Maica Domnului Icoana
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu,
cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii,
care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut,
pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!


Luna decembrie in 31 de zile: pomenirea Preacuvioasei maicei noastre Melania Romana (+430).

    Aceasta a trait pe vremea imparatiei lui Honoriu (395-423) si Teodosie cel Tanar (408-450). S-a nascut in marea cetate a Romei, din parinti de neam slavit si cu multe averi. Si, iubind mult din tinerete pe Domnul Hristos voia sa-si inchine viata, in feciorie, slujirii lui Dumnezeu. La staruintele parintilor, ea s-a maritat si a fost mama a doi copii. Apoi, murindu-i parintii si copiii, ea si Apelie, barbatul ei, s-au hotarat pentru o viata in slujba Domnului si in curatenie. Si, parasind cetatea, s-au asezat la o locuinta a lor, afara din cetate, unde primeau strainii ce mergeau pe acolo si ingrijeau de cei ce erau in inchisori si in alte urgii. Iar, din multa avere pe care o mostenisera, vindeau cate o parte, iar banii ii imparteau saracilor si pe la biserici. Si s-au invrednicit a face mari milostenii, nu numai in Italia, ci si in alte tari indepartate, ca Mesopotamia, Fenicia, Siria, Egipt si Palestina. Si n-au uitat nici pe saracii din jur, fiind tuturor mangaiere.

    Si, dupa oarecar vreme, s-au mutat la alte mosii ale lor din Sicilia si s-au invrednicit a face si acolo nenumarate milostenii celor in suferinta. Au vietuit, apoi, vreme de sapte ani in cetatea Caragina din Africa, viata de multa infranare, de post aspru, mancand la doua zile o data, de neincetate fapte bune, de privegheri si rugaciuni.

    Tot usurandu-se de multa lor avere, de la Cartagina au mers la Alexandria si de acolo la Ierusalim. Si, dupa ce au vazut cu evlavie Sfintele Locuri, au mers cercetand si miluind manastirile si sihastriile din Egipt. Si, intorcandu-se in Ierusalim, a zidit o manastire de maici, si, dupa moartea sotului ei Apelie, o manastire de calugari; iar ea, cu sufletul impacat, s-a facut smerita slujitoare tuturor in manastirea cea cu nouazeci de fecioare, pe care o tinea cu cheltuiala ei, pentru toate cele de trebuinta.

    Si, cand a mers la Constantinopol, a fost primita cu cinste de Teodosie imparatul, ca se facuse vestit numele ei, prin milosteniile ce facea, si pe multi i-a intors la credinta. Deci, slabita de ani si cuprinsa Melania ca sfarsitul e aproape. Si, chemand de mari dureri de piept, a simtit Cuvioasa pe Teofil episcopul, a primit de la dansul dumnezeiasca impartasanie si, sezand surorile, le-a zis lor cuvantul ei cel din urma: "Precum Domnului i s-a parut, asa a si facut" Si indata si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu.
 

Dumnezeului nostru slava!


Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Zotic, hranitorul de saraci.

    Acesta era din Roma cea veche, din neam cinstit si luminat, si se nevoia din copilarie, cu tot felul de invataturi ale filosofiei. Si, fiind el om iscusit la minte, a fost mutat si dus la Constantinopol, cu voia si cu porunca celui dintre imparati, marele Constantin si a fost cinstit, de catre acela, cu vrednicia de magistru in senat. Au venit impreuna cu dansul si alti oameni de frunte din Roma la Constantinopol, al caror nume il poarta pana astazi, cinstitele lacasuri zidite de ei.

    Si se povesteste ca, in acea vreme, a intrat boala cea mare a leprei in Constantinopol si ca imparatul a dat porunca sa se arunce in mare cel ce va cadea intr-acea boala. O moarte ca aceasta neputand vedea acest cinstit om si arzand de dragostea aceea catre Dumnezeu, a mers la imparat si i-a zis: "Da-i, imparate, slugii tale, aur mult si voi cumpara margaritare si pietre scumpe stralucitoare spre slava si cinstea imparatiei tale; ca eu sunt foarte cunoscator in acestea. Si indata a poruncit imparatul sa se faca acestea. Iar el, ca un iubitor de Dumnezeu si iscusita sluga ce era, daca a luat aurul, a iesit afara vesel. Si, cu aurul, dand bun pret, rascumpara de la moartea aceea a innecului pe cei ce erau dati de prefect la pierzare. Pe leprosi ii ducea de cea parte de Bizant, in muntele ce se chema pe atunci Eleon. Si, facand acolo corturi si colibe, ii odihnea intr-insele. Aceasta castigata de Dumnezeu negutatorie nu a ramas ascunsa, ca Sfantul le era de mult ajutor bolnavilor in toate zilele, si erau multi cei care se temeau ca aceasta ar putea sa aduca mare foamete in cetate.

    Intr-aceasta, a murit si marele si de-a pururi pomenitul imparat Constantin, luand toata imparatia rasaritului fiul sau Constantiu, care nu era dreptcredincios, de vreme ce era arian si pe multi dreptcredinciosi i-a chinuit pentru credinta. Si ii era urat si fericitul Zotic, fiindca era dreptcredincios; se sfia insa sa-i faca vreun rau, pentru dragostea pe care Sfantul Constantin, tatal sau, o avusese pentru Sfantul. Dar, afland acum buna pricina, il defaima ca, prin saracii miluiti de el, a venit in cetate boala leprei. Si s-a intamplat de a cazut intru acea boala si fiica imparatului, pe care chiar tatal sau a dat-o prefectului ca sa o inece in mare. Iar Sfantul Zotie, dand slujitorilor obisnuita plata, a cumparat-o si a pus-o cu ceilalti leprosi.

    Deci, facandu-se foamete si ajungand cetatea la lipsa de bucate, imparatul a incercat sa afle pricina foametei; iar napastuitorii si dusmanii adevarului, gasind vreme potrivita, au inceput a-l para pe Sfantul Zotic, zicand ca el era pricina foametei, ca ducea peste masura de multa hrana la cei leprosi, care erau multime nenumarata. Iar imparatul, auzind acestea, isi stapanea mania, ca doar va lua margaritarele si pietrele cele scumpe. Si, Sfantul, auzind ca imparatul a dat porunca sa-l prinda, s-a grabit si, intrand in ascuns in palat, a stat inaintea imparatului. Si, vazandu-l imparatul i-a zis: "Venit-a corabia care aduce margaritarele si pietrele cele scumpe?" Cuviosul a raspuns: "A sosit imparate. Pentru aceasta, daca vrei, vino cu robul tau si o vei vedea cu adevarat." Deci, imparatul, fara zabava a plecat, iar Sfantul Zotic, alergand mai inainte la Eleon, a poruncit sa iasa din colibe fratii intru Hristos, impreuna cu fiica imparatului, ca sa-l intampine cu lumanari aprinse. Deci, sosind la locul acela si vazand pe leprosi cu lumanari aprinse, imparatul minunandu-se de multime, a zis: "Ce sunt acestia?" Iar Zotic, aratand cu degetul, a zis: "Acestia sunt, o, imparate, pietrele cele fara de pret si margaritarele cele stralucitoare pe care le-am cumparat cu multa truda." Iar imparatul, vazand in aceasta o batjocura, s-a aprins de manie si a poruncit de l-a legat, fara nici o mila, de catari salbatici, care, tragandu-l, degraba sa-l lipseasca de viata, rupandu-se madularele lui de pietre.

    Deci, indata facandu-se aceasta, stand imparatul si privind, slujitorii au imboldit catarii cu tepuse. Si, catarii tragand pe Sfantul cu alergatura salbateca, i s-au risipit lui madularele in bucati si i-au sarit ochii. Si asa, tarat, fericitul si-a dat sufletul la Dumnezeu. Si la locul sfarsitului sau a izvorat izvor de apa curata, care tamaduieste toata boala si slabiciunea. Si nu numai acestea. Ci o minune, insusi imparatul si-a venit in fire si i-a parut rau de ceea ce facuse. Si, cu zdrobita inima, zicea ca, din nesocotinta, au fost acele ce a facut. Si, intelegand sfatul omului lui Dumnezeu, cu mare ravna s-a nevoit de a facut acolo casa mare leprosilor, cu cheltuiala imparatiei. Si indata a poruncit de a ingropat cu multa grija si cu nespusa cinste trupul Sfantului. Si se face pomenirea lui in sfanta biserica a Sfantului Apostol Pavel, ce este la Orfanotrofion, adica hranitoarea saracilor.
 


Dumnezeului nostru slava!


Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre o oarecare sfanta stareta si pustnica.

    Povestit-a un batran ca era o fecioara batrana, foarte sporita in frica lui Dumnezeu, care intrebata fiind de acela despre pricina departarii sale de lume, a povestit, zicand asa: "Eu, minunatule om, copila inca fiind, aveam un tata bland si linistit din fire, dar bolnav si neputincios cu trupul, incat cea mai multa vreme a vietii lui o petrecea zacand pe pat; si, asa traia retras, incat rar, cand si cand se intalnea cu cineva. Si, cand se intampla de era sanatos, cu munca campului indeletnicindu-se, isi petrecea acolo viata, iar roadele le aducea acasa. Si atat de mult tacea, incat se parea, celor ce nu-l stiau, ca era mut. Aveam inca si mama, cu totul deosebita de tatal meu. Ca ea iscodea si cele de dincolo de satul nostru si atat era de limbuta fata de toti, incat niciodata nu o vedeai cat de putin tacand, uneori certandu-se cu altii, alteori cuvinte necuviincioase si fara de randuiala graind. Inca si betie de vin, cu barbatii desfranati petrecea si, ca o desfranata, era mult cheltuitoare si rau carmuia cele din casa, incat averile, macar ca nu putine erau, nu ne ajungeau, ca ei i se incredintase de la tatal meu iconomia celor din casa. Si, asa vietuind, nu i s-a intamplat ei, vreodata boala trupeasca, nici n-a simtit vreo durere, cat de mica, ci in toata viata ei era sanatoasa cu trupul si intreaga. Deci, topindu-se tatal meu de indelungate boli, s-a intamplat de a murit si indata s-a pornit impreuna tot vazduhul si s-au facut tunete si fulgere dese si ploaie atat de multa si asa de necurmata se pogora de sus, incat nici macar putin sa iesim din casa, nu puteam, vreme de trei zile, intru care si tatal sta neingropat in casa. Iar oamenii satului, acestea vazand, graiau nenumarate vorbe asupra raposatului, zicand: "Vai, ce rautate era impreuna cu noi si nu stiam. Acesta, cu adevarat, vrajmas al lui Dumnezeu a fost, pentru aceasta nu-l lasa nici sa fie ingropat." Insa noi, ca sa nu se strice trupul inlauntru si casa sa ne-o faca de nelocuit, scotandu-l afara, macar ca ploaia era foarte mare, l-am ingropat cum am putut.

    Deci, mama, luand mai multa libertate, si mai fara de rusine s-a dat la desfranare, facand casa ei casa de desfrau, cheltuia averea in desfatari fara sfarsit, incat ne lipseau mai de toate. Si, abia dupa multa vreme, sosindu-i si ei moartea, asa ingropare a avut, incat si vazduhul se parea ca ajuta la ingroparea ei. Dupa moartea mamei mele, fiind eu acum trecuta de varsta copilariei si poftele trupului sculandu-se asupra-mi si tulburandu-ma, intr-o seara mi-a venit o socoteala: "Oare, care viata voi urma?" Si ziceam intru sine: "Oare viata tatalui meu sa aleg si intru blandete si cinste si pazire sa vietuiesc? Dar acela, asa petrecand, nici un bine nu a dobandit, ci totdeauna de boli si de necazuri, care il topeau, a avut parte si asa s-a dus de aicea si nici a se ingropa ca ceilalti oameni n-a fost lasat. Deci, de ar fi placut lui Dumnezeu aceasta petrecere, pentru ce a patimit atatea rele? Dar viata maicii care era? Au nu pururea petrecea in desfranari? Si s-a dus din viata aceasta intru sanatate si fara de nici o patimire. Asa trebuie, dar, si eu sa vietuiesc. Ca mai bine este a crede ochilor mei, decat cuvintelor altora."

    Deci, dupa ce am socotit eu, ticaloasa, sa urmez calea maicii mele, a sosit noaptea si, adormind eu, a venit asupra mea un barbat voinic la trup si infricosator la vedere si, cautand la mine incruntat si cu manie, ma intreba cu glas aspru, zicand: "Spune-mi mie care sunt gandurile inimii tale?" Iar eu, cu totul inspaimantata de frica fiind, nici nu indrazneam a cauta la dansul. Iar acela, iarasi, cu glas infricosator graia: "Vesteste-mi mie, care sunt socotelelile tale." Si, vazandu-ma ca, de frica, eram cu totul cuprinsa si aproape iesita din minti, imi aducea el aminte de toate cate cugetam eu in sinea mea. Si eu, putin venindu-mi in fire, nu puteam sa le tagaduiesc, ci spre rugaminte m-am intors si ma rugam sa ma invredniceasca de iertaciune. Iar el, luandu-ma de mana, a zis: "Vino sa vezi si pe tatal tau si pe mama ta si, dupa ceea, oricare viata vei voi, alege-ti tie."

    Deci, scotandu-ma, m-a dus intr-un loc ses, cu livada, intru care erau pomi de multe feluri ce biruiesc povestirea cu frumusetea, incarcati cu tot felul de roade. Acolo, umbland eu, impreuna cu el, m-a intalnit tatal meu si, cuprinzandu-ma, ma saruta, fiica dorita numindu-ma. Si eu, imbratisandu-l pe el, il rugam sa petrec impreuna cu dansul. Iar el a zis: "Acum nu este cu putinta sa se faca aceasta. Dar, de vei urma caii mele, nu dupa multa vreme, vei veni aicea." Si, inca mai rugandu-ma eu sa raman impreuna cu el, m-a tras ingerul de mana, zicand: "Vino, sa vezi si pe mama ta, ca sa cunosti din lucruri vazute, la care viata este de folos sa te placi. Deci, ducandu-ma la o casa foarte intunecoasa, plina de groaza si de tulburare, imi arata un cuptor, arzand cu foc cu mari valvatai, si aorecari insi stand  langa cuptor. Iar eu, cautand in cuptor, am vazut intr-insul pe mama mea, afundata in foc pana la gat, si multime nenumarata de viermi mancand-o din toate partile, iar ea scrasnea si clantanea cu dintii de usturime. Si, vazandu-ma ea pe mine, cu plans ma chema, zicand: "Vai mie, fiica mea, pentru durerile cele nesuferite! Vai mie, pentru chinurile cele fara de sfarsit! Vai mie, ticaloasa, ca pentru putina dezmierdare, ce fel de osanda mi-am pricinuit mie! Vai mie, ticaloasa, ca in locul desfatarilor celor vremelnice, in ce statornica osanda ma chinuiesc! Ci miluieste-ma, fiica mea, pe mine, maica ta, care asa ma ard si ma topesc! Adu-ti aminte de hrana care ai primit-o de la mine si ma miluieste si-mi da mana si ma scoate de aici." Iar eu, infricosandu-ma de insii aceia cumpliti ce stateau aproape si neindraznind a ma apropia, ea iarasi striga, cu lacrimi: "Fiica mea, ajuta-mi mie si nu trece cu vederea tanguirile maicii tale, nu trece cu vederea pe ceea ce cumplit se chinuieste in gheena focului, pe cea mancata de viermele cel neadormit." Iar eu, milostivindu-ma cu sufletul catre dansa, am intins mana sa o trag. Si focul, atingandu-se putin de mana mea, mare usturime am simtit si am inceput a ma vaieta si a suspina cu plans. Iar cei ce erau in casa, desteptandu-se de vaietele mele si sculandu-se si aprinzand lumina, alergau la mine si ma intrebau care este pricina vaietelor. Si, venindu-mi intru sine, le-am povestit lor cele ce am vazut.

    De aceea, am urmat vietii tatalui meu si ma rog ca impreuna cu el sa fiu, incredintata fiind din lucrurile insasi, cu darul lui Dumnezeu, ce fel de cinste si slava sunt gatite, celor ce aleg a vietui cu dreptate si intru dreapta credinta si iarasi ce fel de osanda primesc cei ce isi cheltuiesc viata lor in pofte si desmierdari.

    Pentru aceasta, fratilor, sa ne oprim de la pacate si sa ne indreptam aici ca sa scapam de acele chinuri amare si sa primim de la Dumnezeu viata si petrecerea cea fericita a dreptilor, intru Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia se cuvine slava in veci! Amin.
 

Dumnezeului nostru slava!


Despre păcatul avortului și gravitatea lui FAȚA ASCUNSĂ A PROSTITUȚIEI LEGALIZATE