Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna decembrie in 4 zile: Pomenirea Sfintei Mare Mucenite Varvara (+306)

    Aceasta a trait in vremea imparatului Maximian (305-311), fiica unui oarecare Dioscor, elin de la rasarit. Ea era pazita de tatal sau intr-un turn, inalt, pentru frumusetea cea trupeasca ce inflorea la dansa. Deci, aceasta fecioara credea in Hristos si nu s-a tainuit de tatal sau. Ca acela a cunoscut, cele pentru dansa, dintr-o pricina ca aceasta: Odata, cand el a zis sa se faca doua ferestre la o baie care se zidea, ea a poruncit sa se faca trei; si intreband-o pentru care pricina a invatat sa faca trei ferestre, ea a zis ca le-a facut in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Aceasta auzind el, indata s-a pornit sa o omoare cu sabia sa, iar ea a fugit si a intrat intr-o piatra, ce s-a despicat ca prin minune si care a primit-o de s-a ascuns. Iara tatal ei, alergand dupa dansa, a gasit-o si, luand-o de cosite, a dus-o si a dat-o pe seama domnului tarii aceleia, inaintea caruia a marturisit pe Hristos si ocarand idolii, a fost batuta cumplit si strujita pe trup fara mila si arsa la coaste. Dupa aceea, au lovit-o in cap cu maciuci si dezbracand-o, au purtat-o prin cetate, batand-o. Si, in cele din urma, si-a primit sfarsitul prin sabie, omorand-o tatal sau cu mainile sale. Pentru care, se spune ca, dupa taierea ei, pogorandu-se el din munte, a fost lovit de traznet. Si asa si-a lepadat spurcatul sau suflet.
 


Din viata Sfintei, dupa Metafrast

    Iar Dioscor, cel cu inima de piatra, tatal Sfintei Varvara, nu numai ca nu l-a durut inima, vazand chinurile cele multe ale fiicei sale, fiind impietrit de diavol, ci si singur a-i fi ei calau, nu s-a rusinat. Caci, cu o mana a luat pe fiica sa, iar in cealalta mana tinea sabia goala si a dus-o pe ea la locul cel de taiere, care era asezat pe un munte, afara din cetate. Si a fost dusa de alt ostas si Sfanta Iuliana si cand mergea pe cale se ruga Sfanta Varvara catre Dumnezeu, zicand: "Dumnezeule cel fara de inceput, Care ai intins cerul ca un acoperamant, si pamantul l-ai intemeiat pe ape, Cela ce rasari soarele Tau spre cei buni si spre cei rai si dai ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Tu si acum auzi-ma pe mine roaba Ta, care ma rog catre Tine. Asculta-ma Imparate, si da darul Tau la tot omul care ma va pomeni pe mine si patimirile mele. Sa nu se apropie de unul ca acela boala napraznica si moarte neasteptata sa nu-l rapeasca pe el. Pentru ca Tu stii, Doamne, ca trup si sange suntem si lucrul preacuratelor Tale maini".

    Asa rugandu-se Sfanta, s-a auzit glas din Cer chemand-o pe ea, impreuna cu Iuliana, intru cele de sus si fagaduindu-i a-i implini ceea ce cerea. Si mergeau amandoua Sfintele Mucenite Varvara si Iuliana spre moarte cu mare bucurie, dorind a se deslega mai degraba de trup si a trece catre Domnul. Si ajungand la locul cel insemnat, mieluseaua lui Hristos, Varvara si-a plecat sub sabie sfantul sau cap si a fost taiata de mainile nemilostivului sau tata. Si s-a implinit scriptura: "Va da frate pe frate la moarte si tata pe fiu" (Matei 10, 21).

    Iar pe sfanta Iuliana alt ostas a taiat-o tot acolo; si asa s-a savarsit alergarea nevointei sale. Iar sfintele lor suflete sunt intru glasuri de bucurie, catre Hristos, Mirele lor, intampinandu-le pe ele ingerii si Insusi Stapanul, cu dragoste, primindu-le pe dansele.

    Iar pe Dioscor si pe Marcian dregatorul i-a ajuns napraznica pedeapsa a lui Dumnezeu, pentru ca pe Dioscor, pogorandu-se din munte, iara pe dregator, sezand in casa sa, tunet si fulgere din cer lovindu-i, i-au ucis si i-au ars, atata cat nici praful lor nu s-a aflat.

    Si era in cetatea aceea un oarecare barbat credincios, cu numele Galenlian. Acesta, luand cinstilele moaste ale Sfinlelor Mucenite, le-a dus in cetate si le-a ingropat cu cinstea ce se cuvenea si a zidit biserica peste dansele, intru care multe vindecari se faceau de la moastele Sfintelor, cu rugaciunile lor si cu darul Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, al unuia Dumnezeu in Treime, a Caruia este slava in veci! Amin.


Pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ioan Damaschinul, monahul, si preotul (+749)

    Acesta a trait pe vremea Imparatiei lui Leon Isaurul si a lui Constantin Copronim, fiul sau. (717-775). Era de loc din cetatea Damascului, de neam luminat si-stralucit in dreapta credinta, avand si tata iubitor de fapte bune, care l-a dat la invatatura de a dobandit tot mestesugul cartii elinesti si a iscodit bine si adancul Scripturii celei de Dumnezeu insuflate impreuna cu Preafericitul Cosma, cu care crescuse impreuna si care, mai pe urma, a fost sfintit episcop la Maiuma. Amandoi au fost dati cu invatatura la acelasi dascal, tot Cozma cu numele, care si Asincrit se numea, cumparat fiind, impreuna cu alti robi, de tatal dumnezeiescului Ioan.

    Deci, fiindca s-a intamplat a castiga un dascal intelept ca acesta, amandoi au ajuns la varful intelepciunii. Dupa aceea, s-au facut amandoi monahi, straduindu-se sa traiasca indeletnicindu-se cu cele ale lui Dumnezeu. Ca Ioan s-a dat de catre proistosul manastirii Sfantului Sava, la un batran, mare si inlelept in cele dumnezeiesti, si a invatat de la el fericita ascultare. Pentru ca i s-a poruncit de catre el ca sa nu cante niciodata, oricat de putina cantare, dupa mestesugul muzicii, pe care il stia. Si Ioan a pazit neschimbata porunca batranului, vreme de multi ani. Se zice, insa, ca, aratandu-se in vis batranului, Preasfanta de Dumnezeu Nascatoare i-a zis sa porunceasca ucenicului sau Ioan sa alcatuiasca laude spre slava lui Hristos, Celui ce S-a nascut dintr-insa fara de samanta, si spre lauda si veselia crestinilor, celor ce sunt datori sa o laude din inima; lucru care a si facut, punnda temeiul acesta la cuvintele scrierilor sale. Deci, petrecand amandoi sihastreste, fericitul Cozma, lasand multe scrieri Bisericii, a raposat cu pace, iar fericitul Ioan, facand si el asemenea si intarind dreapta credinta si rusinand paganul eres al iconomahilor, cu puterea cuvintelor sale si cu intelepte dovediri ale Scripturiolr, si lasand multe scrieri de lauda Bisericii lui Dumnezeu, prin mijlocirea carora se afla aievea cunostinta fiecarui lucru ce se va cerca, si-a savarsit viata intru adanci batraneti, traind ani o suta patru.
 


Intru aceasta zi, povestire din minunile Maicii Domnului, despre Sfantul Damaschin si vindecarea mainii lui celei taiate, de catre Cea Nevinovata.

    Se vede in viata Sfantului Ioan Damaschin, pe care a scris-o preainteleptul Ioan, patriarhul Antiohiei, cum ca, in vremea lui Leon Isaurul, era mare gonire si lupta impotriva icoanelor, in Constantinopol, si pe multi dreptcredinciosi i-a osandit imparatul cel urator de Hristos la felurite munci. Deci, instiintandu-se de aceasta, Ioan de la Damasc, care era intaiul sfetnic al stapanitorului saracinilor, scria in fiecare zi epistole si le trimitea la Constantinopol, ortodocsilor, intru care arata, cu marturii vrednice de crezare, ca cei care nu se inchina sfintitelor icoane sunt eretici si fara de Dumnezeu si straini de Imparatia lui Hristos.

    Iar auzind imparatul de aceasta, a cerut sa-i dea una din scrisorile lui Ioan, pe care a aratat-o scriitorilor sai intrebandu-i pe dansii daca cineva dintre dansii poate alcatui intocmai chipul scrisorii. Deci s-a aflat unul preaiscusit la frumoasa scriere, care a fagaduit imparatului ca va scrie alta asemanatoare, incat, nici insusi Ioan sa nu cunoasca scrisul, ca este strain. Deci, acestuia i-a poruncit imparatul cel viclean de a scris catre dansul o epistola, ca din partea lui Ioan. Intru care acesta zicea: "Imparate, intru multi ani sa traiesti, inchinaciunea cea cuviincioasa imparatiei tale aduc eu, robul tau, Ioan din Damasc. Si iti arat ca sa stii ca cetatea noastra este in vremea aceasta slabanogita, pentru ca lipsesc cei mai multi ostasi ai agarenilor, fiind plecati la razboi. Si daca vei trimite putina oaste, cu lesnire o iei si iti voi ajuta si eu la o lucrare ca aceasta, pe cat pot, ca in mainile mele este toata cetatea.". Aceasta si altele mai mult scriind, vicleanul imparat a facut si alta scrisoare cu mana sa catre stapanitorul agarenilor, zicand acestea: "Prea bun neam si preaiubite dregatorule al cetatii Damascului, sa te bucuri! Stii ca nu este nici un lucru mai fericit si mai laudat, si lui Dumnezeu placut, decat dragostea, ca sa pazeasca cineva tocmelile cele de pace. Pentru aceasta nu voi sa stric prietenia, pe care o am cu bunul tau neam, cu toate ca si un prieten al tau adevarat, ma indeamna si ma cheama pe mine la aceasta si imi trimite scrisori de multe ori, ca sa vin sa ma razboiesc cu tine.

    Iar, pentru incredintarea ta, iti trimit una din scrisori, ca sa cunosti adevarata prietenie pe care o am catre tine si viclesugul si raul narav al aceluia care a scris".

    Aceste doua scrisori le-a trimis printr-un rob al sau, imparatul cu numele de leu si cu socoteala de sarpe, la cel viclean si barbar. Acesta, vazandu-le, s-a maniat si, chemand pe Ioan, i le-a aratat. Iar acesta, intelegand viclenia imparatului, marturisea adevarul, spunand, nu numai ca nu a scris el, ci nici macar in mintea lui nu a avut niciodata asa ceva. Dar barbarul, biruit fiind de manie, n-a crezut, nici soroc nu i-a dat ca sa arate adevarul, ci a poruncit sa-i taie mana lui.

    Deci, s-a taiat dreapta aceea, care mustra pe cei ce urasc pe Domnul, si in loc de cerneala, cu care se vopsea mai inainte, s-a vopsit cu al sau sange. Si mana au spanzurat-o in targ, ca sa o vada toti. Deci, dupa ce a trecut ziua, a trimis Ioan mijlocitori, rugandu-se tiranului sa-i dea mana sa o ingroape, ca sa-i usureze durerea lui. Iar acela a primit si i-a dat-o. Deci, Ioan, luand-o si intrand in casa lui, a cazut la pamant cu fata in jos, inaintea sfintei icoane a Maicii lui Dumnezeu, zicand, cu lacrimi si cu credinta: "Stapana, preacurata, Maica ceea ce ai nascut pe Dumnezeul meu, pentru dumnezeiestile icoane dreapta mea s-a taiat. Cunosti pricina bine, pentru care s-a inrait Leon. Grabeste-Te, dar si-mi vindeca mana mea. Dreapta Celui Prea-Inalt, Care S-a Intrupat din Tine, multe puteri face prin mijlocirea Ta. Asa si acum, dreapta mea aceasta sa o vindece, pentru rugaciunile Tale, ca sa poata scrie, cu dulci si intocmite cantari, laudele care se cade a se da Tie, Nascatoare de Dumnezeu si Celui ce S-a nascut din Tine si impreuna-ajutatoare sa se faca dreptei credinte.

    Acestea zicandu-le, cu lacrimi, Ioan, a adormit si a vazut icoana Pururea Fecioarei, care ii zicea lui cu linistita privire: "Vezi ca sanatoasa s-a facut mana ta, de acum nu te mai supara pentru aceasta, ci fa-o pe ea trestie a scriitorului ce scrie degraba, dupa cum m-ai fagaduit mie." Deci, desteptandu-se si vazand vindecata si lipita mana lui, o, prea mare puterea ta, Preacurata, s-a bucurat cu duhul, pentru Dumnezeu si pentru Maica Lui, ca a facut cu dansul marire Cel Puternic. Deci, toata noaptea veselindu-se, a cantat cantari de multumire lui Dumnezeu, zicand: "Mana Ta cea dreapta, Doamne, s-a proslavit intru tarie. Dreapta Ta a vindecat dreapta mea cea taiata. Si cu aceasta va sfarama pe vrajmasii care nu cinstesc prea cinstita icoana Ta si a Celeia ce Te-a nascut pe Tine. Si prin mana mea va zdrobi pe stricatorii de icoane cei potrivnici slavei Tale". Deci, a trecut toata noaptea, veselindu-se si cantand laude Pururea Fecioarei Maria, Maicii lui Dumnezeu.

    Iar cand s-a facut ziua si au vazut vecinii lucrul cel minunat, s-a facut cunoscut la toata cetatea. Insa niste uratori de Hristos au uneltit si, ducandu-se, au spus stapanitorului cum ca n-a taiat mana lui Ioan, ci altuia, unui oarecare rob al lui, care, ca sa-i faca daruri domnului sau, a primit sa i se taie mana lui, pentru care fapta i-a dat arginti nenumarati. Iar stapanitorul a poruncit ca sa vina Ioan, sa vada mainile lui. Si, venind i-a aratat mana cea taiata, care avea un semn rosu imprejur, pe care l-a lasat inadins Preasfanta, ca nemincinoasa marturie a taierii. Deci, ii zicea barbarul: "Care doctor te-a vindecat si ce fel de doctorie a pus?" Iar Ioan, cu stralucit si mare glas, s-a facut propovaduitor minunii, raspunzand: "Domnul meu, doctorul ce Atotputernic, Care are deopotriva atata putere cata voire are." Iar stapanitorul a zis: "Iarta-ma omule, ca, dupa cum se vede, nevinovat esti, si nu ai gresit in pricina aceasta si cu nedreptate te-am osandit. Ai, dara, cinstea cea dintai, ca sa fii intaiul sfetnic al meu si ma fagaduiesc tie, ca sa nu fac candva nimic fara sfatul si voirea ta." Iar Ioan a cazut la picioarele lui, rugandu-se ca sa-l ierte, ca doreste sa se duca sa slujeasca Facatoarei de bine, dupa cum i-a fagaduit. Deci, dupa ce s-a impotrivit multa vreme, s-a invoit stapanitorul si i-a dat voie sa se duca unde voieste. Iar Ioan, multumind, s-a dus. Si, impartind saracilor averea sa si slobozind pe robii sai s-a dus la manastirea Sfantului Sava. Si, facandu-se monah, s-a suspus la ascultare la un batran.


Din viata Sfantului Ioan Damaschinul, ca monah

    Si luand batranul pe Ioan la chilia sa si temelia vietii celei cu fapte bune incepand a pune intru dansul, mai intai acest fel de randuiala i-a dat lui: nimic sa nu faca dupa voia sa, ostenelile sale si rugaciunile cele cu sarguinta, ca pe oarecare jertfa sa le aduca lui Dumnezeu; sa verse lacrimi din ochii sai, daca voieste a-i curati pacatele vietii celei trecute, pentru ca acelea se socotesc inaintea lui Dumnezeu, ca jertfa mai scumpa decat toata tamaia. Si aceste randuieli erau incepatura a faptelor acelora, care se savarsesc prin osteneala trupeasca. Iar cele ce se cuvin sufletului, le-a legiuit staretul pe acestea: Sa nu scrie in mintea sa vreo nalucire lumeasca, nici sa-si inchipuiasca in minte fete necuvioase, ci sa-si pazeasca mintea sa intreaga si curata de toata impatimirea cea desarta si de toata ingamfarea; sa nu se laude cu multimea intelepciunii sale, si in cele ce a invatat sa nu i se para ca a ajuns in toate la capatul desavarsirii, sa nu pofteasca oarecare descoperiri, si instiintare de taine ascunse; sa nu-si puna nadejdea in intelegerea sa, cum ca este neclatita si nu poate cadea si a se rataci din calea adevarului, pana la sfarsitul vietii sale. Ci sa stie ca gandurile sale sunt neputincioase si sa stie ca intelegerile sale pot fi gresite. Si pentru aceea sa se sarguiasca a nu-si lasa gandul sau a se imprastia pretutindenea, ci sa se ingrijeasca a-l aduna pe el, pentru ca asa mintea lui sa se lumineze de Dumnezeu si sufletul sau sa i se sfinteasca si trupul sa i se curateasca de toata spurcaciunea. Si amandoua acestea, trupul si sufletul, sa se impreuneze cu mintea si asa se va face in chipul  Sfintei Treimi si se va savarsi pe sine om nu trupesc, nici sufletesc, ci cu totul duhovnicesc, schimbandu-se prin voirea a celor doua omenesti parti, ale trupului si ale sufletului intru cea a treia si mai inalta, in minte.

    Niste randuieli ca acestea scriind tatal fiului si dascalul ucenicului, a adaugat si aceste cuvinte catre dansul: "Nimanui sa nu trimiti vreo scrisoare, nici sa graiesti catre cineva ceva din invataturile cele din afara. Tacerea sa ai cu intelegere, pentru ca stii ca nu numai iubitorii de intelepciune ai nostri invata tacerea, ci si Pitagora porunceste ucenicilor sai, de multa vreme, sa pazeasca tacerea. Si sa nu ti se para cum ca chiar si cele bune este bine a le grai oricand, asculta pe David care zice: "Amutit-am si m-am smerit si nici de bine n-am grait. (Ps. 38,3). Apoi ce folos i-a venit lui dintru acestea, asculta: "Infierbantatu-s-a inima mea inlauntrul meu" (Ps. 38, 4), adica, negrait e focul dragostei de Dumnezeu, care s-a aprins intru dansul din cugetarea la Dumnezeu."

    Deci, toate invataturile acestea ale batranului au cazut in inima lui Ioan ca o samanta intr-un pamant bun si, odraslind, s-au inradacinat. Pentru ca, destula vreme vietuind langa acel batran de Dumnezeu insuflat, Ioan pazea cu dinadinsul toate cuvintele lui si asculta poruncile lui, supunandu-se lui fara de fatarie, fara de graire impotriva si fara de orice cartire. Pentru ca, ce folos este ascultatorului celui ce are in maini fapte si in gura cartirea, cand implineste porunca, iar cu limba sau cu mintea cele impotriva graieste? Si cand se va indrepta unul ca acesta? Niciodata. Si unii ca acestia in desert de ostenesc si li se pare cum ca savarsesc o fapta buna, care impreuna cu ascultarea poarta in sanurile sale pe sarpele cartirii. Insa fericitul Ioan, ca un adevarat ascultator, se afla fara de cartire intru toate slujbele cele ce i se porunceau lui.

    Iar odinioara, batranul, vrand sa ispiteasca ascultarea si smerenia lui Ioan, a adunat multime de cosnite, ca acelea erau lucrul mainilor lui, si a zis catre Ioan: "Am auzit, fiule, cum ca, in Damasc, cosnitele cu mai mult pret se vand, decat in Palestina si noua multa ne este neindestularea la cele de trebuinta ale chiliei, precum singur vezi; deci, ia cosnitele acestea si te du degraba la Damasc si le vinde pe ele acolo. Si cauta sa nu le vinzi pe ele mai cu putin pret decat cel randuit." Si a randuit batranul pret mare cosnitelor, indoit mai mult decat se cuvenea. Iar ascultatorul cel adevarat nu s-a impotrivit nici cu cuvantul, nici cu mintea, nici n-a zis ca aceste cosnite nu sunt vrednice de un asa pret si nici ca Damascul este departe, nici n-a grait in cugetul sau: "Ma rusinez a ma duce in cetatea aceia, intru care odinioara am fost cunoscut tuturor si dregator slavit." Nimic din acestea n-a zis, nici a cugetat, urmator fiind stapanului Hristos, Celul ce S-a facut ascultator pana la moarte. Ci, indata zicand: "Blagosloveste parinte", a luat cosnitele in spate si s-a dus degraba la Damasc. Si umbla prin cetate in haine proaste si rupte, vanzand in targ cosnitele sale. Si, de voia vreun om sa cumpere vreo cosnita, intreba pretul, cum se vand. Si, auzind un pret ca acela, asa de mare, il batjocorea si radea de el, iar altii si cu mustrari il certau si-l ocarau. Pentru ca nu era cunoscut fericitul Ioan de toti locuitorii cetatii, de vreme ce era acoperit de straie saracacioase, de care, odinioara, purta haine tesute cu aur, si fata ii era schimbata de post, obrazul uscat si frumusetea vestejita.

    Iar un oarecare cetatean, care odinioara ii fusese lui sluga, pe vremea dregatoriei sale, stand acolo in dreptul lui si luand seama cu multa staruinta la fata lui, l-a cunoscut cine este si s-a mirat de chipul lui cel saracacios si s-a umilit si, oftand din inima, s-a apropiat de dansul ca de un necunoscut si i-a dat lui pretul cel oranduit de staretul sau pe toate cosnitele. Nu ca-i trebuiau lui cosnitele, ci milostivindu-se spre un om ca acela, care dintru atata slava si bogatie a venit, pentru Dumnezeu, intru atata smerenie si saracie. Iar el, luand pretul pe cosnite, s-a intors catre cel ce l-a trimis pe el, ca un biruitor de la razboi, surpand la pamant pe potrivnicul diavol si impreuna cu el si mandria cu marirea desarta, prin ascultare si prin smerenie.

    Iar, intr-una din zile, un frate al manastirii a rugat pe Ioan ca sa-i alcatuiasca un tropar de mangaiere, ca adormise fratele lui cel dupa trup. Deci, Ioan se temea sa nu supere pe batranul staret. Insa s-a biruit de multa rugaciune a fratelui si, scriind niste tropare preafrumoase si jalnice, adica acestea: "Care este desfatarea cea lumeasca? Oamenilor, pentru ce in desert ne tulburam, ca toate sunt desertaciune cele omenesti". Si venind batranul de afara si auzind glasul acela de cantare preaumilitoare, s-a suparat si a gonit pe Sfantul, ca pe un neascultator. Iar el, cazand la picioarele batranului staret, cerea iertaciune; dar acela nici intr-un chip nu s-a plecat. Insa, pentru multa staruinta a batranilor manastirii, s-a invoit totusi sa-l reprimeasca, numai daca se invoieste Ioan sa curete iesitorile, odihnind pe alti monahi. Iar el a primit, cunoscand folosul ascultarii. Insa batranul, vazandu-l ca asculta, l-a primit iarasi, poruncindu-i sa pazeasca tacerea ca si mai inainte.

    Deci, dupa putine zile, se arata Preasfanta batranului in somn, zicandu-i: "Pentru ce ai astupat un minunat izvor ca acesta, ce varsa afara atata paraie de apa a odihnei sufletelor? Lasa izvorul sa adape toata lumea si sa acopere marile eresurilor si sa le mute spre dulceata minunata. Acesta are sa covarseasca alauta cea prooroceasca a lui David si Psaltirea, cantand cantari noi Domnului, cantari pline de minunata dulceata, mai presus decat Cantarea lui Moise si decat dantuirea Mariamnei. Fata de alauta lui cea dulce cantatoare si minunata, cantarile cele fara de folos ale lui Orfeu vor fi socotite ca un blestem netrebnic. Acesta va canta cantarea cea duhovniceasca si cereasca. Acesta va urma cantarilor heruvimilor. Acesta va canta, drept, dogmele credintei si va da pe fata razvratirea si strambatatea a tot eresul."

    Deci, cand s-a desteptat batranul, care a vazut vedenia aceasta si i s-au descoperit cele negraite, a zis catre Ioan: "O, fiule al ascultarii lui Hristos, deschide gura ta, nu in pilde, ci intru adevar, nu intru ghicituri, ci in dogme. Graieste cuvintele pe care le-a scris Duhul in inima ta. Suie-te in muntele Sinaiului, cel al vedenilor si al descoperirilor lui Dumnezeu; fiindca te-ai smerit pe tine pana in sfarsit, acum dar suie-te in muntele Bisericii si propovaduieste, binevestind Ierusalimului. Inalta glasul tau intru tarie, ca bucurii prea slavite mi s-au grait mie, pentru tine, de la Maica lui Dumnezeu. Si ma iarta pe mine de cate tie ti-am gresit, ca din necunostinta mea te-am impiedicat pe tine."

    Atunci, dar, inceput facand Ioan cantarilor celor dulci ca mierea, lumina Bisericile, incat, oricine auzea cuvintele si facerile lui, putea sa inteleaga. Deci, intru acest chip petrecand Sfantul, intru o ascultare imbunatatita si preaminunata ca aceasta, si multe scrieri lasand asupra luptatorilor impotriva icoanelor si alcatuind canoane preafrumoase si stihiri preapotrivite si dulci la cantare si alte cuvinte de Praznic, spre lauda si marirea lui Hristos si a Preacuratei, s-a odihnit intru Domnul. Caruia se cuvine slava si stapanirea in veci! Amin.
 


 

Intru aceasta zi cuvant din Pateric.

    A venit un batran la ava Lot, in pustia cea mica a Arsenolaitului, si l-a rugat pe el ca sa-i porunceasca lui sa petreaca aproape de dansul. Si l-a primit pe el ava Lot si traia in reculegere. Deci, veneau unii la ava Lot, iar el ii indemna pe dansii sa mearga la batranul cel slab, insa acela le graia lor cuvintele ratacirii lui Origen. Iar ava Lot se supara zicand: "Nu cumva parintii vor zice ca si noi tot ratacirea lui Origen invatam?" Deci cauta cum l-ar indeparta din locul acela, dar se temea de porunca lui Dumnezeu despre dragostea aproapelui. Insa, sculandu-se, a mers la ava Arsenie si i-a spus lui de batranul acela. Iar ava Arsenie i-a zis lui: "Sa nu-l gonesti, ci sa-i spui: "Aceasta este de la Dumnezeu, sa mananci si sa bei precum voiesti, numai cuvinte sa nu graiesti. Si, de va voi, apoi va putea sa se indrepteze, si, chiar de nu va voi sa se indrepteze, el singur va pleca din locul acela si astfel nu va fi din pricina ta."

    Deci, ducandu-se ava Lot, a facut asa. Iar batranul acela, auzind acestea, n-a voit sa se indrepteze, ci cu dinadinsul il ruga, zicandu-i: "Pentru Domnul  slobozeste-ma de aici, de vreme ce nu mai pot suferi sa stau in pustie." Si, sculandu-se, a iesit, cu dragoste slobozit fiind.


 


Intru aceasta zi, cuvant despre Sfantul Efrem, cum i s-a dat lui o carte scrisa de la Dumnezeu.

    Un staret dintre Sfintii Parinti a vazut o ceata ingereasca pogorandu-se din cer, dupa porunca lui Dumnezeu. Si avea ea o carte scrisa, pe dinauntru si pe dinafara. Si ziceau ingerii intre ei: "Cine este vrednic sa o primeasca pe aceasta?" Deci, unii ziceau una; altii alta. Apoi au raspuns si au zis: "Cu adevarat sfinti sunt si drepti toti care i-ati numit, dar nu pot sa o primeasca pe aceasta"; iar mai pe urma au zis: "Nici unuia nu se poate incredinta aceasta, fara numai lui Efrem." Deci, sculandu-se dimineata staretul cel ce vazuse in vedenie cum ca lui Efrem i s-a dat cartea, l-a auzit pe Efrem invatand norodul si ca un izvor curgand invatatura din gura lui. Si a cunoscut staretul, cel ce a avut acea vedenie, cum ca de la Sfantul Duh sunt acelea ce ies din gura lui Efrem.
 


Intru aceasta zi, cuvant despre un calugar, pe care l-a scos Fericitul Andrei de la diavol.

    Sfantul Andrei a venit in Constantinopol la targul unde este o cruce si a aflat pe un oarecare monah, a carui viata o laudau toti, ca pe o viata imbunatatita; ca in adevar bine se nevoia, precum se cuvine monahilor, insa biruit era de iubirea de argint fara de masura. Pentru ca multi din cetateni, marturisindu-si inaintea lui pacatele lor, ii dadeau lui multime de aur, ca sa-l imparta la saraci, pentru mantuirea sufletelor lor, iar el, cuprins fiind de nesatioasa patima a iubirii de arginti, nimanui nu da,  ci toti banii in punga ii punea si, vazand ca se inmulteste aurul, se bucura. Iar Fericitul Andrei, mergand pe calea aceea unde acel ticalos monah isi avea petrecerea sa, a vazut cu ochi proorocesti un sarpe infricosator incolacindu-se pe grumazul lui; si, apropiindu-se de calugar, privea la sarpele acela. Iar calugarul, socotind ca este vreunul din saraci si staruieste sa se apropie ca sa ia milostenie, i-a zis lui: "Dumnezeu sa te miluiasca, frate, ca nu am ce sa-ti dau tie." Iar Fericitul, putin departandu-se, a vazut imprejurul calugarului o scriere scrisa in vazduh: Sarpele iubirii de argint, radacina a toata faradelegea este."

    Si, cautand inapoi, a vazut pe doi tineri certandu-se intre dansii: unul era negru, avand ochi intunecati, ca drac era, iar altul alb ca o lumina cereasca, fiind inger al lui Dumnezeu. Si zicea cel negru: "Al meu este calugarul acesta, ca voia mea face, ca nemilostiv si iubitor de arginti este si cu Dumnezeu parte nu are, ci, ca un adevarat slujitor de idoli, mie imi slujeste." Iar ingerul cel luminos zicea: "Ba nu, ci ci al meu este, de vreme ce posteste si se roaga si smerit este si bland." Si se impotriveau asa amandoi si nu era pace intre dansii. Si s-a facut un glas din cer catre ingerul cel purtator de lumina: "Nu este partea ta calugarul acela, lasa-l pe el, ca lui mamona slujeste, iar nu lui Dumnezeu. Si indata s-a departat ingerul Domnului de la dansul. Aceasta vazand-o Fericitul Andrei s-a mirat, ca demonul cel potrivnic a biruit pe ingerul cel luminat.

    Iar odata a intampinat pe calugarul acela Fericitul Andrei in ulita si, luandu-l de mana dreapta, i-a zis lui: "Robule al lui Dumnezeu, fara de manie sa ma asculti pe mine robul tau, si cu mila primeste saracele mele cuvinte, ca mare necaz mi s-a intamplat mie, din pricina ta, si nu pot de acum sa rabd mai mult, ca mai intai prieten lui Dumnezeu ai fost, iar acum te-ai facut prieten si sluga diavolului. Aripi ai avut ca si serafimii; pentru ce te-ai dat satanei, ca sa le taie pe ele din radacina? Chip ai avut ca de fulger; pentru ce te-ai facut intunecat la chip? Vai mie, de vreme ce ai avut vedere ca heruvimii cu ochi multi, iar acum te-a osebit pe tine sarpele. Soare ai fost si ai apus in noaptea cea intunecata si rea. Pentru ce, frate, sufletul tau ti-ai vandut? Pentru ce te-ai insotit cu dracul iubirii de argint? Pentru ce i-ai dat lui odhna intru tine? Pentru ce aduni argintul? Au, doara, te vei ingropa cu el? Ca dupa moartea ta va ramane altora. Pentru ce tii pacate straine si vrei sa te sugrumi cu nemilostivirea? In vreme ce altii sunt flamanzi si insetati si mor de frig, tu, privind la multimea aurului te veselesti? Acestia sunt pasii pocaintei? Asta e randuiala calugareasca si defaimarea vietii desarte? Asa te-ai lepadat de lume si de cele din lume? Asa te-ai rastignit lumii si tuturor desertaciunilor? N-ai auzit de Domnul ce zice: Sa nu agonisiti aur, nici argint, nici arama, nici doua haine? Pentru ce ai uitat porunca aceasta? Iata, astazi sau maine se sfarseste viata noastra si cele ce le-ai gatit ale cui vor fi? Au nu stii ca Ingerul Domnului, cel ce te pazeste pe tine, s-a departat de la tine plangand, iar diavolul sta aproape de tine si sarpele iubirii de argint s-a incolacit imprejurul grumazului tau si tu nu-l simti pe el? Adevar zic tie, ca, trecand pe langa tine, am auzit pe Dumnezeu lepadandu-se de tine. Deci, rogu-ma tie, asculta-ma pe mine si-ti imparte averea la saraci, la vaduve si la neputinciosi, la scapatati si la strainii ce n-au unde sa-si plece capul si te sarguieste sa fii iarasi prieten lui Dumnezeu. Iar, de nu ma vei asculta, apoi rau vei pieri. Asa ma jur pe Iisus, Imparatul Hristos, ca, iata, indata vei vedea pe diavolul. Si i-a mai zis lui: Oare il vezi pe el?"

    Si s-au deschis calugarului ochii cei din launtru si l-a vazut pe diavolul ca pe un arap negru si buzat si in chip de fiara, departe stand si neindraznind a se apropia de dansul din pricina lui Andrei. Iar calugarul a zis Sfantului: "Il vad pe el, robule al lui Dumnezeu, si spaima mare m-a cuprins; deci spune-mi  mie cele ce-mi sunt trebuincioase spre mantuirea sufletului meu". Iar robul lui Dumnezeu a zis catre dansul iarasi: "Sa ma crezi pe mine, ca, de nu ma vei asculta, il voi trimite pe el la tine, ca sa te faca de rusine, nu numai in fata cetatenilor acestora, ci fata de toate clee patru margini ale lumii. Deci, pazeste-te si, cele ce-ci zic tie, fa-le".

    Acestea auzindu-le calugarul s-a temut foarte si a fagaduit ca pe toate cele poruncite sa le faca. Si indata a vazut Sfantul ca a venit de la rasarit un Duh puternic, ca o vapaie de fulger si s-a atins de sarpele acela, mancandu-i puterea lui. Iar sarpele, neputand suferi, s-a prefacut in corb negru si s-a dus de acolo. La fel si arapul cel negru a pierit si iarasi a luat putere ingerul lui Dumnezeu spre paza calugarului aceluia. De la care iesind, Fericitul i-a poruncit zicandu-i: "Fereste-te sa spui cuiva cele despre mine, iar eu voi incepe a te pomeni ziua si noaptea intru rugaciunile mele, ca Domnul Iisus Hristos sa-ti indrepteze calea spre bine".

    Deci, ducandu-se calugarul, a impartit tot aurul la saraci. Si dupa aceasta si mai mult s-a proslavit de la Dumnezeu si de la oameni, ca-si aduceau si mai multi aurul lor la dansul ca sa-l imparta la saraci.

    Iar el zicea celor ce-l aduceau ca sa-l imparta cu mainile lor, si graia: "Ce folos imi este mie ca sa ma intep cu spini straini".

    Asa vietuind el, precum se cade unui calugar, i s-a aratat lui robul lui Dumnezeu in vis, cu fata vesela si i-a aratat lui pe un camp un pom luminos imbracat in floare de dulci roduri si i-a zis: "Sa multumesti lui Dumnezeu, stapane al meu, ca te-a scos pe tine din dintii sarpelui si a facut sufletul tau ca un pom purtator de floare; deci, sarguieste-te ca pe acea floare sa o prefaci in dulce rod. Caci, iata, acest pom frumos, pe care il vezi, este inchipuirea sufletului tau."

    Apoi, desteptandu-se, calugarul s-a intarit mai mult in lucrul cel duhovnicesc si aducea multumita totdeauna lui Dumnezeu si lui Andrei, placutul Sau. Slava lui Dumnezeu celui ce face minuni, prin alesii Sai, cu darul si cu iubirea Lui de oameni. Amin.
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE