Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna martie in 17 zile: pomenirea Cuviosului Alexie, omul lui Dumnezeu (+411).


In vremea dreptcredinciosului imparat Honorius (395-423), a fost la Roma cea veche un barbat credincios, anume Eufimian, mare dregator la carma imparatiei, cu multa avere, mii de slugi si multe palate, iar femeia lui, Agaida cu numele, era credincioasa si cu frica lui Dumnezeu: dar nu avea copii. Si erau oameni buni si darnici, ca, iubind pe Dumnezeu, iubeau si pe saraci si, in fiecare zi, puneau trei mese in casa lor, sarmanilor, vaduvelor, strainilor si bolnavilor. Si, adesea el se smerea inaintea lor, zicand: Nu sunt vrednic sa calc pe pamantul lui Dumnezeu."

Deci, aducandu-si Dumnezeu aminte de el, le-a daruit rod pantecelui lor si au nascut fiu si, veselindu-se, l-au botezat si i-au pus numele Alexie. Iar cand s-a facut mare, l-au dat pe el la invatatura cartii si tanarul s-a facut preaintelept. Si cu cat inainta in viata, cu atat crestea in sufletul lui si dorinta nemurii si a vietii vesnice. De multe ori, se simtea rapit in alta lume, numai la gandul vesniciei fericiri. Toate bunatatile pamantesti i se pareau lucruri de nimic, puse alaturi de bucuria acestei dulci nadajduiri. Drept aceea, si-a pus in mintea sa sa se lepede de toate bunatatile, cele de putina vreme si trecatoare ale vietii de aici, si, asa, cu sufletul liber de ispite, sa mostenasca viata cea vesnica, dulcea desfatare a credintei in Hristos. Deci, a inceput a se infrana, purtand, in taina, pe trupul sau, o haina de par, aspra.

Asemenea, ca sa nu-si supere familia, a primit sa se casatoreasca, dar chiar in noaptea nuntii, a fugit, in taina, imbracat in haine saracacioase, luand insa din ale sale, aur si pietre scumpe din destul.

Deci, a tocmit o corabie si, plecand, s-a ascuns departe, in partile din rasarit ale imparatiei, tocmai in cetatea Edesa, din Mesopotamia. Iar, daca s-a inchinat chipului celui nefacut de mana, trimis de Domnul Iisus lui Avgar, regele din Edesa, si-a petrecut cealalta parte a vietii, necunoscut si in saracie, vreme de saptesprezece ani, locuind langa biserica Nascatoarei de Dumnezeu, din cetate.

Si-a vandut, apoi, toate lucrurile de pret, ce luase de acasa, si, impartind la saraci aurul ce castigase, s-a imbracat in haine si mai sarace si s-a facut pe sine ca unul din cei care milostenie, totdeauna postind, putina paine si apa gustand si impartasindu-se in toate duminicile, cu dumnezeiestile Taine ale lui Hristos. Iar, de lua vreo milostenie de la crestini, o impartea cu ceilalti saraci, mai batrani. Si avea totdeauna fata lui plecata, iar mintea lui era sus, intru dumnezeiesti ganduri indeletnicindu-se, si atat i se uscase trupul, de atata infranare, incat i se vestejise frumusetea fetei lui, vederea i se intunecase, ochii i se adancisera, numai pielea si oasele i se vedeau si ajunsese de nerecunoscut.

Deci, fiind el iubit de Dumnezeu, s-a facut descoperire, despre dansul, printr-un vis; si un glas il numea pe Alexie, "Omul lui Dumnezeu", aratand ca, precum ca capul imparatului sta coroana, asa Duhul Sfant odihneste peste dansul si ca rugaciunea lui, ca o tamaie cu bun miros, de-a pururea urca inaintea lui Dumnezeu.

Si s-a stiut atunci, de multi, viata lui cea sfanta si au inceput a-l cinsti. Iar Sfantul, fugind de slava omeneasca, a plecat din Edesa, nestiind nimeni si, afland o corabie la malul marii, care mergea in Cilicia, s-a urcat intr-insa, gandind sa petreaca in cetatea Sfantului Pavel, unde nu-l stia nimeni, in Tarsul Ciliciei. Dar, fara de veste, din voia lui Dumnezeu, s-a facut apriga furtuna pe mare si corabia, purtandu-se de valuri, a ajuns la Roma.

Hotarat sa petreaca in casa parintilor sai, ca un necunoscut, Sfantul a iesit in intampinarea tatalui sau, celui iubitor de saraci si de straini. Si, fara sa fie recunoscut, sub infatisarea unui calator sarac, a capatat invoirea de la dansul sa i se faca o coliba, chiar la portile palatului, si, in amintirea fiului sau instrainat, tatal a poruncit slugilor sa aiba grija a-i da hrana de la masa stapanilor. Si a petrecut Sfantul aici multa vreme, alti saptesprezece ani, batocorit si umilit de slugile tatalui sau, dar iubit de sarmanii din cetate, care gaseau la el un cuvant bun, un sfat intelept si un brat oricand gata sa-i ajute sa-si poarte povara saraciei lor.

Deci, cu voia lui Dumnezeu, i s-a descoperit Sfantului, mai dinainte, si ziua mortii sale si si-a scris atunci Sfantul toata viata sa, pastrand scrisoarea la san. Iar, trecand pe acolo, ca din intamplare, chiar in ziua cand Sfantul Alexie si-a dat sfarsitul, imparatul Honorius a intrebat cine este saracul cel mort in ulita. Si, cautand printre zdrentele Sfantului, slujitorii imparatesti au aflat in sanul lui scrisoarea, pe care au dat-o imparatului sa o citeasca. Si s-au minunat toti, afland viata inalta si ascunsa a "Omului lui Dumnezeu" si vazand cat de multe cai de sfintenie are Dumnezeu in lumea celor care asculta de chemarile Duhului Sau.

Si s-a mutat la ceruri Sfantul Alexie la 17 martie, imparatind in Roma Honorius, in vremea lui Inochentie papa, iar la Constantinopol tinand imparatia Teodosie cel Tanar, iar peste toti, stapanind Domnul nostru Iisus Hristos, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, Caruia se cuvine slava in veci. Amin.





Intru aceasta zi, cuvant din Pateric.


Ne-a spus noua ava Ioan sihastrul, ca auzise pe parintele Stefan, spunand asa: "Cand eram, in viata de obste a marelui Parinte Teodosie, incepatorul vietii de obste, se aflau acolo doi frati, care isi facusera legamant, ca nici in viata lor, nici dupa moarte, nu se vor desparti unul de altul. Deci, cat au fost in manastire, la toti le erau de folos. Iar unul dintr-insii a inceput a fi mult ispitit de demonul desfranarii si, neputand suferi razboiul, a zis fratelui sau: Slobozeste-ma pe mine, frate, ca ma supara rau desfranarea si ma voi duce in lume. Iar fratele a inceput a-l ruga pe el, zicand: Nu frate, sa nu-ti pierzi ostenelile tale. Dar el i-a zis lui: Sa mergem impreuna in lume, ca sa-mi implinesc pofta mea, sau lasa-ma sa ma duc singur. Iar fratele, nevoind sa-l lase, s-a dus cu dansul in cetate. Deci, fratele cel cu razboiul a intrat intr-o casa de desfrau, iar celalalt, stand afara, a luat tarana si si-a presarat-o pe capul sau, cu lacrimi udandu-se pe sine si muncindu-se.

Iar dupa ce a iesit din casa aceea, cel ce se desfranase, i-a zis lui celalalt frate: cu ce te-ai folosit, frate, din desfranare? Vezi ce paguba ai primit; sa mergem macar, de acum, incolo, iarasi la manastirea noastra. Iar el i-a raspuns lui: Nu mai pot, de acum, sa merg in pustietate, dar tu, de voiesti, du-te, ca eu in lume vreau sa petrec. Si, mult rugandu-l pe el, fratele n-a putut sa-l plece ca sa mearga cu dansul in pustie. Deci, a inceput si acela a petrece cu dansul in lume si se invoiau cu oamenii la lucru, ca sa se hraneasca..

Intr-acea vreme insa, un parinte, Avramie, care era bland si foarte bun si care, mai pe urma, a fost facut episcop in Efes, zidea o manastire, dupa ce mai zidise alta in Constantinopol, care se numea manastirea lui Avramie.

Deci, mergand acolo amandoi fratii, s-au tocmit la lucru si isi luau plata lor ce hotarata. Si fratele acela, mergea in fiecare seara in cetate, cheltuindu-si, in desfranari, castigul sau. Iar celalalt frate, in fiecare zi, postea in tacere, nevorbin cu nimeni. Iar lucratorii, vazandu-l pe el in toate zilele, nici mancand, nici vorbin cu cineva, ci luand aminte la sine, cu toata tacerea si smerenia, au spus fericitului Avramie despre dansul si despre viata lui. Atunci, fericitul Avramie l-a chemat pe el si i-a zis: De unde esti, frate? Si care-i lucrul tau? Iar el, pe toate, pe rand, i le-a spus lui. Pentru fratele, a zis el, toate le rabd, ca sa-mi vada Dumnezeu necazul meu si sa mantuiasca pe fratele meu.

Acestea auzindu-le, fericitul Avramie, i-a zis lui: Domnul ti-a daruit tie sufletul fratelui tau. Si, dupa ce a slobozit parintele Avramie pe fratele, indata, iesind din chilie, iata si fratele cel ratacit a venit si i-a zis lui: Frate iubite, du-ma pe mine in pustie, ca sa ma mantuiesc. Deci, indata, luandu-l pe dansul, l-a dus in pestera cea aproape de raul Iordan si l-a inchis pe el acolo si, acela, dupa putina vreme, mult sporind dupa Dumnezeu, a raposat intru Domnul. Apoi, fratele sau a petrecut, dupa moartea celui care se pocaise, intru aceeasi pestera, dupa fagaduinta, ca si el sa se sfarseasca tot acolo.

Insa, la acest frate, a venit un oarecare batran, din Lavra Sfantului Gherasim, si i-a zis lui: Spune-mi mie, frate, intru atata vreme a linistii tale si a postirii, ce ai izbandit? Si i-a raspuns lui fratele: Sa mergi acum la chilia ta, parinte, iar dupa zece zile sa vii si-ti voi spune tie. Deci, batranul, dupa cele zece zile venind, a aflat pe fratele raposat, iar deasupra lui a gasit scris asa: Iarta-ma ava, dar niciodata, facandu-mi pravila, nu mi-am lasat pe pamant mintea mea." Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.







  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE