Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de asemanare decât serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna noiembrie în 7 zile: pomenirea celor treizeci si trei de Mucenici din Melitina. Ieron si cu ceilalti (+303-305).

        Acesti Sfinti s-au nevoit pe vremea imparatilor Diocletian (284-305) si Maximian (305-311). Si era acest Ieron puternic la trup si viteaz, dar bun si bland la suflet. Fiind plugar, slujitorii idolesti l-au gasit la ogor si, vrand sa-l prinda ca niste talhari, n-au putut, ca plugarul, scotand fierul plugului, si-a facut din grindeiul plugului sau arma si, pornindu-se asupra lor, i-a gonit pe toti, scapand ei cu sudori si cu sange. Deci, a mers Sfantul de buna voia sa la dregator si, stand la intrebare, i s-a taiat mana dreapta din cot.
        In temnita din Melitina se aflau inchisi, insa, si alti crestini care, marturisind credinta lor in Hristos, impreuna cu Ieron, au fost osanditi la cazne grele, intinsi pe pamant si batuti cu vine de bou. Deci, dimineata, dupa ce au fost batuti din nou cateva ceasuri, au fost scosi afara din cetatea Melitinei si tuturor li s-au taiat capetele, luand cununa Mucenicilor.


 
 

Întru această zi, Preacuviosul Părintele nostru Lazăr, făcatorul de minuni, cel ce s-a nevoit în muntele Galisiului (+1053).

        Acest de trei ori fericit parinte al nostru Lazar era din pamantul Asiei Mici, dintr-un sat ce era aproape de Magnezia. Si avea parinti dreptcredinciosi, Nichita si Irina cu numele, iar la nasterea lui a facut Dumnezeu sa se arate din cer o dumnezeiasca lumina, care a umplut toata casa lui cea pamanteasca, inspaimantand pe femeile cele adunate. Iar dupa ce s-a nascut pruncul, o, minune, acesta a stat indata drept si s-a inchinat spre rasarit, avand mainile atinse la piept cu buna randuiala. Asa Dumnezeu aratand prin aceasta, curatenia si sarguinta Cuviosului, prin care sufletul sau avea sa primeasca dumnezeiasca stralucire. Iar cand a ajuns la varsta potrivita, l-au dat la un dascal, ca sa-l invete Sfintele Scripturi si in putina vreme a intrecut pe toti copiii. Drept aceea, era de toti laudat pentru ascutimea mintii sale. Si, ajungand mai in varsta, a luat in sufletul sau, dumnezeiesc dor sa mearga la Ierusalim, sa vada Sfintele locuri unde a patimit Hristos. Dar mergea pe ascuns de toti in dorita lui calatorie, amestecandu-se cu oarecare monahi, impreuna calatori. Deci, ajungand la sate, s-au intovarasit cu un calator si se duceau la Ierusalim. Si, ajungand in Atala, pomenitul calator a pus viclesug in mintea sa, impotriva Sfantului, ca sa-l vanda ca rob. Iar cu purtarea de grija a lui Dumnezeu, unul din calatori i-a adus la cunostinta Sfantului si, acesta afland, a fugit, calatorind pe calea sa ascunsa, ca mai inainte.
        Ajungand la Sfintele locuri, inconjurandu-le pe toate si inchinandu-se, s-a intors la biserica Sfintei Invieri din Ierusalim si a fost gazduit de arhidiaconul ei, prin el, a fost asezat in manastirea Sfantului Sava. Deci, dupa oarecare vreme egumenul, vazand ca tanarul este impodobit cu toata intelepciunea si fapta buna, l-a trimis pe el la patriarhul Ierusalimului si acesta l-a sfintit preot. Si, dupa aceea a zabovit la manastire mai multi ani, pana la ridicarea agarenilor (turcilor) care au pustiit toata Palestina si manastirea Sfantului Sava cea de acolo, avand povatuitor pe spurcatul Aziz, care a pangarit infrumusetata biserica a Sfintei Invieri si a sfaramat crucea cea din turla, aruncand-o pe pamant si, cu multe hule, a defaimat pe Dumnezeu. Deci, Cuviosul acesta toate vazandu-le cu ochii sai, impreuna cu ceilalti parinti, au hotarat sa mearga la Roma. Si, ajungand la Efes, s-a inchinat la locul iubitului de Dumnezeu Cuvantator si Evanghelist Ioan si a auzit Sfantul glas de sus, care ii arata lui limpede sa se suie pe muntele cel din preajma Efesului, ce se cheama Galisiul, nefiind umblat de multi, pentru asprimea lui, dar potrivit pentru mult dorita lui linsite.
        Deci, suindu-se pe munte si mai presus de oameni nevoindu-se, si isipite nenumarate suferind de la dracii, care navaleau la el ziua si noaptea, prin simturi si prin ganduri, pe acestia, cu puterea lui Dumnezeu pe toti i-a surpat. Iar oarecand, savarsindu-si el rugaciunea cea de miezul noptii, i s-a aratat lui un stalp de foc, intins de la pamant pana la cer si a vazut multime de ingeri care cantau lin: "Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui". Drept aceea, a zidit biserica Invierii, acolo unde a vazut temelia stalpului celui de foc si de aceea biserica se cheama Sfanta Inviere. Si a fost ridicata de imparatul Constantin Monomahul (1042-1055), care, de la sine, i-a trimis pe atunci multi bani, impreuna cu doua scrisori ale sale, precum si sfinte odoare, cinstitul Lemn, Sfanta Evanghelie impodobita cu aur si dumnezeiesti icoane; i-a daruit apoi, cu scrisori imparatesti, destule mosii si sate manastirii acesteia. Ca multa credinta si evlavie avea imparatul catre parintele Lazar. Ca, fiind surghiunit imparatul in Ostrovul Lisveei, Cuviosul a vestit, prin cativa din ucenicii lui, cu trei ani mai inainte de infaptuire, ca imparatul va scapa din surghiun si ca el va fi chemat a doua oara la imparatie.
        Deci, Sfantul, facandu-si la dreapta bisericii un stalp descoperit, s-a suit deasupra lui, hranindu-se cu buruieni crude si cu apa, si aceasta o data sau de doua ori pe saptamana, purtand fiare si vrednic de mila facandu-se, stand in gerul iernii si in arsita zilei. Insa avea acoperamant de sus pe Preacurata Nascatoarea de Dumnezeu, care sta deasupra capului sau. Pentru aceasta, nici zapada, nici arsura nu se atingeau de crestetul sau. Deci, a savarsit si minuni mari, si invrednicindu-se de darul proorociei, si-a cunoscut mai dinainte sfarsitul sau. Iar fiii sai duhovnicesti cu lacrimi il rugau pe el si cereau ca sa mai ramana inca in viata, spre mai mare folos si spre sporirea lor. Si, a cerut Cuviosul de la Nascatoarea de Dumnezeu, cincisprezece ani adaogire vietii sale si si-a castigat cererea. Si ucenicii erau cu numarul peste noua sute si fiind plin de zile, a vietuit saptezeci si doi de ani. Deci, savarsindu-se si anul al cincisprezecelea, ce i-a fost dat lui de Nascatoarea de Dumnezeu, s-a mutat catre Domnul. Iar Dumnezeu, precum nasterea lui, asemenea si adormirea lui a slavit-o cu izbitoare minune, stralucind adica stalpul cu dumnezeiasca lumina si pe dinlauntru si pe dinafara, incat si ucenicii care petreceau prin pesteri si prin munti, precum si alti pustnici , sa afle de sfarsitul Cuviosului si sa-l jeleasca.
        Deci, dupa ce au aflat ca a murit parintele lor, fara sa lase asezamant inscris si mai mult se tanguiau si plangeau cu lacrimi si cu suspine, acestea zicand catre Sfantul: "Cu adevarat, nu se va pogora trupul tau de pe stalp, nici nu se va da ingroparii, daca nu vei lasa noua, fiilor tai, vreo mangaiere". Iar mai vartos decat toti era intristat ucenicul care-l slujea, Grigore cu numele. Si atunci a aratat Sfantul o prea mare minune. Ca, in vremea cand se tanguiau fiii sai, precum s-a zis, mortul cel fara suflare s-a aratat viu si cu suflare si bagand mana in san si scotand o hartie, a dat-o ucenicilor sai si dupa aceasta s-a facut iarasi fara suflare, ca si mai inainte. Deci, citind ucenicii cele scrise, cu inspaimantare, dar si cu bucurie, n-au aflat obisnuita iscalitura de mana Cuviosului la sfarsitul asezamantului. Drept aceea, iarasi tanguindu-se catre parintele lor ziceau: "De nu vei adeveri hartia cu iscalitura sfintei tale maini, noi aici vom muri". Iar Sfantul, ridicandu-se iarasi si sezand, a savarsit iscalitura, tinand cu mana sa condeiul; si asa a dat asezamantul fiilor sai, apoi iarasi a adormit, umpland sufletele tuturor de mare mirare.
        Iar sfintele lui moaste cele vrednice de lumina, cinstindu-le dupa vrednicie, ucenicii lui cu slavoslovii, cu miruri si cu faclii le-au asezat in sicriul cel de mult pret, aproape de stalp, lucrand si dupa moarte tot felul de minuni, intru slava adevaratului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine cinstea si slava in vecii vecilor! Amin.


 
 

Întru această zi, cuvânt despre un om vindecat de Sfântul Ioan Gură de Aur.

        Unui barbat din Antiohia, bogat si de neam bun, i se imbolnavise foarte jumatate din capul sau, incat de mare durere i-a sarit ochiul lui cel drept si-i spanzura pe obrazul lui. Si el, multa vreme dand pe la doctori iscusiti, n-a aflat folos de la dansii. Si, auzind de Sfantul Ioan, a venit la dansul la manastire si, apropiindu-se, s-a apucat  de picioarele Sfantului, sarutandu-le si cerand tamaduire. Iar Sfantul a zis: "Niste boale ca acestea vin oamenilor pentru pacatele lor si pentru imputinarea credintei lor in Hristos. Deci, daca crezi, din tot sufletul tau, ca puternic este Hristos a te vindeca pe tine si, daca vei departa de la tine cele dintai fapte rele ale tale, apoi vei vedea slava lui Dumnezeu". Omul a raspuns: "Cred, parinte, si voi face toate cele ce imi vei porunci". Acestea zicand, s-a apucat de haina fericitului Ioan si a pus-o pe capul lui si pe ochiul cel bolnav si indata a incetat durerea si a pus ochiul la locul lui si s-a facut sanatos, ca si cand n-ar fi fost niciodata bolnav. Si s-a dus omul la casa sa, slavind pe Dumnezeu, Care prin placutul sau Ioan, i-a dat lui sanatate.


 
 

Întru această zi, cuvânt de învătătură pentru tot omul ce voieste să se mântuiască.

        Se cuvine episcopului sa fie fara de prihana, curat, nebetiv, bland, fara de rautate si neiubitor de argint, bine chivernisindu-si casa sa. Ca daca nu stie cineva sa-si randuiasca casa, cum va putea ingriji de Biserica lui Dumnezeu?
        Deci, daca, pentru un episcop, astfel de porunci sunt zise, cu cat mai vartos pentru tine? Ca daca tu, in zilele tale, muncesti la cele ce cresc din pamant, precum zici tu, si munca ta aceasta sau saracia sau oricare alta slujba omeneasca te impiedica de la rugaciunile tale catre Dumnezeu, sa nu te mahnesti de aceasta, ci, mai vartos, fa bine lucrul cel incredintat tie, asteptand de la Dumnezeu plata dupa osteneala ta, pentru lucrul cel incredintat tie, precum si mai sus am aratat tie din Sfintele Scripturi. Inca ai si in noapte ceasuri, cate ai si in zi. Imparte-le si pe ele dupa putere: pe unele, adica, spre odihna trupului, iar pe altele spre slujba lui Dumnezeu. Ca pe Dumnezeu nu-L cuprinde nici un loc, ci precum zice dumnezeiescul David: "In tot locul stapanirii Lui, binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul". (Ps.102,22). Si chiar de te-ar ura cineva pe tine pentru aceasta, sa nu te mahnesti, ci fa bine lucrul cel incredintat tie. Dumnezeiescului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 



 
 




  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE