Luna ianuarie in 2 zile:
pomenirea celui intre Sfinti Parintelui nostru Silvestru, papa al Romei
(314-335).
Acest
Sfant s-a nascut in Roma cea veche, fiind fiu al lui Rufin si Justa, si
a trait pe vremea imparatului Diocletian (284-305) si a binecredinciosului
imparat Constantin cel Mare (306-337). A deprins invatatura crestina de
la preotul Quirinus, iar cunoasterea temeinica a credintei a primit-o de
la preotul Timotei, venit la Roma din Antiohia. Stralucind prin stiinta
si cu evlavie, a intrat in clerul Bisericii din Roma si a fost hirotonit
preot de papa Marcelin. La 314, dupa moartea papei Miltiade, a fost ales
episcop in scaunul Romei.
Marturisirea credintei in timpul prigoanei,
lupta lui pentru raspandirea credintei si intelepciunea ce a dovedit in
osteneala pentru indreptarea ratacirilor ivite in vremea lui, l-au facut
iubit si cinstit pretutindeni. Se spune ca, pe vremea cand imparatul Constantin
nu se botezase inca, acesta imbolnavindu-se, vracii pagani l-au indemnat
pe imparat sa se scalde in sange cald de prunci, ca sa scape de suferinta,
dar imparatul nu s-a invoit la asemenea ticalosie. Si, chemand pe Sfantul
Silvestru, acesta i-a spus: "Scaldatoarea de care ai trebuinta, imparate
este cu totul alta. Se cuvine, deci, sa crezi fara sovaire in Hristos Dumnezeu,
sa postesti, apoi sa capeti milostivirea lui Dumnezeu, lepadandu-te de
pacatele ce ai savarsit. Deci, leapada acum haina imparateasca si timp
de sase zile sa postesti, dupa aceasta, porunceste sa fie eliberati din
temnita toti crestinii, iar, din avutiile tale, sa faci milostenie multa
la saraci." Si, facandu-se acestea, imparatul a primit Sfantul Botez. Si
cereau unii imparatului sa izgoneasca din cetate pe cei ce ramaneau la
inchinarea idolilor, dar imparatul, ascultand de Sfantul Silvestru, a raspuns:
"Domnul nostru nu voieste sa vina cineva la Dansul cu sila. Numai cel venit
la El de buna voie este primit. Nu se cade sa prigonim pe nimeni, ci fiecare
este liber sa creada dupa voia sa."
Neputand, din pricina varstei, sa ia
parte, in anul 325, la Sinodul cel dintai de la Niceea, Sfantul Silvestru
a trimis acolo soli si a primit intru totul hotararile Sinodului.
Deci, facandu-se multora mijlocitor
de mantuire, la adanci batraneti, in anul 335, Sfantul s-a mutat catre
Domnul si a fost ingropat in cimitirul Priscilei, la Roma.
Intru aceasta zi, minunea Sfantului Silvestru, la
intrebarile despre evrei si pagani.
Dupa
ce s-a crestinat marele Constantin imparatul, veste si zvon s-a facut printre
evrei si pagani, ca se vor inchide capistele lor si in tot locul se vor
zidi biserici crestinesti intru slava Sfintei Treimi. Deci, au venit evreii
la Sfantul Silvestru ca sa-l intrebe pe dansul despre poruncile imparatului.
Si era intre dansii unul mai intelept, un rabin, anume Zambri, iscusit
nu numai in elineasca intelepciune si in evreiasca scriptura desavarsit,
ci si in mestesugul magiei prea mare era, in care toata nadejdea paganeasca
se punea, ca, daca nu va birui pe crestini cu cuvintele, atunci cu semnele
cele vrajitoresti sa-i dovedeasca.
Iar, sosind ziua infruntarii paganilor
cu crestinii, a stat imparatul pe scaunul sau, cu toata curtea, si a intrat
inaintea imparatului si Sfantul Silvestru cu putini insotitori, avand cativa
episcopi ce se intamplasera atunci acolo si au intrat si cei o suta douazeci
de pagani. Si s-a inceput vorbirea, pe care si imparateasa Elena, dorind
sa o asculte, a stat dupa perdea, iar imparatul si curtenii luau seama
la cele ce se graiau de amandoua partile. Deci, intru inceput, paganii
pe imparat l-au judecat, ca ar fi fost inselat de Silvestru, dupa aceea
s-au pornit asupra lui Silvestru si, in sfarsit si impotriva Domnului Hristos
graiau cuvinte de defaimare. Iar Arhiereul, ca un ostas ales, cu proorociile
barbatilor celor de Dumnezeu-purtatori si ale sfintilor Prooroci, dovedea
cele ce s-au spus despre venirea lui Mesia, si-i dovedea pe ei, pe elini,
ca pe niste robi ai idolilor, iar pe evrei, ca pe cei ce au cazut din slava
lui Dumnezeu. Si toti n-au putut sa-i stea lui impotriva. Iar imparatul
si toata curtea au laudat pe Silvestru si pe el l-au socotit biruitor la
intrebarile acelea, caci acum, paganii nu aveau ce sa zica impotriva lui
Silvestru.
Atunci Zambri, rabinul a zis catre
imparat: "Macar ca ne dovedeste pe noi Silvestru cu cuvintele sale, foarte
mester fiind la vorbire, insa noi nu ne vom departa de legea noastra cea
parinteasca, nici vom urma Omului pe care parintii nostri cu sfat de obste,
la moarte l-au dat. Iar ca unul este Dumnezeu, Acela pe care noi Il cinstim
si nu este altul, eu nu cu cuvantul, ca Silvestru, ci cu fapta sunt gata
a arata, daca vei porunci, imparate, sa se aduca aici un bou mare si neimblanzit,
si indata va sti stapanirea ta si toti cei ce stau de fata, ca nu este
Dumnezeu, afara de Dumnezeul nostru." Iar un oarecare, din cei ce stau
inaintea imparatului, a zis: "Am un bou ca acela in cireada mea, nu departe
de la zidurile cetatii, pe care nimeni nu poate sa puna jugul, nici cu
mana sa-l atinga." Si indata a trimis imparatul sa aduca boul acela.
Intru acea vreme, vorbind Sfantul Silvestru,
a intrebat pe Zambri: "Pentru ce-ti trebuie boul? Si cand il vor aduce,
ce poti sa-i faci lui?" Iar Zambri a zis: "Vreau sa arat puterea numelui
Dumnezeului nostru, pe care, de-l voi sopti boului in ureche, indata va
muri. Ca nu poate firea cea muritoare sa sufere numele lui Dumnezeu, nici
nu poate sa fie viu acela, care va auzi acest nume. Iar parintii nostri,
cand se aduceau boii la jertfa, numele acela in urechile boilor il graiau
si, indata, cu mare raget, cadeau si, murind, se faceau gata pentru jertfa."
Iar Silvestru i-a zis: "Daca numele acela, precum zici, ucide pe toti cei
ce-l aud pe el, apoi cum tu l-ai invatat si n-ai murit?" Zambri a raspuns:
"Nu se cade tie ca sa stii taina aceasta, de vreme ce vrajmas al nostru
esti." Acestea zicandu-le Zambri, a grait imparatul: "Daca episcopului
nu vrei sa-i descoperi taina aceea, apoi sa o spui noua, ca intr-adevar,
lucru de indoire este, fara numai de va zice cineva ca, citindu-se scris
numele acela, poate sa-l invete." Raspuns-a Zambri: "Nici pe piele, nici
pe hartie, nici pe lemn, nici pe piatra, nici pe orice fel de materie nu
poate sa fie scris numele acela, ca, indata, si scriitorii si acea materie
pe care s-ar scrie, pier." "Atunci spune-ne cum tu insuti l-ai invatat?
Caci, cu neputinta este a-l invata, daca nici nu se graieste, nici nu se
scrie." Iar Zambri, a raspuns: "Eu, imparate, sapte zile am postit, apoi
intr-o spalatoare noua de argint am turnat apa curata din izvor si m-am
rugat si s-au scris cuvintele pe apa, cu un deget nevazut, care m-a invatat
numele Dumnezeu."
Iar inteleptul Silvestru i-a zis: "Daca
asa ai invatat numele acela, precum spoi, atunci de ce, cand il graiesti
pe el cuiva in ureche, si tu insuti auzi numele acela, precum il aude si
cel caruia il graiesti, cum se face ca tu insuti, auzindu-l pe el, nu mori?"
Raspuns-a vrajitorul: "Ti-am spus tie ca nu se cade sa stii taina aceea,
vrajmas al nostru fiind. Deci, ce nevoie este de cuvinte, cand numai cu
fapta se cade sa aratam ceea ce se graieste si din doua sa-ti alegi una:
sau tu, chemand Numele Nazarineanului tau, sa omori boul, ca si noi sa
credem intr-insul, sau eu voi zice in urechea lui numele dumnezeului nostru
si va muri boul acela si datori vei fi tu sa crezi in dumnezeul nostru."
Aceasta auzind-o, toti cei ce stateau de fata au laudat judecata lui Zambri,
iar crestinii se indoiau, insa Sfantul episcop ii intarea pe ei. Iar imparatul
a zis lui Zambri: "Se cade ca tu, mai intai, sa-ti implinesti fagaduinta,
ca tu ai fagaduit ca, numai cu un cuvant, sa omori boul." Iar vrajitorul
a raspuns: "De-mi poruncesti mie ca sa fac aceasta, imparate, apoi vei
vedea puterea dumnezeului meu." Si, acestea zicand, s-a apropiat de bou,
pe care niste oameni puternici, cu funii tari de coarne legandu-l, cu anevoie
si cu osteneala mare il duceau. Deci, apropiindu-se Zambri de el, i-a soptit
ceva in urechea lui si indata boul, racnind foarte tare si scuturandu-se,
a cazut mort. Si toti, vazand aceasta, s-au mirat foarte mult, iar paganii
au strigat, batand din maini si zicand: "Am biruit, am biruit!"
Iar Sfantul Silvestru a rugat pe imparat
sa porunceasca sa se faca tacere. Si, facandu-se tacere, a zis episcopul
catre pagani: "Au doara nu este scris in cartile voastre aceasta, pe care
Atotputernicul Dumnezeu a grait: "Eu voi omora si voi face viu, ucide-voi
si eu voi tamadui?" Iar ei au raspuns: "Asa este scris." Iar Silvestru
a grait: "Daca Zambri numai cu numele lui Dumnezeu a omorat boul, apoi,
cu acelasi nume sa-l si invieze, pentru ca Dumnezeu este binefacator, iar
nu raufacator, si aceasta este firea Lui, adica a face bine, iar a face
rau este potrivnic firii Lui, ca voia Lui este totdeauna buna. Si, de se
intampla vreodata, ca si cu ceva rau pedepseste pe cineva pentru folosul
altora, insa aceasta se intampla de nevoie si nu cu voie face unele ca
acestea, ci silit fiind de ale noastre fapte rele. Deci, daca Zambri a
facut cu inlesnire ceea ce nu este cu bunavoirea firii lui Dumnezeu, cu
atat mai vartos poate sa faca ce este potrivit cu firea lui Dumnezeu, adica
sa invie boul cu acelasi nume dumnezeiesc, nume prin care l-a omorat, si
eu voi sta langa credinta lui." Iar Zambri a zis catre imparat: "Iata,
imparate, voieste Silvestru ceea ce nu mai este de trebuinta, acum, dupa
ce s-a savarsit lucrul cel minunat." Iar catre Silvestru a zis: "De ai
si tu vreo putere, fa vreo minune, cu numele lui Iisus al tau." Iar episcopul
a raspuns: "Daca asta voiesti, iti voi arata tie puterea Hristosului meu,
cand, prin chemarea Sfantului Sau Nume, voi invia boul acesta, pe care
tu l-ai omorat." Zis-a Zambri: "In desert te lauzi, Silvestru, pentru ca
nu se poate sa fie aceasta, ca, adica, boul sa fie din nou viu." Iar imparatul
a zis lui Zambri: "Deci, daca ceea ce zici tu ca este cu neputinta, va
putea episcopul sa faca, atunci vei crede in Dumnezeul lui?" Raspuns-a
Zambri: "Cu adevarat, imparate, ma jur tie, ca de voi vedea boul inviat,
voi marturisi pe Hristos ca este Dumnezeu si voi primi credinta lui Silvestru;
asisderea si toti ceilalti, impreuna cu mine, acelasi lucru vor face."
Atunci episcopul, plecandu-si genunchii,
cu staruinta s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi, apoi, sculandu-se si mainile
ridicandu-si, a grait in auzul tuturor: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule
al lui Dumnezeu, si Dumnezeule, Caruia usor ii este a lua viata si a invia,
a rani si a tamadui, binevoieste ca, prin chemarea Preasfantului si de
viata facatorului Numelui Tau, sa invieze boul acesta, pe care Zambri,
prin chemarea vrajitoreasca, l-a facut mort, ca vremea este sa se arate
minunile Tale, pentru mantuirea multora. Auzi-ma pe mine, robul Tau, in
ceasul acesta, ca sa se proslaveasca Preasfant Numele Tau." Iar dupa rugaciune,
s-a apropiat de bou si a grait cu mare glas: "De este adevarat Dumnezeul
cel propovaduit de mine, Iisuse Hristoase Cel nascut din Fecioara Maria,
scoala-te si stai pe picioarele tale si, lepadandu-ti toata salbaticia,
bland sa fii!" Aceasta zicand-o Sfantul, indata boul a inviat si s-a sculat
si sta bland. Iar Sfantul a poruncit sa deslege funiile din coarnele lui
si i-a zis: "Du-te de unde ai venit si pe nimeni sa nu vatami, ci bland
sa fii, asa iti porunceste tie Iisus Hristos, Dumnezeul nostru!" Si s-a
dus boul cu toata linistea, el care, mai intai, neimblanzit si salbatic
era. Aceasta vazand-o toti, au strigat, ca o singura gura zicand: "Mare
este Dumnezeul Cel propovaduit de Silvestru!" Iar paganii, cu Zambri, alergand
la Sfantul si cuprinzandu-i picioarele, cereau sa se roage lui Dumnezeu
pentru dansii si sa-i primeasca pe ei la credinta crestineasca. De asemenea,
si fericita Elena, deschizand perdeaua dupa care statea sa asculte intrebarile
si sa priveasca la cele ce se faceau, a iesit si a cazut la picioarele
Sfantului si, marturisind pe Hristos ca este Dumnezeu adevarat, a cerut
Sfantul Botez. Si a fost botezata, atunci, Sfanta Elena, la fel si paganii,
cu Zambri, si nenumarata multime de popor s-a apropiat de Dumnezeu si s-a
unit cu Biserica lui Hristos.
Dupa aceasta, Sfantul Silvestru s-a
dus cu Sfanta imparateasa Elena la Ierusalim, ca sa caute Crucea Domnului,
care aflata fiind, multi pagani au crezut in Hristos Iisus si i-a botezat
pe ei Sfantul Silvestru. Apoi, la Roma intorcandu-se, a vietuit cealalta
vreme a vietii sale, intru obisnuitele sale osteneli si in grija cea pentru
Biserica lui Hristos. Si asa bine pastorindu-si turma cea cuvantatoare,
a trecut catre Domnul plin de zile. Intru episcopie a petrecut douazeci
si trei de ani si zece luni. Iar acum, in viata cea ne sfarsit, cu ingerii
proslaveste pe Tatal si pe Fiul, si pe Sfantul Duh, pe Unul in Treime Dumnezeu,
pe Care si noi sa-L marim in veci! Amin.
Intru aceasta zi, Sfantul, Parintele nostru Serafim
din manastirea Sarov, care s-a nevoit in anii 1759-1833, savarsindu-se
cu pace.
Acesta
era din orasul Kursk, nascut din parinti binecredinciosi, Isidor si Agafia.
A intrat in manastirea din Sarov la varsta de 19 ani, iar la 27 de ani
a fost hirotonit preot. Vreme de 10 ani, din 1794 pana in 1804, a trati
singur in padure, pazind in amanunt randuiala Sfantului Pahomie din Egipt,
pe care a descoperit-o in setea lui neobosita de a citi cartile Sfintilor
Parinti. In padure, Sfantul Serafim locuia in tovarasia animalelor salbatice,
ursi, lupi, vulpi, care - cum spun martorii vietii lui - se obisnuisera
sa ia hrana din mana lui. La 12 septembrie 1804, Serafim a fost crunt batut
de talhari si a fost gasit fara cunostinta in coliba lui din pustnicie.
Vindecat de rani, intre anii 1804-1807 a primit randuiala de viata a stalpnicilor
si a petrecut foarte multe zile si nopti, rugandu-se in genunchi, pe o
piatra, in inima padurii, indurand grozavele ierni.
Multi ani a stat zavorat in chilia
lui din manastire, fara pat, nici incalzire, avand ca randuiala de viata,
rugaciunea lui Iisus, iar ca citire saptamanala, cele patru Evanghelii,
impartite intr-un anume fel (luni, Sfantul Matei; marti, Sfantul Marcu,
miercuri, Sfantul Luca; joi, Sfantul Ioan; vineri, Acatistul Sfintei Cruci;
sambata, Acatistul Tuturos Sfintilor) si Duminica se impartasea cu Sfintele
Taine, pe care preotul i le aducea in chilia sa.
In urma unui vis in care a vazut pe
Maica Domnului, insotita de Sfantul Petru al Alexandriei si Clement Romanul,
Sfantul Serafim a primit slujirea de parinte duhovnicesc (staret) si a
inceput sa primeasca inchinatori la chilia sa. El ii primea numindu-i "Bucuria
mea" si ii invata, va viata crestineasca desavarsita sta in "agonisirea
Duhului Sfant". Iisus, Fiul lui Dumnezeu, chemat in rugaciunea neincetata,
Se arata prin venirea Duhului Sfant si amandoua ipostazele duc impreuna
la apropierea de Tatal.
Marturisirea lucrarii de impartasire
din lumina dumnezeiasca, asa cuma cunoscut-o si de care s-a invrednicit
Sfantul Serafim, este luata din scrierea lui, Convorbire cu Motovilov.
Iat-o:
"-Si totusi, eu nu inteleg cum pot
sa am siguranta ca sunt in Duhul Sfant. Dupa care semne pot eu sa cunosc
singur ca harul Sfantului Duh se afla in mine?
Parintele Serafim raspunde: Dar ti-am
spus ca-i foarte simplu: Iata, acum, suntem amandoi in harul Sfantului
Duh... Dar de ce nu ma privesti?"
- Parinte nu pot sa te privesc; ochii
sfintiei tale arunca fulgere de lumina. Fata sfintiei tale e mai arzatoare
decat soarele si ma dor ochii. Si Serafim urma: Te afli in plinatatea Sfantului
Duh, altfel n-ai putea sa ma vezi in starea aceasta.
Si, apropiindu-mi-se de ureche imi
sopti: Multumeste lui Dumnezeu pentru milostivirea Lui catre noi. Vezi,
n-am facut nici macar semnul crucii, in adancul inimii m-am indreptat,
insa, catre Dumnezeu, zicand: Doamne, fa pe omul acesta vrednic sa vada,
cu ochii lui trupesti, aratarea Preasfantului Duh. Si iata, Dumnezeu a
auzit rugaciunea smeritului Serafim... Dar bine, de ce nu te uiti la mine?
Nu-ti fie teama, Dumnezeu este cu noi... Incurajat, incercai sa ridic ochii
si o spaima sfanta imi cuprinse toata fiinta. Inchipuiti-va fata unui om
care va vorbeste din mijlocul soarelui; ii vezi miscarea buzelor, infatisarea
ochilor, ii auzi glasul, simti ca te tine de umeri, dar nu-i vezi nici
bratele, nu vezi nici trupul tau, nici al celui ce-ti vorbeste, ci vezi
numai o lumina stralucitoare, o lumina orbitoare, luminand intinsul zapezii,
pana departe, imprejur, luminand fulgii de zapada, care nu incetau sa cada,
pe mine si pe marele staret.
Si parintele Serafim urma: Daca numai
presimtirea, arvuna aceasta a bucuriei viitoare, umple inima noastra de
atata mangaiere si atat inviorare, ce vom spune de bucuria insasi, care
ne este pregatita in ceruri, tuturor celor ce plang aici pe pamant? Si
dumneata, dragul meu, ai plans destul in viata pamanteasca. Dar, iata,
cu cata bucurie te mangaie Dumnezeu... Dar acum e vremea luptelor, a stradaniilor
neincetate, e vremea dobandirii unor puteri din ce in ce mai mari, ca sa
crestem pana la masura deplina a inaltimii lui Hristos... si mostenitor
al scaunului sau, dupa dansul. Atunci, insa, bucuria aceasta, pe care o
simtim acum, in parte si un timp scurt, se va arata in toata plinatatea
ei si ne va covarsi toata fiinta cu desfatari negraite, pe care nimeni
nu va mai putea sa le ia de la noi."
Canonizat in anul 1903, pomenirea Sfantului
Serafim traieste in evlavia credinciosilor, ca un mare stalp al sfinteniei
crestine, ca un inger pazitor al crestinatatii. Dumnezeului nostru, marire!
Intru aceasta zi, Cuvant despre Sfantul Vasile cel
Mare, cum a izbavit cu rugaciunile sale pe un tanar inselat de draci.
Eladie,
cel ce a fost unceic marelui Vasilie si martor apropiat al minunilor lui,
barbat imbunatatit si sfant, a spus nemincinos un lucru ca acesta: "Un
curtean dreptcredincios, anume Proterie, cercetand Sfintele locuri, a gandit
ca sa dea pe fiica sa intr-una din manastiri, spre slujba lui Dumnezeu.
Iar diavolul, cel ce din inceput uraste binele, a pornit pe o sluga a lui
Proterie, spre poftirea fiicei stapanului sau. Si vazand sluga ca este
lucru nelesnicios, si nici indraznind a zice ceva pentru aceasta, stiindu-se
pe sine nevrednic, a mers la un vrajitor ce locuia in cetatea aceea
si toata dorirea sa i-a spus-o, si i-a fagaduit sa-i dea lui aur mult,
de va face sa sa poata lua de sotie pe fiica stapanului sau. Iar vrajitorul,
la inceput se lepada, dar mai pe urma a zis: Daca primesti, te voi trimite
la stapanul meu diavolul si el iti va ajuta tie la una ca aceasta, de vei
face si tu voia lui. Iar ticalosul acela rob a zis: Pe toate cele ce-mi
va porunci, fagaduiesc ca le voi face. Iar fermecatorul i-a zis: Dar te
vei lepada de Hristos al tau si vei da scrisoare pentru aceasta? Iar el
a zis: Gata sunt, numai sa-mi castig dorirea mea. Raspuns-a vrajitorul:
De fagaduiesti asa, apoi si eu iti voi fi ajutator.
Si luand o hartie, vrajitorul a scris
diavolului asa: De vreme ce mi se cade a ma sargui, stapanul meu, ca rupand
de la crestineasca credinta sa aduc la a ta stapanire, pentru inmultirea
partii tale, iata, trimis-am la tine pe tanarul ce va aduce scrisoarea
mea, aprins de pofta pentru o fecioara si te rog de aceea, sa-i dai lui
ajutor ca sa-si castige dorirea sa, ca si eu, intru aceasta, sa ma proslavesc
si cu mai mare sarguinta sa castig pe multi, care iti vor fi tie placuti.
O scrisoare ca aceasta scriind vrajitorul catre diavolul, i-a dat-o tanarului
aceluia si l-a trimis, zicandu-i: Sa mergi in ceasul acesta al noptii
si sa stai la mormintele paganesti si sa ridici hartia in vazduh si-ti
vor sta de fata cei ce te vor duce la diavolul. Iar el, ticalosul, degraba
s-a dus si, stand la morminte, a inceput a chema pe draci spre ajutor.
Si indata in fata lui a stat viclenele duhuri si cu bucurie au dus la capetenia
lor pe cel inselat. Si, vazandu-l ca sedea pe scaun inalt si multime de
duhuri viclene inconjurandu-l pe el, i-a dat lui scrisoarea cea de la vrajitor,
pe care, luand-o capetenia diavolilor, a zis catre tanar: Crezi in mine?
Iar el a zis: Cred. Si diavolul a zis: Oare te lepezi de Hristos al tau?
Iar ticalosul a zis: Ma lepad. Grait-a lui Satana: De multe ori ma inselati
voi crestinii, ca atunci cand va trebuie ajutorul meu, veniti la mine,
iar dupa ce va impliniti dorirea voastra, iarasi va lepadati de mine. Ci,
sa-mi faci mie in scris ca te lepezi de credinta ta de buna voie si fagaduiesti
ca sa fii al meu pe veci si sa rabzi cu mine, in ziua judecatii, vesnica
osanda, si asa eu, indata, voi implini dorirea ta. Iar tanarul i-a facut
inscris, precum diavolul a voit.
Atunci pierzatorul de suflete balaur
a trimis pe dracii desfranarii si au aprins pe acea fecioara, cu nesatioasa
dragoste catre tanar, atat de mult, incat nerabdand patima cea trupeasca,
a cazut la pamant si a inceput a striga catre tatal sau: Miluieste-ma,
miluieste-ma pe mine, fiica ta, si ma da de sotie tanarului acestuia al
nostru, pe care l-am indragit foarte. Iar de nu-mi vei face mie aceasta,
mie fiicei tale, cea una nascuta, atunci, cu amara moarte, degraba voi
muri si vei da pentru mine raspuns in ziua Judecatii. Aceasta auzind, tatal
s-a inspaimantat si se tanguia zicand: Vai mie, pacatosului, din ce a venit
aceasta asupra fiicei mele? Cine a amagit pe fiica mea? Cine mi-a intunecat
lumina ochilor mei? Eu pe tine, fiica mea, doream sa te logodesc cu Mirele
ceresc, ca sa fii vietuitoare impreuna cu ingerii si ca totdeauna in psalmi
si in cantari duhovnicesti sa proslavesti pe Dumnezeu si prin tine nadajduiam
sa fiu mantuit. Iar tu, fara de rusine, de nunta imi vorbesti? Sa nu ma
pogori pe mine cu mahnirea in iad, fiica, sa nu-ti rusinezi neamul tau,
insotindu-te cu un om de nimic. Iar ea, nesocotind cuvintele tatalui sau,
zicea: De nu vei face dupa dorirea mea, apoi singura ma voi ucide. Iar
tatal ei, nestiind ce sa faca, dupa sfatul rudeniilor si al prietenilor
sai, a lasat ca, mai bine sa fie voia ei, decat cu moarte napraznica sa
o vada prierind. Si, chemand pe sluga sa, i-a dat lui, ca sotie, pe fiica
sa si averi multe si a zis catre ea: Mergi, fiica ticaloasa si patimasa,
dupa barbat, insa mult te vei cai, pe urma, si nu-ti va fi tie de folos.
Si, savarsindu-se nedreapta insotire
si diavoleasca lucrare implinindu-se, dupa catava vreme, l-au vazut si
bine l-au insemnat altii pe tanarul acela, ca nu intra in biserica si nu
se impartaseste cu Sfintele Taine. Si au spus aceasta femeii lui: Nu stii
ca barbatul tau, pe care l-au ales, nu este crestin, ci strain de credinta
lui Hristos? Iar ea, auzind aceasta, s-a umplut de mahnire si s-a aruncat
la pamant si a inceput a-si rupe obrazul si sa-si bata pieptul si a striga
zicand: Nimeni nu s-a mahnit vreodata ascultand de parintii sai; cine va
spune rusinea tatalui meu; vai mie, ticaloasei, in cata pierzare am cazut?
La ce m-am nascut si, nascandu-ma, de ce n-am pierit? Asa tanguindu-se
ea, a auzit barbatul ei si a alergat la dansa, intreband-o de pricina tanguirii
sale. Si, afland pricina, a inceput a o mangaia, zicandu-i ca nu sunt adevarate
cele zise despre dansul si o intarea, spunandu-i ca el este crestin. Iar
ea, mangainu-se putin cu acele cuvinte ale lui, a zis catre dansul: De
vei voi ca sa ma incredintezi pe mine cu adevarat si fara de grija sa-mi
faci ticalosul meu suflet, apoi maine dimineata sa mergi cu mine la biserica
si inaintea mea sa te impartasesti cu Preacuratele Taine si atunci te voi
crede.
Iar ticalosul acela, vazand ca nu se
poate pazi taina lui, i-a spus ei cum s-a dat diavolului. Iar ea, lepadandu-si
slabiciunea femeiasca si bun sfat luand, a alergat la Sfantul Vasile si
a strigat: Miluieste-ma, ucenice al lui Hristos, miluieste-ma pe mine,
care n-am ascultat pe tatal meu si m-am supus dracescului sfat. Si i-a
spus lui cu de-amanantul, cele despre barbatul ei. iar Sfantul, chemand
pe barbatul ei, l-a intrebat de este asa, precum spune femeia lui despre
el. Iar el a zis cu lacrimi: Asa, Sfinte al lui Dumnezeu, asa este, ca
de voi tacea, apoi faptele mele vor striga. Si i-a spus lui toate
pe rand, cum s-a dat dracilor. Iar Sfantul i-a zis: Dar voiesti sa te intorci
iarasi, la Domnul nostru Iisus Hristos? Raspuns-a tanarul: Asa, voiesc,
dar nu pot. Si i-a zis Vasile: De ce? Raspuns-a: Pentru ca m-am lepadat
de Hristos cu inscris, si m-am incredintat diavolului. Zis-a Vasilie lui:
Nu te mahni de aceasta, ca iubitor de oameni este Dumnezeu si primeste
pe cei ce se pocaiesc. Iar femeia lui, aruncandu-se la picioarele Sfantului,
il ruga zicandu-i: Ucenice al lui Hristos, pe cat poti, ajuta-ne noua!
Grait-a Sfantul catre tanar: Dar crezi ca te vei mantui? Iar el a zis:
Cred Doamne, ajuta necredintei mele. Si luandu-l pe el Sfantul de mana,
a facut spre dansul semnul crucii si l-a dus pe el in biserica si i-a poruncit
lui ca neincetat sa se roage lui Dumnezeu. Si a petrecut in rugaciune,
singur, trei zile. Dupa aceea, l-a cercetat pe el si i-a intrebat: Cum
esti, fiule? Raspuns-a tanarul: Intru mare primejdie sunt, Stapane, nu
pot rabda chiotul dracesc, infricosarile, sagetaturile si bataia cu pietre.
Pentru ca, tinandu-mi inscrisul meu, ma ocarasc, zicandu-mi: Tu ai venit
la noi, si nu noi la tine. Iar Sfantul i-a zis: Nu te teme, fiule, daca
crezi cu adevarat. Si dandu-i putina hrana, l-a insemnat cu semnul crucii
si iarasi l-a lasat, pe el tot acolo.
Apoi, dupa putine zile, iarasi l-a
cercetat. Si i-a zis: Cum esti, fiule? Zis-a tanarul: De departe ingrozirile
si chiotul lor il aud, dar pe dansii nu-i vad. Si dandu-i lui putina mancare
si rugandu-se pentru dansul, l-a lasat iarasi si s-a dus. Dupa aceasta,
la patruzeci de zile, a venit la dandul si l-a intrebat: Cum te afli fiule?
Iar el a zis: Bine, acum, Sfinte Parinte, pentru ca te-am vazut pe tine
in vis, luptandu-te pentru mine si biruind pe diavolul. Deci, facand Sfantul
rugaciune, l-a scos pe el din biserica si l-a dus in chilia sa. Iar, a
doua zi, a chemat tot clerul bisericii si pe monahi si tot poporul cel
iubitor de Hristos si le-a zis: Sa proslavim, fratilor, pe iubitorul de
oameni Dumnezeu, ca, iata, pe oaia cea pierduta, Bunul Pastor voieste sa
o ia pe umeri si sa o aduca in biserica; deci, se cade si noua sa ne rugam
in noaptea aceasta bunatatii Lui, ca sa biruiasca si sa rusineze pe vrajmasul
sufletelor noastre. Deci, s-a adunat poporul in biserica si a facut rugaciuni
de toata noaptea, pentru tanarul ce se pocaia, strigand: Doamne miluieste!
Iar, facandu-se ziua, Vasilie a luat pe tanar de mana si l-a dus cu tot
poporul in biserica, psalmi si laude cantand. Si iata, diavolul, fara de
rusine, a venit cu toata pierzatoarea sa putere, nevazut, vrand ca sa rapeasca
pe tanarul din mainile Sfantului. Iar tanarul a inceput a striga: Sfinte
al lui Dumnezeu, ajuta-ma! Si cu atata indrazneala si nerusinare tabarase
diavolul asupra tanarului, incat si pe Sfantul Vasile il zgaria, tragand
la sine pe tanar. Si intorcandu-se fericitul a zis catre diavolul: Nerusinatule,
pierzatorule de suflete, incapatorule al intunericului si al pierzarii,
au nu-ti ajunge tie a ta pierzare, pe care ai facut-o tie si celor cu tine?
Nu incetezi a prigoni zidirea Dumnezeului meu? Iar diavolul a strigat catre
dansul: Ma nedreptatesti, Vasilie. Si pe acest glas diavolesc multi l-au
auzit. Si a zis arhiereul: Sa te certe pe tine Domnul, diavole! Iar diavolul,
iarasi, a zis catre dansul: Vasile, ma nedreptatesti, ca nu eu am mers
la dansul, ci el la mine, si s-a lepadat de Stapanul tau, dandu-mi mie
inscris, pe care il am in mainile mele, si in ziua Judecatii, il voi aduce
pe el inaintea Celui de obste Judecator.
Si Vasilie a zis: Bine este cuvantat
Domnul Dumnezeul meu, ca nu-si va slobozi poporul mainile sale rugandu-se,
pana ce vei da inscrisul. Si intorcandu-se Sfantul catre popor a
zis: Intaltati-va mainile voastre si strigati: Doamne miluieste! Iar poporul,
inaltandu-si spre cer mainile, cu lacrimi, multa vreme striga: Doamne miluieste!
Si iata inscrisul tanarului aceluia a venit, purtandu-se prin vazduh, toti
vazandu-l si s-a dar fericitului Vasilie in maini. Si, luand Sfantul inscrisul
in maini, s-a bucurat si a dat multumita lui Dumnezeu. Apoi, inaintea tuturor,
a zis catre tanar: Oare cunosti, frate, zapisul acesta? Iar tanarul
a raspuns: Asa Sfinte al lui Dumnezeu, al meu este, ca l-am scris cu insasi
mana mea. Iar marele Vasile, indata l-a rupt in bucati, inaintea tuturor,
si l-a ars. Si, luand in biserica pe tanar, l-a impartasit cu dumnezeiestile
Taine. Iar pe tanar, mult invatandu-l, si canon cuviincios dandu-i lui,
l-a dat femeii sale, care cu netacut glas preamarea si multumea lui Dumnezeu.
A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
