Acest Sfant si Mare Prooroc Ieremia era evreu si a trait in vremea vechiului testament, sub patru regi din tara lui Iuda: Iozie, Ioachim, Iehonia si Sedechia (612-586 i.Hr.). El era din Anatot, orasel din Iuda tribul lui Vesiamin, si a fost de neam preotesc, iar tatal lui se numea  Hilkia preotul. Si era un tanar ca de 20 de ani, cand Dumnezeu l-a chemat la slujirea prooroceasca, ca era ales pentru aceasta inca din pantecele maicii sale.

    Din cartea ramasa de la el, care se afla in Biblie, se vede ca Ieremia a trait in vremea celor mai tulburari din istoria evreilor, vremea cand se pregatea daramarea Templului si a Ierusalimului si ducerea poporului evreu in robia Babilonului. Aceste fapte s-au petrecut o data cu navalirea vestitului Nabucodonosor, marele imparat chaldeu al Babilonului (604-597). Si robia avea sa dureze vreme de 70 de ani.

    Doua mari imparatii voiau atunci sa puna stapanire asupra poporului ales: Babilonul lui Nabucodonosor si Egiptul faraonului Necao. Iar cuvantul lui Dumnezeu, pe care Ieremia trebuia sa-l vesteasca, era: intai, sa aiba toti supunere cinstita fata de Nabucodonosor, care este "slujitorul lui Dumnezeu" pentru curatirea faradelegilor poporului ales si pentru mantuirea lui, iar, al doilea, toti sa fuga de orice legatura cu Egiptul. Dar, pentru acest cuvant, Ieremia a fost socotit tradator, vandut Babilonului. Si, de aici, a pornit tot chinul profetului si toata lupta sa cu neincrederea poporului in cuvantul lui.

    A fost condamnat la moarte: "Cu moarte sa moara, cela ce spune unele ca acestea." Cand regele a citit cuvintele lui Ieremia, scrise de Baruh, ucenicul acestuia, cartea a fost rupta in bucati si aruncata in foc. Adeseori Profetul a fost inchis in temnita, cu picioarele in butuci, sau aruncat in fantana cu noroi, pana la gat. A avut insa si aparatori, care de mai multe ori l-au scapat de la moarte.

    Cand bogatii si capetenile iudeilor au fost dusi in robia Babilonului, Ieremia a ramas aproape de poporul sarac, pe pamantul pustiit al tarii, indepartand toate cinstirile, cu care il imbia regele cuceritor. Iar, dupa uciderea lui Godolias, omul Babilonului, in Ierusalimului daramat, cand poporul a fugit in Egipt, de frica razbunarilor, Proorocul s-a dus si el acolo, nevrand sa se desparta de poporul sau.

    Ieremia a luat parte la innoirea vietii religioase a poporului sau, inceputa sub regele Iozia, in anul 621, dupa descoperirea Deuteronomului in templu si dupa citirea lui in auzul tuturor. Pe langa alte scrieri, alcatuite prin ucenicul sau Baruh, Proorocul a descris, ca un martor, care a vazut cu ochii lui, cu multa jale, daramarea Templului si a Ierusalimului si robia babilonica, dar si timpurile de lumina ale venirii lui Mesia, a Carui imparatie o vedea ca pe un nou, asezamant, scris nu pe table de piatra, ci pe tablele vii ale inimii, iar pe Mesia, ca pe un sol trimis al lui Dumnezeu, sa faca dreptate pe pamant.

    Cand si unde si-a sfarsit zilele, nu se stie. Traditia ne spune ca ar fi fost ucis cu pietre de evreii fugiti in Egipt. A propovaduit cuvantul lui Dumnezeu, cam cincizeci de ani, si a mai fost numit "Proorocul dreptatii lui Dumnezeu."
 

    Doi frati au mers impreuna la un targ ca sa-si vanda lucrul mainilor lor. Si daca au intrat in targ, s-au despartit unul de altul. Iar unul, cu mestesugul si indemanarea diavolului, s-a inselat si a cazut in pacatul desfranarii. Si, dupa aceea, aflandu-l pe el fratele si insotitorul sau, i-a zis lui: "Sa mergem, frate, la locul si la chiliile noastre." Iar el a zis: "Eu, frate, nu voi merge astazi cu tine." Iar, fratele, auzind acest cuvant, s-a minunat si l-a intrebat, zicand: "Pentru ce, frate, zici ca nu vei merge cu mine?" Iar el a oftat si i-a spus lui, zicand: "Eu frate, dupa ce te-ai dus tu si te-ai despartit de mine, am cazut in pacatul desfranarii si, pentru asta, nu voi merge acum cu tine la chilia mea." Iar fratele, auzind acestea si vazandu-l foarte mahnit, necajit si deznadajduit, si vrand sa-i scoata sufletul lui din pieirea deznadejdei, i-a zis lui: "Frate, si eu, daca m-am despartit de tine, am cazut in acelasi pacat. Pentru aceasta, dar, frate, sa mergem degraba la chiliile noastre si cu osardie sa ne pocaim si Dumnezeu ne va ierta noua greseala si pacatul nostru."

    Si asa, ascultand, fratele a mers la chilia sa. Deci, mergand la duhovnic, si-au marturisit amandoi impreuna caderea lor in pacatul desfranarii. Iar barbatul le-a dat lor canon de pocainta. Iar, ei, cu dragoste primind canonul, se rugau amandoi unul pentru altul. Si, vazand Dumnezeu silinta si osteneala pe care o facea fratele ce nu cazuse in pacat, pentru mantuirea si dragostea fratelui sau, peste putine zile, a iertat pacatul lui. Si a instiintat Dumnezeu pe batranul ca, pentru multa dragostea fratelui, ce n-a gresit, s-a iertat pacatul celui ce a gresit.

    Iata, fratilor, aceasta este dragostea cea adevarata, ca sa-si puna cineva sufletul pentru mantuirea fratelui sau.
 

    Asa zice Domnul: "Iata, am dat inaintea ochilor vostri calea vietii si calea pierzarii; pe care veti voi, pe aceea veti merge. Sa cunoasteti, dar, cursele diavolului si departe de ele sa umblati. Tuturor vaduvelor si saracilor sa nu le faceti rau. Iar, de-i veti asupri cu nedreptate si de vor striga, suspinand, aceia, catre Mine, ii voi auzi pe ei si Ma voi mangaia asupra voastra, si va voi pierde pe voi cu sabia si vor fi femeile voastre vaduve si fiii vostri saraci. Ci, sa fiti, spre cei saraci, ca niste parinti, si, spre vaduve, ca niste soli ai lui Dumnezeu, ca, printr-insii sa intrati in calea vietii vesnice, intru Imparatia Cerului", asa a zis Domnul. Iar voi, ascultati-ma pe mine, ca fiecare sa ierte pe fratele sau si pe aproapele sau.
 

    Fratilor si parintilor, fiindca ne-am invrednicit, cu darul lui Dumnezeu, a petrece praznicul Sfintelor Pasti, pentru aceea sa ne apropiem, iarasi, de lucrul nostru. Intai, sa ducem mai departe nevointa noastra, iar, al doilea, sa avem de-a pururea inaintea ochilor nostri mantuitoarele Patimi, Rastignirea, Ingroparea si Invierea. Ca, prin indeletnicirea cu ele, neprinsi si nebiruiti sa fim de patimi. Iar, chiar daca am fi prinsi si robiti, candva, din neluare aminte, indata sa privim in sus, la Iisus cel rastignit si Domnul slavei si, indata, va rasari vindecarea sufletelor nostre, fiindca, de demult, si Israel, cand era muscat de serpi, cautand la sarpele cel de arama, s-a tamaduit.

    Si stiti ca gandurile rele, ca niste serpi ne musca si varsa venin si otrava in sufletul nostru. Pe acest venin, se cuvine, cu toata puterea si sarguinta noastra, indata ce se va ivi, sa-l varsam, ca, daca zabovim, sa nu se faca mai cumplita rana. Vedeti ca primavara este nascatoare si inmultitoare de viata. Trupul pofteste impotriva duhului si duhul impotriva trupului. Si sporirea unuia se face celuilalt scadere. Deci, sa cautam masurata hrana, bautura si somn si toate celelalte trupesti lucruri sa le iconomisim, ca nu cumva pe suflet sa-l silniceasca si sa-l stapaneasca, ci, el sa aiba biruinta asupra trupului. Cel ce alearga in arena de lupta nu se numeste biruitor, daca alearga numai unul sau doua stadii, ci daca va savarsi toata alergarea. Deci, si noi, nu numai cand vom savarsi postul cel de patruzeci sau cincizeci de zile, vom putea sa scapam de cursele diavolului, ci, de vom avea grija si nevointa, toata viata noastra. Ca, pentru biruinte, plata vom lua.

    Pentru aceea, o, fratilor, sa ne nevoim, nevointa cea buna, si, inca sa asudam pentru fapta cea buna, sa trudim si sa necajim trupul, sa robim pe omul cel dinafara, sa supunem si sa biruim patimile, totdeauna, Jertfa Domnului Iisus, in trupul nostru purtand-o, si ceasul mortii in noi avandu-l. Ca acum si noi, negresit, vom muri, precum si parintii si fratii nostri, si ne vom muta din lumea de aici, si ne vom duce in locuri straine si vom vedea lucruri pe care niciodata nu le-am vazut. Ca infricosator, si plin de toata spaima, pentru cel ce are minte, este cuvantul ce se graieste din Scriptura. Drept aceea, cutremurati si infricosati de-a pururea sa fim, infranandu-ne simturile de la auzirea desarta, de la vederea vatamatoare si de la toata mestesugirea cea rea, daruindu-ne cu toata fiinta noastra Sfantului Dumnezeu. Ca, bine placandu-I, mostenitori sa ne facem si vesnicelor bunatati, intru Hristos Iisus Domnul nostru, Caruia se cuvine slava si stapanirea, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.