Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna aprilie in 16 zile: pomenirea sfintelor Mucenite fecioare, Irina, Agapia si Hionia (+304).

    Acesle trei mucenite, Agapia, Hionia si Irina, erau surori si au trait pe vremea crudului imparat Diocletian, in partile Tesalonicului. Parintii lor erau inchinatori la idoli, dar ele isi inchinasera viata pentru dragostea lui Iisus Hristos, ca si invatatorul lor, Sfantul preot Zoil.

    Deci, fiind prinse, cele trei surori au fost aduse inaintea dregalorului Sisinie. Cu multe ispitiri si amenintari le indemna el sa jertfesca idolilor, dar sfintele fecioare il infruntau cu indrazneala, intr-un singur glas, zicand ca ele preamaresc pe Domnul Hristos si se simt fericite sa-si dea viata pentru El si ca nici o clipa, nu se gandesc sa se inchine la idolii paganilor. Deci, facandu-i-se mila de tineretea si frumusetea lor, dregatorul le-a trimis in temnita, pentru razgandire, dar sfintele fecioare au ramas statornice in credinta lor.

    Infuriat de darzenia impotrivirii lor, Sisinie a poruncit ca Agapia si Hionia sa fie arse de vii. In cantece de lauda si de multumire, cele doua fecioare si-au dat duhul in mainile Domnului Hristos, ca niste mucenite vrednice de El. Irina, cea mai tanara dintre dansele, a fost amenintata cu aceeasi moarte, daca nu se leapada de Hristos si nu se jertfeste idolilor. Dar nimic nu a putut sa o inspaimante. Cand i s-a spus ca are sa fie dusa intr-o casa de desfra, ea a raspuns: "Sunt gata a indura toate, pentru numele Dumnezeului meu. Ca necuratia, care se face fara de voie, nu se socoteste pacat la Dumnezeu, ci aduce cununa celui care nu o voieste". Deci, a fost dusa de doi ostasi spre casa de desfrau, dar ajungand la un deal, din randuiala dumnezeiasca, cu o zi inainte de Pasti, unul din ostasi si-a incordat arcul si, sagetand-o, Sfanta Irina a fost omorata. Si asa si-a dat sfarsitul, numarandu-se cu Mucenicii.
 


Intru aceasta zi, pilda staretului Varlaam, despre cei trei prieteni.

    Cei ce iubesc frumusetea vietii acesteia si se desfateaza cu indulcirea ei, ca si cei ce cinstesc mai mult cele stricacioase si slabe, decat pe cele ce vor sa fie si nestramutate, asemenea sunt unui om, care avea trei prieteni, din care, pe doi mult ii cinstea si se tinea de dragostea lor, pana si la moarte se silea pentru dansii si la primejdie a intra, pentru ei era gata, iar pentru al treilea, multa nepurtare de grija avea, nici la cinste, nici la dragoste cuvioasa, pe acela, vreodata, invrednicindu-l, ci putina si de nimic si fatarnica dragoste avea catre dansul.

    Iar, intr-una din zile, au venit niste infricosatori si groaznici ostasi, sarguindu-se cu multa graba ca sa-l duca pe acela la imparat, sa dea seama pentru o datorie de multi talanti. Deci, nepricepandu-se acela, cauta pe cineva ca sa-i ajute lui la acea judecata strasnica a imparatului. Drept aceea, a zis catre cel mai intai, decat toti, si mai de aproape prieten al sau: "Acum, cu adevarat, imi trebuie ajutor, in ziua aceasta, la primejdia ce m-a cuprins; deci, cu ce fagaduiesti sa-mi ajuti mie acum ? Si care imi esle mie nadejdea de la tine, preaiubitule ?" Iar el, raspunzandu-i, a zis: "Nu-ti sunt tie prieten, omule, nici nu stiu cine esti, alti prieteni am eu, cu care impreuna mi se cade astazi a ma veseli. Insa, iata, iti dau tie doua haine, ca sa le ai pe calea unde mergi, pe care niciodata nu-ti voi fi de folos. Dar, alta nadejde sa nu astepti de la mine". Deci, acestea auzindu-le, acela a deznadajduit sa mai ia vreun ajutor de la dansul.

    Ducandu-se apoi, la celalalt prieten al sau, a zis: "Oare, iti aduci aminte, o, prietene, de cata cinste te-ai indulcit de la mine ? Iata, aslazi, cazand in necaz si in primejdie mare, am trebuinta de un ajutor. Deci, cu ce poti sa-mi ajuti mie acum ?" Iar el a zis: "Nu sunt liber, ca sa ma nevoiesc astazi cu tine, pentru ca eu insumi sunt in grija si in ispita si in necaz. Dar, voi merge impreuna cu tine putin, macar ca de nici un folos nu-ti pot fi tie si degraba ma voi intoarce acasa si ma voi ingriji de ale mele". Si astfel, omul, intorcandu-se cu desarte maini si de acolo, nu se dumirea si se defaima pe sine, pentru nefolositoarele osteneli, pe care si le daduse pentru dragostea lor

    S-a mai dus, inca, si la al treilea prieten, pe care niciodata nu-l cinstise, nici ii slujise lui, nici la impartasirea veseliei sale nu-l chemase si a zis catre dansul, cu fata rusinata si trista: "Nu pot sa-mi deschid gura catre tine, stiind bine ca nu-ti aduci aminte de mine, sa-ti fi facut eu, candva, vreun bine, sau sa fi avut vreun semn de prietenie spre tine. Dar, de vreme ce un mare necaz m-a ajuns pe mine, si, de la ceilalti prieteni ai mei, neafland nici o nadejde de scapare, am venit la tine ca sa ma rog, de-ti este cu putinta, sa-mi dai mie un cat de mie ajutor, te rog, nu te lepada de mine, tinand minte rautatea mea". Iar el, a zis, cu lina si vesela fata: "Adevarat, prieten al meu apropiat, te marturisesc pe tine, ca-mi esti si, neuitand acea putina facere de bine a ta, cu dobanda, astazi, ti-o voi da tie. Deci, nu te teme, nici nu te inspaimanta, ca eu voi merge inainlea ta. Eu voi ruga pe imparatul pentru tine si nu te va da in mainile vrajmasilor tai. Indrazneste dar, prietene, si nu te mahni". Atunci el, umilindu-se, zicea cu lacrimi: "Vai mie, de care lucru sa ma plang mai intai ? Sa-mi defaimez desarta mea miloslivire si dragoste, pe care le-am avut fata de nerecunoscatorii mei prieteni sau sa-mi defaimez usuratatea mea, de suflet vatamatoare, pe care am aratat-o spre acest adevarat si de aproape prieten al meu ?" Iar talcuirea acestui cuvant este: Cel dintai prieten este pierzatoarea bogatie de averi, adica, iubirea de aur, pentru care omul, in noian de primejdii cade si multe chinuri sufera. Iar cand vine ceasul cel de pe urma, al mortii, nimic din toate acelea nu ia impreuna cu sine, fara numai doua haine la ingropare, camasa si haina cea de deasupra. Iar celalati prieten intruchipeaza prieteniile rele, de care, cu impatimire fiind lipiti, cu anevoie va putea cineva a se smulge de la ele, nebagand in seama nici sufletul, nici trupul, iar in ceasul mortii, nici un folos nu ia cineva de la ele, fara numai doar ca pana la groapa il petrec pe om. Si asa, degraba intorcandu-se, se, apuca de ale lor griji si ispite, ba inca il si uita pe prietenul lor, dupa ce-l acopera in mormant. Iar cel de-al treilea prieten, cel nebagat in seama, neapropiat, urat si nesuferit este ceata faptelor bune, adica: credinta, nadejdea, dragostea, milostenia, iubirea de oameni si celelalte fapte bune, care pot sa-ti ajute tie, cand iesi din trup, si sa roage pe Dumnezeu pentru tine si sa te izbaveasca de la vrajmasii vamilor celor cumplile, care ne cer noua seama in vazduh si cauta groaznic sa ne apuce. Acesta este prietenul cel cu buna cunoastere, care isi aduce aminte chiar si de putina noastra facere de bine si cu dobanda ne da noua toate. Dumnezeului nostru, slava!
 


Intru aceasta zi, pilda staretului Varlaam, despre cei trei prieteni.

    Cei ce iubesc frumusetea vietii acesteia si se desfateaza cu indulcirea ei, ca si cei ce cinstesc mai mult cele stricacioase si slabe, decat pe cele ce vor sa fie si nestramutate, asemenea sunt unui om, care avea trei prieteni, din care, pe doi mult ii cinstea si se tinea de dragostea lor, pana si la moarte se silea pentru dansii si la primejdie a intra, pentru ei era gata, iar pentru al treilea, multa nepurtare de grija avea, nici la cinste, nici la dragoste cuvioasa, pe acela, vreodata, invrednicindu-l, ci putina si de nimic si fatarnica dragoste avea catre dansul.

    Iar, intr-una din zile, au venit niste infricosatori si groaznici ostasi, sarguindu-se cu multa graba ca sa-l duca pe acela la imparat, sa dea seama pentru o datorie de multi talanti. Deci, nepricepandu-se acela, cauta pe cineva ca sa-i ajute lui la acea judecata strasnica a imparatului. Drept aceea, a zis catre cel mai intai, decat toti, si mai de aproape prieten al sau: "Acum, cu adevarat, imi trebuie ajutor, in ziua aceasta, la primejdia ce m-a cuprins; deci, cu ce fagaduiesti sa-mi ajuti mie acum ? Si care imi esle mie nadejdea de la tine, preaiubitule ?" Iar el, raspunzandu-i, a zis: "Nu-ti sunt tie prieten, omule, nici nu stiu cine esti, alti prieteni am eu, cu care impreuna mi se cade astazi a ma veseli. Insa, iata, iti dau tie doua haine, ca sa le ai pe calea unde mergi, pe care niciodata nu-ti voi fi de folos. Dar, alta nadejde sa nu astepti de la mine". Deci, acestea auzindu-le, acela a deznadajduit sa mai ia vreun ajutor de la dansul.

    Ducandu-se apoi, la celalalt prieten al sau, a zis: "Oare, iti aduci aminte, o, prietene, de cata cinste te-ai indulcit de la mine ? Iata, aslazi, cazand in necaz si in primejdie mare, am trebuinta de un ajutor. Deci, cu ce poti sa-mi ajuti mie acum ?" Iar el a zis: "Nu sunt liber, ca sa ma nevoiesc astazi cu tine, pentru ca eu insumi sunt in grija si in ispita si in necaz. Dar, voi merge impreuna cu tine putin, macar ca de nici un folos nu-ti pot fi tie si degraba ma voi intoarce acasa si ma voi ingriji de ale mele". Si astfel, omul, intorcandu-se cu desarte maini si de acolo, nu se dumirea si se defaima pe sine, pentru nefolositoarele osteneli, pe care si le daduse pentru dragostea lor

    S-a mai dus, inca, si la al treilea prieten, pe care niciodata nu-l cinstise, nici ii slujise lui, nici la impartasirea veseliei sale nu-l chemase si a zis catre dansul, cu fata rusinata si trista: "Nu pot sa-mi deschid gura catre tine, stiind bine ca nu-ti aduci aminte de mine, sa-ti fi facut eu, candva, vreun bine, sau sa fi avut vreun semn de prietenie spre tine. Dar, de vreme ce un mare necaz m-a ajuns pe mine, si, de la ceilalti prieteni ai mei, neafland nici o nadejde de scapare, am venit la tine ca sa ma rog, de-ti este cu putinta, sa-mi dai mie un cat de mie ajutor, te rog, nu te lepada de mine, tinand minte rautatea mea". Iar el, a zis, cu lina si vesela fata: "Adevarat, prieten al meu apropiat, te marturisesc pe tine, ca-mi esti si, neuitand acea putina facere de bine a ta, cu dobanda, astazi, ti-o voi da tie. Deci, nu te teme, nici nu te inspaimanta, ca eu voi merge inainlea ta. Eu voi ruga pe imparatul pentru tine si nu te va da in mainile vrajmasilor tai. Indrazneste dar, prietene, si nu te mahni". Atunci el, umilindu-se, zicea cu lacrimi: "Vai mie, de care lucru sa ma plang mai intai ? Sa-mi defaimez desarta mea miloslivire si dragoste, pe care le-am avut fata de nerecunoscatorii mei prieteni sau sa-mi defaimez usuratatea mea, de suflet vatamatoare, pe care am aratat-o spre acest adevarat si de aproape prieten al meu ?" Iar talcuirea acestui cuvant este: Cel dintai prieten este pierzatoarea bogatie de averi, adica, iubirea de aur, pentru care omul, in noian de primejdii cade si multe chinuri sufera. Iar cand vine ceasul cel de pe urma, al mortii, nimic din toate acelea nu ia impreuna cu sine, fara numai doua haine la ingropare, camasa si haina cea de deasupra. Iar celalati prieten intruchipeaza prieteniile rele, de care, cu impatimire fiind lipiti, cu anevoie va putea cineva a se smulge de la ele, nebagand in seama nici sufletul, nici trupul, iar in ceasul mortii, nici un folos nu ia cineva de la ele, fara numai doar ca pana la groapa il petrec pe om. Si asa, degraba intorcandu-se, se, apuca de ale lor griji si ispite, ba inca il si uita pe prietenul lor, dupa ce-l acopera in mormant. Iar cel de-al treilea prieten, cel nebagat in seama, neapropiat, urat si nesuferit este ceata faptelor bune, adica: credinta, nadejdea, dragostea, milostenia, iubirea de oameni si celelalte fapte bune, care pot sa-ti ajute tie, cand iesi din trup, si sa roage pe Dumnezeu pentru tine si sa te izbaveasca de la vrajmasii vamilor celor cumplile, care ne cer noua seama in vazduh si cauta groaznic sa ne apuce. Acesta este prietenul cel cu buna cunoastere, care isi aduce aminte chiar si de putina noastra facere de bine si cu dobanda ne da noua toate. Dumnezeului nostru, slava!
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE