Luna iulie in 7 zile: pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Toma din Maleo. (sec. X)

    Cuviosul Toma, la inceputul vietii sale in lume, a fost ostas, cu slava mare, pentru bogatia si vitejia sa. Si era putemic cu trupul si viteaz in razboaie, biruind de multe ori cetele dusmanilor. Si, iubind pe Hristos, a lasat lumea si a luat jugul lui Hristos si s-a imbracat in chipul monahilor, asemanandu-se Domnului, prin saracia si prin smerenia sa. Si cerceta asezarile nevoitorilor, invatand de la ei, savarsirea faptelor bune. De astfel de invatatori, a fost indreptat, ca un alt Ilie, spre un alt Carmel, spre muntele ce se chema Maleo, unde a vietuit singur, cu Dumnezeu, invrednicidu-se de dumnezeiestile descoperiri. Aici infrangea viclenia lucrurilor celor nevazaute, intarindu-se cu lucrul mainilor si cu rugaciunea cea neincetata. Si, precum cetatea din varful muntelui, nu este cu putinta, a se ascunde si nici faclia, care straluceste sus, in taria cerului, nu se tainuieste, asa si Cuviosul Toma din Maleo, muntele cel pustiu, prin sfintenia sa, a rasarit in lume, ca o stea luminoasa, stralucind peste cele pamantesti. Si, descoperit fiind de oameni, s-a facut lumina celor intunecati si liman celor ce alergau la dansul. Ca luand de la Dumnezeu puterea facerii de minuni si darul tamaduirilor, vindeca minunat, toate bolile. Ca, la toate neputintele, cele netamaduitoare, dadea grabnica vindecare, celor ce veneau la el, cu credinta. Si, cu darul lui Hristos se izgoneau din oameni duhurile necurate, la rugaciunile cele sfinte.

    In zilele imparatului Diocletian, era un crestin, anume Dorotei, cu sotia sa Evsevia, care, fiindca nu aveau fii, se rugau lui Dumnezeu, sa le dea lor rod, fagaduid sa-l daruiasca Domnului, pe copilul ce se va naste. Deci, a ascultat Dumnezeu rugaciunea lor si au nascut prunc, de parte femeiasca, in ziua Duminicii, pentru care pricina, au numit-o Chiriachi. Si au pazit-o fecioara, fiindca fagaduisera sa o daruiasca lui Dumnezeu. Dar, cand paganul Diocletian a ridicat prigoana impotriva crestinilor atunci, au fost parati parintii Sfintei, impreuna cu ea, ca sunt crestini. Au venit slujitorii imparatesti si, luandu-i pe toti trei, au despartit pe fecioara de parintii ei; pe batrani i-au dus la Militina Armeniei, iar, pe frumoasa Chiriachi, au trimis-o in lanturi, la Galeriu, insotitorul la domnie al lui Diocletian, din Nicomidia. Acesta, cercetand pe frumoasa fecioara, si vazand statornicia ei in credinta, a poruncit sa fie batuta de moarte. Sfanta a primit, in tacere, cumplite lovituri de toiege. Nu se vaita, ci numai se ruga in tacere. Vazand prigonitorul Galeriu, ca nu izbuteste sa induplece pe tanara crestina, sa se lepede de credinta ei, a lasat-o in seama dregatorului Ilarion al Bitiniei. Si, acesta, venind la judecata, chiar in capistea idoleasca, mai inainie de a incepe el sa o intrebe pe Chiriachi, s-a intamplat un cutremur mare de pamant, idolii au cazut si s-au prefacut in pulbere si insusi Ilarion si-a aflat, acolo, moartea. Peste catva timp, a venit un alt dregator, care, afland pe fecioara intemnitata, a poruncit sa se aprinda un foc mare si Sfanta sa fie aruncata in flacari. Si, incepand, atunci o ploaie mare, a potolit valvataia si a stins focul, iar fecioara a scapat nevatamata. A fost, apoi aruncata la fiare salbatice, dar fiarele, simtind sfintenia ei, se gudurau ca mieii. Multi pagani, vazand lucrul acesta, de mirare, au crezut in Hristos. Iar dregatorul, intelegand ca nimic nu izbuteste, a poruncit ca Sfanta sa fie scoasa din cetate si ucisa. Si, luand-o slujitorii au scos-o afara din cetate, sa-i taie capul. Iar Sfanta a cerut voie sa se roage. Si, dupa ce s-a rugat, a povatuit pe crestinii care ii urmasera, sa marturiseasca si ei credinta. Apoi, culcandu-se pe pamant, si-a dat sufletul, in mainile lui Dumnezeu, ca un copil. Si ostasii, apropiindu-se de ea, ca sa-i taie capul si vazand-o moarta, s-au mirat. Deci, s-a facut un glas dumnezeiesc catre dansii, zicand: "Mergeti, fratilor, si propovaduiti maririle lui Dumnezeu". Iar ostasii si calaii s-au imblanzit, marturisind pe Hristos, Caruia i se cuvine slava! Amin.

    Sarguiti-va fratilor si surorilor, a veni impreuna la biserica. Lasati lucrul mainilor voastre si inaltati-va in Cerul cel mai de sus, pentru ca, iata, biserica cer pamantesc este, intru care ingerii slujesc, nevazut, pe Dumnezeu, impreuna cu oamenii, altarul este locul salasluirii lui Dumnezeu, iar Sfanta Masa, tron al Sfintei Treimi, din care, ni se da spre mancare, Trupul Fiului lui Dumnezeu si Sfantul lui Sange, care curatesc si mantuiesc sufletele noastre. Pentru ca Insusi Domnul zice: "Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu viu va fi in veci!" Drept aceea, pentru viata vesnica sa ne ostenim, mergand la Sfanta Biserica, pentru ca impreuna cu Proorocul sa cantam: "Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie, in casa Domnului vom merge" (Ps. 121, 1). Si iarasi: "Deschideti-mi mie portile dreptatii si, intrand in ele, voi lauda pe Domnul" (Ps. 177, 19). Si asa vei auzi: "Fericiti cei ce locuiesc in casa Ta: in vecii vecilor Te vor lauda." (Ps. 83, 5). Pentru ca zice: "In adunari binecuvantati pe Domnul Dumnezeu". (Ps. 67, 27). Ca semn de credinia buna este, ca totdeauna, sa alerge omul la biserica si, cu dese rugaciuni, sa-l faca milostiv pe Dumnezeu, fiindca Insusi Domnul a zis: "Cereti si vi se va da" (Matei. 7. 7). Si porunceste Dumnezeu oamenilor, sa alerge la biserici, ca la un liman lin, in fata viforului, si, ca la o alinare, de primejdiile lumesti sa vina, caci numai aici omul leapada de la sine, toata legatura nedreptatii: mania, invidia, iutimea, clevetirea, uraciunea si gandul cel rau. Si, asa, va primi Dumnezeu rugaciunea ta, precum asculta o mama pe fiii sai, si-ti va da tie toate cererile inimii tale, de care vei avea trebuinta. Domnului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.