Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna iunie in 4 zile pomenirea celui dintre Sfinti Parintele nostru Mitrofan, cel ce a fost intaiul patriarh al cetatii lui Constantin..

    Acest Parinte Mitrofan a fost de neam imparatesc, ruda cu imparatul roman Probus (276-282) si dintre oamenii de frunte ai Romei si a trait pe vremea imparatiei lui Constantin cel Mare.

   Deci, cunoscand Mitrofan invatatura Sfintelor Scripturi ale crestinatatii si luminandu-si mintea cu nestinsa lor lumina, a fost cuprins de o neinfranata dorinta de a-si inchina toata viata slujirii lui Hristos. Drept aceea, a parasit casa parintilor sai, si, mergand la Bizant s-a alaturat episcopului Tit, care pastorea pe atunci Biserica crestinilor, din acele parti. Si, Tit fiind un om plin de evlavie si iubitor de Dumnezeu, a cunoscut, indata, ravna tanarului Mitrofan, pentru cele dumnezeiesti. Si, luandu-l pe langa dansul, l-a deprins cu infranarea si rugaciunea. Iar, cand a ajuns la varsta cuvenita, a fost randuit de invatatorul si parintele sau, sa slujeasca in Biserica Bizantului, numarandu-se in ceata clericilor.

   Deci, vazand osardia lui Mitrofan catre cele sfinte, parintii si fratele sau au lepadat si ei toata grija cea lumeasca si s-au facut slujitori ai Domnului, nevoindu-se a duce o viata crestineasca. Deci, venind vremea si sfarsindu-si episcopul Tit viata sa cea sfanta, s-a invrednicit batranul, tatal lui Mitrofan, a urca pe scaunul de arhipastor al Bisericii din Bizant. Si, carmuind si acesta cu credinta si intelepciune, si-a sfarsit si el zilele, iar, in locul lui, a fost inaltat episcop fiul sau Prov, fratele mai mare al lui Mitrofan, iar, cand si acesta s-a mutat din cele pamantesti, nu s-a aflat altul mai vrednic a fi acolo, episcop, decat inteleptul Mitrofan, care a si fost inscaunat la carma Bisericii din Bizant. Si a stralucit Mitrofan in acest scaun, prin smerenie, blandete, prin multimea milosteniilor si printr-o invatatura sanatoasa si curata. Ca era cinstit si iubit de toti. Si a venit la dansul insusi marele Constantin imparatul care, fiind in Bizant, l-a vazut pe acest arhiereu Mitrofan si, vorbind cu dansul, l-a cunoscut ca este un mare placut lui Dumnezeu si l-a iubit pe el, numindu-l parinte al sau. Si, dorind sa se indulceasca de cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate, l-a dus pe el la Roma, iar, in urma, Constantin a mutat la Bizant scaunul imparatiei, numindu-l cetatea lui Constantin, Constantinopol. Ca a socotit imparatul ca acel loc este foarte frumos si i-a placut lui sa fie, in acel loc, cetate imparateasca, indestulata in roade bogate, langa Pontul Euxim (Marea Neagra), fiind intre Europa si, Asia, unde, si pe uscat si pe mare, drumurile sunt bune. Deci, a intemeiat o cetate mare, cu ziduri prea frumoase, cinstind-o si numind-o pe ea cu numire noua Constantinopol sau Noua Roma.

   La anul 325, cand s-a adunat la Niceea intaiul Sinod a toata lumea, pentru a indrepta ratacirile invataturi ale ereticului Arie, Mitrofan era atat de batran, incat n-a putut lua asupra lui osteneala drumului, ci, a trimis pe cel mai vrednic dintre preotii lui, pe Alexandru, care a si fost, apoi, urmasul sau in scaun. A adormit in Domnul, la varsta de 117 ani, si a fost cel dintai patriarh al Constantinopolului. Iar acum, in viata cea fara de sfarsit vietuieste, stand inaintea scaunului Marelui Arhiereu. Celui ce a strabatut cerurile, inaintea Domnului Hristos. Mantuitorul nostru, a Caruia este slava in veci! Amin.

 



Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre cinstirea preotilor.

    Ascultati pe Pavel, care zice: Fratilor, ascultati pe mai marii vostri si va supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre, avand sa dea de ele seama" (Evr. 13.17). Pentru aceasta, si mai mult sa-i cinstiti pe dansii. Ca, tu te ingrijesti numai de ale tale, doar ti-ai indrepta viata ta bine, iar, de altii, nu ai nici o grija. Iar preotul, chiar de si-ar indrepta viata sa, dar daca de tine n-ar purta grija si de nu te-ar indrepta bine, atunci, impreuna cu cei rai, se va osandi. De va avea si invatatura si asezare nedreapta, sa nu-l ascultati pe el. Iar, de va invata drept, apoi, la viata lui sa nu te uiti, ci cuvintele lui sa le ascultati. Si sa nu-i zici: "Cum, mie imi zice, iar, el singur, nu le face?" Fiindca, aceasta este slujba lui, ca, adica, sa nu se leneveasca, ci, sa graiasca catre toti; iar, de nu va grai, judecata va lua. Deci, de nu-l vei asculta pe el, te vei osandi. Precum zice Domnul: "Cel ce va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta, si cel ce se leapada de voi, se leapada de Mine" (Luca, 10, 10). Si cel ce va huleste de voi, pe Mine Ma huleste. Nu, fratilor, nu se cade oilor sa huleasca pe pastor, pentru ca el, in toate zilele, pentru tine si pentru toti fratii tai, aduce slujba, dimineata si seara, se roaga lui Dumnezeu, in biserica si afara de biserica, umbland cu crucea si pentru tine rugandu-se. Deci, socotind acestea toate, sa-l cinstim pe el in tot chipul, ca pe un parinte. Iar, de vei zice: "Este spurcat si rau," nu ti se cade tie, sa-l judeci. Ca, chiar si Pastorul cel bun, de s-ar ruga pentru tine lui Dumnezeu, ce ar folosi, daca tu vei fi un necredincios? Sau si spurcat de ar fi, ce te vatama pe tine spurcaciunea lui, daca tu vei fi credincios? Ca, toata lucrarea este a lui Dumnezeu. Ca preotul numai isi deschise gura sa, iar toate le face Dumnezeu. A Caruia este slava, in veci! Amin.
 



Intru aceasta zi, invatatura Sfantului Efrem, ca nu se cade monahului a umbla din loc in loc..

    Pe urmele Stapanului Hristos sa umblam; in supunere fata de batrani, in Domnul sa voim a fi, iar nu a umbla din loc in loc. Si, mai intai, adica, sa-si cerceteze fiecare gandul, de ce vrea sa plece de la locul lui, in care s-a fagaduit a petrece, Oare, pentru osteneala, voieste sa fuga la alta manastire, socotind ca va afla acolo mai putina osteneala si mai buni insotitori? Nu cumva, uratorul binelui, diavolul, sagetandu-l cu invidia si cu vrajba, ca alt frate sporeste in cinste, iar el n-a mai dobandit nici un rang, si, pentru aceasta, voieste sa-si lase locul? Oare, nu cumva, se duce din manastire, fugind de razboi, si nevrand sa se nevoiasca spre fapte bune si spre supunerea cea in Hristos? Oare, nu cumva, vrea sa-si lase locul sau, cautand mostenire? Ca gandurile ne arata patimile acestea, adica cercam mai dinainte patima care este in noi. Dar, sa nu urmam in patimi, ca sa nu cadem in mainile dracilor celor rai, ale caror lanturi, cele in multe feluri, sunt totdeauna intinse asupra noastra, de care sa ne sarguim a fugi, prin smerenie si prin rabdare intru Hristos Iisus, Domnul nostru.
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE