In
ziua dintai: inainte-praznuirea Intampinarii Domnului si Mantuitorului
nostru Iisus Hristos.
Intru aceasta zi, invatatura la inainte-praznuirea
Intampinarii Domnului nostru Iisus Hristos.
Sa stiti, iubitilor, ca in aceasta zi este inainte-praznuirea aducerii
la templul din Ierusalim a Dumnului nostru Iisus Hristos, la patruzeci
de zile de la nasterea Sa. Dupa legea lui Moise, ducerea aceasta la templu,
la 40 de zile de la nastere, avea o indoita insemnatate: mai intai, mama
copilului, la aceasta data, era datoare sa aduce jertfa, pentru curatirea
ei, de toate sangerarile de la nasterea pruncului. Iar, in al doilea rand,
dupa aceeasi lege, la 40 de zile de la nastere, mama unui copil de parte
barbateasca, daca copilul era intaiul ei nascut, trebuia sa-si aduca la
templu copilul, ca sa plateasca un pret si sa-si rascumpere copilul, pentru
ca orice copil intai-nascut de parte barbateasca, era socotit partea lui
Dumnezeu, dupa Lege.
Deci, acestor randuieli
ale Legii vechi se supun si Maica Domnului si Dreptul Iosif, ducand la
templu pe Iisus, la 40 de zile de la nasterea Sa. Si implinind Legea, supunandu-Se
adica Legii, in numele tuturor, Mantuitorul Iisus Se face liber in fata
Legii, si Se pregateste, astfel, sa lucreze ca Mantuitor al lumii, din
mijlocul poporului si in numele tuturor popoarelor din lume, slobozind
pe oameni dintr-o robie mult mai grea, din robia pacatului, robie din care
Legea veche, insasi, nu putea sa elibereze pe oameni. Si puterea aceasta
noua de mantuire, mai tare decat Legea, este puterea jertfei Mantuitorului
Iisus pe Cruce, pentru a impaca pe oameni cu Dumnezeu, credinta in jertfa
de mantuire a lui Iisus Dumnul si in fapte bune, facute de noi impreuna
cu El.
Aceasta este vestea
cea buna pe care ne-o spune cantarea batranului Simeon, ca si marturisirea
Proorocitei Ana, si, pe care o auzim in zilele acestea din Sfanta Evanghelie.
Ca, luand Pruncul dumnezeiesc in brate, luminat de Duhul Sfant, batranul
zice: “Acum slobozeste cu pace pe robul Tau Stapane, ca au vazut ochii
mei mantuirea Ta, pe care ai pregatit-o inaintea tuturor popoarelor, lumina
pe care sa o descopere neamurile si slava poporului Tau Israel”.
Iisus Hristos este
asadar puterea cea mare de mantuire a lui Dumnezeu in lume, El este lumina
tuturor neamurilor, El este slava lui Israel, si a celui vechi si a celui
nou.
Drept aceea, rogu-va
pe voi, sa taiem de la noi gandurile cele necuvioase si, ca o pavaza luand
credinta, sa ne intarim impotriva inselaciunii celei fara de Dumnezeu.
Ca sa nu ne aratam, prin lucrurile cele rele, luptandu-ne cu Domnul, ca
Irod, ci, mai vartos, sa fim chiar ajutatori lui Dumnezeu, iubindu-L pe
El din toata inima noastra si pe aproapele ce pa noi insine, precum a zis
Domnul. Si stim cine sunt cei apropiati ai nostri! Oare nu sunt acestia,
cu care facem mila, adica surzii, schiopii, flamanzii, strainii, pe care
Domnul I-a numit frati ai Sai? Ca, daca vom face mila cu acestia, apoi
acestia ne vor deschide usile Raiului si, fara de infruntare, ne vor duce
inauntru, in patria noastra, daca zgarcenia noastra nu ne va inchide afara.
Ca, Insusi Domnul, chemandu-ne pe noi intru acea Imparatie, zice: “Fiti
milostivi, ca si Tatal vostru cel ceresc, milostiv este!” Fiti fii ai Celui
Preainalt si partasi ai Imparatiei. Vedeti, deci, cum Dumnezeu pe cei milostivi,
fii ai Sai ii numeste. Drept aceea, ascultand sfintele Lui cuvinte, sa
le scriem in inimile noastre, ca sa-L auzim pe El graindu-ne: “Veniti,
binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia cea gatita voua de
la alcatuirea lumii!” Acestei Imparatii, mostenitori dorind a ne face,
slavim pe Preasfanta Treime, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh! Amin.
Intru aceasta zi, Sfantul
Mucenic Trifon (+250).
Acesta era din satul Lampsac, din tinutul Frigiei si a trait pe vremea
omparatilor Gordian (238-249) si Decius (250-253). A cunoscut, inca din
copilarie, credinta crestina si, intarit de Duhul Sfant, propovaduia dreapta
credinta, impreuna cu Sfantul Respice, fiind din acelasi loc cu dansul.
Iar cand Decius a
ajuns imparat si a pornit prigoana impotriva crestinilor, a fost prins
si Sfantul Trifon si, dus fiind la Neceea, a fost aruncat in temnita, la
porunca dregatorului Acvilin, mai-marele Bitiniei. Deci, fiind chemat sa
jertfeasca zeilor, el a marturisit numele lui Hristos si a fost chinuit
in multe feluri; a fost atras pe roata, a fost purtat descult prin cetate,
pe vreme de iarna, pana I-au degerat picioarele, umbland prin zapada, a
fost legat de cai, I s-au batut cuie in picioare si a fost ars pe coaste
cu faclii si trupul I-a fost sfasiat cu ghiare de fier. Si, indurand toate
acestea, Sfantul nu inceta a grai, indemnand pe ceilalti crestini sa nu
se departeze de la Hristos, socotindu-se fericit a suferi pentru El.
Si ramanand nestramutat
in hotararea sa, a fost osandit sa moara de sabie, dar, nemaiapucand implinirea
poruncii, si-a dat sufletul la Dumnezeu in ziua de 1 februarie.
Intru aceasta
zi, cuvant despre Sfintele Mucenite Perpetua si Felicitas (+203).
Acestea au fost din
Cartagina, pe vremea imparatiei lui Sever. Si au fost prinse din porunca
dregatorului Cartaginei si, macar ca erau inca nebotezate, au fost aruncate
in temnita, impreuna cu alti catehumeni, cu totii, cinci la numar, si au
primit, in taina, Botezul in temnita. Si Felicitas era grea in luna a opta
si a nascut in temnita, iar Perpetua avea un copil de san, pe care-l alapta.
Si, fiind scoase
la intrebare, ele nu s-au induplecat nici de nesfarsita lor dragoste pentru
prunci, nici de staruintele jalnice ale parintilor si rudeniilor, ci au
marturisit, cu hotarare si de buna voie, credinta lor in Hristos si au
fost osandite sa fie date spre mancare, la fiare, in circ, de ziua imparatului.
Dar nu au primit
moartea in circ de la fiare si, atunci, au luat cununa muceniciei, prin
taierea capului cu sabia. Si asa s-au sfarsit Mucenitele Domnului si se
face praznicul lor, in ziua de 1 februarie.
Intru aceasta
zi, cuvant despre Sfantul Benedict si rascumpararea unui sarac cu aur,
de la Dumnezeu.
A fost in partile
Romei celei vechi un calugar cu numele Benedict, facator de minuni si slavit
foarte, sfant si minunat, incat si pe morti ii invia, ca a iubit pe Hristos
din tinerete si in viata monahiceasca se nevoia.
Inca si foarte milostiv
era si indurat catre toti care-I cereau. Si acesta era parinte la multe
manastiri si cu totul lipsit de avere era. Ci, si fratii adunati de dansul,
petreceau in multa saracie si intru facere de milostenii. Si, cu atata
sarguinta urmau cuvantul lui Dumnezeu pentru saracie, incat nici un galben
nu se afla in toate manastirile parintelui Benedict.
Intr-una din zile
a venit un om credincios, cuprins fiind de o nevoie si silit de cineva,
care ii daduse lui imprumut doisprezece galbeni. Iar Sfantul, neavand ce
sa-I dea, ca era cuprins de lipsa, cu glas bland I-a zis lui: “Frate, iarta-ma
pe mine, ca nu am cei doisprezece galbeni pe care ii ceri, Deci, du-te
acum si dupa doua zile iarasi sa vii”. Si, dupa ce s-a dus acela, Sfantul
a inceput sa se roage si cerea de la Dumnezeu pretul de rascumparare a
celui cu datoria. Iar a treia zi, a venit cel dator la omul lui Dumnezeu
si i-a facut plecaciune. Si era in manastire un vas, in care sta lintea.
Iar desupra, pe linte, cu rugaciunile Sfantului parinte, s-au aflat treisprezece
galbeni, pe care, luandu-i Sfantul i-a dat celui necajit, zicandu-i: „Mergi,
fiule, si da-i pe acestia celui ce ti-a dat tie imprumutul, iar un galben
sa-l ai la tine, pentru trebuintele casei tale”.
Acestea toate stie
a le face milostenia cea atotputernica si saracia pentru Hristos, a Caruia
este slava in veci. Amin.
