Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de asemanare decât serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna octombrie în 17 zile: pomenirea Sfântului Prooroc Osea.


        Sfantul Prooroc Osea a trait cu opt veacuri inainte de Mantuitorul Hristos, pe vremea cand evreii din tinutul Samariei au fost luat in robia asirienilor (721 i.d.H.). A fost un barbat de mare credinta in religia stramosilor sai si curat la inima sa, prooroc insuflet de Duhul Sfant. Drept aceea, a fost trimis de Dumnezeu sa intoarca de la ratacire pe poporul Sau, care ajunsese a se inchina idolilor, si a intors pe multi la adevarata credinta.
        Ne-a ramas de la el o carte in 14 capitole, cuprinzand o parte din cuvantarile lui catre conducatori si catre popor, carte care astazi se afla in Biblie. Este cel dintai prooroc din Scriptura care infatiseaza legamantul dintre Dumnezeu si poporul Sau, ca pe legatura dintre barbat si femeia sa, ca o legatura de dragoste. Prin idolatria sa, poporul a nesocotit pe Dumnezeu, iubirea Lui a fost batjocorita. "Ceea ce vrea Dumnezeu - spune Proorocul - este mila, iubirea, nu jertfele. Dumnezeu nu pedepseste decat pentru a mantui. El osandeste sila si nedreptatea, dar dupa ispasire si cainta, El va primi iarasi pe poporul Sau si-i va face parte de fericire si pace."
        Osea a proorocit sub patru regi, aproape treizeci de ani, si murind, la adanci batraneti, a fost ingropat cu cinste in tara sa.
 



 
 
 

Întru această zi, pomenirea Sfântului, Preacuviosului Mucenic Andrei cel din Crit (+767).


        Acest fericit parintele nostru Andrei, s-a nascut si a crescut in Gorgotina, cetatea cea aleasa a Critului, din parinti dreptcredinciosi si iubitori de fapte bune. Si crestea cu bune invataturi si era, cu mare caldura, lucrator al poruncilor lui Dumnezeu. Deci, pe vremea imparatiei lui Constantin Copronim (741-775), vazand turma lui Dumnezeu ca se strica de eresul luptatorilor impotriva icoanelor, adica de acest imparat si de partasii lui, a venit la Constantinopol si a marturisit cu indrazneala adevarul inaintea imparatului, mustrand fara de frica paganatatea lui. Iar imparatul, nesuferind indrazneala lui, nelasandu-l sa vorbeasca mai mult, a poruncit celor de fata sa-l prinda; si s-au pornit, cu ucigase maini, a-l apoca de cap, altii de maini, altii de umeri, altii de haine, in ce chip se putea mai mult si mai de ocara, ca sa faca voia celui ce poruncea, si l-au doborat la pamant pe cel inalt cu gandul. Si nu s-au oprit, pana ce nu l-au tarat, incat insusi imparatul, dupa ce l-a pedepsit destul pentru indrazneala a poruncit de l-au lasat. Deci, Sfantul spunand si multe altele catre imparat despre Sfintele icoane, pe urma a zis: "De vreme ce pe cei ce ocarasc chipurile imparatilor, o, imparate, ii pedepsesti cu grele certari de moarte, ca si cum v-ar ocara pe voi, la cata urgie si pedeapsa dumnezeiasca, va veti osandi pe voi, cei ce ocarati icoana lui Dumnezeu?"
        Atunci tiranul, aprinzandu-se foarte de manie, a poruncit de l-au dezbracat si l-au intins si atat l-au batut de rau cu legaturi de streanguri, cat se rosise locul sub el, de curgerea sangelui. Deci, vazand ca nici cu daruri, nici cu infricosari nu-l pot invinge pe acest viteaz, iarasi l-au pus la cumplite chinuri, fara de omenie. Si i-au patruns coastele si i-au zdrobit gura cu pietre, si l-au aruncat in temnita. Iar a doua zi, aducand din nou pe Sfantul inaintea sa si vazandu-l si mai indraznet, imparatul a poruncit de l-au batut si-i strujeau carnea si l-au patruns cu ranile, cat se rupeau si cadeau bucati din trupul lui. Iar in cele din urma, legandu-i fericitele picioare cu streanguri, l-au tras pe pamant, tarandu-l prin tot targul, silindu-se cei ce-l tarau ca sa-l arunce la locul talharilor si al facatorilor de rele. Deci, asa fiind tarat Mucenicul, a iesit inaintea lui un pescar, venind de pe mare cu peste, si-l intinse in targ ca sa-l vanda si, pornindu-se din indemnare draceasca, lua satirul lui cel de macalarie si, taind un picior din trupul Sfantului, puse capat alergarii si nevointii fericitului, care trecu astfel la cerestile lacasuri. Iar cinstitele sale moaste, le aruncara la locul facatorilor de rele, aflandu-se multa vreme amestecate cu trupurile ingropate acolo. Deci, doisprezece oameni indraciti, adunati din multe parti ale catatii, s-au dus acolo, ca si cand ar fi fost sfatuiti si gasira cinstitul trup, zacand fara de cinste, si atingandu-se acestia de dansul, intru acel ceas se tamaduira, luand tamaduirea ca plata a aflarii. Si, luandu-l, l-au dus si l-au ingropat la un loc sfintit, ce se cheama Crisis, intru slava Domnului nostru. Si ne-a ramas de la el vestitul Canon de pocainta, ce se citeste in Postul mare.
 



 
 

Întru aceeasi zi, cuvânt despre tâlharul ce s-a mântuit prin putine lacrimi.

        In zilele lui Mauriciu imparatul (582-602), a fost un oarecare talhar din partile Traciei, cu totul salbatic si cumplit si era in asa fel, ca multi nu l-au putut prinde pe el. Deci, auzind de aceasta, imparatul a trimis la dansul crucea sa, zicandu-i: "Nu te teme!" Iar talharul, vazand cintita cruce si crezand cuvantul imparatului, a venit si a cazut la picioarele imparatului, marturisindu-se. Iar imparatul, cu bucurie, l-a primit si l-a iertat. Apoi, trecand putine zile, a cazut in boala si zacea in casa de oaspeti si, adormind, a vazut infricosatoarea judecata. Si, trezindu-se in noaptea urmatoare, daca s-a vazut pe sine bolnav si aproape de iesirea din viata, s-a intors la rugaciune catre Dumnezeu, plangand si zicand, cu amare lacrimi: "Nu cer de la tine, Iubitorule de oameni, ceva mai mult decat numai cate le cerea, prin marturisire, talharul cel mai inainte de mine. Si, precum spre talharul acela, asa si fata de mine, talharul, minuneaza milele iubirii tale de oameni si primeste aceasta suspinare a mea de moarte, pe pat, nu pe cruce. Si, precum ai primit pe cei dintru al unsprezecelea ceas, care nimic vrednic nu au lucrat, asa ma primeste si pe mine, afundandu-ma in lacrimile mele cele putine si curatindu-ma cu ele. Da-mi mie iertare, necerand ceva mai mult de la mine, ca nu ma incape vremea si panditorii cei de prin pesteri s-au apropiat. Dar sa nu stai impotriva, nici sa-mi iei seama cu deamanuntul, ca nu vei afla in mine ceva bun. Ca m-au cuprins faradelegile mele si, catre seara, rau am ajuns, ca nenumarate sunt datoriile mele. Ci, precum ai primit suspinarea cea amara a lui Petru, primeste-o si pe a mea, iubitorule de oameni, turnand lacrimile acestea peste zapisul pacatelor mele si, cu buretele milostivirii Tale, sterge greselile mele cele neasemanate".
        Si asa, multe ceasuri marturisindu-se talharul si cu mahrama stergandu-si lacrimile sale, si-a dat duhul, precum ne-au spus cei de aproape ai sai. Iar carmuitorul cel mai mare al casei de oaspet a vazut, in somn, in ceasul in care a murit talharul, niste demoni multi, care, venind la patul talharului, cu multe zapise, aveau scrise multime de pacate talharesti. Si, iata, doi tineri frumosi au adus o balanta si purtand demonii toate zapisurile talharului, au si tras in jos un taler al balantei, iar celalalt taler sta sus. Deci, au zis ingerii cei luminosi: "Oare nu avem de pus aici nimic?" Si au zis unul catre altul: "Ce putem sa avem. Ca nu-i mai mult decat zece zile de cand s-a intors de la ucidere". Si, cand a grait acestea, a adaugat: "Sa cautam vreun lucru bun". Si a aflat unul dintre ei mahrama, intru care erau lacrimile lui, si a zis: "Cu adevarat, aceasta este mahrama cu lacrimile lui; sa o punem, deci, de cealalta parte a cumpenei si iubirea de oameni a lui Dumnezeu impreuna cu ea, si vom vedea ce va fi". Si numai cat au pus-o pe ea de cealalta parte, si a si tras indata si a risipit zapisele ce erau de partea dracilor. Si au strigat cu un glas, zicand: "Cu adevarat a biruit iubirea de oameni a lui Dumnezeu". Si, luand sufletul talharului, l-au dus pe el cu ei. Iar demonii, tanguindu-se, au fugit rusinati.
        Aceasta vazand-o, carmuitorul casei s-a sculat si, alergand, a intrat in camera si, venind la patul talharului, a aflat trupul cald inca, de vreme ce sufletul sau se dusese la Dumnezeu, iar mahrama pe ochii lui fiind, plina de lacrimi. Si, luand mahrama, a intrebat pe imparat si a zis: "Sa laudam pe Dumnezeu stapane, ca am auzit ca in zilele stapanitoarei tale imparatii s-a mantuit un talhar". Iata, cu adevarat, acum am vazut, numai de vom si crede ca sunt adevarate, ca bine este sa ne pregatim pe noi insine si sa intampinam cu pocainta ceasul cel ingricosator al mantuirii.
 



 
 

Întru aceeasi zi, cuvântul Sfântului Antioh, despre îndrazneală si despre aprinderea mâniei.

        Asemenea este la oameni iutimea, cu zaduful cel mare, a carui napadire oamenii, nesuferind-o, fug de el si stau pentru odihna la umbra, care este blandetea si tacerea. Bine este a se departa, ca de un fum iute, de indrazneala iutimii si a maniei si a veni la tamaia cea binemirositoare, care este linistirea. Ca nimic nu strica atat faptele bune ca mania omului iute. Si iarasi, nimic nu curateste sufletul cel gresit ca frica lui Dumnezeu si buna smerenie, ca adica a invata cuvintele Domnului si a se intr-arma adeseori cu rugaciunea. Iara iutimea urata este, precum este scris la Ecleziast: "Urat este Domnului tot cel iute la limba si tot cel ce nu se infraneaza de la indraznire. Ca de voi mustra pe cel fara de minte in mijlocul adunarii il rusinezi pe el, dar nu-i vei lua nebunia lui". Si iarasi: "Intelepciunea lumineaza fata omului, iar fata celui fara de rusine urata va fi." Si la Proverbe zice: "Leapada de la tine iutimea si cuvintele cele de ocara!" Si iarasi: "Cela ce lauda cu mare glas pe prietenul sau nu se osebeste cu nimic de cel ce il blesteama". Si iarasi: "Cel ce-si pazeste gura sa, isi pazeste sufletul sau de necaz".
        Sa ne nevoim, iubitilor, cu tot sufletul, ca sa nu dam loc sa ne stapaneasca pe noi indrazneala cea rea, care prapadeste toate roadele cele de fapta buna ale omului. Ca a se inalta cu indrazneala, neplacut este lui Dumnezeu si la oameni. Si aceasta stiind-o, David zicea: "Bine este mie ca m-ai smerit, ca sa ma invat indreptarile Tale" (Ps. 118, 71). Iar Pavel a zis: "Datu-mi-s-a mie un ghimpe in trup, un inger al satanei, sa ma bata peste obraz, ca sa nu ma trufesc" (IICor.12,7). Si iarasi: "Cine se va lauda ca are inima curata inaintea Domnului? Sau cine va indrazni inaintea Lui sa zica: Sunt drept?" De asemenea, si Domnul, cand a indraznit Petru de a zis: " Milostive Doamne, nu va fi tie una, ca aceasta," l-a certat pe el, zicandu-i: "Mergi inapoia Mea, satano!" Iar, fiind intrebat, dupa invierea Domnului: "Petre, oare Ma iubesti tu pe Mine?". Cu toata daruirea, Petru a raspuns: "Adevarat este, Doamne, Tu stii ca Te iubesc!" Lui se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.
 



 
 




  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE