Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)


Luna mai in 2 zile: aducerea moastelui celui dintre Sfinti, Parintelui nostru Atanasie cel Mare, patriarhul Alexandriei.

    Viata Sfantului Atanasie a fost istorisita la 18 Ianuarie, cand se face pomenirea lui in toata Biserica Ortodoxa. Iar, intru aceasta zi, se praznuieste asezarea sfintelor sale moaste, la loc de cinste, in biserica patriarhiei din Alexandria, spre cinstirea lor de toti cei credinciosi. Deci, Sfantul Atanasie, batranul ostas al lui Hristos, se odihneste in Domnul si s-a adaugat la ceata inaintasilor sai, patriarhii, proororcii, apostolii, mucenicii si marturisitorii cu care s-a asemanat in nevointe. El mijloceste pentru cei ce cu credinta si cu dragoste il cheama in ajutor si cinstesc sfintele sale moaste. Iar el s-a dus sa ia luminatele cununi si negraitele rasplatiri, de la Hristos, Domnul sau, Caruia, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, se cuvine slava si stapanirea, cinste si inchinaciune, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 

Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Ioan Gura de Aur, la cuvantul Apostolului: "Iar nu voiesc sa nu stiti, voi, fratilor, pentru cei ce au adormit, ca sa nu va intristati", si despre Iov si Avraam.

    La timpul potrivit ni s-a citit noua, astazi, cuvantul acela al Apostolului si ati auzit pe Pavel, graind cu tarie: "Fratilor, despre cei ce au adormit, nu voim sa fiti in nestiinta, ca sa nu va intristati, ca ceilalti, care nu au nadejde, pentru ca, de credem ca Iisus a murit si a inviat, tot asa (credem) ca Dumnezeu, pe cei adormiti intru Iisus, ii va aduce impreuna cu El" (I Tes. 4, 13-14). Aceasta se cuvine, mai intai, sa luam aminte si sa lamurim: pentru care pricina, cand vorbeste de Hristos, sfarsitul Lui il numeste moarte, iar cand vorbeste de sfarsitul nostru, adormire si nu moarte il numeste pe el, ca n-a zis, despre cei ce au murit, ci, "despre cei ce au adormit". Si iarasi: "tot asa credem ca Dumnezeu, pe cei adormiti intru Iisus, ii va aduce, impreuna cu El." Si n-a zis: pe cei morti. Si iarasi: "Noi cei vii, care vom fi ramas pana la venirea Domnului, nu vom lua inainte celor adormiti" (I Tes. 4, 15). Si nici aici nu a zis, pe cei morti, ci, de trei ori pomenind, de trei ori adormire si nu moarte a numit-o. Iar despre Hristos nu zice asa, ci: "de credem ca Iisus a murit"; si nu a zis: a adormit, ci: "a murit". Pentru care pricina, dar, sfarsitul lui Hristos, moarte l-a numit, iar, pe al nostru, adormire? Ca nu in treacat intrebuinteaza aceasta asezare a cuvintelor, ci, cu intelepciune, savarsind ceva mare si de seama. Ca la Hristos a numit sfarsitul moarte, ca sa adevereasca Patima, iar la noi, l-a numit adormire, ca sa mangaie durerea. Ca, acolo unde s-a petrecut Invierea, zice moarte cu indrazneala, iar, unde lucrul este intru nadejde, adormire il numeste, ca, prin insasi aceasta numire, sa ne mangaie pe noi si sa ne dea bune nadejdi, ca cel ce doarme se va scula negresit. Ca nimic alta nu este moartea, fara numai un somn indelungat. Sa nu-mi spui mie aceasta, ca cel ce a murit, nici nu aude, nici nu graieste, nici nu vede, nici nu simte, ca si cel ce doarme, asemenea face. Ci, sufletul celui ce a murit este destept. Dar cel ce a murit putrezeste, zici, si se strica si face praf si cenusa. Si ce este asta, iubitule? Tocmai pentru aceasta, mai mult, trebuie sa ne bucuram. Ca, si cand vrea cineva sa zideasca o casa, care a putrezit si s-a invechit, intai scoate pe cei ce locuiesc in ea, si asa risipeste casa si o zideste mai stralucita, iar pe cei scosi nu il mahneste ceea ce se face, ci, si mai mult, il veseleste. Ca ei nu iau aminte la surparea casei ce se vede, ci, isi inchipuie casa ce va sa se zideasca si care nu se vede. Asa si Dumnezeu, vrand sa innoiasca, risipeste trupul nostru, dar scoate intai sufletul, care locuieste in el ca intr-o casa, ca, mai stralucit zidind-o pe ea, cu si mai multa slava sa aseze sufletul iarasi, intr-insa. Deci, sa nu luam aminte la surpare, ci la stralucirea ce va sa fie.

    Iarasi, de va avea cineva un vas de pret, stricat de rugina si de vreme si rupt in multe parti, si, zdrobindu-l pe acesta, il baga in topitorie, topindu-l de tot, apoi, acel vas iese si mai stralucit. Si, daca zdrobirea cea in topitorie nu este stingere, ci innoirea vasului aceluia, asa si moartea trupurilor noastre, nu este o pierzare, ci o innoire. Deci, cand vei vedea, ca in topitorie, trupul nostru topindu-se si putrezind, nu te opri la vederea aceasta, ci asteapta pana ce iarasi se va turna. Si, nci nu masura pildei acesteia, sa nu te indestulezi, ci mergi mai departe cu socotirea. Ca facatorul de vase, punand in topitorie vas de arama, nu ti-l da tie vas de aur si nemuritor ei, tot de arama il face. Iar Dumnezeu nu face asa, ci, punand trup de tarana si muritor, ti-l da, pe acesta, vas de aur si nemuritor. Ca pamantul, primind trup stricacios si muritor, ti-l da pe acelasi trup nestricacios si nemuritor.

    Deci, nu cauta la acela care inchide ochii, care zace fara de glas, ci la cel ce inviaza, la cel ce ia slava negraita, infricosatoare si minunata: si, de la vederea aceasta de fata, muta gandurile la nadejdea ce va sa vie...

    Cand vei vedea, asadar, pe vreunul din rudenii ca se duce de aici, nu te necaji, ci umileste-te, intoarce-te la tine insuti, cearca-ti stiinta, socoteste ca si pe tine, putin mai tarziu, te asteapta acest sfarsit. Fa-te mai intelept si primeste un fior de frica din moartea altuia si toata trandavia o taie. Socoteste cele lucrate, indreapteaza cele gresite, fa prefacere buna. Ca aceasta ne deosebim de cei necredinciosi, ca aveam, adica, alte judecati si socotiri despre lucruri. Vede cel pagan lucrurile; cu aceiasi ochi vedem si noi cele ce se intampla, dar nu cu aceeasi minte si socotinta. Pune in minte la cine s-a dus cel plecat si ia mangaiere: Unde este Pavel, unde este Petru, unde este ceata tuturor sfintilor? Pune in minte cum va invia, cu cata slava si stralucire. Pune in minte ca, plangand si tanguindu-te, nu vei putea sa indreptezi ceea ce s-a facut, ci, si pe tine te vei vatama cu totul. Cui urmezi si te asemeni? Acelora care au nadejde, precum a zis Pavel. Ca cela ce nu are nadejdea judecatii celei de acolo, acela nici o mangaiere nu are, nici nu stie ca este Dumnezeu, nici ca El poarta de grija de lucrurile acestea de fata, nici ca dumnezeiasca judecata priveste si cuprinde toate. Ca cel ce nu asteapta sa dea seama pentru cele ce a lucrat, acela de toata fapta buna buna se va departa si de toata rautatea se va tine. Ca pentru aceasta si Pavel a pomenit de dansii, socotind necinstea in care cazi, sa te feresti de unirea cu ei si sa te intorci la cei buni. Asa, scriind catre tesaloniceni, zice: "Fiecare dintre voi sa-si stapaneasca vasul sau in sfintenie si in cinste, nu in patima si pofta, cum fac neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu". (I Tes. 4,5). Si iarasi: "Sa nu mai umblati, de acum, cum umbla neamurile, in desertaciunea mintii lor" (Efes. 4, 17). Asa si aici: "Despre cei ce au adormit, nu voim sa fiti in nestiinta, ca sa nu va intristati, ca si ceilalti, care nu au nadejde". Ca nu firea lucrurilor, care se intampla, ne mahneste pe noi, ci asezarea mintii noastre. Nu moartea celui ce s-a dus din viata aceasta, ci neputinta celor ce plang. Ca, pe cel credincios, nimic din cele de aici nu poate sa-l mahneasca, fiindca nu mici bunatati dobandeste din filosofia crestina, si prea mare veselie si neincetata bucurie castiga din aceasta. Pentru aceea si Pavel zice: Bucurati-va intru Domnul pururea, si iarasi zic bucurati-va." Deci, nu numai pentru inviere suntem datori sa multumim lui Dumnezeu, ci si pentru nadejdea invierii, care, pe sufletul cel intristat, poate sa-l mangaie si sa-l plece sa aiba nadejde, pentru cei ce s-au dus, ca pentru unii ce vor sa invieze iarasi si sa fie impreuna cu noi.

    Dar cum este cu putinta, zici, om fiind, sa nu te intristezi, la moarte? Si cine n-a fost biruit de patima aceasta? Iar eu, dimpotriva, zic: Multi au fost si in multe locuri si in vremea noastra si in vremea stramosilor nostri. Ca, iata, Iov, intreaga ceata copiilor sai ducandu-se din viata aceasta, asculta ce zice: "Domnul a dat, Domnul a luat: fie numele Domnului binecuvantat" (Iov 1, 21). Minunate cu adevarat sunt acestea, numai auzindu-le. Iar daca le vei cerca si cu amanuntul pe ele, atunci si mai mult te vei minuna Ca, bag de seama, diavolul nu i-a luat pe jumatate si pe cealalta jumatate i-a lasat, nici nu i-a luat pe cei mai multi si pe cei mai putini i-a lasat, ci a cules toata ruda, dar pomul nu l-a surpat. Toata marea si valurile le-a adus asupra lui, dar corabia n-a inecat-o. Toata puterea a desertat-o, dar turnul nu l-a clatit, ci, sta bantuit din toate partile, ramanand neclatinat. Ca ploaia veneau sagetile, dar el nu era ranit, si, mai mult, ele se aruncau asupra lui, dar nu-l vatamau. Socoteste ce este a vedea atatia copii morti? Caci, cum putea sa nu-l mahneasca? Oare, faptul ca i-au fost rapiti toti? Oare, ca i-au fost rapiti toti deodata si intr-o zi? Oare, ca i-au data si intr-o zi? Oare, ca i-au fost rapiti la floarea vietii? Oare, ca i-au fost rapiti fost rapiti dupa ce au aratat multe fapte bune? Oare: ca si-au sfarsit viata in chip dupa ce au aratat multe fapte bune? Oare, de pedeapsa? Oare, ca, dupa atatea rani, ca si-au sfarsit viata in chip de pedeapsa? aceasta vine cea mai de pe urma? Oare, ca, dupa atatea rani, aceasta vine cea fiind parinte de fii, acestia s-au dus din mai de pe urma? Oare, ca, fiind parinte viata fiind iubiti? de fii, acestia s-au dus din viata fiind iubiti?

    Ca de-i vor muri cuiva copiii sai, isi raneste cu adevarat inima, dar nu cu multa putere. Ca faptele rele ale celor ce s-au dus din viata, nu lasa sa se faca mare durere. Iar de vor fi si cu fapte bune, apoi statornica se face rana, neuitata pomenirea, nemangaiat raul, indoit acul, unul de la fire si altul de la faptele lor bune. Si multa purtare de grija avea tatal lor pentru dansii, ca aducea jertfe pentru ei, fiindca se temea si de pacatele lor, cele nearatate, si nimic nu era la el mai cinstit decat aceasta. Si aceasta arata nu numai fapta cea buna a copiilor, ci si iubirea de fii a tatalui. Deci, cand cineva este tata si este asa de iubitor de fii, aratand nu numai dragostea cea de la fire, ci si cea de la evlavie, si cand cei ce s-au dus din viata sunt asa de imbunatatiti. intreita se face flacara durerii si intristarii.

    Socotiti, dar, cum se afla Iov: care vedea toate acestea. Ca daca noi, dupa atata vreme, nu putem sa suferim fara de lacrimi, numai auzirea acestei jalnice intamplari, oare, cum se afla acela, tare ca diamantul, vazand, cu ochii, acestea, nu la straini, ci la el acasa, filosofand si rabdand? Ca nu s-a necajit, nici a zis ceva de acest fel: "Ce inseamna aceasta? Aceasta este rasplata voirii mele de bine? Pentru aceasta am deschis eu casa strainilor, ca sa o vad pe ea facandu-se mormant copiilor mei? Pentru aceasta am aratat eu toata fapta buna inaintea lor, ca sa sufere acest fel de moarte? "Nimic din acestea n-a zis, nici a pus in minte, ci a suferit toate vitejeste, macar ca era lipsit de ei, dupa toata purtarea lui de grija si nimic de hula n-a grait, ei, mai mult, a si multumit, cumplita rana dand diavolului.

    Iar de zici, Iov avea multi copii, iata, este si altul, care avea un singur fiu si l-a pierdut: si nu este acelasi plansul. Bine zici si eu iti zic la fel, ca nu este intocmai plansul, ci, este mult mai mare al lui Iov. Ca multimea copiilor i-a marit durerea, ca unuia care a primit rana in mai multe trupuri. Iar de voiesti sa vezi un alt sfant, care avea un singur fiu si care a aratat aceeasi vitejie, ba chiar si mai multa, adu-ti aminte de patriarhul Avraam. Acesta nu a vazut pe Isaac murind, ci, ceea ce era mult mai amar si cu durere, lui insusi i s-a poruncit sa-l injunghie. Si n-a grait impotriva poruncii, nici s-a intristat, nici nu a rostit ceva, ca acestea: "Pentru aceasta m-ai facut tata, ca sa ma faci ucigas de fiu? Mai bine era sa nu-l fi dat mie nicidecum, decat sa mi-l dai si, in acest fel, sa il iei. Voiesti sa-l iei? Pentru care pricina, chiar mie imi poruncesti sa-l injunghii si dreapta mea sa-mi pangaresc? Au nu mi-ai fagaduit ca din copilul acesta sa-mi umpli lumea de stranepoti? Cum dai roadele, adica tai radacina? Cum imi fagaduiesti stranepoti, daca imi poruncesti, sa-mi injunghii fiul? Cine a auzit aceasta? M-am amagit, m-am inselat."

    Nimic din acest fel nu a zis, nu a pus in minte, nu a grait impotriva Celui ce poruncea, nu a cerut cuvant. Ci auzind: "Ia pe fiul tau cel iubit, pe Isaac, pe care l-ai iubit si sa-l aduci pe el intr-unul din munti, pe care ti-l voi arata" : cu atata osardie a implinit porunca, incat, si mai mult, decat cele ce i s-au poruncit, a facut; ca si de femeia lui s-a ascuns si de slugi s-a tainuit, lasandu-le sa astepte jos: si s-a suit, luandu-l numai pe cela ce avea sa fie adus jertfa. Asa, nu fara voie, ci cu multa ravna, facea ceea ce i se poruncise. Socoteste, dar, in ce fel vorbea cu fiul sau, nimeni ne fiind de fata, ci numai ei doi, cand cele dinlauntru se aprind si dragostea mai tare se face. Si aceasta nu o zi sau doua, ci in mult mai multe zile. Ca a face degraba cea ce s-a poruncit, minunat si mare lucru este, dar nu atat de minunat, precum aceea ca a pus Dumnezeu si campul nevointei mai lung, ca mai bine sa vezi pe luptator. Ca era luptator cu adevarat, nu cu om luptandu-se, ci cu insasi puterea firii. Deci, care cuvant poate sa arate vitejia lui?

    A suit pe copil, l-a legat, l-a pus pe lemne, a luat cutitul si voia sa aduca rana. Cum sa spun? Nu pot. Numai cel ce a lucrat aceasta, stie ca nici un cuvant nu va putea sa le arate. Cum nu a amortit mana? Cum nu a slabit puterea vinelor? Cum nu l-a tulburat pe el vederea cea iubita a copilului? Vrednic lucru este a se minuna cineva de Isaac. Ca precum Avraam se pleca lui Dumnezeu, asa si Isaac se pleca tatalui sau. Si precum acela, poruncind Dumnezeu sa-l jertfeasca, nu i-a cerut cuvant, asa si acesta, fiind legat de tatal si suindu-l pe jertfelnic, nu a zis: "Pentru care pricina faci aceasta?" Ci se pleca mainilor parintesti. Si era acelasi om: si tata si preot; si jertfa fara de sange aducandu-se, ardere de tot fara de foc, chip al mortii si al invierii facandu-se pe jertfelnic. Ca a injunghiat pe fiul si nu l-a injunghiat, ca nu l-a injunghiat cu mana, ci cu ravna. Ca si Dumnezeu, pentru aceasta i-a poruncit, nu vrand sa vada varsare de sange, ci voind sa-ti arate tie vointa Lui si pe viteazul acesta sa-l faca cunoscut in mijlocul a toata lumea, si sa invete pe cei ce vor veni, pe toti, ca trebuie a cinsti pe Dumnezeu si poruncile Lui, mai mult decat pe copii, mai mult decat firea, mai mult decat averile, mai mult decat insusi sufletul sau. Deci, s-a intors, avand mucenic viu pe Isaac.

    Ce indreptare vom avea noi, spune-mi? Ce cuvant de iertare, cand vedem pe viteazul acesta supunandu-se pe atata osardie lui Dumnezeu, iar noi ne razvratim? Socoteste ca mai mult decat jalea, care este atat de grea, toate le lasase la voia lui Dumnezeu. Si era de ajuns ca ceea ce i se porunceste ca mai mult decat jalea, care este atat de grea, toate le lasase la voia lui Dumnezeu. Si era de ajuns ca ceea ce i se poruncise sa-i tulbure si mintea lui, sa-l arunce in nedumerire si sa-i clatine credinta. Caci, cine din cei multi si de rand, n-ar fi socotit ca este inselare cele ce s-au grait despre multimea nepotilor, care i se fagaduise lui? Dar cu Avraam n-a fost asa. Si inca si de Iov se cade a ne minuna, pentru filosofia si rabdarea lui in ispite.

    Dar pentru aceste amandoua vitejii nu numai a ne minuna se cuvine, ci, si a le urma fapta lor cea buna. Si sa nu zica cineva, ca aceia au fost niste oameni fara seaman. Minunati si mari au fost cu adevarat, dar noua, acum, ni se cere mai multa filosofie si credinta decat acelora: "Ca de nu va prisosi, zice, dreptatea voastra mai mult decat a carturarilor si a fariseilor, nu veti intra in Imparatia Cerurilor" (Matei 5,20). Toate acestea neincetat sa le cugetam in sufletele noastre, nu numai in vremea plansului, ci si cand suntem cu inima buna. Ca, pentru aceasta, si eu, acum, macar ca nimeni nu-i in intristare, am pornit cuvintele acestea, ca, in vremea cand vom cadea in vreo intristare, sa ne aducem aminte de cele ce s-au grait si sa dobandim mangaiere. Ca si ostasii se deprind la cele ale razboiului in vreme de pace, ca, daca va veni nenorocirea si vremea va cere ale iscusintei, sa-si arate in buna vreme mestesugul, pe care l-au deprins in timp de pace. Ca, bine fiind inarmati si intariti in toate partile, sa respingem inapoi bantuielile vicleanului, in tot chipul ingradindu-ne pe noi. Si asa vom putea si viata aceasta, de acum, cu bucurie sa o petrecem si Imparatia Cerurilor sa o dobandim, prin Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava si stapanirea, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, in vecii vecilor! Amin.

 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE