Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna decembrie in 3 zile: Pomenirea Sfantului Prooroc Sofonie (+c. 610 i.Hr.).

    Sfantul Prooroc Sofonie era din muntele Savarata, din semintia lui Simeon. Pe tatal sau il chema Husia, pe unchiul sau Godolia, iar pe stramosii sai Amorin si Ezechia. Si a fost, dupa numele lui, vazator si cunoscator al tainelor lui Dumnezeu, ca, avand mintea sa totdeauna curata, indeletnicindu-se intru gandirea lui Dumnezeu si pe unul Dumnezeu vazandu-L, s-a invrednicit dumnezeiestilor descoperiri si a cunoscut multe taine, care aveau sa fie aratate in zilele cele mai de pe urma si le-a spus mai inainte de implinirea lor. Ca a proorocit pustiirea Ierusalimului si razvratirea si risipirea iudeilor si venirea lui Hristos si intoarcerea la credinta a paganilor. A trait cu sase sute de ani inainte de Mantuitorul. Ne-a ramas si de la el o carte, in Vechiul Testament, in care se afla proorocia sa despre "Ziua maniei lui Dumnezeu", Stapanul lumii adica, de ziua cand Dumnezeu va judeca si va pedepsi pacatele tuturor oamenilor din lume, pregatindu-si astfel "mica ramasita", din care va creste poporul lui Mesia. Iar "Ziua maniei Domnului" este aproape.

    Deci, murind, a fost ingropat si s-a adaugat la parintii lui, asteptand invierea cea de obste a tuturor.
 



 
 

Intru aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Teodul, ce a fost eparh.

    Acesta a trait pe vremea lui Teodosie cel Mare (379-395), fiind de bun neam si avand dregatoria de capetenie a pretorilor. Si desi avea femeie legitima, petrecea insa viata neprihanita. Deci, vazand rapirile si jefuirile ce le faceau, cei de pe langa imparatul, si-a lepadat dregatoria ce avea si, fiindca i-a murit si femeia, si-a impartit la saraci toata averea sa, care era ca la cinci sute cincizeci de litre de aur. Si, sculandu-se din Constantinopol s-a dus la Edesa unde, facandu-se monah, s-a suit pe un stalp, pe care a stat treizeci de ani. Si acolo s-a invrednicit dumnezeiestilor dariri. Ca nu se hranea cu mancare obisnuita, ci numai, in fiecare Duminica, se impartasea cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos. Si manca si din anafura, iar altceva nimic. Deci, oarecand, fiind el suparat de ganduri, se ruga lui Dumnezu ca sa-i arate cu cine este asemenea la fapta buna. Si, a auzit glas dumnezeiesc, zicandu-i ca este asemenea cu Cornilie mascariciul, care se numea si Pandur si locuia in Damasc. Aceasta asemanare nu putina tulburare a pricinuit Cuviosului, din ispitirea cu adevarat a diavolului, vrajmasul sufletelor nostre. Si, sculandu-se s-a dus la Damasc si, afland pe pomenitul Cornilie, a cazut la picioarele lui, vrand sa afle vietuirea lui. Iar Cornilie zicea ca este om pacatos si ca nu are nici o fapta buna. Deci, fiindca batranul cu staruinta il ruga pe el, pentru aceasta, silit fiind, i-a spus: "Eu, parinte, din tanara mea varsta, adunandu-ma cu mascaricii si cu jucatorii, imi castigam cele de nevoie spre vietuire, prin defaimatul acesta mestesug. Insa, in sfarsit, venind in gandirea multelor mele pacate si cugetand la rasplatirile Judecatii ce va sa fie, m-am lasat din obisnuitele mele rautati si ma indeletnicesc dupa putinta, spre viata curata si spre milostenie catre saraci; si acestea doar stiu despre mine." Si fiindca batranul staruia iarasi, rugandu-l si jurandu-l pe el ca sa-i spuna si pe celelalte ale lui fapte bune, i-a raspuns Cornilie: "Cu putina vreme mai inainte, Parinte Sfinte, o femeie de bun neam, stralucita cu slava si cu bogatia si cu intreaga intelepciune, s-a insotit prin nunta cu un barbat, care, fiind cu totul desfranat, a cheltuit nu numai averea femeii, ci si pe a sa. Inca si alti multi bani s-a imprumutat si i-a pierdut. Si, fiind aruncat in inchisoare, a pricinuit femeii sale nemangaiata suparare. Aceasta, vazand pe ticalosul ei barbat ca se primejduieste sa moara de foame in inchisoare si, neavand ce face, cu rusine, a inceput a cere. Si numai aceasta, ci ca o cumpana, era aproape sa cada si in desfranare, fiind ea foarte frumoasa. Deci, pe aceasta eu intampinandu-o si, afland princina pentru care ea se poarta incoace si incolo, m-am mahnit din inima si, lacrimand, am zis catre dansa: "Cata datorie ai, o, femeie? Iar ea a raspuns: Patru sute de nomisme, domnule al meu. Deci, eu, socotindu-mi lucrurile mele, am aflat ca am doua sute si treizeci de nomisme si, fiindca acestia nu ajungeau spre plata a toata datoria, am vandut si oarecare podoabe ce aveam si straiele cele mai bune. Si asa, facand suma de patru sute de nomisme, i-am dat in mainile femeii, zicandu-i: Ia acesti bani, femeie, si, ducandu-te cu pace, slobozeste pe barbatul tau din inchisoare, rugandu-te din toata inima catre Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca sa-mi fie milostiv in ziua Judecatii."

    Acestea auzindu-le Teodul, si foarte mult minunandu-se, multumind lui Dumnezeu, iarasi s-a intors si s-a suit pe stalp. Si traind inca putina vreme dupa aceasta, cu buna nadejde s-a mutat catre Domnul.
 


Intru aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ioan Tacutul, Episcopul Coloniei (+558).

    In al patrulea an al imparatiei lui Marcian (450-457), dreptcredinciosul imparat, adica in anii patru sute cincizeci si patru, s-a nascut acest Sfant, Parintele nostru Ioan, in Nicopolea Armeniei. Si, invatand Sfintele Scripturi, dupa ce au murit parintii sai, si-a impartit averea la saraci si zidind o biserica cu hramul Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, traia in liniste acolo, impreuna cu alti zece monahi. Deci, fiindca s-a facut vestit pentru fapta sa buna, a fost hirotonit episcop al Coloniei. Iar dupa ce, timp de noua ani, si-a asezat lucrurile eparhiei sale si a savarsit cele ce avea in gandul sau, a trecut marea, catre Ierusalim, si, ajungand la Sfintele Locuri si, inchinandu-se, s-a dus in lavra Sfantului Sava. Deci la primit pe el Sfantul Sava, fara a-l cunoaste cine este, fiindca nu i-a descoperit Dumnezeu, si vrand ca sa cerce el ascultarea si rabdarea lui, l-a pus pe el mai intai la arhondaric, iar dupa aceea la bucatarie. Si, fiindca la amandoua aceste ascultari s-a aratat vrednic, pentru aceasta i-a poruncit lui ca, in celelalte cinci zile ale saptamanii, sa traiasca in liniste, intr-o chilie osebita, fara sa-l vada cineva si fara sa manance sau sa bea ceva. Iar sambata si Duminica l-a oranduit pe el sa mearga la obstestile slujbe ca sa cante impreuna si sa manance impreuna cu ceilalti frati.

    Deci, vazandu-l pe el marele Sava ca sporeste dupa Dumnezeu, s-a dus impreuna cu el la preasfintitul patriarh al Ierusalimului, Ilie, rugandu-l sa-l cinsteasca pe Ioan cu vrednicia protiei. Iar Ioan a zis catre patriarh: "Lasa putin, stapane, ca trebuie, mai intai, sa cunosti faptele mele si, dupa aceea, de voi fi vrednic de preotie, fa ceea ce ti se va parea tie."

    Deci, mergand amandoi deosebi, s-a aruncat pe sine Cuviosul la picioarele patriarhului, rugandu-l pe el ca sa nu arate nimanui ceea ce ii va spune. Iar patriarhul s-a invoit cu aceasta, socotind ca are sa auda vreo fapta necuvioasa. Iar, dupa ce a auzit el ca a fost episcop al Coloniei, s-a inspaimantat si a zis catre fericitul Sava: "Nu-l supara pe el mai mult, pentru preotie, ca Ioan nu se face preot".

    Acest Cuvios, umbland odata pe cale si ostenind, a lesinat. Dupa aceea, facand, rugaciune, a fost rapit in vazduh si s-a aflat in chilia sa, care era la cinci mile departe de locul acela. Candva, au venit persi si au surpat chiliile celorlalti monahi; apoi, mergand si la chilia Cuviosului acestuia, ca sa faca asemenea, s-a aratat acolo pe neasteptate un leu, care a gonit pe barbari si chilia Cuviosului s-a pazit nevatamata. Un crestin dreptslavitor a mers candva la Sfantul, luand cu sine si pe un altul raucredincios, adica, pe un monifizit si, cerand crestinul ca sa dea Cuviosul binecuvantare amandoura, a zis Cuviosul: "Tie, ca unui drept-credincios, iti dau blagoslovenia mea, iar celuilalt nu-i dau blagoslovenia mea pana nu se va intoarce de la eresul lui Sever". Acestea auzindu-le dreptslavitorul acela s-a inspaimantat de darul Sfantului de mai-nainte cunostinta. Iar monofizitul cel raucredincios a cazut jos si a lesinat. Apoi, tarziu, viindu-si in sine, a cazut la picioarele Cuviosului, rugandu-l sa-l invete ce sa faca. Iara Sfantul, ridicandu-l pe el in sus si invatandu-l cele cuvenite, l-a induplecat sa dea anatemii toate felurile de eresuri si pe acesta al lui Sever monofizitul, de care era stapanit, si sa se apropie de soborniceasca Biserica si inaintea tuturor sa faca aceasta anatematizare si, asa, sa ramana nedespartit de Biserica lui Hristos. Deci, dupa ce a zis acestea, i-a binecuvantat pe amandoi, si sarutandu-i cu sarutare sfanta si facand rugaciune pentru ei, i-a trimis pe amandoi la casele lor, bucurandu-se.

    Preacuviosul Ioan a fost sfintit episcop, cand era de douazeci si opt de ani si pe scaunul sau a stralucit zece ani. Iar in pustiul Ruva a facut nevointa sase ani, in lavra Sfantului Sava, doisprezece ani, iar in pustie, ani patruzeci si opt. Deci, toti anii vietii sale au fost o suta patru. Si asa a adormit in Domnul, de trei ori fericitul.
 


Intru aceasta zi, cuvant al Cuviosului Parintelui nostru Arsenie, pentru lucrurile omenesti.

    A zis ava Daniil, ucenicul Sfantului Arsenie, ca le spunea lor Parintele Arsenie, ca despre un oarecare, graind (insa el insusi era acela) ca, singur sezand el in chilie, a auzit un glas, zicandu-i: "Vino ca sa-ti arat tie lucrurile cele omenesti!

    Deci, sculandu-se, a iesit la un loc oarecare si i-a aratat lui Ingerul Domnului, acolo, pe un arap care taia lemne, si care, facand o sarcina grea, incerca sa o duca si nu putea. Deci, in loc ca sa mai ia din sarcina si sa lepede, ca sa o poata ridica si sa o duca, el, dimpotriva, ducandu-se, mai taia alte lemne si mai adauga, punandu-le peste sarcina si aceasta inca de mai multe ori o facea.

    Apoi, i-a aratat lui pe un om care sta la un put si scotea apa dintr-insul si o turna intr-o cada crapata, incat dintr-insa apa iarasi curgea inapoi in put. Si i-a zis lui ingerul: "Asteapta putin si-ti voi arata tie alt lucru". Si a vazut doi oameni calari pe cai, care voiau sa treaca prin usa unei biserici, ducand o barna in curmezis, dar nu puteau sa intre.

    Cel ce taia lemne este acela ce petrece intru multe pacate si, in loc de pocainta, alte faradelegi adauga peste cele dintai. Iar cel ce scotea apa aceea este omul care face fapte bune, iar de pacate nu se paraseste, nici se lasa, si pentru aceasta isi pierde plata sa, cea de la Dumnezeu.

    Cei cu barna sunt cei ce fac faptele cele bune cu mandrie si nu voiesc sa umble pe calea duhovniceasca cea smerita; si, de aceea raman afara de Imparatia lui Dumnezeu. Deci, se cuvine fiecaruia ca, in curatenie sa-si castige faptele bune, ca nu in zadar sa se osteneasca.

    Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 




  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE