Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna iulie in 24 de zile: pomenirea Sfintei Mucenite Hristina (+300).

    Sfanta Hristina a fost din cetatea Tirului, pe vremea imparatiei lui Septimiu Sever (193-211), fiica a unui general, Urban, care traia cu familia in palatul sau. Ca unul ce randuise ca fiica lui, Hristina, sa slujeasca de-a pururea in templul zeilor pagani, Urban i-a daruit, ca locuinta fiicei sale, impreuna cu slugile ei de credinta, cel mai inalt turn al palatului sau, asezati acolo si zeii sai din aur si din argin, impodobiti cu multe podoabe, ca, zilnic, sa le poata aduce jertfe si rugaciuni. Dar, fecioara, suflet curat, privind in fiecare noapte cerul instelat, a inteles ca idolii cei neinsufletiti si facuti de oameni, nu au nici o putere, ci Acela, Care a facut si tine toate, Acela este Dumnezeu cel adevarat. Ascultand, deci, de glasul inimii sale, Hristina a sfaramat idolii cei neinsufletiti, daruind, prin slugile sale, sfaramaturile, saracilor.

    Grozava a fost clipa cand tatal ei a aflat de sfaramarea idolilor. Mania lui n-a mai cunoscut margini cand, la intrebarile sale, Hristina i-a raspuns: "Eu cred in Dumnezeul cel viu si, de aceea, am aruncat idolii cei neputinciosi." In urma acestui raspuns, tatal ei a supus-o la tot felul de chinuri si, tinandu-o in temnita multa vreme, fara mancare, Sfanta a primit acolo, de la inger, hrana si vindecare de rani. A fost, dupa aceea, aruncata in mare si, primind acolo botezul Domnului, a fost scapata de inger. Indata ce a prins de veste tatal ei ca este vie, a poruncit sa fie inchisa in temnita, dar, chiar in acea noapte, tatal ei si-a lepadat spurcatul sau suflet.

    Venind, in locul sau, Dion dregatorul, acesta a chemat pe Hristina la judecata, iar ea, marturisind pe Hristos, a fost batuta cumplit, atragand prin minunile ei, pe multi oameni la credinta. Dupa Dion, a luat conducerea dregatorul Iulian, care a aruncat-o intr-un cuptor de foc. Deci, ramanand nevatamata, a poruncit sa i se taie sanii si limba. In cele din urma, a poruncit sa fie impunsa de slujitori cu sulitele si, asa, fericita Hristina si-a dat lui Dumnezeu cinstitul ei suflet.
 


Intru aceasta zi, cuvant despre milostenie.

    A fost in Alexandria un oarecare dregator slavit, iubitor de Hristos, temator de Dumnezeu, care facea mari milostenii. El avea obicei sa dea, o data pe luna, milostenie randuita, hrana din casa lui, la batrani si la saraci. Si asa facea in toate lunile. Deci, diavolul, nesuferind milostenia acestui iubitor de Hristos si uneltind, a indemnat, impotriva lui, pe niste invidiosi, care, l-au vorbit de rau la Scoril, dregatorul, si i-au jefuit toate averile lui, ale femeii, copiilor si neamurilor lui. Si se bucura diavolul de aceasta, ca omul nu mai avea cu ce face milostenie. Dar acest iubitor de Hristos, si in saracie fiind, nu inceta a face milostenie, pentru ca scris este: "Si pentru un pahar de apa rece, nu se pierde plata." Deci, cand a venit luna, au venit saracii, dupa obicei, ca sa-si ia obisnuita milostenie si hrana din casa lui, iar iubitorul de Hristos, cu inima si cu sufletul bucuros le-a dat lor din cele ce avea. Inca, a mai facut aceasta obisnuita milostenie si intr-a doua luna, iar, cand a sosit cea de a treia luna, au zis saracii catre slujitorul randuit sa le dea milostenie: "Spune stapanului sa ne dea milostenie, precum ii era obiceiul." Si sluga a zis stapanului sau: "La ce vin acestia si-ti iau si bruma de avere pe care o mai ai?" Raspuns-a stapanul, zicand: "De nu vom face noi aceasta, vine mania lui Dumnezeu peste noi. Si de i-am opri pe dansii, oare ce vom face? Cu adevarat vom pieri. Deci, pana ce vom avea macar un ban, sa-l impartim cu ei."

    Si Dumnezeu, vazandu-i milostiva lui inima, n-a trecut cu vedera pe robul sau, ci, i-a pus un gand bun in inima. Sunt clevetit si napastuit, si-a zis el, dar, iata, ma voi duce, in aceasta zi de Duminica, si voi ruga pe dregator, ca sa ma miluiasca. Si, incalecand pe cal si mergand la dregator, a cazut inaintea lui, zicand: "Ma rog tie, miluieste-ma, ori la viata, ori la moarte. Eu sunt cutare, sluga ta, ma rog tie, sa intrebi pe cei ce m-au clevetit, si, de ma vei afla vinovat, atunci, sa poruncesti sa ma taie in bucati, sau sa ma spanzure cu capul in jos. Iar, de sunt napastuit, sa ma miluiesti, pentru Dumnezeu." Deci, a aflat Scoril ca acel iubitor de Dumnezeu era clevetit pe nedrept si a poruncit sa-i intoarca toate averile sale, iar clevetitorii lui, in mare urgie au cazut. Iar acestea toate s-au facut pentru milostenia lui. Deci, si noi sa rabdam ispitele cele ce ni se intampla noua, si sa nu incetam de a ne ruga lui Dumnezeu si a duce la bun sfarsit faptele noastre bune, ca sa castigam, de la El, milele cele bogate.
 


Intru aceasta zi, cuvant din Everghitinos, ca se cuvine a savarsi fapta buna pe ascuns si a nu o vadi.

    Povestit-a ava Iosif Pelusiotul: "Cand sedeam, zicea, in Sinai, era acolo un frate, cu totul nevoitor si frumos la vederea fetei. Si venea la pravila, purtand pe deasupra o haina veche si peticita. Deci, eu, vazandu-l pe el de-a pururea venind asa la pravila, intr-o zi i-am zis: "Frate, nu vezi pe frati, venind la pravila, ca ingerii lui Dumnezeu? Dar tu, pentru ce vii totdeauna imbracat asa? Iar el a zis: "Iarta-ma, ava, dar nu am alta haina. Si, luandu-l pe dansul in chilia mea, i-am dat lui rasa si altele, tot ce-i trebuia. Si se purta, de acum, ca si ceilalti frati. Si il puteai vedea pe el, ca pe un inger. Iar, odata, a trebuit ca parintii sa trimita zece frati la imparat, pentru oarecare nevoie. Si l-au randuit, si pe el, impreuna cu cei trimisi, iara el, dupa ce a inteles aceasta, a pus metanie parintilor, zicand: "Pentru Domnul, iertati-ma pe mine, ca eu sunt robul unuia dintre cei mari de acolo si de ma va cunoaste cineva, ma va dezbraca de calugarie si ma va trage iarasi, spre a-i sluji lui. Deci parintii, auzind aceasta, l-au lasat pe el. Iar, mai pe urma, au aflat de la cineva, care-l cunostea bine pe el, de pe cand era in lume, ca el fusese mai-marele judecatorilor si, ca sa nu fie cunoscut si sa aiba suparare de la oameni, a pus acum pricina aceasta." Asa fugeau parintii de marirea si de odihna lumii acesteia. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE