Scripturii: "Ce folos este intru sangele meu, daca ma voi pogora intru stricaciune?".
        Iata, in multe chipuri, v-am aratat cum poate ajunge cineva putin cate putin la obiceiul cel rau. Caci, nu se numeste manios, cel ce se va mania numai o data; nici cel ce va curvi odata, nu se numeste curvar, dupa cum nici cel ce face numai odata milostenie nu se poate numi milostiv. Ci si fapta cea buna ca si cea rea, savarsindu-se adesea, se face in suflet un oarecare obicei, care, de este rau, munceste pe suflet, iar de este bun il odihneste. In ce chip fapta buna odigneste pe suflet, iar rautatea il munceste, v-am spus-o de multe ori, si acum iarasi v-o spun: "Fapta cea buna este din fire sadita in noi si ravna pentru ea nu piere niciodata de la noi. De aceea, cata vreme savarsim cele bune, deprindem obiceiul cel bun si venim la starea fireasca a noastra cea dintai, ca dintru intuneric iarasi la lumina, sau ca din vreo boala, la cea dintai a noastra fireasca sanatate. Pe cand rautatea, nu este din fire, ci straina si savarsind-o ne supunem stricaciunii ei, ca si cum am cadea intr-o boala, neputand lesne a ne intoarce la sanatate, decat numai prin amare lacrimi care pot imblanzi spre noi pe iubitorul de oameni Domnul si Mantuitorul nostru Hristos. Si ca sa pricepeti ceea ce am zis, cum ca alunecand cineva numai o data in pacat, nu este robit de patima lui, iar daca il va indesi si nu va inceta, deprinde narav rau, va spun aceasta pilda: sunt unele legume pricinuitoare de venin, ca de exemplu: varza, lintea si altele asemenea. Mancand cineva din acestea odata sau de doua ori, nu-l strica; iar de va veni de multe ori a le manca, se adauga veninul si-l arunca in friguri sau alta boala, care rau munceste pe ticalosul trup. Asa si cu sufletul: de va indesi cineva pacatul, se obisnuieste deprinderea rea, care robindu-l il tiranizeaza. Sa stiti si aceasta: Se intampla ca este cineva pornit spre patima, si de va cadea numai o data in lucrarea pacatului acelei patimi, indata primejduindu-se se robeste de ea. Precum adeseori se intampla si cu cele trupesti: ca fiind cineva melancolic (fiere neagra), si neputincios din fire sau din oarecare intamplare, chiar si numai odata de va manca o mancare otravitoare, vatamatoare, unuia ca aceluia i se poate inmulti veninul cel negru si sa cada in boala. De aceea, trebuie sa avem multa luare de minte si sa depunem multa silinta ca sa nu cadem in deprinderea vreunui obicei rau. Credeti-ma fratilor, ca de va fi cineva cuprins numai de o patima obisnuita, fie ea cat de mica, aceea singura il poate osandi la munca cea vesnica. Si de ar face cineva zece fapte bune si numai o rautate obisnuita sa aiba, acea una care se face din obiceiul cel rau, biruieste pe cele zece bune. Dupa cum un vultur, de va scapa tot trupul lui din cursa si numai de o unghie va fi prins, din pricina acestei mici particele a trupului lui, nu-i foloseste celalta putere, ci oricand va vrea, merge vanatorul si-l prinde. Asa este si cu sufletul. Numai cu o patima de se va fi obisnuit, ori in ce ceas va vrea diavolul il biruieste, caci prin acea patima, il are in mainile lui.
        De aceea, va zic pururea, nu lasati vreo patima sa se inradacineze in voi, ci va nevoiti, rugandu-va lui Dumnezeu noaptea si ziua, sa nu cadeti in ispita. Chiar de vom fi si biruiti vreodata, ca niste oameni, si vom cadea in vreo greseala, sa ne sarguim a ne pocai indata, sa o parasim si sa plangem inaintea lui Dumnezeu pentru ea, si sa priveghem ca sa nu mai cadem. Iar Dumnezeu, vazand cugetul nostru cel bun, smerenia si pocainta noastra, ne va da mana de ajutor si va face mila si cu noi.
        Ca Lui, I se cuvine slava, cinstea si inchinaciunea, in veci,

Amin!
 
 


 


  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE