Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna iunie in 30 de zile: Soborul Sfintilor, slavitilor si intru-tot laudatilor Apostoli.

    Sfanta noastra Biserica praznuieste, astazi pe toti cei doiseprezece Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos, ca pe unii, care s-au nevoit a raspandi, pana la marginile lumii, dreapta credinta crestina si a vesti tuturor marginilor pamantului pe Hristos Dumnezeu, chemand toate neamurile la mantuire. Ei au fost chemati la apostolie chiar de Domnul Insusi, si au fost martorii propovaduirii patimilor si Invierii Sale, ca sa-L marturiseasca, apoi, printre oameni. Astfel, Sfantul Apostol Petru, intaiul intre egali, se numea Simon, mai inainte de a fi chemat de Domnul. El a propovaduit Evanghelia, mai intai, in Iudeia, apoi in Antiohia, in Pont, Capadochia, in Asia, Bitinia, Galatia, si dupa traditia Bisericii, a mers si la Roma. In cele de pe urma, fiind rastignit de Nero imparatul, cu capul in jos, s-a dus la cele ceresti.

    Sfantul Apostol Andrei, "cel intai chemat", era fratele Sfantului Petru. Dupa traditie, el a propovaduit credinta lui Hristos in toate tarile de pe langa Marea Neagra si in Dobrogea, dupa care, s-a intors in Tracia si s-a dus in Grecia, iar la Patras, a fost rastignit pe o cruce in forma literei X, "Crucea Sfantului Andrei".

    Sfantul Apostol Iacob, fiul lui Zevedeu, a fost numit de Domnul, "fiul tunetului", ca si fratele sau, Sfantul Ioan Evanghelistul. Impreuna cu acesta, si cu Petru, a vazut Schimbarea la Fata a Domnului pe Tabor. Dupa Inaltarea la cer a Domnului, el a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu in Ierusalim si in Iudeea si a fost ucis de Irod Agripa, cu sabia.

    Sfantul Apostol Ioan Evanghelistul, numit si Teologul, adica, cuvantatorul de Dumnezeu, era ucenicul iubit, care, la Cina si-a rezemat capul pe pieptul lui Hristos, iar, langa Cruce, a stat cu Preacurata Fecioara si s-a invrednicit a se numi fiu al ei. Acesta a propovaduit Evanghelia in Efes si in toata Asia si a scris Evanghelia a patra, Apocalipsa  si cele trei Epistole din Noul Testament. El a adormit, in Domnul, la Efes, batran fiind cu anii.

    Sfantul Apostol Filip era din Betsaida Galileii, cetatea lui Petru si Andrei. Acesta a adus la Hristos pe Natanail si a propovaduit pe Hristos, in partile Asiei, cu sora sa Mariam, a avut sfarsit mucenicesc, in Ieropole, din Frigia.

    Sfantul Apostol Bartolomeu, a propovaduit pe Hristos, o vreme, impreuna cu Apostolul Filip, in Asia, iar, dupa moartea acestuia, a mers pana in India, si a talcuit, pentru indieni Evanghelia scrisa de Sfantul Matei. S-a dus, apoi, de acolo, in Armenia cea Mare si in Albana a primit  moarte de mucenic.

    Sfantul Apostol Toma este cel caruia i se mai spunea si "Geamanul" si care a pipait ranile Mantuitorului, dupa Invierea Lui. A purtat lumina Evangheliei pana in partile Indiei si a murit strapuns de sageti, pentru Hristos.

    Sfantul Apostol Matei, care pe cand era vames, se numea Levi, lasand toate, n-a pregetat sa mearga dupa Hristos. Si, fiind scriitor, a scris cel dintai, Evanghelia Domnului, in limba ebraica, si, apoi, aceeasi Evanghelie, in greceste. El a propovaduit pe Hristos in toata Etiopia si, traditia spune, Apostolul a primit moarte de mucenic, fiind ars pe rug, in Etiopia.

    Sfantul Apostol Iacob al lui Alfeu, a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu in multe tari din rasarit, inchinatoare la idoli. Deci, nenumarate neamuri aducand la Hristos, a primit moarte de mucenic, iar, cei ce s-au intors la credinta, l-au numit "samanta dumnezeiasca."

    Sfantul Apostol Iuda Tadeul, este acela care a propovaduit pe Hristos in Iudea, in Galileca si in Samaria, in Arabia, in Siria si in Mesopotamia. Si, fiind spanzurat de un lemn, de slujitorii idolilor, din partile Araratului, si-a pus sufletul pentru Domnul sau.

    Sfantul Apostol Simon Zilotul era din Cana Galileii. A propovaduit cu mult zel, cuvantul mantuirii in Mauritania si, din Africa, pana in Britania. Si, rastignit fiind de cei necredinciosi, si-a dat lui Dumnezeu duhul sau.

    Sfantul Apostol Maria a fost ales in locul lui Iuda, vanzatorul, numarandu-se cu cei unsprezece Apostoli. El a propovaduit pe Hristos in Capadochia si in Etiopia. Si acolo, multe patimind, cu moarte napraznica s-a savarsit.

    Sfantul mare Apostol Pavel, care in urma tuturor, a fost chemat de Sus, de la Domnul, la apostolie, s-a aratat vas ales al lui Hristos, ca L-a purtat pe Domnul neamurilor si a imparatilor de la Ierusalim si pana la Roma. Deci, si-a savarsit nevointa alergarii sale, fiind ucis de Nero, cu sabia. Drept aceea, acest Sfant Apostol se praznuieste, de catre Biserica, impreuna cu Sfantul Petru, ca unul ce, mai mult decat alti Apostoli, s-a ostenit, cu bunavestirea lui Hristos Dumnezeului nostru slava!
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE