Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna martie in 7 zile: Pomenirea Sfintilor, sfintitilor Mucenici, care au fost episcopi in Cherson: Efrem, Vasilievs, Evghenie, Agatodor, Elpidie, Capiton si Eterie.

    In al saisperezecelea an al imparatiei lui Diocletian (301 d.Hr.) a trimis Ermon, patriarhul Ierusalimului, episcopi apostolici, care sa vesteasca si la alte neamuri cuvantul lui Dumnezeu si sa propovaduiasca pe Hristos. Deci, doi din acesti episcopi, Efrem si Vasilevs, au fost trimisi in tara Scitilor, pe Efrem in partile de la Dunare, iar pe Vasilevs la Cherson (Crimeia). Si intrand ei Cherson si mult ostenind impreuna, pe multi din cei ce zaceau in intunericul inchinarii idolesti, i-au adus la lumina credintei in Hristos. Iar, dupa o vreme, Sfantul Efrem, voind sa mearga la scitii de langa Dunare, a lasat pe chersoneni in grija Sfantului Vasilevs. Si Efrem propovaduind si acolo, cu multa truda si multe infruntari, pe multi i-a adus la Hristos. S-a ridicat, insa, impotriva lui, multimea necredinciosilor, invinuindu-l ca pe un stricator al vechilor obiceiuri, de la parinti. Si, prinzandu-l, dupa destule chinuri si suferinte, i s-a taiat capul in ziua de 7 martie.

    Iar Sfantul Vasilevs, propovaduind neincetat pocainta si calea cea dreapta a mantuirii prin credinta si prin fapte bune, a pornit mania necredinciosilor. Si, prinzandu-l, acei pagani l-au batut fara mila si l-au izgonit din cetate. Si, ducandu-se el in munte, sedea intr-o pestera, ce se numea Partenon, si se bucura cu duhul ca s-a invrednicit a suferi pentru Hristos si se ruga lui Dumnezeu, cu lacrimi, pentru intoarcerea lui intre oameni. In cele din urma, poporul dreptcredincios il aduse, din nou, cu mare cinste, la scaunul sau. Dar, minunile ce facea si propovaduirea lui au adus un nou val de furie a necredinciosilor, impotriva Sfantului episcop si, navalind in casa lui, l-au luat si l-au tarat pe ulite si, calcandu-l in picioare, l-au ucis tot in ziua de 7 martie.

    Au venit apoi, in scaunul Chersonului, alti episcopi: Evghenie, Elpidie si Agatodor, care, si ei, au pus multa ravna in propovaduirea dreptei credinte. Toti au primit cununa muceniciei, in aceeasi zi de 7 martie, dupa multe chinuri, indurate cu barbatie, si cu tare credinta.

    Iar, dupa cativa ani, a fost trimis din Iersualim episcopul Eterie, care, vazand salbaticiunea poporului, s-a dus in Constantinopol si a vorbit cu imparatul despre dansii, ca atunci ocarmuia marele Constantin, imparatia romanilor (306-337). Si, luand cuvant si sprijin de la imparat, a potolit furia necredinciosilor si a zidit, in cetatea Cherson, o preafrumoasa biserica. Si, venind din nou la Constantinopol, ca sa dea seama imparatului de cele infaptuite, Sfantul s-a imbolnavit pe cale si si-a dat sufletul, in insula Aas, unde a si fost ingropat. Si era, si acum, o zi de 7 martie.

    Crestinii din Cherson au facut deci, rugaminte catre imparat, si li s-a trimis un alt episcop, pe Sfantul Capiton, si s-au bucurat credinciosii ca, pe langa iscusit propovaduitor, episcopul lor era si facator de minuni. Deci, cu osteneli si cu ajutor de la Hristos, noul episcop a adus la credinta pe toti necredinciosii din cetate si din imprejurimi. Iar, dupa o vreme, a voit Sfantul Capiton sa mearga la Constantinopol, ca sa duca vestea cea buna a biruintelor credintei si in partile Chersonului. S-a ridicat insa o napraznica furtuna pe mare, iar corabia, ratacind drumul, a fost dusa spre gurile Niprului. Si, cazand in mainile unor pagani, au fost jefuiti si aruncati in mare, toti cei din corabie, impreuna cu episcopul lor. Si, astfel, s-a sfarsit, muceniceste, Sfantul Capiton, la 22 ale lunii decembrie.

    Dar, Biserica Ortodoxa a randuit ca toti acesti episcopi, care s-au nevoit pentru raspandirea dreptei credinte in partile de la Dunare pana la Cherson, sa fie pomeniti la 7 martie, in fiecare an.
 


Intru aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Emilian monahul.

    In cetatea Roma, era un om, anume Victorin, care, din tinerete, isi petrecuse viata sa intru multe pacate. Acela, mai pe urma, la batranetele sale, si-a venit intru sine si, aducandu-si aminte de pacatele sale, se cutremura de Judecata lui Dumnezeu. Deci, intrand intr-una din sfintele manastiri si rugand pe egumen ca sa-l primeasca pe el, s-a lepadat de toate lucrurile lumii acesteia si s-a facut monah si numele sau, in chipul monahicesc, era Emilian. Si s-a dat pe sine intru toata supunerea si ascultarea, pazind porunca cea data lui si ostenindu-si trupul sau ziua si noaptea. Si, avand neincetata pomenirea mortii, in sufletul sau, se gatea totdeauna spre infricosatoarea Judecata a lui Dumnezeu, gandind cum va da raspuns pentru pacatele sale, in ziua ispitirii, si, fiind, totdeauna in frica vesnicelor chinuri ale gheenei. Cu o frica de aceasta atat si-a obosit si si-a uscat trupul sau, incat toti fratii, care in dragostea lui Dumnezeu petreceau in manastire, se mirau de atata nevointa, smerenie si osteneala. Si toti se sarguiau sa urmeze vietii lui, si sa castige nevointele lui in ascultari, pentru ca sa-si curete, si ei, pacatele, printr-o pocainta ca aceea, cu multa osteneala. Ca il vedeau pe el in toate zilele flamanzind si insetosand, muncindu-si si sfaramandu-si trupul sau; si aceasta le era de mult folos.

    Si era manastirea aceea intr-un munte inalt si in munte era o pestera; si avea obicei fericitul Emilian, ca, tainuit de toti, tarziu, seara, a iesi din manastire la pestera aceea si, acolo, se ruga cu lacrimi toata noaptea, pana la cantarea Utreniei. Iar, dupa multa vreme, a simtit egumenul ca Emilian iesea din manastire, tarziu, in vreme de noapte, si, nestiind la ce fel de lucru iese fratele acela din manastire, egumenul, lasandu-si chilia sa, a mers in taina pe urmele lui. Si, vazandu-l pe el intrand in pestera, a stat aproape si voia sa astepte pana ce va iesi, ca sa-l intrebe pentru care pricina intra in pestera aceea. Iar, dupa putina vreme, o lumina cereasca, mai mult decat razele soarelui, a stralucit deodata in muntele acela si a vazut egumenul pe Cuviosul Emilian in pestera, stand si avand mainile intinse si rugandu-se lui Dumnezeu. Si lumina aceea cereasca se pogora peste capul fericitului. Aceasta vazand-o, egumenul s-a inspaimantat si frica s-a abatut asupra sa, si, intorcandu-se, a fugit la manastire, tremurand, abia putand sa fuga, de mare spaima. Si, sosind la portile manastirii, a auzit un glas din cer, zicand: "Emiliane, iarta-ti-se tie pacatele tale." Si, inspaimantandu-se si mai mult, egumenul a intrat in chilia sa si tacea, asteptand lumina zilei.

    Iar, dupa cantarea Utreniei, vrand egumenul sa se foloseasca fratii, a intrebat, inaintea tuturor, pe Cuviosul Emilian, zicand: "Unde ai fost, frate, in noaptea aceasta?" Iar Cuviosul, inchinandu-se egumenului, a raspuns: "In manastire, impreuna cu fratii, toata noaptea m-am odihnit." Dar, vadit, fiind de egumen si silindu-l ca sa nu tainuiasca mila lui Dumnezeu, cea aratata pacatosilor, celor ce cu adevarat se pocaiesc, a marturisit, fara voie, toata taina aceea, la toti fratii, cum, adica, lumina si glasul din cer, de la scaunul milostivirii, peste dansul s-a pogorat. Atunci, a inceput egumenul a grait catre frati: "Ascultati, dragii mei frati, ar fi putut Dumnezeu, Cel atotputernic, si tacand, sa ierte pacatele acestui frate, dar, pentru noi, i-a trimis lui, in chipul luminii, mila Sa, cu glas puternic, ca sa destepte si inimile noastre spre pocainta si, ca sa stim sa ne minunam de mila si de iubirea de oameni a Facatorului nostru, ca El nu ramane departe de acei ce se pocaiesc, cu adevarat.

    Dupa o vestire ca aceasta, pentru iertarea de greselile sale, Cuviosul Emilian, savarsindu-si, intru bucurie, cealalta vreme a vietii sale, s-a dus spre lumina cea neapropiata, ca sa auda glasul de bucurie al celor ce in ceruri vietuiesc, in lcasurile dreptilor, in veci.
 


Intru aceasta zi, povestire despre un monah,
caruia i-a descoperit Dumnezeu, ce se intampla cu cei ce iau milostenii.

    Un oarecare monah era slavit intr-o manastire, avand viata cinstita din tinerete, ca, lepadand toate dulcetile si zavorandu-se pe sine intr-o chilie stramta, slujea lui Dumnezeu, omorandu-si trupul sau, cu postul si cu veghea cea de toata noaptea, aducand Stapanului a toate, rugaciuni pentru sine si pentru toata lumea si indeletnicindu-se, cu tot cugetul, intru gandirea la Dumnezeu. Si primea, la vremea cea obisnuita, putina hrana din mainile chelarului. Iar, din cele ce trimitea Dumnezeu, prin crestini, la manastire,fratilor, aur si argint, hrana si vin, din acelea nimic niciodata nu primea. Si i s-a facut lui o aratare, despre cei ce iau milostenie.

    Intr-una din zile, mai marele cetatii a intrat in manastirea aceea, ca sa faca milostenie si le da tuturor cate un ban de argint. Si a mers si la cel inchis, dandu-i un galben, si ruga pe stapanul batran ca sa primeasca galbenul. Iar batranul, rusinandu-se de acel cinstit barbat, a luat galbenul si l-a pus in buzunarul sau. Dupa aceea, savarsindu-si randuiala sa cea obisnuita noaptea, batranul s-a culcat pe rogojina sa, vrand sa doarma putin. Si s-a facut in vis, ca se vedea pe sine stand impreuna cu ceilalti frati ai manastirii aceleia, intr-un camp larg, si tot campul acela era plin de spini si, venind un oarecare tanar infricosator (iar acela era ingerul Domnului), silea pe toti monahii acelei manastiri, zicandu-le: "Secerati acesti spini." Apoi, a mers si la batran si i-a zis: "Incinge-te si secera la spini." Iar acela, nevrand si lepadandu-se, i-a zis lui ingerul: "Nu ai nici un cuvant sa te impotrivesti, ca ai fost platit ieri, impreuna cu monahii ceilalti, care au luat de la acel om iubitor de Dumnezeu, cate un ban de argint, iar tu un galben ai luat, deci, si mai mult esti dator sa te ostenesti secerand spini, mai mult decat altii, ca unul care ai luat mai multa plata. Iar spinii acestia, pe care ii vezi, sunt faptele rele ale omului aceluia, de la care ati luat milostenia. Deci, apropie-te si secera impreuna cu ceilalti."

    Iar dupa ce s-a desteptat din somn postitorul acela, intelegand acea vedenie, s-a mahnit si, trimitand, a chemat pe acela ce ii daduse lui milostenia si-l ruga sa-si ia galbenul sau. Iar acel iubitor de Hristos nu voia sa-l ia, ci zicea catre pustnic: "Tine-l la tine, parinte, sau da-l cui vei voi." Atunci, a zis batranul: "Nu vreau sa secer spinii pacatelor straine, cu care nu pot dezradacina multimea de spini a pacatelor mele." Si, aruncand galbenul acela afara de chilia sa, a inchis ferestruica. Iar barbatul acela, instiintandu-se din care pricina i-a lepadat batranul milostenia lui, a inceput a-si indrepta viata sa si a face mai multa milostenie la saraci si la lipsiti, aducandu-si aminte de Scriptura care zice ca milostenia si credinta curatesc pacatele.
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE