Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna ianuarie in 22 zile: Sfantul Apostol Timotei, ucenicul Sfantului Apostol Pavel (+109).

    Aceasta a fost din cetatea Listra, si din tara Licaoniei (Asia Mica), tragandu-se din tata grec si din mama evreica. Eunice cu numele, binecredincioasa, ca si mama ei Loida, si, a fost ucenic iubit al marelui Pavel Apostolul (51-68).

    Pomenind de acest ucenic al sau, Sfantul Pavel scrie ca Timotei cunostea Sfintele Scripturi din pruncie si ca se bucura de un nume bun intre crestinii din tara lui. Aceste bunatati si alte daruri de inima, de minte si de zel neobosit, au indemnat pe fericitul Pavel sa ia aminte si sa-l ia pe Timotei ca tovaras de lucru apostolesc, tot timpul vietii sale, scoala si slujire in care fericitul Timotei s-a dovedit tototdata si un adevarat om al lui Dumnezeu, dar si un iubit fiu duhovnicesc si apostol, ucenic al marelui Apostol.

    Deci, a insotit pe Pavel, propovaduind impreuna cu el pe Hristos, in Efes, in Corint, in Macedonia, in Atena, la Roma, la Ierusalim, in Spania si in alte multe locuri si a avut partea fericita sa fie inchis, pentru Domnul nostru Hristos, marturisind credinta in fata unui mare numar de martori. A fost hirotonit episcop de Efes, de Sfantul Pavel, la intoarcerea acestuia de la Roma, catre anul 64 si, ramanand in Efes, i s-a incredintat si grija bisericilor din Asia, macar ca era inca tanar si nedeprins la carmuirea Bisericii lui Dumnezeu. Drept aceea, s-a invrednicit a i se scrie doua epistole, una din Macedonia, alta din Roma, unde Pavel era inchis a doua oara, epistole din care se vede cat era de iubit si indrumat de marele sau dascal, epistole care se pot citi si astazi in sirul Epistolelor pastorale din Noul Testament: "Adu-ti aminte si inflacareaza darul lui Dumnezeu, care este intru tine, prin punerea mainilor mele", ii spune el indeosebi. In cea de a doua epistola, mai ales, Pavel, presimtind ca i se apropie sfarsitul, ii marturisi lui Timotei dorinta lui de a-l vedea la Roma, inainte de a muri.

    Si a pastorit acest fericit Timotei, ca episcop, marea cetate a Efesului, inainte si in vremea surghiunirii Sfantului Evanghelist Ioan, in insula Patmos. Si asa, implinindu-si cu vrednicie lupta cea buna a sa, bine si nestirbita pazind, adica vistieria credintei si a vietii crestine si hirotonind multi urmasi, diaconi, presviteri si episcopi, Bisericii lui Dumnezeu. Sfantul Apostol Timotei s-a mutat la Domnul, fiind ucis cu pietre si cu pari la sarbatoare barbara din Efes, Catagrion numita, in anul 97, in zilele imparatului Nerva-Traian. Iar sfintele lui moaste au fost aduse la Constantinopol si asezate in biserica Sfintilor Apostoli, din porunca imparatului Constantiu, fiul marelui Constantin, la anul 356.


 
 

Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului si Preacuviosului Mucenic Anastasie persul (+628).

    Slavitul Mucenic Anastasie a fost din Persia, pe vremea lui Cosroes, care imparatea peste persi si a lui Eraclie (610- 641), care imparatea la romani. Tinutul Razeh era patria sa iar locul de nastere, orasul ce se numea Nun. Si era numele sau, mai inainte, Magundat, fecior al unui vrajitor, anume Vava, de la care a invatat mestesugul vrajitoriei, inca din tinerete. Si, ajungand Magundat la varsta de barbat, a fost randuit in ceata ostasilor, ce se chema a Tironilor, si petrecea in cetatea imparateasca, slujind lui Cosroes.

    Deci, pradand persii locurile sfintei cetati a Ierusalimului au prins multime de robi si a fost luat de dansii si cinstitul lemn al Cinstitei Cruci, pe care Iisus Hristos, Domnul, a rabdat patima cea dupa trup; si se dusese vestea de minunile ce facea Sfanta Cruce in tara lor, incat se zicea: "Dumnezeul Crestinilor a venit la noi." Deci, deodata, i s-a aprins lui Magundat sufletul in taina si, fiind biruit de Darul lui Dumnezu, incerca cu multa osardie sa cunoasca taina credintei si, afland de la un credincios toata randuiala crucii, a crezut in Hristos.

    Si avea Magundat un frate dupa trup si erau amandoi in ceata aceluiasi conducator, trimis cu oastea sa, de imparatul Persiei, la razboi in imparatia greceasca. Deci, afland ca la Calcedon, imparatul Eraclie a infrant armatele persilor, Magundat s-a despartit de fratele sau si a mers la Ierapolis si, afland un argintar, de acelasi mestesug cu el, a ramas o vreme lucrand acolo, iar, mai apoi, s-a dus la Ierusalim si, botezandu-se in sfanta cetate, s-a numit Anastasie. Deci, alegand el viata monahiceasca, a mers la manastirea Sfantului Sava si a luat sfanta schima a monahilor. Si a strabatut acolo toata calea cea sfanta ce duce pe om la fapta cea buna, ca, invatand sfintele carti si psaltirea pe de rost, dar, mai vartos, pornindu-si si mai infierbantat dorul ce avea catre Dumnezeu, se ruga sa-si savarseasca viata prin mucenicie si prin sange, iar, vazand pe peretii bisericilor chipurile sfintilor si citind din carti, ca si cum ar fi fost aievea, mult se aprindea spre urmarea acestora.

    Iar cand s-au implinit sapte ani de la venirea lui in manastire, i s-a aratat lui in vis, ca s-a apropiat de el un barbat luminat, tinand un pahar de aur plin de vin zicandu-i: "Primeste si bea." Si, luandu-l el, l-a baut tot. Si inca in somn fiind, intelegea ca acesta era semnul cel dorit de el, al poftei ce avea sadita in inima sa, ca sa marturiseasca pentru Hristos. Si, inca praznicul Sfintei invieri fiind, impartasindu-se cu Sfintele Taine, a iesit din manastire si s-a dus in Cezareea Palestinei. Si, in aceea vreme, persii stapaneau Palestina si locuiau acolo.

    Deci, mergand el pe ulite si vazand pe vrajitorii persi si vrajile lor, si mult batjocorind cele ce faceau ei, iar pe sine numindu-se ca este crestin, a fost prins de dansii si adus la Marzavan, domnul lor. Si stind cu indrazneala in fata lui si marturisindu-se ca este crestin, acela a poruncit-sa fie pus in lanturi si sa care pietre. Si, mergand la osanda, multi din neamul lui isi bateaujoc de el, smulgandu-i barba, rupandu-i haina, si tot felul de batjocuri aruncand asupra lui, ca socoteau credinta in Hristos o ocara adusa neamului lor. Si, batut fiind foarte rau, a fost adus in fata lui Cosroes, imparatul persilor. Si, marturisind pe Hristos si neprimind a se intoarce, iarasi, spre legea lor cea paganeasca, dupa ce a fost batut cu toiege fara mila, l-au spanzurat de o mana, atarnandu-i o piatra dedesupt. Deci, ramanand neclintit in credinta, i-au pus un lat de grumaz si, abia rasufland, i-au taiat capul.

    Si asa s-a savarsit in Domnul Sfantul Mucenic Anastasie persul, la 22 ianuarie anul 628.
 


Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre un staret si un demon.

    S-a suit odinioara un staret, din Schit in Ternuf, unde locuia singur; si i-au adus lui, pentru osteneala postului, putin vin. Insa oarecine, auzind de dansul, a adus la el pe un indracit. Deci, a inceput demonul a cleveti pe batran si a zice: "Au la acest bautor de vin m-ati adus adus pe mine ?" Iar staretul, smerindu-se nu voia ca sa-l scoata pe el deodata. Insa, pentru ca-l ocara demonul, i-a zis: "Cred lui Hristos, ca nu voi sfarsi sa beau paharul acesta, pana ce nu vei iesi tu, demone." Si cum a inceput staretul a bea, a strigat demonul tare si a zis: "Ma gonesti pe mine, o batranule !" Si mai inainte pana a nu sfarsi paharul de baut, a iesit dracul, prin voia lui Hristos.
 


 
 

Intru aceasta zi, cuvant al Preacuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul, de suflet folositor.

    Sa nu-ti cheltuiesti toata vremea vietii tale intru grija trupului tau. Ci, cand va flamanzi trupul si hrana va cere, adu-ti aminte ca si sufletul tau de aceeasi hrana are trebuinta. Si, precum trupul, daca nu se va impartasi de hrana cea trupeasca, moare, asa si sufletul, daca nu se va impartasi de cea duhovniceasca. Ca indoit este omul: si cu suflet si cu trup. Si pentru aceasta zicea Iisus: "Deci, tu, iconomule, da pe cele ale sufletului, sufletului, si pe cele ale trupului, trupului." Nu numai pe trupul tau sa-l hranesti, iar pe suflet sa-l lasi lipsit si mort de foame. Pentru acest fel suflet zice Apostolul: "Iar vaduva care se ospateaza numai cu trupul, moarta este de vie." (Tim. 5, 6). Deci, sa nu lasi sufletul tau sa moara de foame deci hraneste-l pe el cu cuvintele lui Dumnezeu, cu psalmi si cu laude si cu cantari duhovnicesti, cu citirile dumnezeiestilor scripturi, cu ajunari si cu privegheri, cu lacrimi si cu milostenii; cu nadejdea si cugetarea bunatatilor celor ce vor sa fie, celor vesnice si nestricacioase. Acestea si cele asemenea acestora sunt hrana si viata sufletului.

    Pentru care si marele Prooroc zicea: "Facutu-mi-s-au lacrimile mele painea ziua si noaptea" (Psalm 41, 3). O, fericit suflet al Proorocului David, incaperea si salasul Sfantului Duh ! In fiecare zi si noapte plangea. Iar noi nici macar un ceas nu voim sa ne umilim si sa ne pocaim. O, cata bucurie se face in cer, cand omul pacatos pe pamant va lacrima si va lepada obiceiul cel rau si va uri pacatul si va zice: "Spre toate poruncile Tale m-am indreptat, toata cale nedreapta am urat." (Psalm 118, 128). Sa nu fii obraznic, ca sa nu fii urat de toti sa nu-ti pricinuiesti semetie, sa nu dai odihna niciodata trupului tau, ca sa nu se faca greutate sufletului tau, defaimarea sa nu-ti rapeasca dorinta ta, deznadajduirea sa nu-ti incuie pocainta ta, trufia sa nu te traga in jos de la ceruri, sa nu vadeasca grairea cele ascunse ale tale, invidia ta, sa nu intunece pe cineva. Nebunia sa nu orbeasca priceperea ta. Sa nu intunece trandavia intelepciunea ta, sa nu domneasca prostia peste mintea ta, nesocotinta sa nu schimbe chibzuinta ta, nici altceva din cele oprite, tainuindu-se de minte, sa intre pe ascuns in inima ta si sa te fure de la Imparatia lui Dumnezeu. Ci, trezeste-te, dupa cum este scris, cugetand ziua si noaptea, ca nu cumva cel rau sa afle mintea ta desarta de cugetarea cuvintelor lui Dumnezeu si sa-si semene, intru dansa, samanta sa.

    Vrednic de jale si ticalos este cela ce este departe de dragoste, caci visand si batjocorind, isi trece zilele lui. Cine nu va plange pe omul acela, care este departe de Dumnezeu ? Ca zic voua, fratilor, ca cela ce nu are dragoste de Dumnezeu, vrajmas al lui este. Ca nemincinos este cela ce a zis: "Oricine uraste pe fratele sau, este ucigas de oameni." (loan 3, 15). Caci cela ce nu are dragoste este prieten al diavolului, vas al trufiei, impreuna vorbitor al celor ce graiesc de rau, al mandriei lucrator si, pe scurt, unealta este a diavolului. Vrednic de jale si ticalos este acela ce nu a castigat rabdare, caci el se vantura de vant, ocara nu sufera, in necazuri este lenes, la supunere cartitor, la ascultare impotrivitor, la rugaciune trandav, la intrebari pregetator, la schimb de cuvinte viteaz. Cela ce nu are rabdare, multe pagube patimeste si a se apuca de fapta cea buna, unul ca acesta nu poate. Ci, mai vartos, se impotriveste si pe cei ce sporesc ii pizmuieste. Iar fericit este omul acela care nu se manie cu inlesnire, si mania n-o primeste, cela ce duhul iutimii nu-l are si pe Duhul cel Sfant nu-l intarata. Unul ca acesta de toti se slaveste, este laudat de ingeri si de Hristos iubit este. Trupul acestuia si sufletul lui totdeaua sunt sanatoase. Iar cela ce de duhul iutimii este tinut, de multe ori, din lucru de nimic, se manie si cu adevarat vrednic de jale si ticalos este. Cela ce se manie isi ucide sufletul.

    Mai inalta decat toate lucrurile cele bune si decat toate faptele bune, este dragostea, tot asa, decat toate pacatele mai grea este ura de frate. Caci, cela ce uraste pe fratele sau, petrece in moarte. Si cela ce opreste plata si cela ce uraste pe fratele sau se vor osandi in locul cel cumplit de chin al ucigasilor. Deci, cand vei pacatui, sa nu astepti invinuirea si mustrarea de la altul, ci, inainte de a fi invinuit si certat, prihaneste-te tu insuti de cele facute de tine. Si la marturisire alearga si sa nu te rusinezi, caci ai lucrat cele ce te rusineaza, si nu te-ai rusinat, si acum te rusinezi de graiurile, care te indrepteaza pe tine ? Spunele aici, ca sa nu le spui acolo, nevrand. Ca marturisirea pacatelor se face piezare greselilor. Ca, oare, pentru ca nu le stie, vrea Dumnezeu sa le cunoasca ? Nu. Ci vrand ca noi, intru simtirea celor gresite sa venim, prin marturisire. Oare, vreun lucru greu si impovarator cere de la noi Dumnezeu ? El cere zdrobirea inimii, umilinta gandurilor, marturisuea greselilor, staruinta dureroasa si cu toata puterea, iar dupa marturisire si iertarea pacatelor, iti cere si pazirea de pacate, de aici inainte. Ca mai bun lucru este, adica, a plange si a te tangui, aici, in aceasta scurta si vremelnica viata, decat, aici, sa razi si apoi sa te duci acolo si sa fii chinuit in veacul veacului. Te rusinezi, insa, si te inrosesti sa-ti spui pacatele ? Dar rusine este, mai vartos, a pacatui si a nu marturisi. Zii gandului tau ca, daca acum nu se va marturisi, atunci si acolo le vei marturisi toate in mijlocul privelistii a toata lumea, cand mai multa este osanda, cand mai mare este vladirea si mustrarea; deci, cand este trebuinta de marturisire, sa nu ne rusinam; nici sa intarziem. Ca nu este rusine cand ne marturisim pacatele, ci indreptare si fapta buna, ca de n-ar fi asa, n-ar avea plata marturisirea. Asculta ce se zice: "Spune-ti, dar, tu intai pacatele, ca sa te indreptezi, ca nu pentru a te chinui iti porunceste tie sa te marturisesti, ci ca sa fii iertat."

    Deci, sa facem marturisirea cu tot dinadinsul, nu pentru fapte numai, ci si pentru graiuri si ganduri. Si sa ne sarguim dupa asemanarea greselilor si pocainta sa o aratam. Sa intrebam cugetul si mult sa il certam ca sa nu indrazneasca, dupa indreptare, sa cada, iarasi, in acea prapastie a pacatului, temandu-se de osanda ranii celei dintai. Deci sa ai o carte a cugetului, in care sa scrii pacatele cele din fiecare zi, si, in fiecare zi, pune-ti inainte cartea si socoteste lucrul cel bun si cel rau, pe care l-ai lucrat. Si adu-ti aminte de raul cel de foc, de viermele cel neadormit, de iadul cel amar, ca, prin frica muncilor, lucrul cel bun sa-l adaugi, iar pe cel rau sa-l scazi. Sa lacrimam mai inainte de vreme, ca sa nu scrasnim din dinti, intru acea vreme. Sa plingem vremelnic, ca prin aceasta jertfa sa fim placuti lui Dumnezeu. Cu apa aceasta adapandu-se, omul aduce roada. Cu apa aceasta tarina se spala, cu apa aceasta focul se stinge, intunericul se lumineaza, legaturile se dezleaga, cei rataciti se intorc, toti se mantuiesc, Dumnezeu se proslaveste. Cu apa aceasta si Petru si-a spalat intinaciunile facute de dansul, ca, iesind afara, a plans cu amar. Dumnezeului nostru, slava !
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE