Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna martie in 2 zile: pomenirea Sfantului, sfintitului Mucenic Teodot episcopul din Cirena Ciprului (+320).


Acesta s-a nascut crestin in Galatia din Asia Mica si a trait in vremea paganului imparat Licinius (307-324). Deprinzand din tinerete intelepciunea si faptele bune crestinesti, Sfantul Teodot propovaduiacu multa insufletire cuvantul Domnului si aducea pe multi la credinta. A mers pana si in insula Ciprului, unde, pentru marea lui evlavie si pentru ravna cu care propovaduia credinta, a fost ales episcop in Cirena Ciprului.

Si era atunci vreme de prigoana impotriva crestinilor si stapan in Cipru era cruntul dregator Savin, iar Sfantul episcop Teodot mustra, cu indrazneala, pe inchinatorii la idoli, propovaduind ca Hristos este adevaratul Dumnezeu. Si dorea sufletul sau sa marturiseasca, patimind pentru Hristos. Deci, prins fiind si adus in fata dregatorului, acesta il indemna sa lepede credinta in Hristos si sa se intoarca la cinstirea idolilor. Dar Sfantul Teodot a marturisit temeinicia credintei crestinilor si desertaciunea inchinarii la idoli.

Si a fost batut si, intins pe lemn, i s-a strujit trupul gol cu ghiare de fier, de curgea sangele siroaie din el. Iar, la indemnul dregatorului, raspundea: "De-ar fi sa-mi zdrobesti toate oasele, nu voi inceta sa marturisesc ca, numai credinta in Hristos duce pe oameni la mantuire."

Deci, a fost intins pe un pat de fier inrosit in foc si, batandu-i cuie in talpi, l-au silit sa alerge, dar Sfantul a ramas neclintit in credinta sa. Si, fiind tinut in temnita, a ramas acolo, pana cand, venind marele Constantin la imparatie, acesta a dat porunca sa inceteze prigonirea crestinilor. Deci, fiind eliberat, Sfantul s-a intors la episcopia sa, pastorind, cu si mai aprinsa grija si vrednicie, pe credinciosii sai, timp de inca doi ani de zile.

Si asa s-a mutat la cer, in ziua de 2 martie, Sfantul Teodot, purtand indoita cununa de mucenic si de arhiereu al lui Hristos. Dumnezeului nostru slava!





Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Isihie, omul imparatesc (+303-305).

Acesta a trait pe vremea imparatului Maximilian (308-313), fiind cel dintai din oamenii palatului. Deci, poruncind imparatul, ca, tuturor crestinilor, care se gaseau in oaste, sa li se ia centurile, de nu se vor lepada de Hristos, si, asa, sa petreaca fara de cinste, multi crestini au ales sa vietuiasca fara de cinste, decat, prin cinstea de la oameni, sa-si piarda sufletele. Unul din acestia era si Sfantul Isihie. De aceasta instiintandu-se, imparatul a poruncit sa fie dezbracat de hainele de mare pret ce le purta si sa imbrace o haina de par, proasta si fara de maneci, si sa petreaca cu randasii, spre necinstea si rusinea sa. Si, facandu-se aceasta, chemandu-l pe el, imparatul il intreba daca nu se rusineaza, fiind pogorat din cinstea magistratilor, la acea necinstita petrecere. Iar el, zicand ca cinstea cea de fata este vremelnica, iar cinstea lui Hristos este vesnica si nesfarsita, imparatul a poruncit sa i se lege de gat o piatra de moara si sa fie aruncat in mijlocul raului Oronte, din Antiohia. Si asa si-a sfarsit viata.





Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre ava Agaton.

Se povesteste pentru ava Agaton ca se silea sa faca toate poruncile. Cand trecea apa cu o corabie, el, cel dintai, apuca lopata. Si cand mergeau la dansul fratii, imdata dupa rugaciune, el cu mana lui punea masa, ca era plin de dragostea lui Dumnezeu. Avea si pazire mare in toate, si zicea: "Fara de mare pazire, nu paseste omul la nici o fapta buna." Iar cand a fost sa se savarseasca, a ramas trei zile avand ochii deschisi si nemiscandu-se. Si l-au clatinat fratii, zicand: "Ava Agaton, unde esti?" Si le-a zis lor: "Inaintea Judecatii stau." Si i-au zis lui: "Dar si tu te temi, parinte?" El le-a raspuns: "M-am silit, cu adevarat, dupa a mea putere, sa pazesc poruncile lui Dumnezeu, dar om sunt, de unde pot sa stiu, daca a placut lucrul meu lui Dumnezeu?" I-au zis lui fratii: "Dar nu nadajduiesti in lucrul tau, care este dupa Dumnezeu?" A zis baranul: "Nu nadajduiesc, de nu voi intampina pe Dumnezeu, ca alta este judecata lui Dumnezeu si alta a oamenilor." Iar, cand voiau sa-l mai intrebe alt cuvant, le-a zis lor: "Va rog mult, nu mai graiti acum cu mine, ca n-am vreme." Si indata s-a savarsit cu bucurie. Ca-l vedeau miscandu-se precum se sfieste cineva, cand este primit cu cinste de prietenii sai cei iubiti.





Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Atanasie, ca sa nu osandim pe cei ce gresesc.

Sa ne aducem aminte fratilor, de Domnul, Care zice: "Nu judecati, ca sa nu fiti judecati !" Si iarasi, de Apostolul, care ne invata pe noi, zicand: "Cel ce pare ca sta, sa se pazeasca, sa nu cada." Si iarasi: "Pazeste-te pe tine, ca nu cumva sa fii ispitit si tu." Ca multi la aratare au gresit, dar in taina s-au pocait si iertare au dobandit si pe Sfantul Duh L-au primit. Deci, cei ce ni se par noua ca sunt pacatosi, la Dumnezeu, sunt dreptii, pentru ca pacatele lor le vedem, iar pocainta lor n-o vedem. Ca si Filimon acela, mascariciul din Egipt, numai un lucru mare de pocainta a facut si a ajuns la masura Sfantului Macarie, pustnicul. De aceea, de am vedea chiar cu ochii nostri pe cei ce gresesc, sa nu-i osandim. Ca zece pasi departandu-se cineva de la fata noastra, nu stim ce a facut, fata de Dumnezeu, sau de este Dumnezeu cu dansul.

Ca Iuda vanzatorul, cand se lumina spre joi, impreuna cu Hristos era si cu ucenicii lui, iar talharul era intre talhari si intre ucigasii de oameni. Iar, dupa ce a venit ziua de vineri, Iuda s-a dus intru intunericul cel din afara, iar talharul, impreuna cu Hristos, in Rai, s-a salasuit. Pentru aceea, nu se cade sa osandim pe omul cel ce greseste, de vreme ce Domnul il va judeca pe el. Iar toata judecata, Tatal a dat-o Fiului. Drept aceea, cela ce judeca pe cei ce gresesc isi risipeste pentru sine dregatoria lui Hristos. Si unul ca acela este un antihrist, adica potrivnic al lui Hristos.

Dar cine ar fi stiut milostivirea cea multa a lui Dumnezeu, de n-ar fi aratat-o El singur oamenilor, primind pe pacatosii ce se pocaiesc, precum pe desfranata, pe vamesul, sau pe Manasie cel spurcat, care, cincizeci si doi de ani, a slujit idolilor, iar, dupa aceea, intr-un ceas, pocaindu-se, a dobandit iertare? Ca, fiind inchis intr-o cusca de arama in Babilon in inlauntru cantandu-si cantarea sa, ingerul Domnului a spart arama si, indata, l-a scos si l-a dus in Ierusalim si cealalta vreme a petrecut-o intr-o pocainta. Dumnezeului nostru slava!





Intru aceasta zi, cuvant al Preacuviosului Parintelui nostru Teodor Studitul, despre post, despre nepatimire si despre curatie.

Fratilor si parintilor, zilele acestea ale postului, fata de cealalta vreme a anului, se aseamana cu un liman lin, catre care, se aseamana cu un liman lin, catre care, impreuna, alearga toti si in care afla linistea duhovniceasca nu numai calugarii, ci si mirenii mici si mari, conducatori si supusi, imparati si preoti. Ca si neamului intreg si la toata varsta oamenilor, vremea aceasta a postului este folositoare si mantuitoare, in case, in orase si in sate, inceteaza vrajba si tulburarea, si prisosesc slavosloviile, milosteniile si rugaciunile, prin care lin si milostiv Se face Dumnezeul nostru si impaca sufletele noastre si ne da iertare de pacate. Si, cu adevarat asa este, daca si noi ne vom intoarce catre El, din toata inima noastra, cu frica si cu cutremur, cazand la El si fagaduind sa lasam fiecare tot raul obicei, care ne stapaneste.

Drept aceea, crestinii cei din lume au invatatori, adica, pe arhiereii si pastorii lor, pe cei ce ii povatuiesc si ii invata pe ei. Ca, precum cei care alearga si se lupta, au trebuinta de indemnare, asa si cei ce postesc, au trebuinta de indemnul la intraznire si de mangaierea invatatorilor. Iar eu, de vreme ce ma aflu in mijlocul dragostei voastre, in loc de povatuitor si de eugumen, am datoria de a grai cateva cuvinte despre acest hranitor de suflet post.

Deci, postul fratilor, este innoirea sufletului, ca graieste Apostolul: pe cat trupul slabeste si se vestejeste cu osteneala postirii, cu atat sufletul se innoieste din zi in zi si se face frumos si preastralucit, cu frumusetea pe care ne-a dat-o noua Dumnezeu, dintru inceput. Si de se face curat si frumos, prin post si prin pocainta, il iubeste si Dumnezeu pe el si locuieste intru el, precum graieste si Domnul: "Eu si Parintele vom veni si lacas, in el, vom face. Deci, de vreme ce astfel este vrednicia postului si atat de mare este darul lui, ca ne face pe noi sa fim lacas lui Dumnezeu, cu dreptate este, ca si noi sa-l primim pe el cu multa bucurie si sa nu ne intristam, pentru bucatele lui cele sarace si proaste, cunoscand ca Domnul nostru Iisus Hristos, in pustie, pe cei cinci mii de oameni, cu paine si cu peste i-a hranit, cand a binecuvantat El cele cinci paini si doi pesti. Ca de ar fi voit, putea sa porunceasca sa se afle acolo tot felul de bucate. Dar, pentru ca sa ne dea noua pilda de infranare, ca, numai pe cele de nevoie sa le cautam, pentru aceea asa a lucrat.

Deci, de vreme ce, acum, la inceput, lucru greu se pare sa stiti ca, de vom arata osardie, si Dumnezeu ajutand, ne va fi noua mai usor, din zi in zi. Dar, de voim ca postul nostru sa se faca adevarat si primit lui Dumnezeu, precum postind de bucate, asa sa ne pazim si de tot pacatul sufletesc si trupesc, cum ne invata pe noi troparul, care graieste: "Postul nu este numai, ca sa facem departare de bucate, ci este instrainarea de toata patima pacatului." Sa ne pazim de lenevire si trandavire la slujba si la pravila noastra; mai presus de toate, de marirea cea desarta, de uneltitoarea pizmuire, de pomenirea de rau si de vrajba, care sunt patimi ascunse, dar care omoara sufletul. Sa ne pazim de pacatul cel rau al oranduirii de sine, adica sa nu facem voile noastre. Ca altceva nu iubeste diavolul, decat sa afle pe omul care nu intreaba pe altul, nici nu se sfatuieste cu cel ce poate sa-l povatuiasca pe el, spre fapta buna, ca, atunci, vrajmasul lesne il inseala pe chivernisitorul de sine si il vaneaza si in cele pe care le are bune. Sa luam aminte, mai ales, spre pofta cea trupeasca ca si acum, cand postim, sarpele, diavolul cel cu multe fete, ne ispiteste pe noi cu gandurile cele rele. Frumos a fost, la vedere, si bun, la mancare, rodul pacatului, dar nici macar atat nu este. Ca, precum este o rodie, care pe din afara se vede frumoasa si, dupa ce o tai pe ea, nu afli nimic inlauntrul ei, asa este si pofta trupului, care, se pare, ca are dulceata, si dupa ce se face pacatul, se arata mai amara decat fierea, ca o sabie cu doua ascutisuri.

Ceea ce a patimit stramosul Adam, fiind inselat de diavol si gustand din roada neascultarii, ca, nadajduind sa afle viata, a aflat moartea, aceasta au patimit-o toti cei care, de atunci si pana astazi, sunt inselati de catre sarpele cel vechi, cu poftele cele rele ale patimilor trupesti. Ca, diavolul este intuneric si se schimba cu chipul si se arata ca un inger luminos; asa si raul, il face bun, amarul, dulce, intunecatul, ca luminat, uratul, frumos si moartea, ca viata. Si cu acestea inseala lumea si o trudeste satana, descoperitorul rautatii. Dar noi, fratilor, sa luam aminte bine, sa nu ne insele si pe noi, cu mestesugirile lui multe si viclene, si sa patimim ca pasarile, care, pentru mancare, cad in lanturi si in curse. Ci, sa cercetam bine, cu mintea noastra, amagirile rautatii si, dupa toata osteneala, vom cunoaste unde se ascunde raul si ne vom pazi de el.

Pe deasupra acestora, sa fim, inca intru cantari si in slujbe sarguitori. Sa avem bine mintea noastra la citire; ca, precum se hraneste trupul si creste cu hrana painii, asa si sufletul se hraneste cu cuvintele cele dumnezeiesti. Sa facem plecarile genunchilor dupa puterile fiecaruia, in tot ceasul, dupa masura ce i s-a dat. Sa lucram si lucrarile mainilor noastre, pentru ca cel ce nu lucreaza nimic, nu este vrednic nici sa manance, precum graieste Apostolul. Sa ne indreptam unul pe altul, ca unul, adica, este neputincios, iar celalalt, in toata puterea. Si sa nu ne invrajbim, numai ce este bun sa facem, sa fim dulci la vorba, pasnici, indurati si milostivi, blanzi, buni ascultatori, plini de mila si de rodurile cele bune. Si pacea lui Dumnezeu sa pazeasca inimile voastre si mintea si sa ne invredniceasca pe noi Intru Imparatia Cerurilor, pentru Hristos, Domnul nostru, a Caruia este slava si puterea, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.







  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE