Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna mai, in 15 zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Pahomie Tabenisiotul (+347)

    Fericitul Pahomie s-a nascut in tinutul Tebaidei de Sus, din tara Egiptului, pe la anul 292, din parinti pagani si a crescut in desarta credinta a idolilor, ca un crin iesit din maracini. A trait pe vremea lui Constantin, marele imparat, si a luptei lui cu Maxentiu. Si l-au dat parintii lui la invatatura cartii egiptene si la filosofia cea veche. Iar, ajungand la varsta de 18 ani, a fost luat cu sila in randuiala ostaseasca a imparatiei, impreuna cu alti tineri de seama lui.

    Deci, calatorind el prin multe cetati, dupa randuiala vietii ostasesti, a mers si in cetatea crestineasca numita Oxirinhos, din Tebaida de Sus, unde a cunoscut bunatatea si milostenia crestinilor si aplecarea lor spre a face bine. Si era acolo si o biserica a crestinilor. Si, stand el acolo multa vreme, a aflat ce sunt crestinii; de vreme ce nu auzise nici de numele lui Hristos, nici de crestini. Si se minuna tanarul Pahomie de credinta crestineasca, se lumina cu mintea si se aprindea cu inima, bucurandu-se de numele lui Hristos, si iubea curatia trupeasca si viata simpla a crestinilor. Aici a cunoscut el invatatura Sfintelor Evanghelii si adevarurile de credinta, aici s-a invrednicit el de primirea Sfantului Botez. De aici inainte, Pahomie nu a mai avut alt gand, decat sa slujeasca toata viata lui Dumnezeu.

    Auzind de un pustnic, anume Palamon, si de sfintenia vietii lui, s-a dus la el, in pustie, si l-a rugat sa-l primeasca in ascultarea sa. Pustnicul i-a aratat cat de greu este chipul in care vietuieste el in pustie, muncind cu bratele, priveghind toata noaptea, postind, rabdand felurite lipsuri si rugandu-se in tot ceasul. Pahomie s-a minunat, auzind ostenelile pustniciei, dar ravna lui nu a slabit. A ramas langa Palamon, ca ucenic al acestuia, si, astfel, s-a facut monah. Lucrul lui era sa toarca lana si sa o tese, iar, din castig, dadea saracilor. Deci, mergand odata, ei impreuna, la locul numit Tabenesei, unde Pahomie se ducea cateodata singur, sa se roage si unde auzise un glas de sus graindu-i: "Aici sa petreci si sa faci o manastire, unde vor veni multi sa se mantuiasca," batranul a avut o descoperire si a zis catre ucenicul sau Pahomie: "Sa zidim aici o chilie si tu sa petreci aici, dar sa nu ne despartim, ci, sa ne cercetam unul pe altul." Nu dupa multa vreme, insa, Sfantul Palamon s-a mutat din viata, pe bratele iubitului sau fiu sufletesc, ucenicul sau.

    Cel dintai ucenic al Sfantului Pahomie, cand acesta a ramas singur, a fost insusi fratele sau mai mare, Ioan. Dar abia dupa moartea acestui frate, au inceput ucenicii sa se adune in jurul Sfantului. Chilioara Sfantului din Tebenesi s-a dovedit ca samanta buna, care a rodit imbelsugat, ajungand o mare manastire, cu buna faima in toata lumea, fiind maica tuturor manastirilor infiintate de Sfantul Pahomie. Iar numarul monahilor, din cele sapte manastiri intemeiate de el, se urca la 7000, din care o mie patru sute numai la Tabenesi, si numarul lor sporea neincetat. Aici a venit cu vremea si Sfantul Teodor Sfintitul, care a luat staretia tuturor manastirilor, dupa Pahomie, dar care, mai intai, s-a facut ucenic, urmand indeaproape viata si faptele cele bune ale dascalui sau, fericitul Pahomie, stralucind in facerea de minuni, ca si dansul. In aceste manastiri Sfantul Pahomie a statornicit randuielile de munca si de rugaciune, de tacere, de infranare si de fapte bune, randuieli pe care el insusi le pazea cel dintai, alcaduind, astfel, cea dintai Pravila de manastire cu viata de obste, din crestinatate.

    Si se vedea ca este un barbat dumnezeiesc, desavarsit cu fapta buna si, de aceea, cei ce se duceau, de la casele lor la manastire, nu mergeau acolo pentru desfatare si pentru trupeasca dulce petrecere, de care se bucura cei mai multi, ci, pentru infranarea poftelor si trudele cele pustnicesti, minunandu-se de obiceiurile Sfantului si urmand viata si petrecerea lui cea ingereasca. Deci, savarsindu-se in Hristos, a fost ingropat in manastirea sa, intru al 55-lea an al vietii sale.
 


Intru aceasta zi, povestire din viata Cuviosului Pahomie, descoperiri pentru monahii care l-au urmat.

    Aducandu-si aminte de aratarea ce i se facuse lui, despre fratii cei de dupa sfarsitul lui, care aveau sa cada in felurite impatimiri si sa se impleticeasca in griji desarte, Cuvisoul Pahomie plangea si, inchinandu-se, de cu seara, in chilia sa, se ruga pentru aceia lui Dumnezeu. Si o alta aratare, ca aceasta, a mai avut el, in miezul noptii: A vazut, precum singur spunea mai pe urma, o groapa adanca, intunecoasa, si in ea multime de monahi, dintre care multi se sarguiau sa iasa din groapa aceea intunecoasa si nu puteau, de vreme ce altii, pogorandu-se in groapa, ii intampinau pe el si ii surpau in adancul gropii. Iar altii, mai neputinciosi, cazand mai adanc, in partea cea mai de desupt a gropii, se tavaleau. Iar altii, cu umilite glasuri strigau, ca putini dintre dansii abia cu mult osteneala ieseau de acolo si indata aflau lumina, in care intrand, se bucurau multumind Domnului. Si, venindu-si intru sine, Cuviosul cugeta la acel vis si a cunoscut ce fel de nepurtare de grija, in zilele cele mai de pe urma, va sa fie intre monahi, lenevire si intunecare si caderi, si cum ca, numai chipul cel din afara al calugariei va fi intre dansii: si se tanguia pentru aceasta mult si se ruga lui Dumnezeu: "Doamne Atottiitorule, daca asa va fi, atunci pentru ce ai mai lasat viata asezamantul Tau, Doamne, pe care l-ai fagaduit, ca sa-l pazesti celor ce-Ti slujesc Tie, pana la sfarsitul veacului. Tu stii, Stapane,ca, de cand am luat chipul monahicesc, m-am smerit inaintea Ta totdeauna si n-am gustat, pana la saturare, paine sau apa, nici din altceva, din cele pamantesti, nu m-am saturat." Acestea graindu-le Cuviosul, s-a facut catre dansul un glas de sus, de la Domnul, graind: "Nu te lauda Pahomie, om fiind, ci iertaciune cere, caci, cu a Mea milostivire, toate se alcatuiesc." Iar Pahomie, aruncandu-se pe sine la pamant, a strigat catre Domnul: "Doamne, iarta-ma pe mine si nu lua indurarile Tale de la mine, ci trimite mila Ta mie, nevrednicului, ca stiu si eu, Stapane, ca fara de sprijinul Tau, toate schiopateaza, iar milostivirea Ta, pe toti ii miluieste si, prin judecatile cele nestiute, ii mantuieste."

    Asa, Cuviosul rugandu-se, au stat inaintea lui doi ingeri, in chipul luminii, iar in mijlocul lor era un tanar, ce frumusete negraita, stralucind cu razele ca soarele si era pe capul Lui o cununa de spini. Si ingerii, ridicand pe Pahomie de la pamant, i-au zis lui: "Deoarece ai cerut sa se trimita tie milostivire de la Domnul, iata, aceasta este milostivirea. Insusi Iisus, Domnul Slavei, Unul nascut, Fiul Tatalui, Cel ce a fost trimis in lume si S-a rastignit pentru voi si poarta cununa aceasta de spini pe cap." Si a zis Domnul catre Pahomie: "Indrazneste Pahomie, si te intareste, ca samanta ta cea duhovniceasca nu va lipsi pana la sfarsitul veacului. Iar din cei ce vor sa fie dupa tine, multi din intunecoasa groapa cea adanca, cu harul Meu mantuindu-se, mai inalti se vor arata, decat imbunatatitii monahi, cei de acum. Pentru ca cei de acum, prin chipul vietii tale povatuindu-se si luminandu-se, stralucesc cu faptele cele bune, iar cei ce vor sa fie dupa tine, pe care i-ai vazut tu in groapa cea intunecoasa, neavand un astfel de povatuitor, care sa-i poata scoate pe dansii in intunericul acela, ci insarind din intuneric, pe calea cea luminoasa a poruncilor Mele, cu osardie vor merge si placuti Mie se vor afla. Iar altii, prin ispite si prin primejdii, se vor mantui si cu Sfintii cei mari se vor asemana. Amin zic tie pentru dansii ca aceeasi mantuire vor castiga, pe care o castiga si monahii cei de acum, care vietuiesc cu intelepciune si cu neprihanire." Acestea zicand, Domnul s-a suit la cer si se lumina vazduhul de lumina cea negraita a slavei Sale, iar Sfantul Pahomie, cazand, s-a inchinat Domnului si-L slavea pe El cu gura si cu inima, bucurandu-se de acea proslavita aratare si umplandu-se de negraita dulceata din cuvintele cele graite lui, de Domnul.
 


Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre un comediant, care hulea pe Nascatoarea de Dumnezeu.

    In tara Libiei era o cetate ce se numea Ilipole, in care era un oarecare mascarici, cu numele Gaian, care, la toate jocurile lui, isi batea joc de Nascatoarea de Dumnezeu, defaimand-o. Si s-a aratat lui Nascatoarea de Dumnezeu si a grait: "Ce rau ti-am facut tie ca, fata de atata popor, ma defaimezi si rau vorbesti despre mine?" Iar acela, sculandu-se din somn, a ramas neindreptat ci si mai mult o defaima. Iar, intr-una din zile, iarasi, i s-a aratat lui Sfanta Nascatoarea de Dumnezeu, vestindu-i si zicand: "Nu pe mine ma vatami, graind asa, ci sufletul tau." Iar acela inca si mai rau o defaima. Si i s-a aratat ca si a treia oara, asemenea graindu-i si sfatuindu-l.

    Deci, de vreme ce nu s-a indreptat pe sine, ci si, mai mult, in joc, pe Sfant Fecioara o defaima, intr-una din zile, dormind el, s-a aratat Sfanta Nascatoare de Dumnezeu si nimic nu i-a zis lui, numai cu preacuratele ei degete a insemnat amandoua mainile lui si amandoua picioarele si cand s-a desteptat, zacea cu mainile si picioarele paralizate.

    Iar ticalosul, pocaindu-se, hulitor pe sine se numea si marturisea tuturor ca, pentru defaimare, patimeste unele ca acestea. Ca nu s-a indreptat fiind invatat, de atatea ori, prin iubirea de oameni a Preacuratei.
 


Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre Ioan Pustnicul, cel ispitit de diavol prin Impartasanie.

    Traia intr-o pustie indepartata Parintele nostru Ioan, cel imbunatatit mai mult decat toti calugarii, pe care nimeni nu putea sa-l afle degraba, ca umbla din loc in loc prin pustie. Acesta a stat, mai intai, pe piatra trei ani, facand rugaciune, fara sa se aseze si fara sa se culce, ci, stand in picioare, foarte putin dormea. Si preotul ii aducea lui Duminica, Sfanta Impartasanie, si o primea, iar altceva nu manca.

    Insa, intr-o zi, satana s-a schimbat in chipul preotului si, de dimineata a venit la el, vrand sa-i dea lui Impartasania. Iar Fericitul Ioan, cunoscandu-l, i-a zis lui: "O, intru tot vicleanule inselator, tu nu incetezi a insela sufletele crestinesti, ci, inca, indraznesti chiar si spre preacurata Impartasanie?" Iar vicleanul i-a zis: "Cu putin, de nu te-am surpat pe tine, ca, asa si pe altul din fratii tai l-am inselat si nebun l-am facut si s-a indracit, si multi sfinti au facut rugaciuni si abia au putut de l-au facut, pe el, cu minte intreaga." Si aceasta zicandu-i, dracul s-a dus de la dansul.

    Si se raneau picioarele lui de statul cel mult in picioare si curgea puroi. Si, venind,  ingerul Domnului s-a atins de buzele lui zicandu-i: "Hristos va fi tie mancare adevarata si Duhul Sfant, adevarata bautura si indestulat sa fii cu duhovniceasca hrana, de care, saturandu-te, nu vei mai dori hrana oamenilor din veacul de acum." Si, dupa ce l-a tamanduit, l-a mutat pe el din locul acela si vietuia prin pustie, umbland si mancand buruieni. Iar Duminica, la locul unde se afla, primea Impartasania din mana ingerului si infricosator s-a facut dracilor.

    Cu ale caruia rugaciuni, si pe noi ne invredniceste, Dumnezeule, sa afla mila in ziua Judecatii, slavindu-Te pe Tine, Sfanta Treime, pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, acum si pururea.
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE