Luna februarie in 6 zile:
Pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Vucol, episcopul Smirnei (+100)
Acesta s-a nascut in partile Smirnei.
Din copilarie s-a deprins a trai in deplina curatie trupeasca si sufleteasca.
Traind pe vremea cand Sfintii Apostoli propovaduiau in toata lumea credinta
cea noua in Iisus Hristos, Sfantul Vucol a primit dreapta credinta si s-a
facut el insusi vrednic vestitor al invataturii crestinesti. Si, facandu-se
vas iscusit al Duhului Sfant l-a aflat pe el Sfantul Evanghelist Ioan,
Apostolul cel iubit al lui Hristos, care, hirotonindu-l pe el episcop,
l-a asezat in marea cetate a Smirnei. Si aici a pastorit cu cinste, cu
intelepciune si cu dragoste, turma credinciosilor, vreme indelungata, aducand
pe multi la cunoasterea adevarului si botezandu-i in Hristos. Deci, mai
inainte de moartea sa, a lasat urmas in locul sau si pastor al oilor sale
si dascal, pe fericitul Policarp. Si asa s-a mutat la Domnul, din viata
aceasta pamanteasca, in ziua de 6 februarie.
Intru aceasta zi, cuvant despre Pavel episcopul,
care traia in Antiohia, lucrand ca zidar.
Spunea un oarecare parinte despre acest
episcop Pavel, care, lasandu-si episcopia sa, a mers la Antiohia si se
hranea, lucrand la zidarie, impreuna cu zidarii. Intru aceasta vreme era
acolo un conducator al Rasaritului, anume Efrem, om evlavios si foarte
milostiv. Acela se ingrijea acum de ridicarea cetatii, care era cazuta
de la cutremur. Odata, intr-o dupa amiaza, cand se odihneau lucratorii,
a vazut Efrem pe episcop odihnindu-se si, de la dansul pana la cer, ridicandu-se
un stalp de foc. Si, aceasta a vazut-o nu o data, nici de doua ori, ci
de mai multe ori. Iar Efrem indata s-a inspaimantat, pentru ca aceasta
era ca un semn infricosator si plin de mirare. Si gandea in sine ce poate
insemna aceasta ? Si nu se dumirea, de vreme ce nu stia ca lucratorul acela
era episcop si il vedea pe dansul in niste zdrente imbracat si acelea foarte
murdarite si simplu se arata si omul, obosit de multa foame si infranare
si sfaramat de oboseala cea multa.
Deci, l-a chemat pe el Efrem, vrand
sa afle de la el, ce fel de om este si din ce tara ? Si a inceput, luandu-l
deoparte, a-l intreba pe el: "De unde esti, tu, omule, si cum te cheama
pe tine ?" Iar el, raspunzand, a zis: "Eu unul din cei de rand sunt, sarac
al cetatii acesteia si nu cunosc vreun mestesug ca sa ma hranesc mai lesne
pentru aceea lucrez la zidaria aceasta si Dumnezeu ma hraneste pe mine
cu osteneala mea". Iar Efrem, de Dumnezeu fiind indemnat, i-a raspuns lui,
zicand: "Sa ma crezi, ca nu te voi lasa pe tine pana ce nu-mi vei spune
adevarul despre tine, ca nu poti sa ascunzi cele despre tine". Atunci a
grait Pavel: "Sa-mi dai mie fagaduinta, inaintea lui Dumnezeu, ca nu vei
spune nimanui cele despre mine". Atunci i s-a jurat lui fericitul Efrem,
ca nu va spune nimanui, cat timp va voi Dumnezeu ca sa fie ei in viata
aceasta. Deci, el i-a spus lui, zicand: "Eu sunt episcop, iar pentru Dumnezeu,
lasandu-mi episcopia mea, am venit aici, pentru ca pe aici nu ma cunoaste
nimeni si cu aceasta nevointa lucrez si, din osteneala mea, imi adun mie
hrana, iar cealalta o dau la saraci milostenie, stiind ca, prin jertfe
ca acestea, se imblanzeste Dumnezeu. Iar tu poarta-ti grija de milostenia
ta, pentru ca in aceste zile, Dumnezeu te va ridica pe tine la scaunul
acesta al arhiepiscopiei si al cetatii lui Dumnezeu si al Bisericii, ca
sa pastoresti pe poporul Sau, pe care, cu al Sau sange l-a castigat Hristos,
adevaratul Dumnezeul nostru". Care lucru s-a si intamplat, dupa putine
zile.
Deci, acestea auzindu-le, fericitul
Efrem a proslavit pe Dumnezeu, zicand: "O, cati tainuiti robi ai Sai are
Dumnezeu si deci Lui, unuia stiuti !" Iar noi, acestea auzindu-le, fratilor,
sa ne nevoim pentru milostenie, sporind in dreapta credinta.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Teodor Studitul,
despre dreapta petrecere a calugarilor.
Parintilor si fratilor, datoria avand
sa va graiesc cuvant de mangaiere, va sfatuiesc sa faceti madularele voastre
slujitoare dreptatii, spre sfintire, dupa cum zice Apostolul. Sa castigati
cu prisosinta dumnezeiasca intelepciune, ca sa puteti patrunde tainele
cinului nostru ingeresc, cu toate ca voi v-ati si daruit cu totul lui Dumnezeu
si cu smerenie, in toate zilele indurati patimire, atat pentru suflet cat
si pentru trup; caci si ostenelile sufletului, ca si cele ale trupului,
in acelasi chip sunt primite de Dumnezeu.
Pentru ca unul se nevoieste la citire,
altul la rugaciune, unii stau inlauntru si lucreaza cu mainile, altii au
ascultari in afara, unul sapa via, altul ara pamantul, iar altul ciopleste;
nimeni nu sta fara de lucru si toti se ostenesc, dupa putinta lor. Si dupa
cum mi se pare, nici cel ce sta la usa, sa ia aminte la cei ce intra si
la cei ce ies, nici cel ce izgoneste pasarile de la roade, nu stau degeaba,
fara lucru. Ca si ei implinesc trebuinta cea de obste pentru intregul trup
si, daca savarsesc un lucru cat de mic, se socotesc, insa, ca picior sau
deget al trupului. Asadar, daca ne socotim toti un suflet si o voie, asa
sa ne aratam totdeauna.
Sa nu va smintiti cu indaratnicia si
sa luati parte la munca obsteasca numai pentru a fi vazuti acolo, ci sa
impliniti porunca cu bunavointa. Sfintiti-va mainile cu slujba ce vi s-a
dat, ca sa aduceti lui Dumnezeu jertfa bine primita. Caci, cu adevarat,
jertfa este fapta voastra! Oare, nu sunt hraniti cei pe care ii primim
in orice zi ? Nu saturam zilnic pe batrani ? Nu dam strainilor paine, legume,
vin si orice are manastirea ? Nu primiti pe prietenii care vin la voi.
Si nu sunteti hraniti si voi toti ? Toate acestea sunt prinosuri aduse
lui Dumnezeu, ca El zice: "Mila voiesc; nu jertfa". Adica, sa fim milostivi.
Insa tot ce se da, nu dau numai eu, ci dam toti, fie argint, fie vesminte,
fie orice altceva, ca fiii mei sunteti voi si impreuna impartasim si cele
sufletesti si cele trupesti. Inima mea arde pentru voi toti, macar ca pacatos
sunt; pe fiecare il imbratisez cu dragoste duhvniceasca si pe toti va tin
la pieptul meu, dorind sa va feresc de orice ispita si sa va mangii in
orice clipa.
Asadar, nici unul sa nu se impotriveasca
altuia si nimeni sa nu defaime. Pentru aceea, traiti in pace si iubiti-va
intre voi cu dragoste duhovniceasca, cinstiti-va si ajutati-va unul pe
altul. Cei mai mici sa cinsteasca pe intai-statatori ca pe mine, dandu-le
ascultare in toate. Iar, daca vreunul nu se supune cuvantului meu, acela
nu-mi este fiu.
Nevoiti-va sa dobanditi castiguri sufletesti,
fiind cu privegherea la slujbe si cu luare aminte la rugaciune. Nevoiti-va
si trupeste, trudindu-va la lucru, ca sa aveti indestulare de paine si
de legume si putin vin, pentru cei bolnavi. Cei care vor sa se infraneze,
aceia sa posteasca, insa, in Saptamana luminata, m-au suparat unii, care
n-au voit in nici un chip sa bea vin. Am spus lor ca si infranarea se porunceste
sa fie cu socoteala. Acuma, insa, deobste poruncesc voua, ca, in vremea
cand se mananca de doua ori pe zi, sa aveti odihna si de la metaniile cu
genunchi la pamant; iar, daca vrea careva sa adauge la infranarea sa, sa
se indestuleze numai cu paine si cu apa, in afara de sambete si Duminici.
Daca va lua seama ca slabeste, sa bea putin vin, pentru intarire si sa
manance de doua ori pe zi. Cei neputinciosi, insa, totdeauna sa bea cate
putin vin. Dar sa nu se sminteasca nici cel care bea, socotindu-se osandit,
nici cel care nu bea, mandrindu-se, ca si cand ar face mare lucru. Ca pentru
mancare si bautura, cand se face cu socoteala si cu binecuvantare, nu ne
osandim, nici nu ne indreptam inaintea lui Dumnezeu, cand se face pentru
intarirea firii. De folos este, insa, celor tineri sa nu bea vin. Ca au
poruncit atat dumnezeiescul si marele Vasilie, cat si Sfantul Marcu si
alti parinti, sa nu bem vin, in afara celor bolnavi si slabi. Cu toate
acestea, mai buna este infranarea. De aceea, cand este dezlegare la vin,
sa va multumiti cu un singur pahar, iar, daca unii doresc, se pot lipsi
cu totul de vin.
Slava si cinstea cereasca sa va incununeze,
mila, pacea si darul lui Dumnezeu sa va ajute si rugaciunea Parintelui
nostru Teodor, sa ne intareasca si sa ne pastreze nevatamati. Dumnezeului
nostru, slava !
