Luna ianuarie in 30 zile:
Soborul Sfintilor Trei Ierarhi, dascali a toata lumea: Vasilie cel Mare,
Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur
Soborul Sfintilor Trei Ierarhi, dascali a toata lumea: Vasilie
cel Mare, Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur
Pe aparatorii si luminatorii Bisericii crestinesti, pe invatatorii
cei mari si infranatorii zazaniilor diavolesti, pe surpatorii eresurilor,
pe stalpii cei neclintiti ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor
si intocmai cu apostolii, si ai lumii invatatori, pe marele Vasile cel
cu dumnezeiasca minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; si pe Ioan luminatorul
a toata lumea, sa-i laudam credinciosii din toata inima si sa le cantam
: bucura-te, treime de arhierei mult-laudata !
Pe acesti trei Sfinti Parinti: Vasilie
cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, ii sarbatorim astazi laolalta,
ca pe cei mai mari invatatori si Pastori ai Bisericii, din toata istoria
crestinatatii. Viata lor sfanta si invataturile lor alcatuiesc, adica,
niste indreptare de ortodoxie, vrednice de toata lauda si increderea. Este
o dovada limpede ca este ratacire sa nu crezi ca ei. Ei arata la treapta
cea mai inalta "drumul imparatesc" in Biserica Ortodoxa. Ei sunt adevaratii
ctitori ai Ortodoxiei. Si pentru ca, pe langa darul talmacirii Sfintelor
Scripturi, ei s-au invrednicit si de inalta treapta a arhieriei, ei sunt
cunoscuti indeobste sub numele de Sfintii Trei Ierarhi.
Viata lor se afla istorisita la zilele
in care se face pomenirea fiecaruia din ei, in parte. Asa, viata Sfantului
Vasilie se afla la 1 ianuarie, viata Sfantului Grigorie Teologul, la 25
ianuarie, iar viata Sfantului Ioan Gura de Aur, la 13 noiembrie si la 27
ianuarie. Astazi praznuim doar roadele pe care multa lor stradanie le-a
adus Bisericii Mantuitorului Hristos.
Asa, mai intai, cei Trei Ierarhi au
trait toti cam in aceeasi vreme, adica in secolul IV, si toti trei au adus
Ortodoxiei si Bisericii chezasia si stralucirea sfinteniei unor oameni
cu inalta stiinta de carte, cunoscand, adica, nu numai adancurile invataturii
lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, mostenita de la Apostoli, ci pretuind,
de asemenea, si toata stiinta si filosofia pagana a vremii lor.
Vietuind, apoi, in anii cand Biserica
crestina, abia scapata din prigonirile cele sangeroase ale imparatilor
romani, ajunsese primejduita de ereziile de la dreapta credinta, din pricina
multimii invataturilor gresite ce se ivisera, Sfintii Trei Ierarhi au dus
o lupta grea si fara incetare, pentru adevarata intelegere, pentru pazirea
dreptei credinte apostolice, cu privire, indeosebi, la dogma Sfintei Treimi,
cea mai de seama Taina a credintei crestine. Si invatatura lor a ramas
invatatura ortodoxa, de atunci, de azi si de totdeauna.
Fiind toti trei mari ierarhi ai Bisericii,
au folosit amvonul, dar fiecare din ei in felul sau.
Sfantul Vasilie, de pilda, a fost totodata
si pastor al mirenilor, dar si mare indrumator al calugarilor. Cele mai
vestite cuvantari ale lui, din amvon, sunt talcuiri din Cartea Facerii
si talcuiri la Cartea Psalmilor. Cat priveste randuielile date de el calugarilor,
acum 16 veacuri, ele dainuiesc si astazi. Vrednic de insemnat este locul
pe care Sfantul Vasilie il da muncii, alaturi de rugaciune, in viata calugarilor.
Cu adevarat invatator al mirenilor, el uneste cuvantul cu fapte, chemand
pe cei bogati sa sprijine asezamintele crestine intemeiate de el, pentru
ajutorarea saracilor, a bolnavilor, a tuturor celor slabi si neputinciosi
din cetate. Mai amintim, in sfarsit, ca Sfantul Vasilie si Sfantul Ioan
Hrisostom s-au straduit si cu infrumusetarea si desavarsirea Sfintei Liturghii
din timpul lor, si cele doua Liturghii: Liturghia Sfantului Ioan si Liturghia
Sfantului Vasilie, poarta si astazi numele lor si se savarsesc in Biserica
Ortodoxa, asa cum le-au desavarsit ei.
Tot in felul sau, a folosit amvonul
si Sfantul Grigorie de Nazianz. Vorbitor innascut, poet si mare teolog,
Sfantul Grigorie si-a castigat renumele de "Cuvantator de Dumnezeu", adica
renumele de teolog, talmacind pe intelesul oamenilor din timpul lui, Taina
Sfintei Treimi. Chemat la Constantinopol, cetate care cazuse atat de mult
in ratacirea lui Arie, incat in toata capitala imperiului nu mai ramasese
decat o singura biserica ortodoxa, biserica Invierii, dupa cinci ani de
cuvantari in aceasta biserica, starea lucrurilor s-a rasturnat si in toata
capitala, nu mai ramasese decat o singura biserica a lui Arie, toate celelalte
fiind ortodoxe. Pentru aceasta a si fost el ales patriarh al Constantinopolului.
Putini teologi s-au ridicat la inaltimea si la adancimea teologiei lui.
Cele mai vestite din cuvantarile lui sunt Cele cinci Cuvantari Teologice,
tinute de el in biserica Invierii din Constantinopol.
In ceea ce priveste pe Sfantul Ioan
Gura de Aur, acesta a folosit amvonul, mai ales, pentru invatarea mirenilor,
chemandu-i spre intoarcerea la Dumnezeu si la milostenie, de la cei mai
smeriti, pana la cei, mai semeti, imbarbatandu-i si dojenindu-i si dandu-le
ca pilda viata sa de nevointa, dar si de darza barbatie. A fost socotit
ca cel mai iscusit vorbitor, pe care l-a avut Biserica. Drept marturie
a cuvantarilor lui, el a lasat Bisericii, Talmacirea Evangheliei dupa Matei
si Talmacirea celor 14 Epistole ale Sfantului Pavel. Talmacirile lui sunt
o adevarata evanghelie practica.
In sfarsit, Sfintii Trei Ierarhi s-au
asemanat intre ei si prin slabiciunea lor trupeasca. Toti trei au avut
o sanatate plapanda. In slabiciunea vasului lor trupesc salasluia insa,
taria cea neasemanata a Duhului si cuvantul lor era unit cu fapta.
Impodobiti cu asemenea daruri, Sfintii
Trei Ierarhi au fost slaviti in toata lumea crestina, dar, mai cu osebire,
in imparatia dreptcredincioasa de rasarit, atat de mult, incat, in chip
neasteptat, slavirea lor a ajuns o pricina de dezbinare intre credinciosi,
acum aproape o mie de ani in urma, pe vremea cand in Constantinopol carmuia
cucernicul imparat Alexie, din neamul Comnenilor.
Erau crestini care-l socoteau pe Vasilie
mai mare dintre cei Trei Ierarhi ca unul care, ca nimeni altii, a unit
cuvantul sau cu fapta. Altii, coborandu-l pe acesta si pe Ioan, il socoteau
fruntas al lor pe Grigorie, cuvantatorul de Dumnezeu, atat pentru multimea
cuvintelor lui, cele dulci ca mierea, cat si pentru puterea si adancimea
gandului. Altii, in sfarsit, dadeau intaietate lui Ioan, cel cu gura de
aur, mai mester la cuvant decat toti si indemnator la aspra pocainta. Si
neintelegerea ajunsese atat de mare, incat crestinii se impartisera in
cete, care se dusmaneau intre ele.
Deci, facandu-se cinstirea lor piatra
de poticnire, Sfintii n-au rabdat o ruptura ca aceasta. Drept aceea, s-au
aratat ei, mai intai, cate unul, apoi, toti trei laolalta, unui, episcop
intelept, care pastorea in acea vreme cetatea Euhaitelor, anume Ioan, si
i-au grait asa: "Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba
nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant,
am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul
Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea.
De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste,
celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra,
cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa
aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la
cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca
noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."
Si, ascultand porunca Sfintilor, acest
minunat barbat, Ioan episcopul Euhaitelor, a randuit pomenirea laolalta
a Sfintilor Trei Ierarhi, la 30 ianuarie, pe vremea imparatului Alexie
Comnenul, adunand, ca intr-un singur glas, cele trei chemari ale Ortodoxiei
: chemarea calugareasca a Sfantului Vasilie, inalta teologie a Sfantului
Grigorie si Evanghelia practica a Sfantului Ioan. Amintim ca, tot in cinstea
Sfintilor Ierarhi, acum trei veacuri, domnitorul Vasile Lupul al Moldovei
a inaltat minunata biserica din Iasi, care a uimit multa lume prin frumusetea
podoabelor ei. Cu rugaciunile acestor Trei Ierarhi, Hristoase, Dumnezeul
nostru, si cu ale tuturor Sfintilor, surpa si risipeste ridicarile eresurilor
si pe noi, la unire si la pasnica asezare, ne pazeste si cerestii Tale
Imparatii ne invredniceste, ca binecuvantat esti in vecii vecilor! Amin.
Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului, sfintitului
Mucenic Ipolit, papa al Romei, si a celor impreuna cu dansul Censorin,
Sabin si Hrisia fecioara si a celorlalti douazeci de Mucenici.
Acestia au trait pe cand imparatea
Claudiu (41-54), loctiitor al lui fiind Ulpius Romul. Si Censorin era intaiul
sfetnic la curte, magistru cu dregatoria. Si, parat fiind si intrebat,
a marturisit pe Hristos, pentru aceea in temnita l-au aruncat. Si multe
minuni se faceau de dansul, cu puterea lui Hristos, incat si un mort a
inviat. Care lucru vazandu-l, toti ostasii ce se intamplasera acolo, au
crezut in Hristos; drept aceea, le-au taiat capetele, fiind la numar douazeci.
Apoi, au adus si pe fericita Hrisia fecioara, la intrebare, ca pe o crestina,
pe care spanzurand-o, cu vine de bou au batut-o si cu foc i-au ars coastele
ei si au aruncat-o in temnita si, iarasi dupa cateva zile scotand-o, cu
pietre i-au sfaramat falcile si cu ciocan de plumb au batut-o pe spate,
apoi, o piatra legandu-i de grumajii ei, intru adancul marii au aruncat-o.
Si asa, Sfanta fecioara si-a sfarsit patimirea sa, cea pentru Hristos.
Iar fericitul Sabin cu ciocan greu a fost batut pe trup si pe un lemn spanzurat
si cu faclii ars; niste munci ca acestea rabdand si lui Dumnezeu multumind,
si-a dat duhul. De acestea instiintandu-se, marele Ipolit arhiereul a mers
la Roma, la dregator si i-a mustrat salbaticia si neomenia sa, bautor de
sange numindu-l pe el, iar pe Hristos Dumnezeu si Facator a toate, cu indrazneala
L-a marturisit. Deci, de slujitorii dregatorului, a fost batut si alte
muncii au facut lui paganii, apoi legandu-i lui mainile si picioarele,
in mare l-au aruncat. Si asa, mucenicia implinindu-se, imparatiei lui Dumnezeu
s-a facut mostenitor.
Intru aceasta zi, cuvant, ca sa nu osandim pe nimeni
pentru nici un lucru.
Intr-o manastire de obste, au fost
doi calugari, mari cu viata si care s-au invrednicit a vedea Darul lui
Dumnezeu asupra fratilor lor. Iar pentru oarecare trebuinta, a iesit unul
din ei inaintea portii manastirii si a vazut pe cineva mancand de dimineata
si i-a zis lui: "Oare la vremea aceasta mananci paine vinerea ?" Iar a
doua zi a fost slujba, ca de obicei. Deci, privind fratele lui, a vazut
Darul lui Dumnezeu departat de la dansul si s-a intristat. Iar cand a venit
in chilie, l-a intrebat: "Ce ai facut frate, ca nu vad, ca mai inainte,
Darul lui Dumnezeu peste tine ?" Iar el, raspunzand, i-a zis lui: "Eu nu
stiu sa fi gresit, nici cu lucrul, nici cu gandul." Zisu-i-a fratele: "Oare
nici cu cuvantul n-ai gresit ?" Iar acel frate si-a adus aminte de toate
si le-a spus, zicand: "Ieri, am vazut pe cineva, care, afara din manastire,
manca dimineata si i-am zis lui: Au la aceasta vreme mananci vinerea ?
Acesta este pacatul meu, deci, te rog osteneste-te, cu mine impreuna doua
saptamani si te roaga lui Dumnezeu pentru mine, ca iarasi sa-mi dea Darul
Sau."
Si au facul post si dupa doua saptamani
a vazut iarasi Darul lui Dumnezeu venind peste fratele si s-a mangaiat
si au laudat pe Preabunul Dumnezeu.
Drept aceea, fratilor, sa nu osandim
pe nimeni, ci de ale noastre pacate sa ne ingrijim.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura
de Aur, despre minciuna si clevetire.
Rogu-va pe voi, fratilor, parasiti-va
de vatamarea cea pierzatoare, adica de clevetire si de minciuna si sa lepadati
de la voi aceasta tiranie. Ca minciuna este intaiul pacat si mestesug al
diavolului, ca prin ea intai a amagit pe Adam si pe tot neamul nostru l-a
bagat in pierzare. Ca, desi unii socotesc ca minciuna este un mic pacat
si din obicei mint unii allora, alte pacate le marturisesc si le parasesc
pe ele, iar minciuna nici n-o marturisesc, nici nu o parasesc. Si nu aud
pe Proorocul ce zice: "Pierde-voi pe toti cei ce graiesc minciuna" (Psalmi
5, 6). Si iarasi: "Pe cel ce clevetea, intru ascuns, pe vecinul sau, pe
acela l-am izgonit" (Psalmi 100, 6).
Clevetirea a rasturnat case mari din
temelie. Iata, numai unul este clevetit, iar supararea si plansul la multi
ajunge si intra, adica la copiii lui si la cei apropiati si la prieteni.
Deci, plangerea si suspinul acestora, cum va slobozi, oare rugaciunea clevetitorilor
acelora, ca sa ajunga la auzul lui Dumnezeu? Ca si lumanarile lor se sting
si jerfele lor neplacute le fac suspinele. Pentru care, bine a zis David:
"Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene si limba cea plina de mandrie."
(Psalmi 11, 3). Pentru ca si asupritorii fac pacat ca furii si talharii.
Ba inca asupritorii sunt si mai amari decat furii si talharii, de vreme
ce, acestia au macar putina pricina, adica saracia si foamea si golatatea.
Si, ei fura noaptea, pe intuneric, si temandu-se. Iar asupritorii si cei
ce iau mita fura ziua, la lumina si pe frati lor jefuindu-i, le fac lor
nedreptati mari. Inca si de desfranare si de spurcaciunea sunt plini, de
care Apostolul porunceste sa fugim, zicandu-ne: "Fugiti de desfranare!
Caci tot pacatul pe care il fac oamenii, afara de trup este, iar cela ce
se desfraneaza intru al sau trup greseste." Si iarasi: "Nu va inselati,
ca nici preadesfranatii nici desfranatii, nici betivii nu vor intra intru
Imparatia lui Dumnezeu", daca nu se vor curati pe ei prin pocainta mare.
Multi aduc aici o socotinta proasta,
zicind ca, adica, asa sunt facuti unii, oamenii infierbantati spre pofta
trupeasca, si nu pot sa se infraneze, iar altii, fiind facuti reci la trup,
pot sa se infraneze. Dar eu, aceasta socotinta, cu o mica pilda o voi strica.
Daca intr-adevar, omul este neinfranat
spre pofta dupa fel si dupa fire, apoi cum se face ca, atunci cand cineva
voieste sa faca vreun rau, silit fiind de pofta, indata ce vede trecand
vreun judecator pamantesc nu-si zice ca de felul meu sunt asa talhar si
desfranat, sa nu fug dar de dansul, ci dimpotriva, indata ce-l vede, fuge
de gresala aceea. Si, atunci, cum este cu pofta aceluia, dupa fel si dupa
fire? Si daca frica unui judecator pamantesc poate sa piarda pofta aceea,
spre gresala, atunci, cu cat mai vartos frica Infricosatorului Aceluia
si Atotvazatorului Judecator este in stare sa piarda din noi toata pofta
spre pacat? Dar, de vreme ce nu avem frica Lui intru noi, pentru aceea
si graim socoteli si motive de acestea si de acele fapte necurate suntem
plini. Apoi, inca ne si infuriem, banuind ca ne-ar fi poruncit noua grele
porunci, iar pe noi insine nu ne osandim.
Sa ne sfiim, deci, de Stapanul Ceresc,
ai carui ochii sunt mult mai luminosi decat soarele. Care de-a dreapta
Tatalui sta si vede pacatele si faradelegile noastre, macar atat cat ne
sfiim de un judecator pamantesc. Ca, altfel, aproape nu-i zicem asa: "Tu,
acolo la inaltime esti, iar noi de Tine nu ne temem." O, mare este rabdarea
lui Dumnezeu, A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor!
Amin.
