Maica Domnului Icoana
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu,
cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii,
care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut,
pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!

ALE CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU DOROTEI
Multe feluri de învațături către ucenicii săi, când s-a osebit de mânăstirea sa, după săvârșirea avvei Varsanufie

CUVÂNTUL 13

PENTRU CA SĂ SUFERIM ISPITELE CU MULȚUMITĂ ȘI FĂRĂ TULBURARE


Bine a zis avva Pimen ca sporirea monahului se cunoaste in ispite. Monahul care vine sa slujeasca lui Dumnezeu cu adevarat, trebuie negresit (precum zice Intelepciunea) sa-si gateasca sufletul de ispite, ca sa nu-i para rau niciodata de cele ce i se intampla, stiind ca nimic nu se face fara voia lui Dumnezeu din cele ce i se intampla si ca toate cate se fac se fac cu voia lui Dumnezeu cu adevarat trebuie sa fie si bune si spre folosul sufletului le face, fiindca ne iubeste si-i este mila de noi. De aceea, sa multumeasca bunatatii Lui pentru toate, precum zice Apostolul. Si niciodata sa nu se intristeze de orice i se va intampla, ci fara tulburare sa primeasca cele ce-i vin, si cu smerenie si cu nadejdecatre Dumnezeu, sa creada, precum am zis, ca toate cate face Dumnezeu, le face fiindca ne iubeste, din bunatatea lui, si nu este cu putinta acestea sa fie mai bune altfel decat cum Dumnezeu le face. Daca cineva, avand un prieten, care stie ca il iubeste, orice ar patimi de la el, fie si lucru de scarba, zice ca aceasta o a facut prietenul meu pentru ca ma iubeste si niciodata nu crede ca prietenul sau ii voieste raul, cu cat mai vartos suntem datori sa socotim aceasta despre Dumnezeu, care ne-a zidit, ne-a socos dintru nefiinta si s-a facut om pentru noi, sa credem, adica, ca toate le face pentru binele nostru. Despre un prieten ar putea sa creada cineva, ca face acestea din dragoste si mila pentru el, dar nestiind sa chiverniseasca cum se cade lucrul, greseste si nevrand; dar despre Dumnezeu nu putem spune aceasta, ca El este izvorul intelepciunii si cunoaste toate cele ce sunt pentru binele nostru si dupa folos ne chiverniseste pana si la cele mai mici. Ar putea zice iarasi cineva despre prieten: desi ma iubeste, ii este mila de mine si stie sa ma chiverniseasca, dar nu poate sa-mi ajute la cele ce stie ca-mi sunt de folos. Despre Dumnezeu nici aceasta nu o putem zice, ca toate le poate si nimic nu-i este cu neputinta. Deci, daca stim despre Dumnezeu ca ne iubeste si-i este mila de zidirea Lui, ca El este izvorul intelepciunii, ca stie sa ne chiverniseasca si nimic nu-i este cu neputinta, ci toate slujesc Lui, trebuie sa credem ca tot ce face, le face pentru folosul nostru si asa se cuvine sa le primim cu multumire, precum am mai zis, ca de la un stapan bun si milostiv, chiar daca sunt intristatoare, ca pe toate le face cu dreapta judecata si nu trece cu vederea (fiind drept si milostiv) nici cea mai mica scarba a noastra.

  Cineva ar putea sa se indoiasca adesea intru sine, zicand: Daca cineva pacatuieste din pricina vreunei scarbe, cum este cu putinta a spune ca pentru folosul sau este? Sa stiti insa ca nu din vreo nevoie intamplatoare greseste cineva, ci din nerabdare si pentru ca nu vrem sa suferim nici cea mai mica scarba, sau sa patimim ceva impotriva voii noastre. Caci, peste puterea voii noastre, nu ne lasa Dumnezeu sa fim ispititi, precum zice si Apostolul: "Credincios este Dumnezeu care nu ne va lasa sa fim incercati peste puterea noastra". Noi suntem nerabdatori si lenesi, si fara smerenie, de aceea suferim. Si cu cat ne silim sa scapam de ispite, cu atat ne ingreunam de ele, ca neavand rabdare, niciodata nu ne putem mantui de ele.

  Sunt unii care innoata pe mare, pentru vreo trebuinta. Cei ce stiu mestesugul innotarii, cand vad vreun val venind asupra lor, se pleaca sub dansul pana ce trece, si asa innoata fara vatamare; iar cei ce nu stiu, vrand sa stea impotriva valului, sunt aruncati afara si impinsi departe. Iar daca incep iarasi a innota, venind alt val, de-i va sta si acestuia impotriva, iarasi sunt aruncati afara. Si nu numai ca se ostenesc in zadar nesporind inainte, ci se zdruncina rau. Iar de se vor pleca sub val, precum am zis, si se vor smeri sub el, trec fara stricaciune si ajung unde le este gandul si-si fac treaba lor.

  Asa este si la ispite: de le va suferi cineva cu rabdare si smerenie, le trece fara stricaciune, iar de se vor impotrivi si tulbura, gasind pricina la orice, si pe sine se tulbura si ispita o adauga. Si in loc sa se foloseasca, mai mult se pagubesc: ca ispitele mult folosesc pe cei ce le indura fara tulburare. Chiar daca am fi suparati de vreo patima, tot nu trebuie sa ne tulburam, ca cine se tulbura de supararea patimii, nu o patimeste din altceva decat din nebunie si mandrie; pentru ca nu-si cunoaste starea si nici nu vrea sa se osteneasca, precum zic Parintii. Iar pricina ca nu sporim aceasta este ca nu stim puterile noastre, nici nu avem rabdare la ceea ce incepem, ci fara osteneala vrem sa castigam faptele bune. Dar pentru ce te tulburi, o, pacatosule, fiind suparat de pacat? Pentru ce te sperii? Daca l-ai facut, il ai, pentru aceea te tulbura; arvuna pacatului o ai in tine, de ce zici: la ce ma supara? Decat sa cartesti, mai bine rabda, nevoieste-te, roaga-te lui Dumnezeu ca sa te izbaveasca. Fratilor, nu este cu putinta sa nu aiba scarba pacatului cel ce il face. Si avva Sisoie a zis: "Lucrurile pacatului avandu-le intru noi, pacatul nu se departeaza"; da-i arvuna ce ai luat-o, si asa o sa scapi. Lucrurile pacatului nu sunt altceva decat pricinile care indeamna spre pacatuire. Iar arvuna, unirea cu dulceata pacatului. Deci, atata vreme cat nu ne vom izbavi de acestea, e cu neputinta a nu fi robiti de ganduri rele, care ne silesc sa facem pacatul si nevrand noi, fiind inca de la inceput, de voie, ne-am dat in mainile lor.

  Aceasta este ceea ce zice proorocul despre Efraim: Ca a silnicit pe potrivnicul sau adica constiinta sa, si a defaimat judecata, caci a poftit Egiptul si asa fara voie a fost robit de Asirieni. Egipt, numesc Parintii voia trupului, care ne atrage spre desfranari, deprinzand gandul nostru sa se plece la patimi trupesti; iar Asirieni numesc cugetele cele rele, care ne tulbura mintea si o umplu de idolii cei necurati, tragand-o cu sila si nevrand, spre faptuirea pacatului. Deci, de se va deda cineva cu voia la odihna trupeasca, se sileste si fara de voia sa a se duce la Asirieni, ca sa slujeasca lui Nabucodonosor. Aceasta, stiind-o proorocul, il mustra, zicand: "Nu va pogorati in Egipt! Ce faceti ticalosilor? Smeriti-va putin, plecati umerile voastre si slujiti imparatului Vavilonului si sedeti in pamantul parintilor vostri". Apoi, il si intareste zicand: "Nu va temeti de fata lui, caci cu voi este Dumnezeu si va va scapa din mainile lui". De mai inainte de a spune necazul ce o sa vina de nu se vor supune lui Dumnezeu: "De veti merge, zice, la Egipt, veti fi robi, spre blestem si ocara". Iar ei au raspuns: "Nu sedem in pamantul acesta, ci ne ducem in Egipt, ca sa nu vedem razboi, nici sa nu auzim glasul trambitei si sa murim de foame". Deci s-au dus si au slujit lui Faraon, iar pe urma si fara voia lor au ajuns robi Asirienilor.

  Luati aminte puterea cuvintelor: inainte de a face pacatul, desi te lupta gandurile, dar fiind in cetatea ta, esti slobod si ai pe Dumnezeu in ajutor. Si de te vei smeri si vei purta jugul scarbei cu multumire, nevoindu-te cat de putin, te scapa ajutorul lui Dumnezeu. Iar de nu te vei osteni, si vei primi odihna trupului, atunci cu sila vei fi dus in pamantul asirienilor, si le slujesti, chiar nevrand. Atunci le zice proorocul: "Rugati-va pentru viata lui Nabucodonosor ca in viata lui sta mantuirea voastra". Nabucodonosor inseamna a avea rabdare la scarbele ce se intampla si a nu fugi de ea, ci a o suferi cu smerenie ca si cum ar trebui sa fii mahnit, si a nu te socoti vrednic sa scapi de greutatea ei. Chiar de se va prelungi acea scarba si se va inteti si intari asupra-ti ispita, sa o rabzi fara cartire, fie ca stii sau nu pricina din care a venit mahnirea, cu credinta ca nimic nu face Dumnezeu fara judecata si dreptate. Intocmai ca fratele acela, caruia ridicandu-i Dumnezeu ispita, plangea si se tanguia zicand: "Doamne, au nu sunt vrednic sa fiu ispitit catusi de putin?". E scris de asemenea ca ucenicul unui mare batran era foarte tare suparat de curvie. Batranul, vazandu-l ca se ostenea mult, ii zice: "Vrei sa ma rog lui Dumnezeu sa te usureze de ispita?". Iar fratele i-a raspuns: "Parinte, desi ma ostenesc, insa simt in mine rod de osteneala. Mai degraba, roaga-te lui Dumnezeu sa-mi dea rabdare".

  Vedeti, acestia vor sa se mantuiasca cu adevarat, asta insemneaza a purta cu smerenie jugul supararii si a te ruga pentru viata lui Nabucodonosor, despre care zice proorocul ca intru viata lui este mantuirea noastra. De asemenea, ceea ce a spus fratele: ca simt rod din osteneala, inseamna: intru viata lui este mantuirea mea. De aceea, i-a zis si batranul: "Frate, astazi am cunoscut ca sporesti, ba m-ai si intrecut". Caci atunci cand se nevoieste cineva sa nu faca pacatul si incepe a lupta cu gandurile cele rele, se smereste, se umileste, se nevoieste si cu scarba ostenelii, putin cate putin se curateste si-si vine in fire. Din nepricepere si din mandrie, dar, se tulbura cineva cand se supara de vreo patima, cand mai degraba se cuvine (cunoscandu-si cu smerenie puterile sale) sa sufere rugandu-se, pana ce va face Dumnezeu mila cu dansul. Caci daca nu va fi ispitit cineva si nu va suferi scarba patimilor, niciodata nu se va sili sa se curateasca. Precum zice si psalmul pentru aceasta: "Cand rasar pacatosii ca iarba si se ivesc toti cei ce lucreaza faradelegea, ca sa piara in veacul veacului". Cand, adica, se vor arata patimile la cei ce se nevoiesc, atunci vor fi izgonite de la dansii.

  Pricepeti puterea cuvantului. Intai rasar gandurile cele rele, apoi se vadesc patimile si atunci se izgonesc. Acestea toate se intampla la cei ce se nevoiesc; dar noi facand pacatul si patimile lucrand totdeauna nu stim nici cand rasar gandurile rele, nici cand se ivesc patimile, ca sa ne luptam impotriva lor, pentru ca suntem inca impilati jos in Egipt, la lucrarea pamantului lui Faraon. Oare cine ne va arata macar robia ca sa o pricepem, sa ne smerim si sa ne mantuim? Evreii, cand erau in Egipt, in robia lui Faraon si lucrau caramizi, erau impilati cu fata la pamant. Tot asa si sufletul, cand este stapanit de diavolul si lucreaza pacatul, calca cugetul sau si-l face sa nu mai cugete la nimic duhovnicesc, ci totdeauna cugeta si face lucruri pamantesti. Scriptura zice caci, cu caramizile facute de evrei, s-au zidit trei cetati tari: Pito, Remesi si On, adica Heliopolis... Acestea sunt: iubirea de pofta, alta, iubirea de argint, iar a treia iubirea de slava, din care se nasc toate celelalte pacate. Iar cand a trimis Dumnezeu pe Moisi sa scoata pe evrei din Egipt si mai mult ii silea Faraon la lucru, zicandu-le: "De aceea, cereti a merge sa slujiti Dumnezeului vostru, fiindca sedeti fara de lucru". Tot asa face si diavolul cand vede ca i s-a facut mila lui Dumnezeu de vreun suflet si vrea sa-l usureze de patimi, prin cuvantul Sau sau prin vreuna din slugile Sale. Atunci vrajmasul ingreuiaza si mai mult patimile asupra lui si-i da mai tare razboi impotriva. Insa parintii stiind acestea, intaresc pe om cu invataturile lor si nu-i lasa se se infricoseze. Ci unul zice: ai cazut? Scoala-te iar de vei cadea iarasi scoala-te, si altele. Altul: de aici se vede puterea celor ce se sarguiesc spre savarsirea faptelor bune, ca de vor cadea, nu se tem, nici nu se deznadajduiesc, ci iarasi se silesc. Si asa, fiecare dintre parinti, cu acest fel de sfaturi, da mana de ajutor celor scarbiti de vrajmasi si se trudesc. Ca si Parintii s-au invatat asa din Sfanta Scriptura care zice: "Au doara, cel ce cade nu se scoala? Si cel ce se rastoarna, nu se va intoarce? Intorceti-va spre mine, fiilor, si eu voi vindeca stricaciunile voastre" zice Domnul. Si altele asemenea. Iar cand s-a ingreuiat mana lui Dumnezeu peste Faraon si peste slugile lui si a voit sa slobozeasca pe evrei, a zis Faraon, catre Moisi: "Duceti-va sa va inchinati Dumnezeului vostru, insa oile si vacile voastre le lasati aici". Care inchipuiesc gandurile inimii, pe care voia sa le stapaneasca Faraon, socotind ca pentru aceste vite, evreii se vor intoarce iarasi la dansul. Moisi i-a zis lui: "Nu! Ci si tu sa ne dai jertfe ca sa le aducem Dumnezeului nostru, iar lucrurile noastre le luam toate cu noi si nimic nu lasam". Dupa ce a scos Moisi pe evrei din Egipt si i-a trecut prin mare, vrand Dumnezeu sa-i duca la cei saptezeci de finici si la cele douasprezece izvoare de apa, i-a dus intai la Mera, si se mahnea norodul neafland apa sa bea, ca apa aceea era amara. Apoi, de la Mera, i-a dus la lucul unde erau cei saptezeci de finici si cele douasprezece izvoare de apa. Asa si sufletul: cand va inceta faptuirea pacatului si va trece marea cea intelegatoare, intai trebuie sa se osteneasca a suferi multe scarbe si apoi asa prin scarbe sa intre in sfanta odihna: caci cu multe scarbe trebuie sa intram intru imparatia cerurilor, fiindca scarbele aduc mila lui Dumnezeu in suflet, precum vanturile aduc ploaia. Si in ce chip, ploaia cea multa, daca semenaturile sunt tinere, le putrezeste si-si pierd rodul lor, iar vanturile le zvanteaza putin cate putin si le intaresc; tot asa si la suflet: odihna, negrija si lenea il imbolnavesc si-l slabesc, iar ispitele il intaresc si unesc cu Dumnezeu, precum zice: proorocul: "Doamne, intru necazuri mi-am adus aminte de Tine!". Pentru aceasta, precum am zis, nu trebuie sa ne tulburam, nici sa ne ingreuiem de suparari, ci sa le suferim si sa multumim intru necazuri, si totdeauna sa ne rugam lui Dumnezeu cu smerenie, ca sa reverse mila Sa peste neputinta noastra sa sa ne acopere de toata ispita.

  Ca Lui, i se cuvine slava, cinstea si inchinaciunea, in veci,

Amin!


Dumnezeului nostru slavă!


Despre păcatul avortului și gravitatea lui FAȚA ASCUNSĂ A PROSTITUȚIEI LEGALIZATE