Locul de nastere al Sfantului Calistrat a fost Cartagina, din Africa, iar cu slujba ostaseasca era la Roma, in zilele imparatului Diocletian (284-305) si tinea de tabara caruntului dregator Persentin.
        Deci, pe cand era el cu toata tabara lui la Roma, s-a facut cunoscuta crestineasca lui dreapta credinta si, fiind prins de Persentin si marturisind ca Hristos este Dumnezeu adevarat, a fost batut cumplit, de curgea sangele din ranile lui, ca paraul. A fost, apoi, tarat cu trupul gol pe un loc cu harburi ascutite, si, bagandu-l intr-un sac, slujitorii l-au aruncat in mare, dar, rupandu-se sacul, Sfantul a iesit sanatos din valurile apei. Si, vazand aceasta minune, cei patruzeci si cinci de slujitori care-l batusera au crezut in Hristos. Si Persentin dregatorul a pus de i-a batut si pe acestia si i-a bagat impreuna cu Calistrat in temnita. Si-i invata Sfantul Calistrat in temnita, pe toti, despre Judecata, despre Inviere si despre suflet si celelalte dogme ale credintei.
        Iar cand i-a scos din temnita si-i ducea pe toti din nou la judecata, trecand ei pe langa un templu pagan si facand rugaciune, toti idolii din templu au cazut la pamant, sfaramandu-se ca de un cutremur. Cei de fata, 184 de slujitori, vazand aceasta, au crezut si au marturisit si ei pe Hristos. Deci, tuturor acestora, impreuna cu Sfantul Calistrat, li s-au taiat capetele, in ziua de 27 septembrie. Dumnezeului nostru, slava!
 

        Vezi vreun pacat mai greu, decat a judeca pe aproapele? Ce, dar, este mai greu decat acela? Ca asa il uraste Dumnezeu si se intoarce de la unul ca acela, precum uraste cineva pe un vrajmas al sau. Deci, oare, nu suntem datori a ne cutremura si a ne teme? Ca stiti ce s-a intamplat staretului aceluia care, auzind de un frate de cazuse in desfranare, zisese: "O, rau a facut!". Oare, nu stiti cat de infricosator graieste de dansul in Pateric? Ca a adus Ingerul sufletul fretelui ce gresise si i-a zis lui: "Vezi, cel pe care l-ai osandit, a adormit. Deci, unde poruncesti ca sa-l pun? Intru imparatie sau la osanda?" Si, iarasi, a zis ingerul catre staretul acela: "De vreme ce tu esti judecator dreptilor si pacatosilor, spune, ce poruncesti pentru acest smerit suflet? Oare, il vei milui pe el sau chinurilor il vei da?" Si asa, acel staret se minuna si se inspaimanta de o hotarare ingereasca, precum aceea. Si si-a petrecut cu suspinuri si cu lacrimi cealalta vreme a vietii sale si se ruga lui Dumnezeu cu multime de osteneli, ca sa-l miluiasca pentru pacatul acela. Si a cazut el cu fata sa la picioarele Sfantului Inger si a luat iertaciune. Si, iarasi, i-a zis lui Ingerul: "Iata, ti-a aratat tie Dumnezeu ce este mai greu, adica, aceasta de a judeca pe fratele tau si niciodata, iarasi, sa nu faci lucrul acesta. Iata, de acum iertat esti."
        Si dintr-aceasta vreme, niciodata nu a incetat sufletul batranului dintr-un plans ca acela, pana ce a murit. Apoi, ce vom lua noi, osandind pe aproapele? Ce, ni se cade noua, fiecaruia, fratilor, a lua aminte de la noi insine pentru ale noastre pacate. Ca, lui Dumnezeu unuia este cu putinta a indrepta sau a osandi, Celui ce stie asezarea fiecaruia si puterea, precum Acela singur stie. Ca in alt fel judeca pe episcop, intr-alt fel pe domn si pe boier, in alt fel judeca pe egumen si in alt fel pe ucenic, in alt fel pe batran si in alt fel pe tanar, in alt fel pe bolnav si in alt fel pe cel sanatos. Si cine va putea sa stie acele judecati ale Lui, fara numai El singur, Cel ce a facut toate si stie toate?

        Nu este de cuviinta, fratilor, sa ne lenevim la a noastra mantuire, nici sa trecem cu vederea vremea cea data noua spre pocainta, pe care, iarasi, a o mai dobandi, nu vom putea. Ca foarte de primejdie lucru este, celor ce nu se pocaiesc acum si aici. Sa ne pocaim, drept aceea, de pacatele noastre, pana ce nu ne ajunge pe noi moartea. Ca de acolo nu ne vom putea intoarce, de vreme ce nu este intoarcere de acolo, ci vom merge in pamantul cel intunecat al intunericului celui vesnic, unde nu este lumina, nici viata pentru pacatosi. Drept aceea, acum sa ne pocaim, o, fratilor, ca pe Dumnezeu milostiv sa-L facem catre noi insine si, sa-I placem Lui prin fapte bune, prin post si rugaciune, prin milostenie si prin smerenie, prin curatie si prin iubirea de frati si prin pocainta, neindeletnicindu-ne cu desertaciunile veacului acestuia. Sa ne lepadam de rautatile lumesti, sa nu ne imbracam, iarasi, cu patimile trupesti, cu nesatiul si cu betia si cu pofta desfranarii, stricandu-ne sufletul si trupul. Ca putina este vremea noastra aici. Pentru aceasta, sa ne grijim de sufletele noastre si sa cautam mantuirea noastra, sa ne ostenim spre Dumnezeu, pentru pacatele noastre. Si nu, adica, astazi sa ne pocaim si sa ne smerim, iar maine sa facem mai rele fapte. Ca cel ce se pocaieste de pacatele sale si, apoi, iarasi le face, ce sporeste in pocainte sa, intorcandu-se de la dreptate la pacat? Sau cum va fi auzita rugaciunea lui inaintea lui Dumnezeu? Ca Dumnezeu gateste asupra lui mania Sa. Pentru ca, precum multa este mila Lui, asa sunt multe si certarile Lui si pe fiecare, dupa faptele lui, il judeca si fiecare, dupa faptele sale, afla. Fericit este omul cel ce poate face pacatul si nu-l face. Si amar de inima care cugeta in doua parti si de pacatul care umbla in doua cai. Ca Domnul pe cei cu un gand ii salasuieste in casa Sa.