Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de asemanare decât serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)


Luna ianuarie în 11 zile: pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teodosie, începătorul vietii de obste si Dascălul pustiei (+529).

        Acest Preacuvios Parinte al nostru Teodosie era din satul Mogarion, din tinutul Capadochiei, si se tragea din parinti drepcredinciosi Proeresie si Evloghia. A fost crescut de parintii sau cu bune obiceiuri si cu invatatura de carte. De foarte tanar a primit treapta de citet al bisericii si era iscusit cititor al sfintelor carti, catre popor, ca nimeni altul.
        Si auzind in inima lui chemarea Domnului, sa iasa din tara lui si sa urmeze pe Domnul, a imbracat haina si viata calugareasca si a plecat la Ierusalim. In drum, s-a oprit in Antiohia, unde a dorit sa vada pe Sfantul Simeon Stalpnicul, care l-a primit pe stalpul sau, strigandu-l pe nume, fara a-l cunoaste, si i-a binecuvantat calea, proorocindu-i multe din cele ce aveau sa i se intample. Ajuns la Ierusalim, dupa ce s-a inchinat la Sfintele Locuri, se intreba mereu ce fel de viata calugareasca se cuvenea sa-si aleaga; cea singuratica, a sihastrilor, sau viata cu mai multi calugari, stand sub indrumarea unui conducator intelept si luminat, adica viata de obste? Si, hotarandu-se pentru viata de obste, a stat sub ascultarea unui staret, Longhin, cu bun neam si iscusit pe calea mantuirii.
        La porunca staretului sau, Sfantul Teodosie a condus o vreme o biserica, pe drumul spre Betleem. Simtind insa ca laudele incep sa-i schimbe inima, s-a retras intr-o pestera din munte, unde, la inceput, a primit ucenici mai putini, apoi pe toti cei ce veneau la el.
        Ca toti acesti ucenici, Sfantul Teodosie a zidit o mare manastire aproape de Betleem, unde pentru prima data in Palestina, a randuit toate, dupa legile vietii de obste, de unde si faima lui de "intemeteietorul vietii de obste."
        Manastirea lui era ca o adevarata cetate, cu patru biserici, trei bolnite si locuinte deosebite pentru calugari si oaspeti de toate neamurile, cate erau acolo, viata desfasurandu-se in cea mai desavarsita tacere si evlavie. Era o viata de infranare, de slujire a oamenilor si de rugaciune de zi si de noapte.
        Cu toata varsta inaintata, pana la sfarsitul sau, Sfantul Teodosie nu a schimbat nimic din asprimea vietii sale petrecuta in post, in priveghere si in rugaciune. Timp de 30 de ani, din viata sa, nici paine n-a mancat, hranindu-se cu legume si ierburi salbatice. Era scump prieten duhovnicesc cu Sfantul Sava cel Sfintit si l-a invrednicit Hristos si cu darul facerii de minuni. N-a iubit bunurile pamantesti, ci, totdeauna, ajuta din ele pe saraci.
        Si asa s-a mutat catre Domnul, avand 105 ani, in anul 529, la 11 ianuarie.
 



 
 

Pentru această zi, cuvânt din viata Sfântului Teodosie (de la Metafrast).

        A fost in pustietate, aproape de Ierusalim, Preacuviosul Parintele nostru Teodosie, vietuind din copilarie, dupa placerea lui Dumnezeu, cu post, cu priveghere si cu rugaciune, iar, mai ales, cu milostenia ce facea la saraci. Si l-a facut pe el Dumnezeu mai mare sa fie peste toti cei ce sunt imprejurul Ierusalimului. Si manastirea lui se chema a Nascatoarei de Dumnezeu si, intru ea, fericitul facea milostenie cu mare intelepciune. Si s-a facut Lavra Cuviosului Teodosie vestita si marita si a asezat intr-insa viata de obste. Si a dat Domnul in lavra aceea toata indestularea, incat cei ce vietuiau intr-insa se imbogateau nu numai cu lucruri bune si duhovnicesti daruri, dar nici de cele de trebuinta pentru trup, nimeni nu ducea lipsa. Si era odihna acolo nu numai monahilor ci si multimilor, strainilor, nenorocitilor, saracilor, scapatatilor, bolnavilor si neputinciosilor, pentru ca milostiv era Cuvisoul Teodosie si iubitor de oameni si indurat, aratandu-se ca este tuturor parinte, cu inima dureroasa, tuturor prieten iubit, sluga tuturor si slujitor cu osardie, ranile si bubele bolnavilor curatindu-le, sangele si puroaiele spalandu-le, cu cei leprosi vorbind fata catre fata, mangaindu-i si cu mainile sale hranindu-i si toata slujirea facandu-le lor. Si arata mare dragoste si celor ce veneau de pretutindenea, ospatandu-i si odihnindu-i si cu toate cele de trebuinta indestulandu-i. Si era Cuviosul tuturor adapostire, de obste spiterie, de obste casa, de obste visterie a neputinciosilor, a flamanzilor, a celor goi si a strainilor. Pentru ca toti se indulceau din dragostea aceluia, din mila si din indurarile lui, si la el, nimeni nu era trecut cu vederea. Si vedeau aceasta cei ce slujeau la mese in manastire, ca uneori se intampla sa se puna si cate o suta de mese pe zi, pentru cei ce veneau, pentru straini si pentru saraci. Atat de iubitor de oameni si de iubitor de straini era Cuviosul parinte!
        Iar Dumnezeu, fiind El Insusi dragoste, vazand pe placutul Sau cu atata dragoste fata de aproapele, i-a binecuvantat manastirea lui, incat si atunci cand era hrana putina, ea se inmultea nevazut si satura astfel multe mii de oameni. Asa, odata, o foamete mare fiind in Palestina, o multime de saraci si de scapatati, s-au adunat pentru Duminica Floriilor, si, venind ei la portile manastirii ca sa-si ia obisnuita milostenie, s-au intristat ucenicii si i-au spus Fericitului, ca n-au atata hrana, ca sa dea la cei fara de numar, care cereau. Iar el, cu manie cautand la ei, i-a mustrat pentru necredinta lor si a zis: "Degraba sa deschideti portile, ca toti sa intre." Deci, intrand saracii si scapatatii, au sezut pe rand. Iar Cuviosul a poruncit ucenicilor ca sa puna inaintea lor paine si au mers ucenicii mahniti la camara cea cu paine, socotind ca nu vor afla nimic. Si, deschizand camara, au vazut-o plina plina de paini. Ca mana lui Dumnezeu, Purtatorul de grija al tuturor, a umplut-o pe ea, pentru credinta robului Sau. Si au laudat fratii pe Dumnezeu, pentru o minune ca aceea si s-au minunat de nadejdea cea mare a parintelui lor.
        Si iarasi, praznic in manastirea lor fiind, in ziua Adormirii Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu, si popor mult la praznic venind, iar bucate nefiind ca sa puna inainte, la atata multime, Cuviosul Teodosie, cautand spre cer si putine paini binecuvantand, a poruncit sa le puna pe ele inainte. Si s-au saturat multimile, Dumnezeu inmultind precum, oarecand, cele cinci paini, si inca si pentru cale, fiecare si-a luat lui, din destul. Iar din prisosintele cele ramase, adunandu-le fratii, multe cosuri au umplut si, uscandu-le la soare, au mancat din ele nu putina vreme. De multe ori, mii de oameni adunati fiind la manastire, se parea ca nici maril butoaie nu le vor fi lor destule spre adapare, la atatea suflete, dar, iata, toti din destul erau hraniti, cu mainile Hranitorului, Celui ce nu stia de lipsa. Si a zidit Cuviosul si multe case pentru straini, si felurite bolnite, unele pentru monahi, altele pentru mireni, precum si bolnita pentru cei trecuti si imbatraniti in osteneli. Si inca cerceta si pe cei ce erau in munti si in pesteri si se ingrijea pentru dansii, arzand de indurare, ca un tata pentru fiii sai. Si purta de grija si ale trupului, cat si de ale sufletului, invatandu-i si dojenindu-i si pe multi izbavindu-i din inselaciunea satanei.
        Si minunat lucru era la dansul si aceasta ca, neinvatat fiind la invatatura cea din afara si neiscusit fiind nici in cartile elinesti, cu atata indestulare de cuvinte facea invatatura, incat nici de ar fi strabatut cineva desavarsit toata invatatura ritoriceasca, cea cu frumoasa vorbire, n-ar fi putut sa se asemene lui. Ca invata si din intelepciunea cea omeneasca, dar si din darul Duhului lui Dumnezeu, Care graia in taina catre dansul, ca si catre un alt Ieremia: "Iata, am dat cuvintele Mele in gura ta". Si graia Fericitul unele de la sine, multe si alese, altele din cuvintele Apostolilor si din asezamintele parintilor, altele din cuvintele cele pustnicesti ale marelui Vasilie, caruia ii era urmator si cu viata, dar urmator era si scripturilor celor intelepte, ale acestui de Dumnezeu iubitor. Dintre toate invataturile lui multe si mari, sa pomenim deci macar una din invataturile lui mici, aceasta pilda:
        "Rugu-ma voua, fratilor, pentru dragostea Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a dat pe Sine pentru pacatele noastre, sa nu stingem grija cea pentru sufletele noastre, ci sa ne intristam pentru desertaciunile vietii trecatoare, sa pornim spre cele viitoare intru marirea lui Dumnezeu si a Fiului Sau. Sa nu petrecem in lenevire si in slabirea faptelor bune, trecandu-ne ziua de astazi cu trandavie si amanand pe maine inceputul lucrului celui bun, ca sa nu ramanem fara fapte bune, in fata Celui ce le cere de la sufletele noastre si sa ne gasim afara de camara cea de bucurie. Ca in zadar si fara folos vom plange pentru vremea cea rau petrecuta a vietii noastre, tanguindu-ne atunci cand aceasta tanguire de nici un ajutor nu va mai fi, celor ce se caiesc. Acum este vremea bine primita, acum este ziua mantuirii. Acesta este veacul pocaintei, iar acela al rasplatirii. Acesta este al ostenelii, iar acela al luarii de plata. Acesta al rabdarii, iar acela al mangaierii. Acum Dumnezeu este ajutator celor ce se intorc din calea cea rea, iar atunci va fi infricosat intrebator al faptelor celor omenesti, al cuvintelor si al gandurilor, inaintea Caruia nimic nu este cu putinta a se tainui. Acum de indelunga rabdarea Lui sa ne indulcim, iar atunci vom cunoaste dreapta Lui judecata, cand vom invia, unii spre munca vesnica, iar altii spre viata vesnica, si vom lua fiecare, dupa faptele noastre. Si noi intarziem ca sa ne supunem lui Hristos, Celui ce ne cheama pe noi intru cereasca Lui Imparatie! Au nu ne trezim? Au nu ne intoarcem de la viata cea desarta spre implinirea Evangheliei? Cu ce ochi vom privi ziua Domnului cea infricosata si inspaimantatoare, intru care pe cei ce vor fi de-a dreapta lui Dumnezeu si care se vor apropia de Dansul prin fapte bune, El ii va primi in imparatia Sa cea cereasca, iar pe cei de-a stanga, goniti pentru lipsa faptelor bune, ii va manca gheena focului, intunericul cel vesnic si scrasnirea dintilor, vesnica pierzanie? Zicem si noi ca suntem dornici de Cereasca Imparatie, dar cum sa o castigam, daca de aceasta nu ne ingrijim. Si, neostenindu-ne la poruncile Domnului, catusi de putin, in desertaciunea mintii noastre, nadajduim sa castigam o cinste intocmai ca a celor care s-au luptat pana la moarte impotriva pacatului!..." Asa Cuviosul, invatand pe ucenicii sai, ii povatuia pe ei spre cea nelenevoasa sarguinta la mantuire.
        Odata, iarasi, se apropia ziua cea mare a Pastilor si foarte erau lipsiti, din pricina darii si a impartirii, nici paine, nici unt, nici altceva nu aveau. Deci, au venit fratii la Cuviosul, mahnindu-se, ca cei ce nu aveau nimic la acel sfant praznic. Iar el, mangaindu-i pe dansii, le zicea: "Fiilor, Dumnezeu, Cel ce a facut minuni cu parintii nostri israeliteni in pustie, hranindu-i, Acelasi si cu noi, saracii, va face mila, fara numai sa rabdati si Dumnezeu nu ne va parasi, nici nu ne va lasa pe noi." Iar, in Sambata cea Mare, apunand soarele, iata, cineva cu doua camile, a venit la manastire, aducandu-le tot felul de bucate. Si primindu-le, au laudat pe Dumnezeu cu mare bucurie.
        Asa, sunt fratilor, florile si roadele milosteniei celor credinciosi. Ca stie Dumnezeu sa faca voia celor ce se tem de El, aici si in veacul ce va sa fie. Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 



 

Mai multe despre Sfintii zilei găsiti în Vietile Sfintilor
 




  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE