Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna septembrie in 9 zile: Sfintii si Dreptii dumnezeiesti parinti Ioachim si Ana.

    Dreptii Ioachim si Ana au fost parintii Maicii Domnului si stramosii Domnului Hristos. Este drept, ca in Sfanta Scriptura nu gasim nimic despre ei, dar traditia crestina a descoperit multe stiri adevarate, in scrierile necanonice, ce infloareau la inceputul crestinatatii, in jurul Bisericii.

    Din traditiile sfinte cu privire la parintii Maicii Domnului aflam ca acestia erau drepti inaintea lui Dumnezeu si ca bogati fiind ei, la toata sarbatoarea luau doua parti din averea lor, o parte o dadeau saracilor, iar pe cealalta o dadeau lui Dumnezeu, adica Bisericii.

    Dar insotirea acestor Sfinti s-a tinut multa vreme, prin dumnezeiasca vointa, intru nerodire de prunci, ca sa se arate si puterea darului lui Dumnezeu. Ca a naste pantecele cel neroditor si sterp este puterea harului dumnezeiesc. Deci, petrecura ei intru insotire, neavand fii, cincizeci de ani si inca nu deznadajduiau, aducandu-si aminte de Sfantul patriarh Avraam si sotia lui, cinstita Sara, care, la batranete, a nascut fiu pe Isaac, dupa fagaduinta. Dar, la aceasta vrednicie nu au ajuns, pana ce nu au rugat pe Dumnezeu, in amaraciunea sufletului lor, cu mult post si rugaciune.

    Deci, s-a dus Ioachim cu daruri la Ierusalim, la un praznic mare, arhiereu fiind atunci Isahar, dar arhiereul n-a voit sa-i primeasca darurile, ocarandu-l pentru nerodire, asemenea si un evreu a ocarat pe Ioachim, zicandu-i: "De ce apuci inaintea mea, au nu stii ca nevrednic esti sa aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lasat semintie in Israel?"

    Si a plecat Ioachim foarte intristat si rusinat si defaimat de la praznicul acela, si, de mahnire, nu s-a intors la casa sa, ci s-a dus in pustie si s-a rugat lui Dumnezeu patruzeci de zile si striga catre Dumnezeu cu lacrimi, ca sa-i dea lui rod pantecelui. Asemenea si Ana, in casa si in gradina sa, se ruga lui Dumnezeu. Si i-a auzit pe dansii Domnul si a trimis pe ingerul Sau, binevestindu-le lor nasterea Maicii Domnului, care a si fost, spre mantuirea a tot neamul omenesc.
 


Intru aceasta zi, cuvant ca sa nu osandim, ci sa miluim pe cei ce gresesc.

    Nimeni cu adevarat nu uraste asa pacatul, precum Sfintii. Ei insa nu urasc pe cei ce gresesc, nici ii osandesc, nici ii gonesc pe dansii, ci inca si patimesc cu dansii si ii invata si-i mangaie, precum un doctor, vrand sa vindece un madular bolnav, nu arata nebagare de seama si nesarguinta, ci ravna spre cela ce boleste si toate le face ca sa-l tamaduiasca. Asemenea si pescarul, cand arunca undita in rau si prinde un peste mare si-l simte ca se tulbura si se afunda, nu il trage pe el dintr-o data si cu sila, ca sa nu i se rupa sfoara si sa-l piarda cu totul. Ci, slobozind sfoara cu mestesug, pana umbla el unde voieste, dupa ce socoteste ca s-a obosit si a incetat cu miscarile, atunci incepe iarasi a-l trage pe el incetisor. Asa si Sfintii cu indelunga rabdare si cu dragoste invata pe fratele ce greseste si nu se intorc de la dansul, nici nu le este lor urat, nici se scarbesc de el, ci il acopera si-l sprijinesc, ca la vreme sa-l indrepteze pe acesta si nici pe altii nu-i lasa ca sa-l vadeasca pe el, ca si aceia mai mult sa sporeasca in dragostea lui Hristos.

    Deci, iata ce a facut Sfantul Amon, cand au venit la dansul fratii, zicandu-i: "Egumene, mergi de vezi in chilia cutarui frate, ca are inlauntru o femeie si spurca locul acela". Si ce fel de indurare a aratat sfantul suflet acela? Ca intelegand ca fratele acela pazeste muierea sub un butoi, venind, a sezut deasupra si le-a poruncit lor sa o caute in toata chilia, iar dupa ce nu o aflara, le-a zis lor: "Dumnezeu sa va ierte pe voi", si aceasta zicandu-le: "Sa nu credeti lesne cele despre aproapele vostru". Iar acestea le-a facut ca pe cel gresit sa-l intelepteasca, acoperindu-i lui greselile. Deci, luand de mana pe fratele, dupa iesirea tuturor, i-a zis lui: "Grijeste-te de sufletul tau, o, frate". Si umilindu-se fratele, a intrat in el frica de Dumnezeu si a facut pocainta pentru sufletul sau. Drept aceea si noi, fratilor, sa castigam indurare si dragoste spre cei ce gresesc, ca sa ne pazim de osandire. Ca si pe noi Dumnezeu sa ne pazeasca de tot raul si de cumplitul pacat.
 


Intru aceasta zi, o invatatura a Sfantului Stefan.

    Sa nu ai insotire cu femeia, ca sa nu te arzi de focul ei. Sa nu ai tovarasie cu copiii, ca sa nu cazi in lat cu dansii. Sa nu ai tovarasie cu cel mai batran al tau, ci numai asculta-i cuvintele lui, iar dupa faptele lui sa nu faci. Sa nu iubesti a merge la targ nici sa zici, ca mie curat imi este ochiul, ca-l vei face pe el vrajmas. Sa nu bei vin, ca sa nu ti se faca tie inima spurcata, poftitoare de dulceti. Sa nu mananci de doua ori pe zi, ca sa nu ti se ingrase tie trupul si sa nu se nasca in minte ganduri necuvioase. Sa nu-ti inchizi usa catre cel strain, ca sa nu-Si imchida Domnul usile Sale catre tine, ca, zice: "Cu ce masura veti masura, se va masura voua". Sa cercetezi pe cel bolnav, ca Dumnezeu sa te cerceteze pe tine. Sa nu dormi mult, ci roaga pe Dumnezeu cu dinadinsul spre ajutorul tau, ca sa scapi ca o pasare din lat. Sa petreci pururea in Biserica lui Dumnezeu, ca zice: "Pe cel ce Ma proslaveste pe Mine, il voi proslavi", pentru ca, aceasta facand, si pe tine te vei mantui si pe cei cu tine. Inca sa petreci in supunere si in tacere si orice vei cere, sa fii ca un incepator, ca un sarac cu duhul. Sa nu aduni mai presus de trebuinta, ci mai bine sa vietuiesti cu smerenie. Osteneste-te cu mainile tale, ca sa ai sa dai si celor ce au trebuinta. Asa de vei face, vei fi viu in Domnul Dumnezeu, Caruia se cuvine slava acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 


Intru aceasta zi, pomenirea Fericitului Nichita, cel ce se ascundea,
placutul lui Dumnezeu (sec. XII).

    Placutul lui Dumnezeu cel ascuns, Fericitul Nichita, care se numea Hartularie, era nascut in Constantinopol si crescul de parinti de bun neam. Si in lume petrecand si in taina slujind Domnului, atat era de placut lui Dumnezeu, cat si usile bisericii singure i se deschideau, cand venea el, in miezul noptii, la rugaciune si sfesnic neaprins de maini omenesti ii lumina lui; si a avut putere ca, pe preotul cel mort, sa-l arate, ca pe un om viu, lui Sozont diaconul, lucru despre care povestirea este aceasta: Un preot dreptcredincios si un diacon cucernic castigasera dragoste, de la Dumnezeu, unul pentru altul, iar dupa catava vreme, prin draceasca uneltire, amandoi in vrajba s-au aflat. Si era numele diaconului Sozont, iar numele preotului nu se stie. Deci, multa vreme in vrajba petrecand ei, s-a intamplat de a murit preotul in supararea aceea. Atunci, a inceput a se tulbura diaconul cu gandul, si a se mustra ca nu si-a dezlegat vrajba cu preotul si nu-si impacase mania prin iertaciune. Deci, s-a dus sa caute un parinte duhovnicesc iscusit, caruia sa-i poarte descoperi cugetul sau, si, a strabatut locurile cele pustii, cautand doctor la rana inimii sale. Si, afland un staret imbunatatit, destoinic si sfant, aceluia i-a marturisit pacatul maniei si al vrajbei pe care a avut-o cu preotul si cerea iertaciune. Iar staretul i-a grait lui: "Tot cel ce cere cu credinta primeste si celui ce bate i se deschide; si bine faci, frate, ingrijindu-te de grabnica dezlegare a acestui mare pacat. Sa-ti ajute tie Domnul, insa nu este al meu lucrul acesta, o, fiule, ca, adica, sa te impac pe tine cu cel mort. Drept aceea, intoarce-te la Constantinopol, de unde ai venit, si, mergand la Biserica cea mare a Sfintei Sofii, noaptea sa stai langa frumoasele usi cele mari si pe care-l vei vedea mai intai la usa venind, aceluia sa te inchini si sa-i spui de noi si sa-i dai lui aceasta scrisoare pecetluita. Si-ti va fie tie de la dansul indreptare de pacatul tau." Iar diaconul, implinind aceasta porunca a parintelui sau cel duhovnicesc, a mers in cetate si noaptea, inainte de vreme, a ajuns la usile Bisericii Sfintei Sofii si sta asteptand venirea fetei celei nestiute si, iata, a  vazut pe un barbat apropiindu-se de usa; si acela era fericitul Nichita, despre care ne este noua aceasta vorbire. Aceluia, diaconul, inchinandu-se si sarutandu-l pe el, i-a dat scrisoarea staretului si i-a spus lui mahnirea sa. Iar barbatul acela, ascultand si socotind cele spuse de diacon si citind scrisoarea cea data de la staret, se uda pe sine cu lacrimile si zicea: "Cine sunt eu ca sa indraznesc un lucru ce covarseste puterea mea? Insa, nadajduindu-ma in rugaciunile celui ce te-a trimis pe tine, pe cat imi va ajuta Dumnezeu, de ma voi nevoi la lucrul acesta ce mi se porunceste". Aceasta zicand, a stat inaintea usii si mainile spre cer ridicand, se ruga soptind. Apoi genunchii plecandu-si si capul de pamant lipindu-si, facea rugaciune incet. Si dupa putin sculandu-se, a zis: "Deschide noua, Doamne, usa milostivirii Tale". Si indata, usa cea dintai, s-a deschis de la sine, iar el, luand pe diacon, a intrat in tinda si, apropiindu-se numai de usile bisericii, a zis diaconului: "Aici sa stai nemiscat". Iar el singur a facut inchinaciune in pragul Bisericii si s-a deschis usa si a intrat inlauntru. Si pe cand sta in mijlocul Bisericii, rugandu-se, de la bolta bisericii, un sfesnic luminos s-a pogorat deasupra capului barbatului aceluia si a luminat toata biserica. Apoi a mers la Jertfelnic si acolo usile singure i s-au deschis si, plecandu-si capul si rugandu-se in taina, a iesit venind la diacon si iarasi toate usile, vazand cu ochii, s-au inchis singure. Aceasta vazand, diaconul s-a mirat si nu indraznea sa se apropie de barbatul acela, ca o frica mare il cuprinsese pe el. Inca si fata lui o vedea ca pe o fata de inger, proslavita de rugaciune. Si gandea intru sine diaconul de nu cumva acest chip vazut este inger, iar nu om; si acest gand nu a ramas tainuit pentru barbatul acela, caci a zis catre diacon: "De ce te tulburi cu cugetul pentru mine, omule? Vezi ca si eu sunt om de tarana, din sangele si carne, in casa luminata nascut si crescut in aceasta cetate, iar darul lui Dumnezeu lucreaza cate voieste si intru cei neputinciosi. Ci sa mergem pe calea ce ne sta noua inainte".

    Si a mers la locul targului, iar diaconul urma dupa el. Apoi, ajungand acolo, iarasi, cu rugaciunea, a deschis usile bisericii Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu si, intrand in biserica si iesind, usile singure s-au inchis. Iar diaconul, la aceasta privind, nimica alta nu zicea cu spaima, intru sine, fara numai: "Doamne miluieste". Au mers apoi la Biserica Vlahernei. Si adeverea, dupa aceea, diaconul ca, atat de grabnic i se parea a se face mergerea lor pe la biserici, incat se asemana cu zborul unei pasari. Deci, sosind ei la usile bisericii Vlahernei, cand barbatul acela a facut rugaciune cu lacrimi, indata, ca si la celelalte biserici, s-au deschis usile singure si, asezand pe diacon in usi, i-a poruncit sa priveasca cu dinadinsul inlauntru si, intrand el singur in Biserica si plecandu-si genunchii, se ruga cu osardie. Iar diaconul, stand in usi si privind, a vazut lumina inlauntrul bisericii, luminand-o toata, si un diacon stralucitor iesind din altar si cadind toata biserica. Iar, dupa putina vreme a vazut o ceata de preoti imbracati in haine albe, iesind din altar in mijlocul bisericii. Apoi a vazut alta ceata de preoti imbracati in vesminte mohorate si toti impreuna adunandu-se in mijlocul bisericii, cantau cantari alese, din care n-a putut diaconul sa invete nici una, fara numai "Aliluia". Deci, barbatul acela, sculandu-se de la rugaciunea sa, a zis catre diacon: "Frate, sa intri inlauntru bisericii fara de temere si, spre ceata cea de-a stanga privind, ia aminte la preotii cei ce stau, doar vei putea cunoaste pe preotul acela cu care ai avut vrajba." Iar diaconul cu cutremur intrand si de omul lui Dumnezeu apropiindu-se, privea spre ceata de-a stanga si n-a aflat pe preotul cel cautat. Apoi barbatul cel in chip de inger a poruncit diaconului sa ia seama la ceata preotilor din dreapta. Si cautand diaconul, a vazut pe preotul acela cu care avea vrajba si l-a aratat pe dansul cu degetul omului lui Dumnezeu. Iar acesta a zis diaconului: "Mergi de spune preotului pe care l-ai cunoscut: Nichita Hartularie sta afara si te cheama pe tine sa vii la dansul". Iar diaconul, mergand dupa porunca, a luat pe preot de mana dreapta si l-a dus la omul lui Dumnezeu, care iesise afara din biserica. Iar acesta, cautand cu ochii bland, cu glas lin i-a zis: "Parinte, sa vorbesti cu fratele tau diaconul si sa dezlegati vrajba pe care a-ti avut-o intre voi". Si indata preotul si diaconul si-au plecat genunchii, unul la altul si cu deplina sarutare si-au dezlegat vrajba. Deci, preotul, dupa iertaciune, a intrat in biserica si a stat in ceata sa, iar omul lui Dumnezeu, Nichita, a facut inchinaciune pe pragul bisericii si indata usile bisericii s-au inchis. Iar el, luand pe diacon, a pornit sa se intoarca. Si trecand o parte din cale a zis catre diacon: "Frate Sozont, mantuieste-ti sufletul tau si sa-mi fii si mie de folos. Iar parintelui celui ce te-a trimis pe tine, sa-i spui: Curatia sfintelor tale rugaciuni si indrazneala cea catre Dumnezeu poate si pe morti a-i ridica"; si aceasta zicand, s-a dus de la ochii diaconului.

    Iar diaconul, inchinandu-se la locul acela unde au stat picioarele acelui minunat barbat, a mers la staret, inspaimantat si bucuros, slavind si multumind lui Dumnezeu ca s-a invrednicit a se impaca cu preotul cel mort, in acest chip minunat, cu rugaciunile robului lui Dumnezeu, Nichita Hartularie, cel ascuns in mijlocul poporului si al galcevilor lumii si atat de placut lui Dumnezeu, Caruia se cuvine slava in veci! Amin.
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE