Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna aprilie in 14 zile: Pomenirea celui dintre Sfinti Parintelui nostru Martin Marturisitorul, papa al Romei

    Sfantul Martin a trait pe vremea imparatului Constantin, nepotul lui Iraclie imparatul, si era din Toscana Italiei. Deci, stralucind intre clericii din vremea sa, dupa sfarsitul fericitului papa Teodor, a luat el scaunul Bisericii din Roma. Era vremea cand imparatii din Constantinopol mai stapaneau inca Roma cea veche, dar, mai ales, era vremea cand se raspandea in tot Rasaritul erezia monotelitilor, adica erezia acelora care marturiseau ca este numai o singura voie in Hristos Domnul nostru, impotriva dreptei credinte, care invata ca in Domnul nostru, Dumnezeu intrupat fiind El, sunt doua firi si doua vointe, firea si vointa Lui de Dumnezeu si firea si vointa lui de om, fiecare avandu-si voia ei deosebita, dar amandoua aceste puteri fiind puse in slujba unei singure persoane, Hristos Dumnezeu, Mantuitorul nostru, care a lucrat El mantuirea noastra.

    Trecand de partea ereticilor, imparatul din Constantinopol, a sens o epistola, prin care indemna toata crestinatatea sa imbratiseze mincinoasa invatatura. Si o astfel de scrisoare a fost trimisa si Sfantului Martin din Roma, dorind imparatul ca si noul papa sa intareasca aceasta erezie. Deci, fericitul Martin, cu sfatul Sfantului Maxim Marturisitoiul, care in aceea vreme se afla la Roma, a adunat un sinod (649), chemand pe cei 1O5 episcopi ai Apusului si, punand inaintea lor ratacirea monotelita si scrisoarea imparateasca, numita Tipos, le-a osandit pe amandoua, ca fiind niste erezii, indemnand pe credinciosii din toata lumea sa ramana in dreapta credinta.

    In mania sa, imparatul a trimis la Roma pe capetenia ostirilor sale, Olimpiu, ca sa prinda pe Martin si sa-l aduca in fata judecatii, la scaunul imparatesc din Constantinopol. Dar Olimpiu nu a izbutit si atunci imparatul a trimis pe Teodor Caliopi, o alta capetenie de oaste, care, cu toata impotrivirea credinciosilor, a smuls pe sfantul papa din Roma, in ziua de 18 iunie 653, l-a urcat intr-o corabie si, dupa trei luni de calatorie pe mare, a ajuns in insula Naxos din Ciclade, unde a trait un an de mari lipsuri, suferinte si batjocuri. Ajuns la Constantinopol la 17 septembrie 654 si acolo a fost aruncat in temnita. Fiind judecat si despuiat de semnele demnitatii sale, a fost condamnat si purtat in lanturi pe ulitele cetatii. Intre timp, Pavel, patriarhul Constantinopolului imbolnavindu-se si mustrat fiind de constiinta pentru invoirea sa cu erezia monotelita, a rugat pe imparat, inainte de a muri, sa inceteze batjocura impotriva acestui pastor neinduplecat, papa Martin. Dar acesta a fost, totusi tinut inca un an in temnita si in cele din urma a fost surghiunit in Cherson.

    Cu trupul istovit de suferinte si cu suflelul intristat de faradelegile pamantului, Sfantul Martin si-a dat sufletul, ca un marturisilor al dreptei credinte, la 16 septembrie 655. Moastele lui s-au adus, din Cherson, la Roma, in acelasi an.
 


Intru aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Tomaida, care a patimit pentru curatie.

    Sfanta Tomaida s-a nascut in Alexandria, din parinti binecredinciosi, care au crescut-o in invatatura cartii si in bune obiceiuri. Iar cand a ajuns in varsta de cinsprezece ani, parinti au maritat-o cu legiuita nunta, dupa un tanar crestin. Si vietuia Tomaida, cea tanara in casa barbalului ei cu cinste, avand lauda pentru intreaga intelepciune, pentru blandete, pentru nerautate si pentru celelalte bune obiceiuri ale sale. Si vietuia intru aceeasi casa tatal barbatului ei, adica socrul ei. Acela, prin a satanei lucrare, gandea viclesuguri asupra nurorii sale, ranindu-se de frumusetea ei si aprinzandu-se de pofta trupeasca spre dansa. Si cauta vreme prielnica sa faca cu dansa pacatul, dar nu afia, fara numai ca in toate zilele, prin oarecare mangaiere, adeseori cuprinzand-o, o saruta pe ea. Iar tanara aceea, intreaga fiind la minte, nu i-a cunoscut sarutarea lui cea inselatoare, nici gandul cel viclean, ci socotea ca din dragoste parinteasca face aceasta si se rusina de el, ca de un tata.

    Si era barbatul ei pescar. Si venind intr-o oarecare noapte alti pescari, l-au luat pe el, ca sa pescuiasca. Iar, dupa ducerea tanarului din casa, s-a sculat tatal lui asupra ei si a inceput a o sili pe dansa la pacat. Iar ea, indata, inspaimantandu-se de o rautate ca aceea neasteptata, a inceput a se impotrivi batranului celui fara de rusine si ii zicea lui: "Ce faci, tata ? Fa-ti semnul crucii asupra ta si te du, ca diavolesc este lucrul acesta". Iar batranul nu se departa, silind-o cu cuvinte desfranate cu indrazneala si fara de rusine. Iar ea, foarte inteleapla fiind si plina de frica lui Dumnezeu, se apara de el cu putere. Si-l ruga si il sfatuia pe socrul ei, sa inceteze cu o necurata pofta ca aceea si fara de lege. Dar, pe cat aceea se apara, cu atata el mai tare o silea pe ea. Si era deasupra patului, la perete, o sabie spanzurata. Deci, batranul, ajungand cu mana sabia aceea si din teaca scotand-o, a inceput a o infricosa pe ea, zicandu-i: "De nu ma vei asculta pe mine, iata cu aceasta sabie iti voi taia capul tau." Iar tanara a raspuns: "Macar si bucati de ma vei taia pe mine, eu nicidecum nu voi face aceasta faradelege".

    Atunci batranul, de mare manie umplandu-se, a lovit cu sabia pe fericita Tomaida si a ucis-o, taind-o in doua. Deci, ea si-a dat sufletul sau pentru legea lui Dumnezeu, voind mai bine sa moara, decat cu o faradelege ca aceea, sa manie pe Dumnezeu si sa-si spurce trupul ei si patul barbatului sau. Iar pe ucigasul acela indata l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu. Ca cel orbit cu sufletul a orbit si cu ochii si, aruncand sabia, cauta usile, vrand sa iasa din casa aceea si sa fuga fara de stire. Dar nu putea sa le afle si vreme multa s-a ostenit, pipaind peretii si cautand usile, insa neaflandu-le, a ramas in casa.

    Au venit alti pescari, apoi, si, batand in usa, strigau pe fiul batranului sa mearga la lucrul sau. Iar tatal lui a raspuns, zicand: "Fiul meu s-a dus la pescuit. Aratati-mi mie usile casei mele, de vreme ce eu nu pot sa le aflu". Iar aceia, deschizand, au intrat si au aflat pe batranul, avandu-si mainile pline de sange si, pipaind peretii, iar, pe nora lui, moarta, zacand la pamant, taiata in doua si scaldata in sangele ei. Aceasta vazand-o, s-au inspaimantat si intrebau ce s-a intamplat ? Cine, si pentru ce, a facut uciderea aceasta ? Iar batranul si-a marturisit pacatul sau si-i ruga ca sa-l duca pe el la divan si sa-l dea judecatii, ca sa-si ia pedeapsa, dupa faptele sale. Iar fiul, intorcandu-se si vazand ceea ce se facuse, s-a umplut de negraita jale si de rusine. Se tanguia pentru sotia sa, cea atat de inteleapta si se rusina pentru tatal lui, cel atat de faradelege, ca, nici de Dumnezeu temandu-se, nici de ale sale batraneti rusinandu-se, a facut unele ca acestea. Deci, l-au dat pe batran judecatii si si-a luat pedeapsa, prin sabie. Iar la trupul celei ucise s-a adunat multime de norod, din cetatea Alexandriei, mirandu-se de un lucru ca acela, strain si infricosator si fericind intreaga intelepciune a femeii.

    Si s-a intamplat intru acea vreme, de era acolo Cuviosul Parinte Daniil Schiteanul. Acela a zis catre ucenicul sau: "Fiule, sa mergem sa vedem moastele Sfintei celei tinere". Si, ducandu-se, le-a vazut si, intorcandu-se, s-a dus la manastirea care se numea Octodecat, adica a optsprezecea: si au intampinat monahii pe parintele, primindu-l cu cinste si cu dragoste. Si le-a spus lor parintele de patimirea Sfintei Tomaida si le-a zis: "Ducandu-va, aduceti aici cinstitele ei moaste, ca nu se cade ca trupul ei sa se aseze cu oamenii mireni, ci su Sfintii parinti". Iar unii din frati au inceput a carti ca le porunceste sa aseze cu Sfintii parinti, trupul cel femeiesc. Iar Cuviosul le-a raspuns lor: "Acea tanara, pe care nu voiti sa o aduceti aici, maica imi este si mie si voua, de vreme ce, pentru curatie, a murit". Atunci monahii, nemaiindraznind sa se impotriveasca Sfantului Parinte Daniil, ducandu-se, au luat acel trup si l-au ingropat cu cinste in gropnita manastirii, cu Sfintii parinti. Dupa aceasta, sarutand Cuviosul pe toti parintii, s-a intors cu ucenicul la Schit.

    Si s-a intamplat ca era un frate foarte muncit de dracul desfranarii si, mergand la Cuviosul Daniil, si-a marturisit trupeasca patima, cea mare, a sa. I-a zis lui Cuviosul: "Mergi la manastirea Octodecat si, intrand in gropnita Sfintilor parinti, roaga-te zicand: "Dumnezeule, pentru rugaciunile Mucenitei Tomaida, ajuta-mi mie si ma izbaveste pe mine de rasboiul desfranarii". Si nadajduieste spre Dumnezeu si te vei izbavi de ispita diavoleasca".

    Iar fratele, luand porunca parintelui, s-a dus acolo si a facut cum i se poruncise lui si a incetat razboiul trupului sau. Si, intorcandu-se la Schit, a cazut la picioarele Cuviosului Parinte Daniil, zicand: "Cu rugaciunile Sfintei Mucenite Tomaida si cu ale tale, parinte, m-a slobozit pe mine Dumnezeu de razboiul desfranarii." Si l-a intrebat pe el staretul, cum a fost eliberat. Si a zis fratele: "Numai douasprezece rugaciuni am facut si m-am uns cu untedelemn din candela ce era la mormantul Sfintei Mucenite Tomaida, si am pus capul meu pe mormantul ei si am adormit. Si, iata, mi s-a aratat mie o tanara luminoasa, Sfanta Mucenita Tomaida, si mi-a zis mie: Parinte, parinte, primeste binecuvantarea aceasta si mergi cu pace la chilia ta. Si eu luand binecuvantarea, m-am desteptat din somn si m-am simtit pe mine cu totul eliberat din patimi". Si a zis Cuviosul Daniil: "O indrazneala ca aceasta au, la Dumnezeu, cei ce se nevoiesc pentru curatie".

    Si a petrecut, dupa aceea fratele, neavand nici o suparare trupeasca, si proslavea pe Dumnezeu si cinstea pe Sfanta Mucenita Tomaida, tamaduitoarea patimilor sale. Si asa faceau dupa aceea si altii, care, de niste patimi ca acelea, se tulburau. Ca alergau la mormantul ei si castigau usurare si slobozire de razboaiele trupesti cu sfintele ei rugaciuni. Si slaveau, prin acea Sfanta, pe Cel proslavit Hristos Domnul, Caruia, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine cinstea si inchinaciunea in veci. Amin.
 



Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre visul lui ava Siluan.

    Ava Siluan, stand odata impreuna cu fratii, i s-a infatisat lui o vedere minunata si a cazut cu fata la pamant. Si, dupa putin timp, sculandu-se, plangea. Si l-au rugat pe el fratii, zicand: "Ce,ai, parinte ?" Iar el tacea si plangea. Si, silindu-l ei sa spuna, a zis: "Eu la Judecata am fost rapit. Si am vazut pe multi din neamul nostru calugaresc, ca mergeau la osanda si pe multi mireni, ca mergeau intru Imparatie". Si plangea batranul. Si nu vrea sa iasa din chilia lui.

Alta data, a intrat Zaharia, ucenicul lui, si l-a aflat pe batran rugandu-se cu mainile intinse la cer. Si, inchizand usa, a iesit. Si, venind pe la ceasul al saselea si al noualea, l-a aflat pe el in acelasi fel. Si, pe la ceasul al zecelea, a batut la usa si intrand l-a aflat linistindu-se. Si i-a zis lui: "Cum iti este astazi, parinte ?" Iar el a zis: "M-am imbolnavit astazi, fiule". Iar el, ingenunchind la picioarele lui, i-a zis: "Nu te voi lasa, de nu-mi vei spune ce ai vazut". I-a zis lui batranul: "Eu, la cer am fost rapit si am vazut slava lui Dumnezeu si acolo am stat si acum am venit".


Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Macarie cel Mare.

    Precum pruncul cel de curand nascut are chipul barbatului celui desavarsit, asa si sufletul, chip este oarecum al lui Dumnezeu, Celui ce l-a facut pe el. Deci, precum pruncul, treptat crescand, treptat cunoaste si pe tatal sau, iar, dupa ce ajunge la desavarsita crestere, atunci, fara de indoiala, se face una, tatal cu fiul si fiul cu tatal; ba, inca, tatal ii descopera lui si vistieria sa. Asa si sufletul, mai inainte de calcarea poruncii, era in sporire si barbat desavarsit ajunsese, iar, pentru calcarea de porunca, la cea mai adanca uitare si in adancul inselarii s-a surpat si la portile iadului s-a salasluit. Deci, precum se departase sufletul de la Dumnezeu, prin cea multa departare, cu neputinta ii era lui sa se mai apropie si sa cunoasca pe Ziditorul sau. Dar, Dumnezeu, mai intai prin Prooroci, l-a intors pe el spre Sine si l-a chemat si spre cunoasterea Sa l-a tras. Iar, mai pe urma El Insusi, venind, a scos uitarea, a scos inca si inselaciunea de la el, dupa aceea si portile iadului deschizand, a intrat la sufletul cel amagit, pe Sine chip facandu-se omului, prin care, chip sa-i fie lui, spre masura cresterii si spre desavarsirea duhului. Inca s-a lasat si ispitit Cuvantul lui Dumnezeu, de catre vicleanul, dupa randuiala, iconomiei. Dupa aceea, a luat ocari si defaimari si vorbiri de rau si loviri cu palma, din mainile acelor indrazneti, iar, in cele din urma, moartea cea de pe cruce a rabdat, aratandu-ne calea, precum am zis, ca sa ne invatam a face asa si noi, celor ce ne ocarasc si ne batjocoresc sau moartea ne pregatesc noua.

    Si, precum cel ce se pironeste cu piroane pe cruce striga, cu mare glas, catre cela ce poate sa-l izbaveasca pe el din moarte, asa strigam noi, impreuna cu David: "De cele ascunse ale mele, izbaveste-ma, ca de nu ma vor stapani patimile, atunci fara prihana voi fi." Iar dupa ce se face sufletul fara de prihana, atunci, afla pe Hristos, Cel ce ii supune lui toate si imparateste si se odihneste impreuna cu El. Ca pentru neascultare, sufletul, inghitandu-se, de lucrurile cele spurcate, necuvantator se face. Drept aceea, nu putina osteneala ii trebuie, ca sa se destepte din unele lucruri ca acele si sa cunoasca mestesugirea viclesugului diavolesc si, asa, sa poata trece la Mintea cea fara de inceput si sa se uneasca in Dumnezeu. Insa, sa stii ca in multe osteneli si sudori ale fetei tale iti vei castiga bogatia ta. Ca, nu-ti este tie de folos, ca acele bunatati sa le castigi fara de osteneala tocmai fiindca fara de osteneala ai pierdut ceea ce luasesi si le-ai dat vrajmasului, spre mostenire.

    Deci, sa cunoastem fiecare ce am pierdut si tanguirea Proorocului sa o deprindem. Ca, intr-adevar, mostenirea noastra si-casa noastra strainii le stapanesc, ca n-am ascultat poruncile si in voile noastre am umblat si cu pamantesti si spurcate ganduri ne-am indulcit.
 

Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Evagrie, pentru calugari.

    Se cuvine calugarului sa fie ca un fiu, din tot cugetul iubind pe Dumnezeu totdeauna. Si, ca o sluga, sa se teama si sa se daruiasca Lui de-a pururea si sa-L asculte pe El si sa se osandeasca pe sine, in toata ziua, pentru ganduri si fapte rele si sa implineasca cele neajunse, iar, pentru faptele bune sa nu se trufeasca. Ci, rob netrebnic sa se numeasca pe sine, neimplinind cele ce este dator sa le faca. Iar pe Dumnezeu sa-L laude si daruri placute sa-I faca Lui, nu dupa desarta slava, nici dupa placerea omeneasca facand ceva, ci, in taina, sa le faca toate si numai de la unul Dumnezeu sa caute laude. Iar, mai inainte de toate si peste toate, cu dreapta credinta sa-si ingradeasca sufletul, cu dumnezeiasca porunca si cu propovaduirea sobornicestii Biserici cea de la Sfintii si de la Dumnezeu propovaduitorii Apostoli de la Cuviosii parinti. Ca multa este rasplatirea celor ce vietuiesc asa, viata cea fara de sfarsit si locasul cel nestricat la Tatal, la Fiul si la Sfantul Duh, la cea de o fiinta si in trei ipostasuri Dumnezeire, a Careia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE