Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna aprilie  in 29 de zile, pomenirea Sfintilor noua Mucenici, care au patimit in Cizic (303-305).

    Cetatea Cizicului se afla in Asia Mica, langa marea Helespontului, care desparte Asia de Europa. Si era Cizicul acesta la hotarul cu Troda, unde vasul alegerii, Sfantului Pavel, a pus, cel dintai, samanta cuvantului lui Dumnezeu. Dar, pana la marele Constantin, cetatea Cizicului nu avea multi crestini, din pricina paganilor imparati ai Romei, care prigoneau Biserica lui Hristos. Ca dadeau infricosate porunci si trimiteau cranceni dregatori, prin toate tarile imparatiei romanilor, si-i sileau pe toti cetatenii sa se inchine la idoli, iar cei ce nu se supuneau, cu groaznica moarte erau pedepsiti. Atunci, multi credinciosi se ascundeau, fugind prin munti si prin pustii, iar altii, mai tari in credinta, ravnind sa marturiseasca la aratare numele lui Hristos, isi puneau sufletul lor pentru El.

    Asa a fost si cu acesti noua barbati viteji, nemiscati in dreapta credinta, arzand de ravna pentru Dumnezeu, ale caror nume sunt acestea: Teognis, Ruf, Antipatru, Teostin, Artemas, Magnon, Teodot, Tavmasie si Filimon. Ca, fiind ei din locuri si tari diferite, s-au adunat in Cizic, si nebagand in seama groaznicile chinuri imparatesti si frica de tirani, preamareau pe Hristos-Adevarul si defaimau cinstirea idolilor, ca pe o inchinaciune adusa diavolului.

    Aceasta vazand-o slujitorii, indata, ca niste lupi pe oi, i-au prins cu salbaticie, pe cei noua barbati si fara de omenie legandu-i, i-au dus la judecata inaintea dregatorului cetatii Cizic. Si au fost aruncati in temnita si chinuiti, ca sa se lepede de Hristos si sa jertfeasca idolilor, dar Mucenicii lui Hristos nu s-au departat de Domnul, rusinand si ocarand pe stapanitori. Drept aceea, s-au taiat capetele si tot in acel loc li s-au ingropat si trupurile.

    Dupa cativa ani, insa, imparatind Marele Constantin, a incetat prigoana si lumina dreptei credinte a rasarit in toata lumea. Atunci si in Cizic, binecredinciosii crestini au scos din pamant moastele Sfintilor noua Mucenici, pe care, gasindu-le nestricate, le-au pus in racla noua si au zidit o biserica pentru pomenirea lor. Si s-au inmultit, de atunci, crestinii in Cizic si multe tamaduiri si minuni s-au facut prin acele sfinte moaste. Tot prin puterea lor a fost eliberat, din temnita si Elevsie, episcopul Cizicului, murind in razboiul cu persii imparatul Iulian, luptatorul impotriva credintei, care-l bagase la inchisoare.

    Si stralucea cetatea Cizicului cu lumina sfintei credinte, intarindu-se, ca si cu un zid nesurpat, prin mijlocirile acelor Sfinti Mucenici, catre Dumnezeu cu ale caror sfinte rugaciuni, sa ne invrednicim si noi de darul si de mila Domnului nostru Iisus Hristos, totdeauna acum si in veci. Amin.
 



 

Intru aceasta zi, cuvant despre calugarul cel invatat de o femeie.

    Ne-a spus noua un parinte ca, din viata de obste, a fost trimis un frate, la slujba in sat. Si era un mirean, care locuia in sat la care de multe ori venea calugarul, iar el il primea pe dansul cu credinta. Si avea omul acela o fiica vaduva, care putin vietuise cu barbatul ei. Iar fratele, de multe ori intrand si stand la dansii, a fost biruit cu gandul spre dansa, iar ea, cuminte fiind, a priceput gandul lui si se pazea sa nu vie inaintea lui.

    Iar, intr-una din zile, s-a dus tatal ei in cetate, pentru oarecare trebuinta, lasand-o pe ea acasa. Si, venind fratele a aflat-o pe dansa singura in casa si i-a zis ei: "Unde este tatal tau?" Iar ea a zis: "In cetate." Iar el a inceput sa se tulbure spre dansa si a vrut a se atinge de ea. Iar ea, cu intelegere, a grait lui: "Nicidecum sa nu te tulburi, parinte; tatal meu pana maine nu vine si aici numai amandoi suntem. Insa stiu ca voi, calugarii, nimic nu faceti fara de rugaciune. Scoala-te, dar, si te roaga lui Dumnezeu si ce-ti va spune tie in inima ta, aceea sa faci. Iar el, nevrand, mai mult se tulbura. Iar ea, vazand aceasta, a grait lui: "Avut-ai candva femeie?" Iar el a zis: "Nu si pentru aceasta, vreau sa stiu ce este." Iar ea a zis: "Pentru aceasta te tulburi?" Si, vrand a-i potoli patima lui si a-i astampara aprinderea lui, a zis: "Acum sunt la sorocul femeiesc si nimeni nu poate a se apropia de mine." Si fratele, auzind de la dansa unele ca acestea si altele mai multe, venindu-si in sine, a inceput a plange. Iar ea, vazandu-l pe el ca si-a venit in sine, a inceput a-i grai lui: "De te-as fi ascultat pe tine si am fi savarsit pacatul, cu ce ochi as fi cautat la fata tatalui meu? Si, tu, mergand la manastirea ta, cum ai fi ascultat ceata sfintilor parinti, cantand si slavind pe Dumnezeu? Deci, rogu-te pe tine, desteapta-te si sa nu cutezi, pentru o mica pofta, sa-ti pierzi ostenelile faptelor celor bune, de atatia ani, si sa te lipsesti de vesnicele bunatati."

    Si, auzind acestea, fratele s-a dus multumind lui Dumnezeu, ca, prin buna intelegerea ei, nu l-a lasat pe el a pieri pana la sfarsit. Si a marturisit tuturor ceea ce s-a intamplat. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea!
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE