Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de asemanare decât serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna noiembrie în 19 zile: pomenirea Sfântului Prooroc Obadia.

        Proorocul Obadia (Avdie) este unul din profetii mici din Biblie. Scrierea lui este cartea cea mai scurta din tot Vechiul Testament: are numai 21 de versete si se numeste Vedenia lui Avdie. Despree viata Proorocului, insa, nu avem nici o alta stire, cartea sa e singura marturie despre el. Se crede ca ar fi trait cam cu 600 de ani inainte de Hristos.
        Cartea este scrisa in urma navalirii pustiitoare a unei puteri straine asupra Ierusalimului. In aceasta imprejurare, idumeii, fratii evreilor, s-au unit cu dusmanii si au luat parte la pustiirea lui Israel. Proorocul vesteste, din partea lui Dumnezeu, pedeapsa idumeilor. Cartea este un strigat catre dreptatea lui Dumnezeu. In ziua Judecatii insa Sionul va fi din nou un loc de mantuire, iar Idumeea va pieri pentru totdeauna.


 
 

Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Varlaam (+304).

        Acest Sfant Mucenic Varlaam era din Antiohia Siriei; fiind batran cu varsta si fiindca marturisea pe Hristos, a fost adus inaintea stapanitorului Antiohiei si, neprimind a jertfi idolilor, a fost batut cu vine de bou, dupa care i s-au smuls unghiile. Apoi, fiind dus la un altar idolesc, a poruncit dregatorul sa-i deschida Mucenicului cu sila mana lui cea dreapta, punand in ea carbuni aprinsi cu tamaie, socotind stapanitorul ca nu va putea suferi si va arunca carbunii impreuna cu tamaia peste altarul idolesc, ca prin aceasta sa se arate ca a adus jerfa zeilor. Dar patimitorul lui Hristos a stat cu mare barbatie, neschimbat si netulburat, fara numai ca-si misca mana lui cea dreapta, pana cand focul i-a mancat carnea palmei lui celei drepte, ca a ales viteazul nevoitor al adevarului ca mai bine sa-si arda mana decat sa para paganilor, ca a adus jertfa demonilor. Si in nevointa aceasta si-a dat sufletul, luand cununa marturisirii. Pe viteazul acesta l-au cinstit cu cuvinte de lauda atat marele Vasilie cat si dumnezeiescul Hrisostom.
 


 
 

Cuvânt despre Sfântul Ioan Gură de Aur si despre văduva cea năpăstuită de împărăteasa Eudoxia.

        In Constantinopol era un oarecare dregator cu numele Teognost, barbat bun si temator de Dumnezeu. Acest dregator a fost vorbit de rau catre imparatul de un alt dregator raucredincios si pizmas, ca ar fi defaimat pe imparatul si ca ar fi numit pe imparateasa nesatula de aur si pierzatoare a toata imparatia, rapind averi straine, fara de nici un drept. Si s-a maniat imparatul pe el si a poruncit sa fie surghiunit in Tesalonic, si toate averile lui sa i le ia si numai o vie, care era afara din cetate, pentru hrana femeii lui Teognost si a copiilor lui, sa-i lase.
        Deci, Teognost, mergand in Tesalonic, s-a imbolnavit, de suparare si a murit. Iar femeia lui, pentru moartea barbatului ei si pentru luarea averii fiind in mare suparare, a venit la Sfantul Ioan si i-a spus lui cu lacrimi, tot necazul. Iar el o sfatuia pe ea cu cuvinte folositoare sa indrepte spre Dumnezeu necazul sau si i-a poruncit ca in toata ziua sa ia hrana, pentru sine si pentru copiii ei, de la casa pentru straini a Bisericii. Iar el astepta vreme cu bun prilej, cand socotea sa roage pe imparat pentru acea vaduva, ca doar va porunci sa-i intoarca ei si copiilor, averea cea luata fara vina. Dar rautatea imparatesei a facut impiedicare si a adus o nevoie si mai mare, nu numai asupra vaducei acelei, ci, si asupra fericitului Ioan insusi.
        Ca, sosind vremea cand se culeg strugurii din vie, cand tot poporul iesea fiecare la via sa, a iesit si imparateasa si se plimba prin viile imparatesti. Si, trecand pe langa via lui Teognost, ca nu era departe de viile imparatesti, a vazut-o frumoasa si a intrat intr-insa, a taiat un strugure cu mainile sale si a mancat din el. Si era un obicei vechi imparatesc dupa care, daca intra imparatul sau imparateasa intr-o vie straina si manca struguri din ea, stapanul viei aceluia nu mai avea stapanire asupra ei, ci via aceea era numarata intre viile imparatesti. Iar stapanul viei i se da pretul pe via sa, sau lua de la imparatul o alta vie, in locul viei sale. Deci, dupa acest asezamant imparateasa a poruncit sa se scrie via lui Teognost intre viile imparatesti. Si aceasta a savarsit-o, facandu-si doua socoteli: una, ca sa faca si mai mult rau vaduvei si copiilor ei, de vreme ce se aflase ca vaduva alergase la Sfantul Ioan si i-a spus lui tot necazul ei, si pentru aceasta imparateasa se maniase pe ea, iar alta, ca sa caute pricina Sfantului Ioan, sa-l poata izgoni pe dansul din Biserica, socotind ca, daca va auzi de aceasta luare a viei, Sfantul nicidecum nu va tacea, ci va ridica glas impotriva ei, pentru vaduva cea nedreptatita si, de aici se va ridica pricina a se savarsi lucrul cel gandit de ea, precum s-a si intamplat.
        Deci, pentru ca vaduva aceea napastuita a cazut inaintea fericitului Ioan, acesta a trimis, prin arhidiaconul Eutihie, scrisoarea sa catre imparateasa, ca s-o induplece pe dansa spre milostiviere, aducandu-si aminte de viata cea buna a parintilor ei, de faptele bune ale imparatilor de mai inainte, aducandu-i aminte de frica lui Dumnezeu, de Judecata cea infricosatoare, si, rugand-o sa intoarca via vaduvei celei sarace. Dar ea a scris Sfantului inapoi cu asprime, neplecandu-se invataturilor lui, nici rugamintea ascultand-o, ci punea inainte legile imparatesti cele vechi si, ca si cum ar fi fost nedreptatita de Sfantul, se lauda ca nu va rabda o incalcare ca aceea. "M-ai osandit, zicea, cu cuvintele tale, ca si cand as face nedreptate si faradelege; nestiind tu asezamintele cele imparatesti, napastuitu-m-ai cu invinuirile tale, dar nu-ti voi rabda tie, pana in sfarsit, defaimata fiind". Iar Sfantul Ioan, citind scrisoarea aceea, s-a sculat si a mers la palat, la imparateasa si sezand aproape de imparateasa, a inceput iar si cu cuvantul bland a o sfatui pe dansa, graindu-i si rugand-o sa dea inapoi via vaduvei. Iar ea a zis: "Acum am scris tie ce este randuit despre vie de imparatii cei de demult. Sa i se dea vaduvei alta vie in locul aceleia sau sa ia pretul pentru dansa". Iar Sfantul a zis: "Nu-i trebuie ei alta vie, nici nu cere pretul pentru dansa, ci pe a ei o cere, da-i inapoi partea ei de mostenire". Imparateasa a zis: "Nu te impotrivi asezamintelor imparatesti celor de demult, ca nu spre bine va iesi tie o impotrivire ca aceasta". A raspuns Ioan: "Nu pune pricina asezamintele si legile pe care imparatii cei pagani le-au asezat. Ca nimic nu te impiedica pe tine a strica legea cea nedreapta si a o aseza pe cea dreapta, fiind imparateasa binecredincioasa. Deci, da inapoi via celei nedreptatite, ca sa nu te numesc pe tine a doua Izabela si sa mostenesti blestemul impreuna cu dansa".
        Acestea zicand Sfantul, s-a aprins imparateasa de mare manie si a umplut palatul de strigare, descoperind otrava cea tainuita din inima ei, si spunea: "Pentru mine ma voi razbuna eu insumi. Si de acum nu numai ca nu voi da via vaduvei, dar nici alta vie in locul aceleia si voi porunci sa nu i se dea nici pretul ei. Iar tie pedeapsa iti voi da pentru ocara aceasta". Si a poruncit sa scoata pe Sfantul Ioan, cu sila, afara din palat.
        Insa imparatul, stiind obiceiul cel rau al imparatesei, tacea ca si cum n-ar fi stiut nimic. Dar imparateasa cu toata puterea uneltea pentru izgonirea Sfantului Ioan, care lucru l-a si savarsit curand. Iar pentru faptele ei rele, imparateasa si-a luat mai pe urma plata ei. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 



 




  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE