Aceasta mult slavita Mucenita a trait pe vremea urmasilor lui Diocletian (305-312) si petrecea in randuiala fecioarelor, indeletnicindu-se cu duhovnicestile nevointe. Deci, a iesit porunca de la dregatorul Priscus sa se adune tot poporul si fiecare, dupa puterea sa, sa aduca jertfa lui Ares, zeul Calcedonului. Si s-a adunat popor mult; iar unii din crestini, nevrand sa jertfeasca idolului, de frica chinurilor se ascundeau pe unde puteau. S-au gasit insa tradatori, si au fost descoperiti.

    Printre cei ce n-au primit sa jerfeasca lui Ares a fost si Sfanta Eufimia, fecioara. Deci, prinzand-o pentru marturisirea lui Hristos si dand-o la chinuri cu foc, cu roata si cu alte maestrii de chinuri, au dat-o, la urma, fiarelor salbatice ca sa o manance. Da, macar ca a ramas nevatamata de fiare, Sfanta Eufimia si-a dat sufletul sau catre Domnul.

    Biserica Ortodoxa o cinsteste ca pe cei mai mari Mucenici. In vechime, erau in Constantinopol patru biserici ridicate in cinstea ei. Cea mai vestita a fost insa cea din Calcedon, in care s-a si tinut cel de-al patrulea Sinod a toata lumea, impotriva ratacirii lui Eutihie, la anul 451. Parintii de la Calcedon socoteau ca izbanda hotararilor soborului, se datora, in buna parte, mijlocitorilor Sfintei Eufimia. Dumnezeului nostru slava!
 

    Un frate, spunea fratilor lucruri folositoare despre egumenul Dorotei, parintele sau, ca era el foarte ostenitor si aspru vietuia, saizeci de ani avand in pestera; in toate zilele, pe zaduf, intru amiaza-zi aduna pietre in pustie si totdeauna facea cu ele chilii si le da celor ce nu-si puteau zidi. Iar eu - a spus fratele - am zis lui odata: "Ce faci parinte, la niste batraneti ca acestea, muncindu-ti trupul prin zaduful cel cumplit?" Si mi-a raspuns mie, zicand: "Ca sa nu ma munceasca el pe mine, il muncesc eu pe el". Si manca, cu masura, in toate zilele, paine uscata si marunte verdeturi de salata, inca si apa bea cu masura. Iar Dumnezeu imi este martor ca nu l-am vazut pe el intinzandu-si picioarele, nici dormind pe rogojina, nici pe pat. Ci in toata noaptea, sezand, impletea cosnite de smicele de finic si din ele isi cumpara hrana. Insa, cugetand eu ca numai in vremea mea vietuieste atat de aspru si vrand a afla, am intrebat pe multi ucenici de-ai lui, cu dinadinsul: "Asa, oare, mereu i-a fost lui viata aspra?" Iar cei ce vietuiau deosebi, indreptandu-si bunele obiceiuri, mi-au spus ca din tinerete a avut acest fel de viata. Ca niciodata n-a dormit dupa obicei, fara numai cand lucra si manca inchimzandu-si uneori ochii; de vreme ce, de multe ori si painea ii cadea din gura lui, in vremea mancarii. Deci l-am silit noi idinioara pe dansul, sa se odihneasca putin pe rogojina, iar el, cam cu jale, ne-a grait noua: "De veti invinge pe inger sa adoarma, apoi si pe mine ma veti face sa ma culc".
 

    Zis-a fericitul Ioan Gura de Aur: "Cand vei sedea tu la citirea dumnezeiestilor cuvinte, mai intai sa te rogi lui Dumnezeu, ca sa-ti deschida ochii inimii. Ca nu numai sa citesti cele scrise, ci ca sa le si faci, ca nu spre pacat sa citesti cuvintele si vietile sfintilor. Si iarasi, cand vei citi cu multa sarguinta, sa citesti cuvintele, cu dinadinsul si cu toata inima si sa nu te grabesti numai a intoarce filele. De-ti este tie de trebuinta, nu te lenevi, ci si de doua ori si de trei ori sa citesti cuvintele si chiar de mai multe ori, ca sa intelegi puterea lor. Iar cand vei voi sa citesti sau sa asculti pe altul ce citeste, apoi sa te rogi lui Dumnezeu, asa zicand: Doamne Iisus Hristoase, deschide-mi mie ochii inimii, ca sa ascult cuvantul Tau si sa-l inteleg pe el si sa fac voia Ta, ca strain sunt eu pe pamant. Sa nu ascunzi pe mine poruncile Tale, ci sa-mi descoperi ochii, ca sa vad minunile din Legea Ta. Arata-mi mie cele nearatate si cele ascunse ale Intelepciunii Tale. Spre Tine nadajduiesc, Dumnezeul meu, ca sa-mi luminezi mintea si gandul, cu lumina intelegerii Tale, ca nu numai sa citesc cele scrise, ci sa le si fac. Ca nu spre pacat sa citesc vietile si cuvintele sfintilor, ci spre innoire si spre luminare, spre sfintire, spre mantuirea sufletului si spre mostenitoarea vietii vesnice. Ca Tu esti luminarea celor ce zac intru intuneric si de la Tine este toata darea cea buna si tot darul cel desavarsit".
 

    A fost un oarecare monah, Filarghie cu numele, care vietuia in Ierusalim, lucrand lucruri de mana si din osteneala sa isi manca painea sa. Iar odata, sezand el in targ, isi vindea lucrul sau; si oricine si-a uitat o punga ce avea o mie de galbeni si a aflat-o batranul. Deci a stat pe locul sau, zicand: "Se cade celuia ce a pierdu-o sa vie sa-si ia al sau si punga sa-si primeasca". Si indata a venit cel ce o uitase, plangand. Deci, primindu-l pe el batranul, i-a dat-o lui. Iar acela il tinea pe el, vrand sa-i dea lui o parte oarecare, iar batranul nici nu se uita. Atunci a inceput a striga cel ce o pierduse: "Veniti de vedeti pe omul lui Dumnezeu, cel fel de fapta face acesta". Insa batranul, furisandu-se, a fugit pe ascuns si a iesit din cetate, ca sa nu fie cunoscut. Iar aceasta a facut-o, ca sa nu fie cinstit.
 

    In Mediolan (orasul Milano, din Italia) era un scolar cu frica lui Dumnezeu, care a gasit doua sute de galbeni. Si indata a facut stiut pe la biserici, prin targ, ca, cine a pierdut acei galbeni, sa-i caute in cutare loc. Deci, venind pagubasul, dupa semnele ce a aratat, i-a dat lui galbenii. El insa voia sa-i multumeasca si i-a dat lui douazeci de galbeni, bucuros ca i-a gasit, iar scolarul nu voia sa-i primeasca. I-a dat atunci zece galbeni, si tot n-a voit sa-i primeasca si ii punea in mana cinci galbeni si nu i-a luat. Atunci, cel cu galbenii, i-a aruncat toti banii inainte, zicand cu manie: "Daca nu voiesti sa-i iei, apoi, iarta-i pe toti, ca eu nimic nu am pagubit". Si fiindu-i jale scolarului de el, a luat putin din banii si indata i-a dat saracilor. Fericitul Augustin din Iopia zicea catre popor: "Vedeti ce fel de sfada sfanta, vedeti ce soi de bunecuvantata impotrivire...".