Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna februarie in 18 zile: Pomenirea celui intru Sfinti, Parintelui nostru Leon, papa al Romei (+461)

    Acest mare arhiereu si pastor al Bisericii lui Dumnezeu, Leon, era de neam din Italia, nascut la Roma, si a fost crescut, din tinerete, in invatatura cartii, avand atat intelepciunea cea din afara, cat si faptele bune, cele crestinesti. A trait pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450) si a lui Marcian (450-457), in Rasarit, si a lui Valentinian al III-lea (425-455) in Apus.

    Iubind viata duhovniceasca mai mult decat pe cea mireneasca, pe vremea papei Sixt al III-lea, a fost mai intai arhidiacon al Bisericii romane, iar, murind Sixt, prin alegerea tuturor, s-a urcat pe scaunul Bisericii din Roma (440) si a pastorit intr-o vreme de mare furtuna in Biserica si in lume; imparatia din Rasarit fiind tulburata de eretici, iar cea din Apus, lasata prada barbarilor. Dar papa Leon a fost cu adevarat un intelept si neinfricat luptator si un bun pastor, care-si punea sufletul pentru poporul sau.

    Intre faptele mari ale Sfantului Leon se pomeneste, mai intai, de intalnirea lui cu Atila, regele hunilor, spaima lumii si biciul lui Dumnezeu. Ca acesta, biruind multe tari, a mers si asupra Romei, vrand sa o pustiasca pe ea cu foc si eu sabie. Deci, papa Leon, vazand ca nimeni nu putea sa stea impotriva barbarului, s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu, cu postire si cu lacrimi cerand de la El aparare, si, chemand in ajutor pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel, a mers insotit numai de un consul si de prefectul Romei in intampinarea lui Atila, langa Ravenna, ca sa-l roage sa-si potoleasca mania, gata fiind el sa moara pentru poporul sau. Si, vorbind catre dansul, cu cuvinte de Dumnezeu insuflate, l-a prefacut pe el din leu in miel, pentru ca Atila a ascultat cu smerenie cuvintele omului lui Dumnezeu si a crutat cetatea, dupa dorinta lui.

    Mare sarguinta a aratat Sfantul Leon, ca sa indrepteze ratacirile ereticilor din vremea sa si, mai vartos, erezia lui Eutihie, cea mai rea dintre toate, scriind catre imparatii Teodosie si apoi lui Marcian, ca sa randuiasca sa fie Sinod a toata lumea. Si s-a adunat Sfantul si cel al patrulea Sinod, la Calcedon, al celor sase sute si treizeci de parinti, pe vremea imparatilor Marcian si Pulheria, la anul 451, impotriva lui Eutihie si Dioscur, care intelegeau gresit taina intruparii lui Dumnezeu si rastalmaceau, astfel, toata invatatura mantuirii. Si s-a statornicit la acest Sinod dreapta credinta ca prin intrupare, Hristos Domnul este o singura Persoana dumnezeiasca, avand doua lucrari, de om si de Dumnezeu, lucrari deosebite, dar nedespartite; si asa a lucrat El mantuirea noastra. Drept aceea s-a osandit ratacirea lui Eutihie, care invata ca in Hristos este o singura fire si o singura lucrare. Si s-a citit la acest Sinod, si epistola Sfantului Leon catre Flavian, patriarhul Constantinopolului, care atat de limpede talmacea taina intruparii Domnului, incat toti parintii Sinodului, auzind-o, au strigat: "Duhul Sfant a vorbit prin gura lui Leon".

    Sfantul Leon era vestit si pentru scrierile lui, intrucat ne-au ramas de la el peste o suta de scrieri. Ele sunt dovezile cele mai tari ale intelepciunii, evlaviei si patrunderii mintii lui. Pline de invataturi, cuvintele lui au o frumusete si o maretie care incanta, mira si inalta. Gandirea lui e limpede, puternica, iar graiul lui adunat si stapan pe cunoasterea dreptei credinte. A murit la anul 461, iar, in ochii crestinatatii, Sfantul Leon ramane unul din marii luptatori pentru biruinta dreptei invataturi crestine la taina intruparii lui Dumnezeu, statornicita o data pentru totdeauna, la Sinodul de la Calcedon. Dumnezeului nostru, slava!
 


 


Intru aceasta zi, cuvant de invatatura al Sfantului Efrem catre calugari.

    Insa tu, prietene, de vreme ce te-ai lepadat de lume, pentru ce, dar, mai cauti odihna lumeasca ? Ca Dumnezeu nu pentru necaz te-a chemat pe tine ? Iar tu rasfatare cauti ? La golatate esti chemat, iar tu haine bune cauti. Spre insetare esti chemat, iar tu bautura cauti. La razboi esti chemat, iar tu nu te saturi de somn. Spre plangere si tanguire esti chemat, iar tu joci si razi. La dragoste esti chemat, iar tu urasti pe fratele tau. La supunere esti chemat, iar tu graiesti impotriva. Mostenitor al Imparatiei Sale te-a numit, iar tu cele trupesti cugeti. Si ce-i vei raspunde Lui, la infricosatoarea zi, cea mai de pe urma ? Ori esti sihastru la liniste ? Adu-ti aminte, dar, de cei ce sunt in temnite, ca nu numai inchisi sunt, ci fiare pe grumazii lor poarta, iar altii, fiind si in obezi, batuti sunt. Sau pustnic esti ? Adu-ti aminte de pastorii de oi, ce fel de primejdii ridica si rabda prin pustietate si prin munti, ca iarna sunt stramtorati de ger, iar vara arsi sunt de zaduful soarelui.

    Cel ce a castigat rabdarea se atinge de toate faptele bune, ca se bucura in necazuri si in primejdii este iscusit; intru napasta se veseleste, la ascultare este gata, in dragoste deplin, in vorbire de rau slabeste, la ocari se smereste, la liniste viteaz, la cantari nelenes, in postire gata, intru rugaciuni silitor, prin rabdare, la ascultare vesel, la nevoie sprijin tare, la raspunsuri negrabnic, in viata osardnic, la umblari frumos, bun in adunarea fratilor, la raspunsuri placut, la privegheri gata si osardnic catre straini, cunoscator al celor neputinciosi, la intalniri intampinator, treaz la intelegeri si la tot lucrul destept. Ca tot cela ce a castigat rabdare si-a castigat nadejde si cu toate faptele este impodobit unul ca acela. Si unul ca acesta cu multa indrazneala striga catre Dumnezeu, zicand: "Asteptand, am asteptat pe Domnul si S-a plecat spre mine" (Ps. 39, 1). Deci, pe o cale ca aceasta sa mergem, pe care merg toti cei ce au iubit pe Dumnezeu. Calatoria acestei cai a vietii este cu necazuri, insa odihna fericita este. Calatoriile caii acesteia sunt acestea: pocainta, privegherea, rugaciunea, smerita intelepciune, saracia duhovniceasca, neingrijirea peste masura a trupului, ingrijirea sufletului, culcarea pe jos, tacerea, mancarea uscata, foamea, setea, golatatea, milostenia, lacrimile, plangerea, suspinarea, napasta, osteneala mainilor, primejdiile, uneltirile celor rai, a fi clevetit si a rabda, a fi urat si rau a patimi, a rasplati cu bine pentru rau, a ierta greselile celor ce-ti gresesc, a pune sufletul sau pentru prieteni, iar, cea mai desavarsita, a-si varsa sangele sau pentru Domnul.

    Fericit cel care nu se indestuleaza cu viata lumii acesteia, care din cele dumnezeiesti si-a facut cugetarea lui; fericit cela ce pe pamant s-a facut ca un inger, asemenea serafimilor, avandu-si curat cugetul sau totdeauna. Fericit este acela ce, avand in minte ziua judecatii, se sarguieste spre vindecarea ranilor sufletului sau, prin lacrimi. Fericit esle cela ce totdeauna este eliberat, intru Domnul, de toate cele pamantesti si vremelnicele lucruri ale veacului acestuia. Fericit este cela ce inainte sporeste prin faptele calugariei si prin infranare. Fericit este cela ce are porunca cea infricosatoare, spre paza buzelor sale. Fericit este cela ce a urat pacatele si a facut fapte bune. Fericit este cela ce, intru cele nevazute si intru cele vazute, pe singur unul Dumnezeu iubeste si toata zidirea Lui. Fericit este cela ce s-a facut ca un nor, cu totul in lacrimi, stingandu-si focul poftelor trupesti. Fericit este cela ce si-a vandut toate averile sale si si-a agonisit pe Unul Hristos, Margaritarul ceresc. A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE