ALE CUVIOSULUI PÃRINTELUI NOSTRU DOROTEI

Multe feluri de învãþãturi cãtre ucenicii sãi, când s-a osebit de mânãstirea sa, dupã sãvârºirea avvei Varsanufie.

CUVÂNTUL 3

PENTRU CONªTIINÞÃ

Dumnezeu când a fãcut pe om a sãdit întrânsul o dumnezeiascã scânteie de luminare, ca un cuget mai cãlduros si ca un cuvânt povãþuitor minþii omeneºti, ca sa deosebeascã binele de rãu. Aceasta este legea cea fireasca, ce se numeºte conºtiinþã. Aºa Isaac sãpa puþurile pe care le astupau filistenii; acestei legi supunându-se patriarhii si toþi sfinþii, înainte de a se fi dat legea cea scrisã au plãcut lui Dumnezeu. Iar când s-a întunecat aceasta pentru pãcatele neascultãrii, atunci ne-a trebuit legea cea scrisa, ne-au trebuit sfinþii prooroci, ne-a trebuit însãºi venirea Mântuitorului nostru Hristos, ca sã o lumineze ºi sã o învieze, ca sã aprindã iarãºi scânteia întunecatã din nepãzirea poruncilor.

Acum în mâna noastrã stã, fie sã oprim aceastã conºtiinþã, fie sa o lãsãm sã strãluceascã ºi sã ne lumineze de o vom asculta; pentru cã de ne zice: fã aceasta ºi nu o ascultãm ºi de ne mai îndeamnã sã nu o bãgãm în seamã, ci o trecem cu vederea, o înecãm si nu mai poate sã ne povãþuiascã din greutatea ce este asupra-ne. Cã fiind lipsiþi de luminarea ei, începem a vedea lucrurile toate întunecate, iar ea ajunge ca o apã tulbure in care nu-þi mai poþi vedea faþa, iar noi nemaisimþind ce ne învaþã ea, ajungem sã credem ca nici nu o mai avem, ceea ce nu este cu putinþã, cãci nu existã cineva sã nu o aibã, fiind lucru dumnezeiesc, precum am zis. Conºtiinþa niciodatã nu piere, ci pururi ne aduce aminte de ceea ce se cuvine sa facem, chiar dacã noi, nu o simþim, pentru cã nu o bãgam în seamã ºi o cãlcãm, precum am zis.

Pentru aceasta proorocul plânge pe Efraim, zicând: a asuprit Efraim pe potrivnicul sãu ºi a cãlcat judecata! Împotrivitor numind conºtiinþa. De aceea zice si la Evanghelie: cautã de te împacã cu potrivnicul tãu degrabã, cât eºti cu el pe cale, ca sã nu te dea judecãþii, cã judecãtorul dându-te pe mâinile slugilor, te va pune la închisoare, de unde, adevãrul îþi zic, nu vei ieºi, pânã nu vei plãti ºi cel din urmã bãnuþ. Oare de ce numeºte conºtiinþa împotrivitor? Pentru cã se împotriveºte voii noastre celei rele, ne mustrã pentru ceea ce ni se cade sã facem ºi nu facem, de aceea se numeºte împotrivitor ºi porunceºte de asemenea zicând: cautã de te împacã cu potrivnicul tãu cât eºti pe drum. Drumul, precum zice marele Vasile, este lumea aceasta.

Sã ne sârguim dar, o fraþilor, sã ne împãcam cu conºtiinþa, pânã suntem în aceastã lume! Sã nu o lãsãm sã ne mustre cu ceva, ci sã o ascultãm ºi la cel mai mic lucru, pentru ca sã ºtiþi, de la cele mai mici lucruri, cu nebãgare de seama ºi cu cãlcarea, ajungi ºi la cele mari. Când va începe cineva a zice: Ce este de voi grãi acest cuvânt? Ce este de voi gusta aceastã mâncare? Ce este de voi vedea acest lucru? Din ce este aceasta si din ce este aceea, ia obiceiul rãu, ajungând sã defaime si cele mai mari, si cele mai grele ºi calcã ºtiinþa lui. Astfel, puþin cate puþin, sporind cu rãutatea, se primejduieºte ºi vine întru nesimþirea cea desãvârºitã. Drept aceea, sã luam aminte fraþilor, sã nu defãimãm nici faptele cele mici, ca sã nu se facã întru noi rea deprindere. Sã luam aminte sã pãzim faptele cele mici pânã sunt uºurele, ca sã nu se îngreueze; cã si faptele bune ca ºi pãcatele, încep de mici ca sã se facã mari. De aceea ne porunceºte Domnul sã nu ne împotrivim conºtiinþei noastre, ci sã ne împãcam cu ea, zicându-ne ca si cum ne-ar deºtepta: vezi ce faci ticãloase, cautã de te împacã cu pârâºul tãu cât eºti pe cale cu dânsul, arãtându-ne si primejdia întru care ne poate aduce, zicând: ca sã nu te dea judecãþii, iar judecãtorul te va da slugilor ºi te vor pune în temniþã, de unde adevãrul îþi zic, nu vei scãpa pânã ce nu vei plãti toatã datoria. Conºtiinþa, precum am zis, ºi acum ne mustrã, ori la bine ori la rãu ºi ne aratã ce trebuie sã facem ºi ce sã nu facem. Dar tot ea ne va fi pârâº în veacul cel viitor. De aceea zice: ca sã nu te dea judecãtorului si celelalte.

Paza conºtiinþei este de trei feluri: faþã de Dumnezeu, faþã de vecinul sãu ºi faþã de cele materialnice.

Faþã de Dumnezeu, nedefãimând poruncile Lui ºi a te pãzi sã nu faci nimic din cele ce nu te vede nimeni sau nu te opreºte cineva a face ºi nici a face pe ascuns ceva împotriva, numai din conºtiinþa ta faþã de Dumnezeu.

Faþã de vecin o pãzim când nici facem, nici grãim, nici cu chipul însemnãm, nici cu vederea pricinuim ceva din cele ce ºtim cã scârbesc sau smintesc pe vecin, cã ºi chipul ºi vederea de multe ori sminteºte pe vecin. Chiar ºi de cele ce ºtii cã pot sã dea bãnuialã cã le faci înadins ca sã pricinuiascã smintealã ºi scârbã vecinului, sã te pãzeºti a le face. Aceasta este a pãzi conºtiinþa cãtre vecin.

Iar paza conºtiinþei faþã de cele materiale o avem când chiar lucrurile noastre nu le întrebuinþãm rãu, adicã nu lãsam sã se risipeascã ceva in zadar, nici sã se cheltuiascã în deºert ºi nici sã se strice din nebãgare de seama, ci purtãm grijã de ele cu luare aminte ca sa le pãstrãm ºi sã le ferim; precum a zice de pildã: poate cineva sã poarte cãmaºã nespãlatã douã sãptãmâni, sau trei, sau ºi o lunã, iar el o spalã adesea ºi mai înainte de vreme; sau întinde haina sa la soare si nu mai poartã grijã sã o ia, ci o arde soarele, ºi în loc sã-i þinã alte cinci luni sau ºi mai mult, se stricã curând. De asemenea ºi la aºternut. Cineva poate sã-ºi împlineascã trebuinþa ºi cu un acoperãmânt de rând, totuºi nu se mulþumeºte, ci cautã sã aibã aºternut mai bun; sau are vreun covoraº de lânã ºi cautã sã-l schimbe ca sã ia unul mai nou sau mai frumos; îºi poate împlini nevoia ºi cu un acoperãmânt cum s-ar întâmpla, dar nu se mulþumeºte cu acela, ci cere mai bun ºi se gâlceveºte daca nu i se dã, începând a rãbufni cãtre fratele sãu ºi a zice: pentru ce cutare are aceasta si eu n-am? (unul ca acesta este departe de vieþuirea cãlugãreascã). Tot aºa ºi la bucate. Poate cineva trãi ºi cu puþinã varzã, cu legume sau puþine mãsline; totuºi nu vrea, ci cere alte bucate mai dulci sau mai scumpe.

Acestea toate ºi altele asemenea sunt împotriva pãzirii conºtiinþei faþã de cele materialnice. De aceea pãrinþii noºtri zic cã nu se cade cãlugãrului a-ºi lãsa conºtiinþa sã-i fie mustratã de vreun lucru. Deci, fraþilor mei, sã luam aminte pururi si sã ne pãzim de toate rãutãþile acestea, ca sã nu cãdem în primejdia ce ne-a spus-o Domnul nostru mai înainte, precum v-am arãtat.

Al cãrui dar ºi mila sa ne învredniceascã a asculta ºi pãzi toate acestea, ca sa nu fie cuvintelor Pãrinþilor noºtri spre osânda noastrã. Cãruia se cuvine slava ºi puterea în veci,

Amin!