Sfantul Teodor, impreuna cu fratele sau Teofan, au trait pe vremea lui Teofil, luptatorul impotriva Sfintelor Icoane (829-842) si mult s-au nevoit, amandoi, pentru cinstea si inchinarea la Sfintele Icoane. Deci, fiind batuti fara de milostivire, dupa porunca lui Teofil, li s-a scris pe fruntea lor, cu fier ars in foc, aceste stihuri iambice:

Toti care au alergat la Ierusalim, acea cetate,
Unde picioarele lui Dumnezeu-Cuvantul, cele preacurate,
Spre intemeierea lumii, au statut.
La cinstit loc, acestia au vazut
Vase viclene, inselatoare a desartei credinte,
Fapte rele de rusine, cu cuget rau lucrand.
De acolo, s-au izgonit, ca niste tulburatori fiind.
Deci, ca unor facatori de rele, fetele scriindu-li-se.
Se osandesc, iarasi izgonindu-se.

        Era un calugar oarecare, in partile cele mai de jos ale Egiptului, singur vietuind si la un loc pustiu. Si, iata, din indemnul satanei, o oarecare femeie desfranata, auzind de dansul, a zis unor tineri: "Ce-mi veti da mie si eu voi rusina pe calugarul vostru?" Iar ei au fagaduit ce-i vor da ei un lucru scump. Deci, ea, dupa ce a inserat, mergand, a sosit la chilia calugarului, ca si cum s-ar fi ratacit. Si, dupa ce a batut in usa lui, vazand-o pe ea, calugarul i-a zis: "Cum ai venit aici?" Iar ea, plangand, a raspuns: "M-am ratacit si am ajuns aici." Si, primind-o, a intrat ea in ograda lui, iar el a intrat in chilia lui si s-a incuiat acolo. Dupa aceea, iata, a inceput ticaloasa a striga: "Parinte, fiarele ma mananca." Iar el, iarasi, tulburandu-se, a zis: "De unde mi-a venit ispita aceasta?" Apoi, de judecata lui Dumnezeu temandu-se, deschizandu-i usa, a bagat-o pe ea inauntru. Si indata a inceput diavolul a-l sageta pe dansul spre ea. Iar el, cunoscand asprimea vrajmasului, si-a zis intru sine: "Mestesugurile vrajmasului intuneric sunt, iar Fiul lui Dumnezeu lumina este." Si, sculandu-se, a aprins o lumanare. Si, aprins fiind el de pofta, zicea: "Cei ce fac pacate ca acestea, aceia in munca vor merge. Deci, sa ma incerc pe mine aici; oare, putea-voi suferi focul cel vesnic?" Si, pundandu-si degetele sale deasupra lumanarii, le-a ars pe ele si nici nu simtea cand ardeau, de iutimea infocarii trupesti. Deci, asa facand de cu seara pana in ziua, si-a ars toate degetele sale, iar el, vazand cele ce se faceau, de frica s-a facut ca o piatra.
        Apoi, venind a doua zi, tinerii aceia ziceau: "Venit-au aici o femeie in noaptea aceasta?" Iar el le-a raspuns: "Asa este iat-o inauntru, doarme." Si, mergand, au aflat-o pe ea moarta. Si i-au zis lui: "Parinte, a murit." Atunci batranul si-a descoperit mainile sale si le-a aratat lor, zicand: "Vedeti ce mi-a facut mie fiica vrajamsului; mi-a prapadit degetele mele." Si le-a spus lor ceea ce se facuse. Dupa aceea, le-a zis lor: "Scris este sa nu rasplatesti rau pentru rau." Si, facand rugaciune, a inviat-o pe ea; apoi s-au dus aceia si s-au intors la Dumnezeu.
        Drept aceea, fratilor, sa cunoastem si noi vitejia si rabdarea acestui fericit parinte, care cu atata de mare patima a desfranarii a luptat incat si degetele si-a ars, in vreme ce noi nu putem a suferi nici un gand. Toate acestea, insa diavolul le aduce asupra noastra si el se lupta cu noi neincetat. Deci, rogu-va pe voi, iubitilor frati, sa ne intrarmam mintea noastra, spre Dumnezeu, cu privegheri, cu rugaciuni, cu lupta si osteneli si neincetat sa varsam lacrimi inaintea Stapanului Hristos si prin aceasta, sa biruim trupul si pe diavolul, ca pe un rau asupritor. Sa alegem, aici, calea cea stramta, ca sa aflam, acolo, calea cea desfatata, care ne duce pe noi la Imparatia Cerurilor. Ca, daca aici vom alege calea desfatarii, apoi, vom merge necajiti dincolo, departe de Dumnezeu, unde viermele nu doarme, si unde focul nu se stinge, precum a zis Domnul.
 

        Vreti sa va spun ce fapta savarsesc cei care pleaca din biserica inainte de sfarsitul slujbei si care nu asculta cuvintele de multumire? Este cu putinta sa va vina greu ceea ce am sa va spun, dar mare nevoie este ca lucrul acesta sa fie spus.
        Cand Iuda era la Cina Cea din Urma, in vreme ce toti ceilalti stateau la masa cu Domnul, el s-a ridicat de la Cina si, sculandu-se, a iesit. Pe acela il urmeaza si aceia care pleaca inainte de cea din urma rugaciune de multumire. Ca daca n-ar fi iesit, n-ar fi ajuns vanzator; daca n-ar fi parasit pe ucenici, nu s-ar fi pierdut; daca nu s-ar fi despartit de turma, nu l-ar fi gasit pe el singur lupul si nu l-ar fi mancat; daca nu s-ar fi rasletit de pastor, nu l-ar fi rapit pe el fiara salbatica. Si iata, el se aduna cu iudeii, iar Apostolii ies, cantand, cu Stapanul.
        Si, acum, iubitilor, sa ne gandim la cele spuse. Iata, Domnul iti impartaseste trupul Sau. Cand te ospatezi cu mancare trupeasca, indata, dupa ospat, multumesti. Dar, cand tu, care esti om si de o fire netrebnica, te impartasesti cu o hrana duhovniceasca si care intrece toata zidirea vazuta si nevazuta, pentru ce nu ramai sa multumesti, si prin cuvinte si prin fapte? Spun acest lucru, nu ca sa ma aprobati, nici ca sa strigati, ci ca, amintindu-va, sa impliniti randuiala cuvenita. Ceea ce primiti se numesc Sfintele Taine; si sunt. Iar acolo unde sunt Taine e nevoie de multa liniste. Asadar, cu multa liniste, cu multa randuiala, cu evlavie, sa ne apropiem de aceasta jertfa sfintita si sa multumim, dupa cuviinta, ca sa atragem si mai mult bunavointa lui Dumnezeu, ca sa curatim sufletul si sa avem parte de bunurile ceresti, de pace, de innoire, de lumina, de putere, pe care sa dea Dumnezeu, sa le dobandim toti, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.