Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna mai in 24 de zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Simeon, din Muntele Minunat (+592).

   Acest Cuvios a trait in zielele imparatului Iustin (518-527), nascut in Antiohia Siriei si a crescut in aceeasi cetate. Inca de la sase ani, a mers la munte si, ucenicind la un pustnic a inceput a se deprinde cu petrecerea cea grea si cu rabdarea. Si avea, deseori, dumnezeiesti aratari, care-l indreptau spre cele ce trebuia sa faca si-l indemnau, prin asemanare cu cele bune si cu cele rele, ca, adica, cele bune si aleaga si de cele rele sa fuga.

   Deci, descoperind in varful muntelui, o manastire, al carui egumen era stalpnic, cu numele Ioan, a deprins, de la el, pravila vietii de stalpnic. Si, nadajduind tanarul Simeon sa urmeze parintelui sau, in priveghere necontenita, in rugaciune staruitoare si post neintrerupt, se trudea. Si se arata atat de bland, incat si fiarele cele salbatice veneau la el, fara teama, si il urmau, ca niste mielusei. Deci, a primit, de la Dumnezeu, putere, sa tamaduiasca toate bolile, cu rugaciunea. Si, tulburandu-se de neodihna, de vreme ce mult popor si-aducea bolnavii la el, a primit porunca sa mearga la Muntele Minunat, la un loc inalt, de pietre seci, unde a zidit o manastire, cu mainile celor tamaduiti si acolo se linistea. Si, fiind sfintit preot, in fiecare Duminica, dupa Liturghie, primea de la inger paine cereasca din care, gustand de trei ori, nu mai avea nevoie de nici o alta hrana pamanteasca.

   Deci, la anul 526, dorind sa-si infranga toate pornirile trupului, prin trai aspru, s-a urcat si el in varful unui stalp. Si nu putea sta decat in picioare, sau rezemat de ingraditura ce-si facuse in jurul sau, sub cerul-descoperit si iarna si vara. Si niciodata, cat a fost pe stalp, n-a putut sa se culce, ci doar atipea putin si se ruga fara odihna. Si a trait, in aceasta lupta si rabdare, peste firea omeneasca, vreme de 66 de ani, iar toata vremea vietii lui a fost de optzeci si cinci de ani. Si-l cinsteau, cat a fost viu, toti crestinii, pentru viata lui plina de sfintenie, iar, raposand, a fost plans, atat de obstea calugarilor, cat si de multimea credinciosilor, care se impartasisera din multele lui daruri duhovnicesti si proslaveau pe Dumnezeu, pentru mutarea si asezarea lui in slava ingerilor.

   


 
 

Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre un calugar ce umbla prin carciumi..

   Un oarecare staret din Schit a iesit candva la Alexandria, vrand sa-si vanda lucrul mainilor sale. Insa, vazand pe un calugar tanar intrand intr-o carciuma, foarte mult s-a mirat de aceasta si l-a asteptat stand afara, pana ce a iesit. Iar, dupa ce a iesit acel tanar calugar, staretul l-a oprit si i-a zis lui: "Au, nu stii frate, ca in chipul ingeresc esti imbracat? Au, nu cunosti ca multe sunt cursele vrajmasului? Au, nu stii, ca poti sa te vatami, in cetate, cu ochii, cu auzul si cu chipul tau? Ca tu, calugar fiind, intri, adeseori, in carciumi, in care nu ti se cade tie sa intri si cu necuviosi, barbati si femei, sa te intalnesti? Ci, te rog pe tine, fiule, sa fugi in pustie si, acolo, vei putea, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa te mantuiesti." Iar tanarul i-a raspuns lui, zicandu-i "Du-te parinte, ca Dumnezeu nimic alta lu cauta, fara numai inima curata." Atunci staretul, ridicandu-si amandoua mainile spre cer, a zis: "Slava tie Dumnezeule, ca eu am in Schit cincizeci de ani si inima curata n-am castigat, iar acesta, in carciumi petrecand, a castigat inima curata."

   


 
 

Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre milostenie..

   Spuneau calugarii din manastirea lui ava Teodosie ca, dupa randuiala parintelui Teodosie, era obiecei, in Joia cea Mare, cand veneau la manastire toti saracii, vaduvele si scapatatii din tara aceea, sa-si ia fiecare dupa randuita masura, grau, bani, vin si miere. Insa fusese, mai inainte cu trei ani, lipsa de grau si in tara aceea se vindea graul cate douasprezece masuri la un galben. Deci, dupa ce a venit postul, au zis oarecare frati egumenului: "Ava, in anul acesta, sa nu dai, dupa randuitul obicei, grau la straini si la saraci, ca sa nu fie lipsa in manastirea noastra, pentru ca putin grau se afla si cu mult pret se cumpara." Iar parintele nostru, egumenul, a zis fratilor: "Sa nu lasam, fiilor, randuiala parintelui nostru, ca acela poarta grija de noi si nu este noua de folos sa-i trecem cu vederea poruncile lui." Insa, fratii il sileau pe egumen, zicand: "Nu ne va ajunge noua, si, pentru aceea, sa nu dam."

   Atunci, egumenul s-a mahnit mult si le-a zis lor: "Sa faceti precum voiti." Deci, n-au dat grau, cum le era obieciul, in Sfanta Joi si in Sfanta Vineri. Iar, dupa aceea, la vremea sa, a mers chelarul la hambar si, deschizand usa, a vazut ca tot graul se mucezise si voiau, indata sa-l arunce pe tot in mare. Atunci, parintele egumen a zis: "Fratilor, cela ce trece cu vederea poruncile parintelui sau, unele ca acestea patimeste, fiind cuprins de boala neascultarii. Cinci sute de masuri de am fi impartit, la cei ce aveau trebuinta, si pe Parintele nostru Teodosie l-am fi impacat, cu ascultarea, si pe fratii nostri, cei saraci, i-am fi mangaiat. Iar acum am pierdut graul, ca la cinci mii de masuri, si mare paguba, in loc de folos, ne-am castigat noua si ne-am vatamat pe noi insine. Ca doua lucruri rele am facut: Unul, adica, fiindca porunca Parintelui nostru am calcat, iar, al doilea, ca nadejdea noastra nu am pus-o in Dumnezeu, ci in hambarele noastre. Deci, macar de acum, fratii mei, sa stim ca Dumnezeu este cel ce randuieste si poarta grija de toti oamenii si ca Sfantul Teodosie ne priveste pe noi, ca pe fiii sai, daca-i pazim poruncile.

   


 
 

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Efrem Sirul, despre smerita cugetare.

   Fiindca zice Apostolul: "Caci voia lui Dumnezeu aceasta este, sfintirea voastra; sa va feriti de desfranare" (1Tes.4,3) si nu este nevointa putina intre sfintenie si intre necuratie, ajutatorii necuratiei sfatuiesc unele ca acestea si zic: "Iata, nimeni nu te vede pe tine. Si de cine te sfiesti?" Iar ajutatorii sfinteniei, graiesc catre dansii, dimpotriva: "Dumnezeu te vede si ingerii Lui de fata sunt si cum zici tu: Cine te vede pe tine?" Cela ce ispiteste zice: "Acum, aici, pe nimeni nu vedem." Cei ai sfinteniei graiesc: "Bine ai zis, ca pe nimeni nu vedem, ca scris este: Viclenia lor i-a orbit. Ei nu cunosc tainicele puneri la cale ale lui Dumnezeu (Int. 2, 21-22). Fiindca poporul striga si zice: "Intelegeti, dar, cei neindreptatiti din popor si cei nebuni, inteleptiti-va odata. Cel ce a sadit urechea, oare, nu aude sau cel ce a zidit ochiul, oare, nu priveste?" (Ps.93.9). Iar, in alt loc, zice: "Doamne, cercatu-m-ai si m-ai cunoscut. Tu ai cunoscut sederea mea si scularea mea. Tu ai priceput gandurile mele de departe. Cararea mea si firul vietii mele Tu le-ai cercetat si toate caile mele mai dinainte le-ai vazut. Ca inca nu este cuvant pe limba mea si, iata, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate si pe cele din urma si pe cele ce demult; Tu m-ai zidit si ai pus peste mine mana Ta. Minunata este stiinta Ta, mai presus de mine; este inalta si n-o pot ajunge. Unde ma voi duce de la duhul Tau si de la fata Ta unde voi fugi? De ma voi sui in cer, Tu acolo esti. De ma voi pogora in iad, de fata esti. De voi lua aripile mele in dimineata si de ma voi aseza la marginile marii, si acolo mana Ta ma va povatui si ma va tine dreapta Ta. Si am zis: "Poate intunericul ma va acoperi. Dar noaptea este lumina intru desfatarea mea. Ca intunericul nu este intuneric la Tine si noaptea ca ziua va lumina. Cum este intunericul ei, asa este si lumina" (Ps. 138, 1-12). Iar in alt loc zice: "Ca in El traim si ne miscam si suntem" (Fapte, 17, 28). Si cum zici tu, ca nimeni nu te vede pe tine? Ca Domnul zice: "Daca vor tacea acestia, pietrele vor striga" (Luca, 19,40).

   Deci, acestea pomeneste-le in gandul tau si pacatul nu te va mai stapani pe tine si nici intristarea pacatului nu te va mai prinde, ci bucurie si pace in Sfantul Duh. Ca, ce este pacatul? Scarba intunecata, care urmeaza, cazand asupra celor ce il lucreaza pe el. Iar sfinteniei ii urmeaza bucuria si pacea. Drept aceea, cineva, sezand in linistea chiliei sale, se bucura intru Duhul Sfant, ca un prunc la sanul mamei sale. Apoi, intorcandu-se Darul, il face pe el a plange si a lacrima, pentru pomenirea ce se afla intru dansul, a pacatelor celor mai dinainte facute, ca sa nu se poticneasca, raspandindu-se prin multa bucurie. Si prin lacrimi se lumineaza sufletul, facandu-l oglinda a celor ceresti, dupa darul Domnului. Ca mare dar este sfintenia, in dragostea lui Dumnezeu, de vreme ce zice Domnul: "Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu". (Matei 5,8) Iar Insusi Domnul, Cel ce ridica pe cei surpati si mantuieste pe cei deznadajduiti si innoieste cu totul madularele cele invechite in multe pacate, prin pocainta. El sa pazeasca neintinat si trupul si sufletul si Duhul vostru. Caruia I se cuvine slava in veci. Amin.
 




  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE