Luna iulie in 15 zile: patimirea
Sfintilor Mucenici Chiric si Iulita (+304).
In
cetatea Iconiei, din tara Licaoniei, era o femeie tanara, de bun neam,
anume Iulita, care se tragea din semintia imparatilor celor mai vechi
ai Romei, fiind, cu credinta crestina. Si, petrecand, cu un legiuit barbat,
putin timp si, de la el primind si zamislind si nascand un prunc, de parte
barbateasca, a ramas vaduva. Si, nascand pruncul, cu Sfantul Botez l-a
luminat si l-a numit pe el Chiric. Intru acea vreme, Diocletian, paganul,
tinand sceptrul imparatiei Romei, a ridicat prigoana asupra crestinilor,
in toate tarile stapanirii sale. Si era pus demn de dansul, in tara Licaoniei,
dregatorul Dometian, om salbatic si fara de omenie, cu chip si cu narav
de fiara, bucurandu-se de varsarea sangelui crestinesc. Deci, acela, venind
in Iconia, a inceput a chinui cumplit pe cei ce credeau in Hristos, si
ii cauta, cu inversunare, pe cei ce tineau, in taina, crestineasca credinta.
Vazand aceasta ci stiind ca nu se va putea tainui credinta ei, de acest
tiran, credincioasa roaba lui Hristos Iulita, s-a gandit sa fuga, ca se
temea ca nu cumva, neputand suferi chinurile cele cumplite, sa se lepede
de Hristos. Deci, si-a lasat toate averile sale si casa si rudeniile si
robii si toata frumusetea lumii acesteia pentru dragostea lui Hristos si,
luandu-si pe fiul sau Chiric, fiind prunc de trei ani, si doua slugi credincioase,
a iesit noaptea din cetatea Icoanei, si a purces printre straini aducandu-si
aminte de ceea ce a zis Scriptura: "Nu avem aici cetate statatoare, ci
pe cea viitoare o cautam". Si a mers in Seleucia, ca o straina, si ca una
din cele sarace, tainuindu-si neamul sau, insa a aflat si acolo aceeasi
prigoana asupra crestinilor. Ca un oarecare Alexandru, luand stapanirea
de dregator, de la imparat, a mers in Seleucia si ucidea fara mila pe toti
cei ce marturiseau numele lui Iisus Hristos.
Deci, fericita Iulita, aducandu-si
aminte de ceea ce se scrie: "Fugiti de manie" si iarasi: "Cand va vor goni
pe voi din cetatea aceasta, fugiti in cealalta", a iesit din Seleucia si
s-a dus in Tars, cetatea Ciliciei, si petrecea acolo, intre cei saraci.
Dar, dupa o vreme, acelasi dregator, Alexandru, a venit si in Tars, ca
sa chinuiasca pe crestini. Si s-a facut cunoscuta Sfanta Iulita unora si
au vorbit, despre ea, cu dregatorul. Iar acela indata a poruncit sa o prinda
si a stat la judecata, inaintea poporului. Si prinzand-o pe ea ostasii,
cu fiul ei, amandoua slugile au fugit, dar priveau de departe, ca sa vada
patimirea si sfarsitul ei. Si dusa a fost, inaintea dregatorului. Mucenita,
avand in brate pe Sfantul Chiric, pruncul cel de trei ani. Si, fiind intrebata,
de dregator despre nume, despre neam, de mosie, raspundea, cu indrazneala,
marturisind numele Domnului nostru Iisus Hristos, numindu-se pe sine crestina,
si spuanand ca patria ei este cereasca Imparatie a lui Hristos. Deci, maniindu-se
dregatorul, a poruncit sa ia de la dansa pruncul si, dezbracand-o si intinzand-o,
sa o bata fara de crutare, Si batuta fiind Mucenita, pruncul plangea si
se tragea din mainile celor ce-l tineau pe el, ca sa alerge la mama lui.
Iar dregatorul, vazand pruncul ca este frumos, a poruncit sa-l aduca la
el. Si, luandu-l pe el, l-a pus pe genunchii sai. Si-l mangaia pe el, ca
sa nu planga, si netezea capul copilului si-l saruta pe el si cuvinte dulci
ii zicea. Dar copilasul se apara, tragandu-se din mainile lui si, ferindu-si
capul de dregator, nelasandu-se mangaiat, nici sarutat de buzele acelea
spurcate. Iar, privind spre mama sa, care era batuta, plangand, pruncul
striga: "Crestin sunt, lasa-ma la mama mea". Si zgaria fata dregatorului
unghiile sale. Si, umplandu-se de manie, dregatorul l-a aruncat jos pe
prunc si l-a izbit cu piciorul in coaste, trantindu-l jos de pe scaunul
sau cel inalt. Iar pruncul cazand pe treptele cele de piatra si izbindu-se
cu capul de colturile cele ascutite ale treptelor, tot locul acela l-a
umplut de sange si si-a dat sufletul sau fara de prihana in mainile lui
Dumnezeu. Si asa s-a incununat cu mucenicie Sfantul prunc Chiric.
Iar mama lui, Iulita, cumplit batuta
fiind, ca intr-un trup strain patimea, si ca un stalp neinsufletit; si
nimic altceva nu striga, fara numai aceasta: "Crestina sunt, si nu voi
jertfi idolilor." Iar, daca au incetat a o bate si a ridicat-o de la pamant,
a vazut pe fiul sau iubit mort, inaintea divanului, si zacand in sange.
Drept aceea, s-a umplut de bucurie si a zis: "Iti multumesc Tie, Doamne,
ca ai invrednicit, pe fiul meu, de un dar ca acesta, ca sa patimeasca muceniceste,
el mai inainte de mine, pentru numele Tau cel sfant si sa primeasca cununa
cea nevestejita a slavei Tale." Dupa aceasta, a poruncit dregatorul sa
o spanzure pe lemnul de chinuire si cu piepteni de fier sa-i strujeasca
trupul si sa arunce cu smoala fiarta peste ranile ei. Si, asa, chinuita
fiind Sfanta, dregatorul striga: "Miluieste-te Iulita, pe tine insati.
Inchina-te zeilor ca sa te izbavesti din chinuri." Iar Mucenita raspundea:
"Nu ma voi inchina dracilor si idolilor celor surzi si muti". Si dregatorul
vazand rabdarea si marirea de suflet a Mucenitei, a osandit-o la
taiere cu sabia. Si slujitorii, luand-o pe ea, au dus-o afara din cetate,
la locul cel de moarte. Si mergea Sfanta, bucurandu-se, ca la o incununare
de nunta. Si, ajungand la locul acela, a cerut putin timp, pentru rugaciune.
Si ea, plecandu-si genunchii, s-a rugat, zicand: "Iti multumesc, Tie, Doamne,
Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, ca ai chemat pe fiul meu mai inainte de
mine, invrednicindu-l pe el a patimi, pentru numele Tau cel sfant si infricosator.
Primeste-ma, dar, si pe mine, nevrednica roaba Ta, si ma invredniceste
sa dobandesc dar inaintea ta, ca sa fiu numarata cu fecioarele cele intelepte,
care au intrat in camara ta cea nestricacioasa. Ca bine sa Te cuvanteze
duhul meu pe Tine, Ziditorul sau si pe Tatal Tau, cel fara de inceput,
si pe Duhul Sfant, cel impreuna de o Fiinta, in veci. Amin."
Asa rugandu-se Sfanta, dupa ce calaul
si-a ascutit sabia, i-a lovit grumajii si i-a taiat cinstitul ei cap, lasand-o
la acel loc fara de ingropare, spre mancare cainilor si fiarelor. Asemenea
si trupul Sfantului Chiric, afara din cetate tragandu-l, l-au aruncat langa
trupul mamei sale si s-au dus. Si, sosind noaptea, cele doua slujnice venind,
au luat trupul stapanei lor si al fiului ei si, ducandu-le departe,
le-au ingropat in pamant. Dintre aceste slujnice, una a vietuit pana in
anii marelui Constantin, intaiul imparat al crestinilor, cand Bisericile
lui Dumnezeu au luat indrazneala, cu darul lui Hristos. Atunci, slujnica
aceea a aratat credinciosilor locul unde erau ingropate cinstitele moaste
ale Sfintilor Mucenici Chiric si Iulita si a povestit patimirea lor. Si
au scos sfintele moaste, intregi si pline de buna mireasma si dand tamaduiri.
Iar patimirea lor a fost scrisa, spre pomenirea Sfintilor Mucenici, spre
folosul credinciosilor si spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Celui
impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh slavit in veci! Amin.
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre intelesul
Scripturii.
Un
frate a intrebat pe un staret, despre anumite cuvinte din Scriptura. Si
i-a grait lui staretul: "De acelea nu intreba inca, ci leapada, mai intai,
de la tine, rautatea, si Dumnezeu iti va descoperi tie si cele de sus si
cele de jos."
Intru aceasta zi, cuvant duhovnicesc.
Cand
biserica lui Dumnezeu te cheama la rugaciune, sa lasi lucrarile cele pamantesti
si sa te sui la cerul cel pamantesc, cu tragere de inima. Sa mergi la hrana
cea sufleteasca, ca Petru si Ioan, la mormantul Domnului. Iar, dupa ce
vei merge in sfanta biserica, sa te gandesti, oare, n-ai maniat pe cineva,
in mersul tau la vreun lucru oarecare? Apoi, in tot chipul, sa te sarguiesti,
ca sa gonesti ceata maniei si, asa, frumusetea rugaciunii va lumina, ca
soarele, sufletul tau. Sa nu zici: "Am gresit mult si sunt nelegiuit si
nu pot sa cad inaintea lui Dumnezeu." Nu deznadajdui, adica, ci inceteaza
de mai gresi, de acum inainte,si, cu puterea Milostivului Dumnezeu, nu
vei fi rusinat. Daca vrei sa ai pocainta adevarata, apoi, s-o arati pe
ea si cu fapta. Adica, de te caiesti de mandrie, arata smerenie, de te
caiesti de betie, arata pazire, de te caiesti de desfranare, arata curatie.
Ca zice Scriptura: "Fereste-te de rau si fa bine" (Ps. 33, 13). Preotilor
lui Hristos, propovaduitorilor Cinei Lui celei de taina si impartitorilor
Trupului Sau, cinste sa le dai. Episcopilor si pastorilor turmei oilor
Lui, celor cuvantatoare, sa-ti pleci capul si sa-i rogi sa-ti dea tie binecuvantarea
lor. Sa iubesti pe Domnul tau, din tot sufletul pentru ca frica Lui sa
vie in inima ta. Drept sa fii si adevarat bland si smerit, supus si plecat.
Iar mintea indreptandu-ti la cer, fii umil fata de Dumnezeu, fii cinstitor
de oameni, celui mahnit, mangaietor, rabdator sa fii in ispite, milostiv
si indurat, spre saraci, hranitor si primitor de straini, cu grija fata
de Dumnezeu, flamand si insetat de dreptate si linistit, neiubitor de slava,
nici iubitor de aur, nici mandru, ci de Dumnezeu temator, gata la poruncile
Lui, ca inaintea Imparatului, bland la raspunsuri, deseori rugator catre
Dumnezeu, ostenitor la cunoastere, neosandind pe nici un om, ajutator celor
napastuiti si nefatarnic sa fii. Si, asa, vei fi viu al Evangheliei si
fiu al Invierii si mostenitor al vietii ce va sa fie. Dumnezeului nostru
slava!
