Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna februarie in 7 zile: pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Partenie, episcopul Lampsacului (+318).

    Acesta a trait pe vremea imparatiei marelui Constantin, ca fiu al lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopolis. Dar, neinvatand carte la vreme, Partenie ducea viata unui om de rand. Se indeletnicea, insa, cu toata lucrarea faptelor bune. Deci, fiind pescar de meserie, se ostenea si pe vreme buna si pe vreme rea, ca sa poata fi de folos si sa ajute, facand daruri, ca socotea mai de pret binele si multumirea semenilor sai, decat binele si multumirea sa. Iar evlavia si bunatatea cea ascunsa, pe care o luase in dar de la Dumnezeu, erau atat de mari, ca se facuse vestit in tot tinutul sau.

    Pe acesta aflandu-l fericitul Filip, episcopul Lampsacului, a poruncit unor dascali de seama, sa-l invete citirea Sfintelor Scripturi si temeiurile credintei, apoi l-a sfintit preot in cetate. Deci, facandu-se chip si pilda tuturor cu binefacerile sale si invrednicindu-se si de darul facerii de minuni, Partenie, dupa moartea lui Filip, a fost sfintit episcop al Lampsacului de catre Achile, mitropolitul Cizicului.

    Si asa, pastorind cu intelepciune si cu daruire Biserica, sporind numarul dreptcredinciosilor si pe multi pagani aducandu-i la credinta, la adanci batraneti si incununat de fapte bune, Sfantul Partenie episcopul s-a mutat la Domnul.
 


 


Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre o calugarita, care a fugit in pustie, din pricina unui tanar.

    Spunea Ioan Moabiteanul ca era o fecioara oarecare, anume Mastridia, frumoasa la chip, care se nevoia in Ierusalim, postind si sporind mult in Domnul. Deci, din uneltirea diavolului, s-a nascut un gand rau in inima unui tanar, asupra fecioarei acesteia. Iar minunata fecioara, intelegand gandul cel rau si pierzator al tanarului aceluia, luand bob muiat, l-a pus intr-un cos si s-a dus in pustietate, prin departarea sa facand, astfel, odihna inimii tanarului, ca sa nu-l mai tulbure pe dansul gandul cel rau.

    Iar, dupa multi ani, a voit Dumnezeu a arata viata cea buna a acelei fecioare, pline de barbatie. Un oarecare parinte, umbland prin pustia Iordanului, a vazut pe fericita aceea si i-a zis ei: "Maica, ce faci in pustia aceasta?" Iar ea, vrand sa se ascunda,  a zis catre dansul: "Iarta-ma, ca am ratacit calea". Iar el, de la Dumnezeu cunoscand lucrul ei, a zis: "Sa ma crezi pe mine, maica, nici nu te-ai ratacit, nici nu cauti calea, ca minciuna este de la diavol. Ci, sa-mi spui mie pricina, cu adevarat, pentru care ai venit aici." Atunci a zis fecioara: "Iarta-ma, parinte, pricina este ca mintea unui tanar incepuse a se sminti asupra mea si, pentru aceea, voind ca mai bine sa mor aici, decat aceluia sa-i fiu spre pierzare si spre impiedicare, dupa cuvantul Apostolului". Deci, a zis, catre dansa, staretul: "Dar de cati ani stai aici?" Iar ea a raspuns: "Cu darul lui Dumnezeu, petrec aici de saptesprezece ani". Iarasi a zis ei staretul: "Intru atatia ani, cu ce te-ai hranit?" Iar ea, luand cosul acela, in care avea boaba inmuiate, i-a zis lui: "Acest cos pe care il vezi la mine, l-am scos din cetatea in care am fost. Si acest fel de purtare de grija a avut Dumnezeu pentru mine, smerita, incat atatia ani am mancat din boabele acestea, si nu s-au sfarsit, nici nu s-au invechit. Si sa stii, parinte, ca, asa m-a acoperit binecuvantarea Domnului incat, in saptesprezece ani, nu m-a vazut pe mine nici un om, fara numai tu unul, astazi". Iar staretul, auzind aceasta de la dansa, s-a dus, slavind pe Dumnezeu, pe Cel ce i-a dat ei atata dar si rabdare.


Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre cum se cade a sta in biserica.

    Ce poate fi mai infricosator decat aceste lucruri. Ca biserica este cer si ca, mai inainte, si casele erau biserici, iar acum biserica este mai defaimata chiar decat o casa. Ca intr-o casa este randuiala si fiecare isi face slujba lui, iar in biserica este mare tulburare si neincetata framantare de lume, ca intr-un targ. Si doar stiti ca biserica nu este loc de petrecere, ci loc sfant si ingeresc este, imparatia lui Dumnezeu si insusi cerul. Adu-ti aminte de Sfanta Masa aceasta, pentru ce pricina este pusa si Cine se afla pe ea.

    Stiu ca cel nebotezat nu cunoaste aceasta taina, dar tu stii ce sa intelegei, cand auzi pe Proorocul, zicand: "Asa zice Domnul, departati-va  de la pamant si va suiti la cer". Ca biserica cer se numeste. Adu-ti aminte al cui Nume se cinsteste in biserica!

    Iar acum, voi faceti in biserica mai mult ras decat in targ. Ca, la adunarile voastre lumesti, stati linistiti si nici o galceava, nici vorba, nici strigare, nu se face intre voi. Iar aici, unde Dumnezeu din cer vorbeste sfinte si infricosatoare lucruri, cei ce voiti sa vorbiti desertaciuni, va aflati ca la o petrecere. Au, doara, nu aveti case? De biserica lui Dumnezeu nu tineti seama si vorbiti  si cu cei ce voiesc sa taca. De vorbiti de ale voastre treburi, nu va opresc, dar vorbiti acasa la voi, la masa, la baie si la targ. Dar la biserica este loc al petrecerii ceresti, loc de rugaciune si de invatatura, loc de mantuire. Iar voi faceti din biserica iarmaroc, pravalie a schimbatorilor de bani, loc de impodobire a femeilor, unde ne umplem ochii de desfranare, loc de vanzare si cumparare, loc unde se pun la cale casele, oastea, judecatile; toate la biserica le poti vedea.

    Noi, in toate zilele, ne intrebam si ne ingrijim, ca doar veti castiga ceva de folos la biserica si, asa, sa va duceti acasa, iar voi, mai vartos, spre sminteala si spre pacate va adunati, in loc sa va curatiti de ele. Deci, roaga-te ca sa ingelegi, iar mai vartos se cade a tacea, ca linistea si tacerea ta, primind-o Dumnezeu sa te faca pe tine intelept. Iar daca nu poti sa taci, iesi din biserica, ca sa nu fii altora spre sminteala.

    Un singur glas se cade sa fie in biserica; precum suntem un singur trup al lui Hristos, asa si o singura lucrare este Sfanta Biserica, adica, sa stam cu frica, sa ascultam, sa luam aminte si sa ne rugam. Ca si episcopul tacand, sta si slujitorii una canta, iar noi, toti, raspundem intr-un singur glas.

    Deci, sa nu lasam adevarul, alergand dupa umbre si naluci. Slobozi sa ne facem de lucrurile vrajmasului si de rautatile ce se fac intre noi. Sa deprindem, in loc de lacomie, milostenia, iar in loc de ura, iubirea de oameni. Si asa facand, ne vom indulci de bunatatile cele de acum si de cele ce vor sa fie, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, a Caruia este slava in veci! Amin.
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE