Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de asemanare decât serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna octombrie în 18 zile: pomenirea Sfântului Apostol si Evanghelist Luca.

        Luca, marele Apostol si Evanghelist, era grec de neam, si s-a nascut in Antiohia cea mare a Siriei, crestinindu-se de tanar. Mostenitor al intelepciunii grecesti, Sfantul Luca deprinsese si mestesugul tamaduirii bolilor si s-a dovedit si un iscusit zugrav de icoane. Dar multa lui invatatura l-a ajutat, mai cu seama, sa inteleaga cuvantul pe care-l propovaduia Hristos, precum si chemarile vremii sale catre "Dumnezeul cel necunoscut."
        In cautarea sa, el s-a facut ucenicul Sfantului Apostol Pavel, care a fost astfel, "luminatorul" sau pe calea Domnului si invatatorului sau fara de asemanare. Intalnirea lui cu Pavel a avut loc, la Troas, catre anul 50. La randu sau, Sfantul Pavel ii alese sa-i fie insotitorul si tovarasul sau de lucru la raspandirea Evangheliei, asa cum facuse cu o ceata intreaga de alti ucenici Sfantul Luca deveni astfel "doctorul prea iubit" al Apostolului (Col. 4, 14), acela care-l insotea si lua insemnari din marele calatorii evanghelice ale dascalului sau, iar dupa arestarea Apostolului, tot el a fost acela care l-a insotit si in prima lui calatorie la Roma "la judecata Cezarului." Din insemnarile lui si din multe alte izvoare, Sfantul Luca ne-a lasat doua carti din Noul Testament, drept marturisire a credintei sale in Hristos: o Evanghelie si Cartea Faptele Apostolilor, amandoua inchinate "prea alesului Teofil", un inalt dregator al vremii sale, care crezuse in Hristos.
        Dupa moartea Apostolului, intamplata dupa a doua arestare a lui Pavel la Roma, sub Nero (29 iunie 67), traditia spune ca Sfantul Luca a propovaduit Evanghelia, cu multa insufletire, in Macedonia si Dalmatia, dar mai ales in Grecia, si ca el a murit in cetatea Teba, din Beotia Greciei, la adanci batraneti, in varsta de peste 90 de ani, ca unul din acei curati cu inima, care vad pe Dumnezeu din lumea aceasta, binevestind pretutindeni bunatatea, mila si iertarea, in numele Domnului.
        Se spune ca el, cel dintai, a zugravit icoana Sf. Nascatoare de Dumnezeu, tinand in brate pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu mestesugul zugravilor "in ceara" si ca, zugravind si alte doua icoane la fel, Evanghelistul le-a dus la Maica Domnului, sa vada daca Ii sunt placute, si Sfintia Sa a zis: "Darul Celui nascut de Mine sa fie cu ele!" Sfantul Luca a mai facut, de asemenea, si icoanele Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.
 



 
 
 

Întru această zi, cuvant despre o femeie, care a venit la Cuviosul Neofit sa se marturiseasca.


        Cinstitul Neofit, imbunatatitul monah si preotul lui Dumnezeu, care viata pustniceasca petrecea, insusi ne-a spus oarecand: O femeie slavita, dupa moartea barbatului ei, adunandu-si in ganduri pacatele sale si aducandu-si aminte de ceasul mortii si luand aminte si la infricosata judecata, a mers la un calugar Neofit si, inchinandu-se lui, i-a zis: "Am venit la sfintia ta, cinstite parinte, ca sa-mi marturisesc pacatele mele". Iar el n-a voit si i-a zis: "Mie nu-mi este cu putinta, fiica, sa iau aminte la faptele femeiesti." Iar ea a zis: "Sfinte parinte, Domnul Iisus Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu, imbracandu-Se in chipul nostru, n-a lepadat pe desfranata ce venise la Dansul, sarutandu-I cu lacrimi cinstitele Sale picioare si marturisindu-si Lui pacatele sale. Iar tu ma indepartezi pe mine, care voiesc a ma pocai si a ma mantui?" Deci, aceasta auzind, staretul i-a raspuns ei si i-a zis: "Daca asa imi graiesti mie, fiica, si cu credinta ai venit la nevrednicia mea, sa mergem in biserica si spune, cu inima infrantam, catre Iubitorul de oameni, milostivul Dumnezeu, faptele tale, auzindu-le si eu, prostul batran, unele ca acelea". Si ea, venind impreuna cu staretul in biserica si rugandu-se, s-a inchinat staretului si sta tacand. Iar staretul o indemna pe ea si zicea: "Ce este aceasta fiica, ca de dimineata mi-ai silit a mea smerenie, ca sa te primesc si acum nu-mi spui nimic?" Iar ea a raspuns: "Nu indraznesc a-ti spune, cinstite parinte, ca m-a cuprins in gand necunoscut. Iar staretul i-a zis: "Scrie-l pe el cu toata slobozenia si eu voi citi hartia aceea, inaintea Domnului Dumnezeu, Care iarta, dupa multa mila Lui, pacatele noastre". Si a zis femeia: "Nici aceasta nu o pot face, pentru multele mele fapte de rusine". Si i-a zis staretul: "Daca nici aceasta nu o poti face, apoi, eu, iti voi pomeni tie cate pacate se fac in viata omeneasca, zicand cate unul si intreband daca asa oare facut-ai sau altceva?" Iar ea i-a raspuns: "Cu darul lui Dumnezeu si cu sfintele tale rugaciuni, nimic din cele ce-mi graiesti n-am facut, ci altele sunt pacatele mele". Iar el a zis: "Daca sunt altele, apoi eu nu sunt stiutor de inimi, nici tainele omenesti nu le stiu". Si ea a zis: "Roaga-te pentru mine, ca sa faca Dumnezeu cum va voi El". Si, acesta zicand, s-a inchinat staretului. Iar ea mergand pe ultita, a vazut pe un calugar batran slabanog, zacand pe pamant si cu totul neingrijit, si i-a zis lui: "Oare voiesti sa te iau in casa mea, unde te voi odihni bine, ca sa te rogi lui Dumnezeu pentru a mea nevrednicie?" Iar el a zis: "Voiesc, stapana, sa faci mila cu mine, ticalosul". Deci, ea intrand, a gatit un pat si, trimitand, a cumparat haine calugaresti. Si a poruncit slugilor sa ia pe calugarul cel slabanog si, ducandu-l la spalator, sa-l spele pe el si sa-l imbrace in hainele cele noi, aducandu-l, sa-l puna in patul cel gatit pentru dansul. Si, aceasta facand-o, ii slujea lui acolo, ungandu-i ranile si tamaduindu-le.
        Iar, dupa catava vreme, sosind Joia cea Mare mantuitoarelor Patimi, a zis femeia catre batranul acela: "Un lucru vreau sa fac parinte: sa-l suferi si sa nu zici nimic". Iar el a zis: "Cum vei porunci stapana mea, asa voi face". Si, sosind ceasul dumnezeiestii slujbe, iar in bisericuta casei ei facandu-se sfanta Liturghie, preotul indata a inceput a citi Evanghelia, zicand: "Venind Iisus in Vitania in casa lui Simon cel lepros, s-a apropiat de dansul o femeie desfranata, avand o sticla cu mir scump..." Iar cand zicea preotul acesta, stapana casei a luat un vas cu mir si, apropiindu-se de calugar, l-a turnat pe picioarele lui, si sarutandu-le, le-a udat cu lacrimi si cu parul capului ei le-a sters si si-a marturisit pacatele sale. Deci, aceasta asa facandu-se, a fost un cutremur infricosat, nu in toata cetatea, ci numai in casa ei, iar dupa cutremur un glas zicand: "Iarta-ti-se tie pacatele tale!" Iar dupa ce a venit acel dumnezeiesc glas, s-a sculat calugarul sanatos cu totul, neavand nici o buba, nici rana pe trupul sau, slavind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care face infricosatoare si mari minuni. Iar acea fericita femeie si-a luat iertare de pacatele sale, din mila lui Dumnezeu cea neasemuita. Si, petrecand ceilalti ani ai vietii sale in pocainta, s-a mutat la Dumnezeu, Cel ce voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina, ca nu voieste moartea pacatosului, ci intoarcerea lui o asteapta.
        Drept aceea si noi, fratilor, stiind mila Mantuitorului nostru, sa ne sarguim a avea pocainta, infranare si dragoste si sa nu ne deznadajduim de a noastra mantuire, macar ca si foarte pacatosi suntem. Sa ascultam pe Domnul, Cel ce a zis: "De saptezeci de ori cate sapte pe zi de ar gresi cineva, pocainta sa ceara!" Si in orice ceas gresiti, intru acelasi ceas sa va marturisiti, nu ca unul catre altul, ci ca Insusi lui Dumnezeu. Sa muiem tarinile inimilor noastre si sa semanam fapte bune si sa ne curatim cu lacrimile, ca sa nu fim rusinati, inaintea infricosatorului Judecator.
 



 
 
 

Întru aceasta zi, cuvant despre un egumen, pe care l-a certat Hristos in chip de sarac.


        La o manastire cu viata de obste era mai mare un oarecare egumen, avand sub mana sa frati nu mai putin de doua sute; si acest egumen a fost la inceput iubitor de saraci, iar, mai pe urma, iubitor de slava s-a facut: ca avea mare dragoste spre bogati si spre dregatori si aceia il slaveau. La acesta a intrat in manastire Domnul, ca un batran sarac, si a zis portarului: "Mergi la egumen si-i spune: Un frate al tau a venit la tine, cu multa osteneala". Si mergand, portarul a aflat pe egumen vorbind cu un bogat si, stand putin, i-a vestit lui de acel sarac, nestiind el ca este Hristos. Iar egumenul se supara pe el zicandu-i: "Nu ma vezi pe mine vorbind cu oamenii? De ce i-ai dat drumul? Nu ma supara acum!" Si s-a dus portarul. Iar Domnul, Cel indelung rabdator, il astepta pe el pana ce avea sa iasa. Si, asteptand el ca la cinci ceasuri, a venit un oarecare bogat, pe care, indata, egumenul insusi l-a intampinat in poarta. Si acolo, vazand pe egumen cu bogatii, Hristos cel bogat intru mila si prietenul celor smeriti, l-a rugat pe egumen zicand: "Un cuvant am pentru tine, parinte". Iar el nici macar nu s-a uitat, ci a mers cu bogatii la pranz. Si iarasi, dupa masa, petrecand pana la poarta pe acel bogat, s-a intors si n-a luat in seama rugamintea batranului celui sarac si fara de rautate. Deci, facandu-se seara, nu s-a invrednicit a primi acel ceresc strain, Care S-a dus, zicand portarului: "Asa sa spui egumenului: De vreme ce slava omeneasca o poftesti, iata de acum din toata tara aceasta pe cei puternici voi trimite la tine, ca dregatorii poftesti, iar bunatatile imparatiei Mele nu-ti trebuiesc. Ca Eu venisem pentru ostenelile tale cele drepte si viata ta cea mai de demult, voind sa-ti dau tie binecuvantare si n-ai voit-o". Si asa s-a cunoscut ca Cel ce venise in chip de sarac a fost Atottiitorul Hristos.
        Aceasta auzind-o noi, fratilor, sa nu ne intoarcem ochii de la cei saraci, ca Insusi Hristos Atottiitorul umbla in chip de sarac. Ca cel ce da saracului Ii da lui Hristos, in maini. Insa eu nu graiesc acestea defaimand bogatia, ci invat pe cei ce nu se pricep a petrece in bogatie, pe cei ce-si aduna comori si-si pierd imparatia, urand pe saraci si dandu-se in stapanire diavolului. Drept aceea, va rog pe voi fratii mei, auzind acestea, sa fim milostivi, primitori de straini si iubitori de saraci, ca sa ne invrednicim a primi bunatatile cele vesnice.


 
 
 

Întru aceasta zi, cuvânt al Sfantului Antioh despre clevetire.


        Urati cu adevarati lui Dumnezeu si oamenilor sunt clevetitorul si soptitorul, ca una le este amandoura lucrarea, care duce la calea pierzarii, iar viata impreuna cu dansii otravita si spurcata se face. Deci, sa nu rabdam un narav ca acesta, ca sa nu cadem in robia vrajmasului. Ca porunceste Legea: "Sa nu primesti cuvant desert si sa nu sezi cu martori nedrepti, ca raugraitorul urat este." Iar inteleptul Solomon a zis: "Pe soptitor si pe cel cu doua vorbiri se cade a-i blestema, ca pe multi ce vietuira cu dansii i-au pierdut." Si iarasi: "Limba nebunatica pe multi i-a intaratat si cei ce o asculta pe ea, nu-si vor afla odihna." Si iarasi: "Rana de limba sfarama oasele, ca este cumplita moartea din ea." Iar Proorocul Avacum zice: "Oamenii cei de pace ai tai au pus cursa sub tine." Iar Ieremia a zis: "Sageata care raneste limba lor." Iar David, vrand sa ne indrepteze de la invrajbire, invatandu-ne zice: "Opreste-ti limba ta de la rau si buzele tale de la minciuna, ca sa nu graiasca viclesug." Stiind insa rautatea cea de voie, mai zice: "Groapa deschisa, grumazul lor; cu limbile lor vicleneau. Judeca-i pe ei, Dumnezeule, ca otrava de aspida este sub buzele lor, ca asupra mea sopteau toti vrajmasii mei si cugetau cele rele mie, cuvant calcator de lege au pus asupra mea. Dar sa se imbrace intru rusine cei ce ma clevetesc pe mine si ca si un vesmant sa se inveleasca cu rusinea lor." Si se roaga, zicand: "Doamne, izbaveste sufletul meu de buzele nedrepte si de limba vicleana si de cele ascunse ale mele curateste-ma si de cele straine iarta pe robul tau, ca fara de prihana sa fiu." Iar la Proverbe, sfatuind, zice: "Omul sprinten la vorba cade in rele." Si iarasi: "Moartea si viata stau in puterea limbii si cei ce o stapanesc pe ea ii vor manca rodurile ei. Si de se socoteste cineva intre voi ca este credincios si nu-si stapaneste limba sa, ci isi amageste inima sa, desarta este credinta acestuia." Si mai zice aceasta: "Iata un foc mic si cata materie arde!" Asa si limba, ea este salasuita intre madularele noastre, dar spurca tot trupul si arunca in foc tot drumul vietii, cand e aprinsa de flacarile gheenei.
        Sa fugim dar, fratilor, de clevetire ca Domnul nostru, iubitorul de oameni sa nu ne lipseasca pe noi de mostenire, ci sa ne izbaveasca de gheena focului. Ca soptind sarpele, a izgonit pe Eva din mostenire. Tot despre clevetire un intelept a zis: "Fericit este cel ce nu aluneca cu limba." Si iarasi: "Fericit este cel ce se ascunde dinaintea limbii, ca alunecarea mai iertata este la trup, decat de la limba." Iar Pavel a zis: "Au, oare, sunt intre voi invidii, vrajba, manie, clevetire, soptiri, mandrie si celelalte?". Iar Domnul a zis: "Omul cel bun, din comoara cea buna a inimii sale, scoate cele bune, iar omul cel rau, din comoara cea rea a inimii sale, scoate cele rele". Ca din prisosinta inimii graieste gura. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 



 
 




  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE