Luna martie in 23 zile:
pomenirea Sfantului Mucenic Nicon si a ucenicilor sai o suta cincizeci
si noua (1251).
Acest
Sfant Nicon era din cetatea Neapole, cand stapanea acolo Cvintilian dregatorul.
Se tragea din tata pagan si din mama crestina si era barbat frumos la chip
si ostas viteaz in razboaie, biruind, cu sulita si cu sabia, acolo unde
lupta era mai grea si ocrotindu-se cu semnul Sfintei Cruci, cum invatase
de la maica sa, incat uimea pe toti cu vitejia ispravilor sale. Deci, intorcandu-se,
incununat de biruinte, dintr-un asemenea razboi, a spus maicii sale gandul
sau, ca voieste a se boteza si cauta aceasta sa-l indrumeze pe calea crestinatatii
si in credinta acestei invataturi. Si era, atunci, vreme de prigoana, impotriva
crestinilor, iar preotii lui Hristos si invatatorii dreptei credinte stateau
mai mult ascunsi, din pricina urgiei.
Deci, l-a indemnat maica sa ca sa plece
spre pairtile Rasaritului, unde, in munti si in insule, se aflau ascunsi
multime de preoti si calugari ai Domnului. A calatorit, drept aceea, fericitul
Nicon spre partile Constantinopolului si, ajungand in insula Chios, s-a
apropiat de un munte si, stand acolo, vreme de sapte zile, se nevoia in
post, in privegheri si rugaciuni. Si i s-a vestit lui, noaptea, in vis,
de un inger, in chip de preot, ca sa se pogoare la mare si, urcandu-se
intr-o corabie, a mers la muntele Ganos. Si, ca din intamplare, i-a iesit
inainte episcopul Teodosie, in chip de monah, care era egumen acolo, peste
o obste de 190 de calugari. Si de dansul fiind invatat, a primit fericitul
Nicon crestinescul Botez, in numele Sfintei Treimi, impartasindu-se si
cu Sfintele Taine si s-a facut monah. Iar, trecand trei ani, acelasi episcop
l-a hirotonit preot, apoi, si episcop l-a sfintit pe el. Si, dandu-i sarcina
de indrumator al tuturor celor 190 de monahi, ce se adunasera in jurul
lui, batranul episcop il sfatuia sa plece, din acel munte, in Sicilia.
Deci, dupa sfarsitul episcopului Teodosie,
a plecat fericitul Nicon cu cei 190 de monahi ai sai, mai intai, in Mitilene
si apoi in Italia, iar, de acolo, dupa ce a ingrijit si ingropat pe maica
sa, fericitul s-a dus in Sicilia, asezandu-se la muntele Tauromeniei. Si,
ducandu-se vestea despre el, pe noua din fostii lui ostasi, de altadata,
i-a adus la adevarata credinta. Deci, a intemeiat, aici o manastire, cu
buna randuiala, petrecand viata de folos oamenilor si placuta lui Dumnezeu,
cu toata obstea celor 199 de ucenici ai sai.
A aflat si dregatorul Cvintilian cele
despre Sfantul si, trimitand indata ostasi, l-a adus la intrebare inaintea
lui, cu toti ucenicii. Si nevoind ei sa se intoarca la paganeasca cinstire
a idolilor, i-a pus la pamant, i-a sfaramat rau cu rani si, la sfarsit,
le-a taiat capetele, iar pe Sfantul Nicon l-au chinuit fara mila si, dupa
ce l-au ars cu torte, l-au tarat pe pietrele drumului, in goana cailor,
si, zdrobindu-i chipul, i-au taiat limba, apoi si capul cu sabia. Si asa
au primit de la Hrisots cununile Mucenicilor.
Intru aceasta zi, invatatura pentru cei ce s-au
lepadat de lume.
Oare
stii, frate, cate zile ai suferit dinaintea portilor manastirii pana astazi,
cand te-am primit pe tine ? Deci, de te vei deprinde de la inceput la obiceiul
manastirii si la fapta cea calugareasca, atunci vei putea sa calatoresti
bine pe calea aceasta, pe care ai dorit-o si rob al lui Hristos degraba
te vei face pe tine. Ca, precum celor ce slujesc cu osardie Domnului, slava
si cinste li s-a fagaduit, asa si celor ce se lenevesc si cu nebagare de
seama se apropie de lucrul acesta calugaresc, osanda amara li se gateste.
Ca, mai de folos iti este, dupa Scriptura, a nu te fagadui, decat, fagaduindu-te,
sa nu implinesti, dupa cum s-a zis: "Blestemat este cel ce face lucrul
lui Dumnezeu cu nebagare de seama". Ca, pentru aceea, atat de multe zile
ne-am intors asupra cererii tale si nu voiam sa te primim. Nu pentru ca
nu-ti voiam mantuirea ta, ci, ca nu cumva, primindu-te cu indrazneala si
la intamplare, sa fim judecati de Dumnezeu, ca niste necunoscatori si netrebnici
si sa te facem vinovat de o si mai mare osanda, ca unii ce, primindu-te
degraba si nedeprins inca fiind, cu deamanuntul, cu viata calugareasca,
sa te afli, dupa aceasta lenes si fara grija.
Pentru aceasta, precum, s-a zis, dator
esti ca pricina lepadarii de lume cu deamanuntul sa o stii. Ca, daca aceasta
o stii bine, vei putea cunoaste ce ti se cade tie sa faci. Deci, lepadarea
de lumea aceasta, sa nu o socotesti ca nimic nu este, pentru ca ea cruce
si moarte insemneaza. Drept aceea, sa stii, de astazi, ca ai murit si te-ai
rastignit, fata de lume si lumea fata de tine, dupa dumnezeiescul Apostol.
Si sa te deprinzi cu puterea rastignirii acesteia, de vreme ce nu mai viezi
pentru tine, ci viaza, intru tine Cela ce, pentru tine, S-a rastignit.
Deci, cu acest chip, cu care Stapanul pe cruce S-a rastignit, asa si noi
sa ne rastignim, adica, pentru dorintele si poftele noastre. Precum si
dumnezeiescul David se roaga: "Cu frica lui Dumnezeu, sa se patrunda trupul
tau". Ca, precum cel ce este rastignit cu trupul pe lemn, nu poate sa faca
precum voieste, sau gandeste, asa si cela ce-si are gandul sau patruns
de frica lui Dumnezeu, neabatut ramane spre nici o voie a sa. Si precum
cel rastignit pe cruce, nu se mai gandeste la cele pamantesti, nici nu
se supune voilor sale, nici nu se tulbura de dorirea vreunui lucru oarecare,
nici nu se ingrijeste sa castige cele pamantesti, nici nu se inalta cu
mandria, nici nu raspunde impotriva, nici cu uraciunea se atata, nici stie
pomenire de rau, pentru ocarile cele din trecut, ci iesire cu moarte asteapta,
prin cruce, asa si cel ce, cu adevarat, s-a lepadat de lume si, pe frica
de Dumnezeu, ca pe Cruce, s-a rastignit, in toate zilele, iesirea din viata
aceasta asteptandu-si neabatut este si nemiscat spre orice pofta trupeasca.
Intru aceasta zi, cuvant despre un negustor, care,
venind la calugarie, s-a mantuit.
Cel
dintre Sfinti, Parintele nostru Panufnutie se ruga lui Dumnezeu ca sa-i
arate lui, cu cine este asemenea ? Si a auzit un glas, zicandu-i lui: "Asemenea
esti tu cu negustorul, care cauta margaritarul cel bun. Deci, scoala-te,
nu te lenevi, si vei intampina pe acela caruia esti asemenea". Apoi, el
ducandu-se, a vazut pe un negustor din Alexandria, om cucemic si iubitor
de Hristos, care facea negustorie cu doua gramezi de galbeni, si pogorandu-se
din Tebaida cea de sus, pe Nil, cu trei corabii, toata averea sa, cea din
negustorie, o impartea la calugarii cei saraci. Inca si zece saci de linte
aducea cu slugile sale.
Deci, intampinandu-l, Pafnutie i-a
zis lui: "Ce este aceasta, frate iubit ?" Iar el i-a raspuns: "Acestea
sunt roadele negustoriei mele, care se aduc lui Dumnezeu, spre odihna dreptilor".
Si i-a zis lui Pafnutie: "Dar tu, oare, vei mosteni numele nostru ?" Iar
el a fagaduit ca se va sargui spre aceasta. Zisu-i-a, iarasi, Pafnutie:
Pana cand, dar, faci negustorie cu lucruri pamantesti, de cele ceresti
neatingandu-te ? Deci, acelea de acum, sa le parasesti, iar pe cele mai
mari sa le primesti si Mantuitorului sa-l urmezi; apoi, putin vietuind,
te vei duce la Dansul". Iar el s-a fagaduit ca se va sargui.
Dupa aceea, nezabovind cu slugila sale,
si-a impartit averea la saraci. Si suindu-se la munte, s-a inchis pe sine
la un loc, unde mai inainte alti doi se savarsira, si se nevoia, rugandu-se
lui Dumnezeu. Apoi, dupa ce a trecut putina vreme, a lasat trupul cel pamantesc,
dandu-si obstescul sfarsit.
