Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna iulie in 3 zile: pomenirea Sfantului Mucenic Iachint (+108).

    Sfantul Mucenic Iachint era din Cezareea Capadochiei si a trait pe vremea imparatului Traian. Si slujea la curte, la paza camerelor imparatesti, si era un tanar, in varsta ca de 20 de ani, si, in taina, era crestin, rugandu-se lui Dumnezeu si pazind poruncile Lui. Dar, cu toate ca Traian era luminat si cu judecata, iubitor de popor si iubit de supusii sai, totusi, imparatul era pagan, inchinator la idoli si prigonitor al crestinilor.

    Deci, intr-o zi de mare praznic paganesc, fiind de fata si imparatul, tanarul Iachint a fost parat de un ostean, din aceeasi garda, dar pagan cu credinta, ca il vazuse si il auzise, rugandu-se, in taina, unui anume Iisus, numindu-L Dumnezeul sau. S-a maniat, atunci, cumplit imparatul si a poruncit sa fie adus inaintea sa, tanarul cutezator, care, sub acelasi acoperamant imparatesc, calca legile tarii. Si Iachint a fost adus, in graba, inaintea imparatului.

    Deci, fiind silit de imparat, sa guste din carnurile jertfite idolilor, tanarul crestin nu s-a plecat la aceasta, ci, mai mult, a marturisit, pe fata, credinta lui in Hristos. Pentru aceasta, a fost batut peste tot trupul si l-au inchis in temnita, punand inaintea lui, numai mancari gatite din jertfele idolilor. Ca poruncise imparatul, temnicerilor, sa nu-i dea lui paine si mancare curata, ca, prin aceasta, sa-i sileasca sa manance din acele bucate. Dar, viteazul nevoitor al lui Hristos, pana la sfarsit, n-a vrut sa guste din ele, ci a ramas postind patruzeci de zile. Si, slabind de foame, si-a dat sufletul la Dumnezeu.
 

Intru aceasta zi, cuvant al lui Isaia monahul, despre nerautate.

    Aduceti-va aminte, fratilor, de Domnul, care zice: "De nu va veti intoarce si de nu veti fi ca pruncii, nu veti putea intra intru Imparatia Cerurilor." Si Apostolul a zis: "Ca niste prunci, de curand nascuti, sa iubiti laptele cel duhovnicesc si, fara de inselaciune, ca, printr-insul, sa cresteti, spre mantuire." Deci, in ce fel este fapta pruncului? Pruncul daca este batut, plange. Si, iarasi, trecandu-i supararea, cu cei ce se bucura, impreuna se bucura. Sau, daca cineva ar cinsti pe altul, nu-l invidiaza. Sau, de i-ar lasa lui parintii vreo mostenire, nu merge la judecata, nu se sfadeste, nici nu uraste pe cineva. Sau, de s-ar imbogati, nu se trufeste sau, de ar vedea vreo femeie frumoasa la fata, nu o pofteste pe ea si nu-si face griji. Pe nimeni nu intarata, pe nimeni nu insala si nici pe unul nu osandeste. Nu gandeste sa adune bogatie, nici nu iubeste sa aiba stapanire.

    Drept aceea, fratilor, sa cunoastem, si cu credinta si intemeiere, sa petrecem in frica lui Dumnezeu, despartindu-ne, ca si pruncii, de toata rautatea. Sa ne ingrijim, fiecare, de a sa mantuire si unul, pe altul, socotindu-l a fi mai mare. De ne-ar supara cineva pe noi, sau ne-ar ocara, sau ne-ar vorbi de rau, nu pe acela sa-l uram, ci pe diavolul, care nu inceteaza, niciodata, vrand sa ne desparta pe noi de Dumnezeu. Cel ce petrece in dragoste in Dumnezeu, petrece si Dumnezeu intr-insul. Deci, cine nu se va teme, auzind acestea: "Si, cine adica, fiind intelept si voind sa-si mantuiasca sufletul sau, fara de osteneala, nu va cauta, ca nici o dusmanie, asupra aproapelui, sa nu aiba in inima sa, ca, pentru aceasta sa nu se lepede singur, de Imparatia lui Dumnezeu. Sa fiti, dar, facatorii cuvantului lui Dumnezeu si nu numai auzitorii lui. Asa, asteptand ca sa primiti Darul Sfantului Duh, ca, doar, va veni sa ne invete pe noi, sa petrecem, slujind cuvantul lui Dumnezeu, nadajduind, sa ne dea noua, in loc de vrajba, dragoste si pace, in loc de uraciune si de iutime, indelunga-rabdare, in loc de cele pamantesti, cele ceresti, noua si tuturor, celor ce-L iubesc pe El.
 


Intru aceasta zi, cuvant din Everghitinos despre milostenie.

    Am mers, candva, la ava Iosif, in Enat. Si era, acolo, inteleptul Sofronie. Si, vorbind noi cu batranul, iata, cineva, venind din Aila, vrea sa-i dea batranului trei arginti, zicand: "Primeste acestia, cinstite parinte, ca sa te rogi pentru corabia mea, ca am incarcat-o si am trimis-o in Etiopia." Iar batranul, nicidecum, n-a luat aminte la el. Deci, a zis Sofronie batranului: "Primeste-i parinte, si da-i altui frate, caruia ii trebuie." Raspuns-a batranul: "Indoita rusine este fiule, ca sa iau ceea ce nu-mi trebuie si cu mainile mele sa secer spini straini. O, de-as putea, spinii sufletului meu sa-i secer, ca scris este, daca semeni seamana dintr-ale tale. Ca cele straine, mai amare sunt decat neghina. Si, mai mult, fiule, nici nu este un lucru de suflet folositor." Zis-a catre dansul Sofronie: "Dar, cate face omul cand da milostenie, nu le socoteste Dumnezeu pe acestea?" Raspuns-a batranul: "Fiule, multe sunt deosebirile si scopul milosteniei. Ca, este cineva, care face milostenie, ca sa se binecuvanteze casa lui; si Dumnezeu binecuvanteaza casa lui. Iar altul, face milostenie pentru corabia lui; si Dumnezeu sporeste corabia lui. Altul, pentru fiii lui, si Dumnezeu pazeste pe fiii lui. Altul, pentru ca sa fie slavit; si Dumnezeu il slaveste pe el. Si Dumnezeu nu leapada pe nimeni, ci, orice voieste fiecare, ii da lui, cand nu se vatama sufletul, din acestea. Dar, acestia toti, departe sunt de plata lor. Ca, dupa scopul pentru care a facut milostenie, le-a platit lor Dumnezeu si, cu nimic, nu le este lor dator, in veacul cel viitor. Deci, tu, de vei face milostenie, fa intai pentru sufletul tau si orice voiesti, iti va da tie Dumnezeu, pe deasupra. Ca scris este, sa-ti dea tie Domnul dupa inima ta. Si iarasi, cautati, mai intai, Imparatia lui Dumnezeu, adica cele sufletesti, si dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua. Si sunt unii care, parandu-li-se ca fac milostenie, manie pe Dumnezeu." Si Sofronie a zis: "Lamureste-ne noua, parinte, cuvantul." Iar el a zis: "Dumnezeu a poruncit ca parga semanaturilor si a tuturor roadelor si a animalelor celor curate, sa I se aduca Lui, pentru binecuvantarea celorlalte si pentru iertarea pacatelor. Si sa I se aduca Lui, inca, si din oameni, pe cei intai nascuti. Iar bogatii fac impotriva. Pe cele bune, le tin ei, iar, pe cele netrebuincioase, le impart saracilor si fratilor lor. Adica, vinul cel bun ei il beau, iar pe cel otetit, sau stricat, il dau vaduvelor si saracilor. Si poama cea buna, ei o mananca, iar pe cea putreda, o dau de pomana. Si hainele, pe cele scumpe si bune ei le poarta, iar, pe cele carpite si vechi, le arunca saracilor. Inca si din copii, pe cei sanatosi si frumosi ii gatesc pentru nunta si casatorie, si-si fac multe griji fata de acestia, iar, pe cei bolnavi, sau cu un singur ochi, sau lipsiti de madulare, sau urati, ii daruiesc lui Dumnezeu si ii dau la manastiri. Pentru aceasta, cele aduse de dansii, nu sunt bine primite. Ca asa, si Cain, aducand jertfa, nu numai ca n-a veselit pe Dumnezeu, ei L-a si maniat. Ca, daca, atunci cand pe oamenii muritori, ca noi, vrand a-i cinsti, ne sarguim a le aduce, din toate, cate ni se par a fi mai cinstite de dansii, cu cat mai mult, se cade a aduce acestea lui Dumnezeu. Ziditorul nostru de la care avem, in dar, acelea, pe care le aducem? Daca vrem sa-L imblanzim prin milostenie, datori suntem a-I aduce Lui pe cele mai cinstite din cele ce avem, ca aducerea noastra sa nu se intoarca, la noi, cu rusine, iar jertfa noastra sa se faca ocara si dar neprimit. Ca, precum jertfa lui Noe, funie de fum fiind, pentru punerea cea buna a celui ce a adus-o, s-a socotit miros de buna mireasma, la Dumnezeu, precum este scris, ca a mirosit Domnul, miros de buna mireasma, tot asa si jertfa adusa, din socoteala cea rea, macar ca pare buna, dupa partea ei vazuta, se socoteste uraciune la Domnul. Tot asa si jertfa si tamaia evreilor, ca asa a zis Dumnezeu, catre ei, prin Proorocul: tamaia voastra, este Mie uraciune."

    Aceste ne-a zis noua staretul. Si noi, folosindu-se, am iesit si, petrecandu-ne pe noi, ne-a zis: "Fiilor, sambata viitoare, veniti la mine, ca am nevoie de voi." Deci, venind sambata, in ceasul al treilea, precum le-a zis lor, l-au aflat pe dansul savarsit. Si, ingropandu-l, s-au dus, multumind lui Dumnezeu, Celui ce i-a invrednicit pe dansii, a ingriji pe un sfant ca acesta. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE