Acesti Sfinti Mucenici eu fost pe vremea imparatiei lui Maximian (286-305), pe cand in Nicomidia domnea Maxim. Deci, pornindu-se prigoana, multi dintre crestini se ascundeau in munte si prin pustietati. Printre cei ascunsi se afla si un tanar Evlampie, care a fost trimis in cetate sa cumpere paine. Si el, mergand, a vazut cartile imparatesti la portile cetatii si, citindu-le, a fost prins de inchinatorii la idoli si dus in fata judecatorului si, fiind intrebat, a marturisit ca este crestin. Si a poruncit judecatorul sa fie pus la chinuri, iar tanarul Evlampie le-a indurat cu multa barbatie. L-au dus apoi in capistea idolilor si l-au indemnat sa se inchine lui Marte, zeul razboiului. Iar el, in loc sa jertfeasca, a poruncit idolului sa cada si, cazand, s-a sfaramat in tandari.
        Deci, incapand el la chinuri si mai grele, a venit la priveliste si sora sa Evlampia care, marturisind ca si ea este crestina, se ruga de prigonitori sa fie partasa la chinurile fratelui ei, pentru Hristos. Si, bagandu-i pe amandoi intr-un cazan cu apa in clocot si ramanand nevatamati, multa lume a crezut in Hristos si li s-au taiat capetele tuturor, impreuna cu dansii.

        Un frate era in mare razboi si suparare de gandurile desfranarii si a mers la un staret mare si-l ruga pe el, graind: "Fa bine si te roaga pentru mine, ca ma supara foarte mult razboiul desfranarii". Deci, s-a rugat staretul pentru dansul. Apoi a venit iarasi a doua oara la staret si acelasi cuvant i-a zis. Asemenea si staretul nu se lenevea a ruga pe Dumnezeu pentru dansul si a zice: "Doamne, arata-mi mie sederea fratelui acestuia si din ce parte se navaleste satana asupra lui, ca m-am rugat si n-a aflat odihna". Si Dumnezeu i-a descoperit lui despre dansul. Ca l-a vazut pe el si pe demonul desfranarii sezand aproape de el si barfind impreuna. Iar ingerul cel trimis lui spre ajutor, departe stand si maniindu-se asupra fratelui, ca nu se indrepta spre Dumnezeu, ci se indulcea cu cugetele si tot gandul sau il da vrajmasului. Deci, a cunoscut staretul ca de la fratele este pricina. Si i-a zis lui: "Tu te lasi supus, si te imprietenesti cu gandul tau si, de aceea, patimesti." Si l-a invatat pe dansul, ca se cade a se impotrivi gandurilor. Iar fratele, asa facand, cu rugaciunea staretului a aflat odihna.
 

        Stand ava Amos in Ierusalim si fiind ales patriarh, au venit toti egumenii din manastirile pustiului la inchinaciune si, cu ei, m-am pogorat si eu impreuna cu egumenul meu. Si a inceput patriarhul a grai catre parinti: "Rugati-va pentru mine, parintilor, ca mare sarcina si greu de purtat mi s-a incredintat mie si nu putin ma infricoseaza pe mine acest lucru pastoresc la preotiei. Lui Petru, adica, si lui Pavel si lui Moise, unora ca acestia le este cu putinta a pastori sufletele cele cuvantatoare, iar eu sunt mai pacatos decat toti.
        Ca iata am aflat scris ca cinstitul si fericitul Leon, care a fost intai statator al romanilor, a petrecut pana la patru zeci de zile in rugaciune, langa mormantul Apostolului Petru, si, vietuind in post, ruga pe Apostol sa faca rugaciune lui Dumnezeu pentru dansul sa-i ierte greselile. Iar dupa ce s-au sfarsit patruzeci de zile, i s-a aratat lui ingerul, graindu-i: "M-am rugat pentru tine si ti s-au iertat toate pacatele tale. Numai pentru hirotonie, insa, ai sa dai seama."
 

        Ctineva dintre parinti ne-a spus noua ca un oarecare mirean avea copii, intre care era unul, mai mare, cu numele Aviv. Acesta era feciorelnic si foarte se pazea, cucernic si postitor si de la toate infranat si gandea sa iasa din lume. Iar tatal lui il oprea si voia a-l incurca in grijile lumii acesteia. Si era pentru aceasta suparat pe dansul si totdeauna il ocara pentru multa lui infranare. Si ii zicea lui: "Pentru ce nu te duci in lucrurile lumii acesteia, ca si fratii tai?" Iar el, rabdand, tacea. Si toti il iubeau pe el pentru multa lui intelegere si pentru cucernicia lui.
        Iar, bolnavindu-se tatal lui si apropiindu-se sfarsitul vietii, rudeniile si toti cei ce-l iubeau pe el socoteau ca tatal lui il uraste si-l va lipsi pe el de partea lui de mostenire, fiindca tatal sau era foarte bogat. Deci, adunandu-se, au mers catre tatal lui si i-au zis: "Voim sa te rugam pe tine un lucru." Iar el a zis: "Ce anume?" Si ei au zis: "Pentru fiul tau Aviv, ca sa nu-l lipsesti pe el de mostenire." Iar el a zis lor: "Oare ma rugati pe mine pentru acela, care nu se ingrijeste de loc de ale vietii, ci numai se roaga si posteste?" Si i-au zis lui: "Asa". Si a grait lor: "Chemati-l aici". Si cand a intrat la dansul, a zis lui: "Apropie-te catre mine, fiule." Si apropiindu-se, s-a intins tatal sau pe sine la picioarele fiului sau, plangand si zicand: "Iarta-ma pe mine fiul meu, si te roaga lui Dumnezeu pentru mine, ca sa ma ierte milostivul Dumnezeu pentru aceasta, ca te-am suparat in zadar. Ca tu pe Hristos ai iubit, iar eu, ticalosul, lumeste am judecat." Si chemand pe toti fratii lui, le-a zis lor: "Iata, de acum fratele vostru Aviv va este voua si tata si stapan si sa-l ascultati pe el, intru toate ce va porunci." Iar dupa ce a raposat tatal lor, a impartit lor mostenirea. Si partea sa impartit-o saracilor si pentru el nu si-a lasat nimic.
        Si a zidit pentru sine o chilie mica pentru liniste, iar cand a ispravit-o pe ea, s-a imbolnavit si, apropiindu-se vremea sfarsitului sau, a venit unul din fratii lui si sedea langa dansul, iar el a zis: "Mergi, frate, si fa mangaiere in casa ta, ca astazi este zi sfanta si praznic" (ca era praznicul Sfintilor Apostoli). Si a raspuns fratele lui: "Cum te voi lasa pe tine?" Iar el a zis: "Mergi, si cand va veni vremea, te voi chema pe tine." Si, apropiindu-se ceasul, s-a sculat singur si a mers la usa fratelui sau si a lovit in usa si, auzind, fratele a cunoscut ca-l cheama. Iar cand a venit la fratele lui, acesta s-a culcat indata si si-a dat sufletul sau Domnului si toti au proslavit pe Dumnezeu si s-au minunat de un sfarsit atat de fericit.
        Asa moare cel credincios.  El de moarte nu se teme, nici de judecata, ca acestea nu se vor atinge de el, dupa cum ne incredinteaza pe noi Domnul Iisus, zicand: "Cel ce asculta cuvantul Meu si crede in Cel ce M-a trimis are viata vesnica si la judecata nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viata." (Ioan, 5, 24). Un asemenea sfarsit preafrumos primeste lupta si patimirea crestinului drept-credincios. O, de ar fi cu putinta a indemna pe fiecare la aceasta credinta, ca sa se straduiasca spre lupta cea neobosita si sa se lupte cu el cu toata osardia, intrand pe usa cea stramta si fericit sa-si sfarseasca alergarea sa. Ca acolo il asteapta pe el cununa cea slavita, nevestejita a fericirii, in Hristos Iisus Domnul nostru, Caruia I se cuvine slava in veci! Amin.