Luna februarie
in 8 zile: pomenirea Sfantului, slavitului marelui Mucenic Teodor Stratilat
(+320).
Acesta a trait pe vremea imparatului Licinius (308-321),
tragandu-se cu neamul din Evhaita. Si, fiind un general viteaz – numele de Stratilat
arata ca era un mare conducator de oaste –, imparatul ii incredintase carmuirea
cetatii Heracleea, langa Marea Neagra. Si intrecea Sfantul pe multi, cu podoaba
sufletului, cu frumusetea trupului si cu puterea cuvantului si multi cautau
sa-l aiba prieten. Pana si Licinius imparatul dorea sa-l intalneasca, macar ca
auzise ca era crestin. Auzind insa ca acest dregator al sau, nu numai ca s-a
indepartat de cinstirea zeilor, dar dar se ostenea si cu propovaduirea
credintei in Hristos, si indeamna, pe toti, sa se lepede de inchinarea
idolilor, imparatul hotara sa-l cerceteze el insusi si, de nu se va intoarce,
cu infricosatoare moarte sa-l piarda.
A mers, deci, in Heracleea imparatul
si, la cererea Sfantului Teodor, I-a dat acestuia ingaduinta sa ia idolii de
aur acasa la el, spre a-I cinsti, dupa datina. Dar, ducandu-I acasa, Sfantul a
sfaramat idolii in bucati si I-a impartit la saraci. Iar daca s-a facut ziua,
Maxentiu sultasul a spus imparatului, ca a vazut capul de aur al zeitei celei
mari, Artemida – zeita care fusese data in ajun Sfantului Teodor –, si ca acum
era purtat de un sarac. Si acesta, fiind intrebat, a marturisit ca, de la
Teodor Stratilat l-a primit. Si imparatul, auzind, de o fapta ca aceasta, a
ramas mut de manie. Deci, poruncind slujitorilor, Sfantul a fost prins si adus
inaintea sa. Si, marturisind el ca toate cele spuse de sultas sunt adevarate,
Sfantul a fost osandit la chinuri grele. Si a indurat Sfantul Teodor, cu
credinta si cu barbatie, toate chinurile; si patimind, neincetat propovaduia
credinta in Hristos. Deci, imparatul, vazand ca nu poate sa-l intoarca la
zadarnica cinstire a idolilor, a poruncit sa I se taie capul si, astfel, s-a
savarsit in ziua de 8 februarie. Iar sfintele lui moaste au fost ingropate in
cetatea de nastere, Evhaita, care mai apoi s-a numit Theodoropol, in cinstea
Sfantului.
Peste multa vreme, in anul 1260, ele au
fost duse la Venetia, unde se afla si astazi. Tot in Venetia se afla si o
statuie a Sfantului Teodor, asezata pe un stalp, din vestita piata a Sfantului
Marcu.
Intru aceasta zi, pomenirea
Sfantului Prooroc Zaharia.
Numele Zaharia insemneaza “pomenirea
lui Dumnezeu”, iar Proorocul Zaharia era din neamul lui Israel, din tribul lui
Levi, fiu al lui Varahia si s-a nascut in robie. Nu-I unul si acelasi om cu
Zaharia Proorocul-mucenic, de care vorbeste Mantuitorul in Evanghelie (Matei
23, 35). El era preot cand a venit din Babilon, in Tara sfanta si a
propovaduit, impreuna cu Proorocul Agheu, imbarbatand poporul la zidirea
templului, pe vremea lui Darius I (520 i.Hr.) si a lui Zorobabel, la
saptesprezece ani de la intreruperea lucrarilor.
Cu acest gand de imbarbatare a
poporului, a folosit Proorocul, in cuvantul sau, amintiri din trecut, fapte din
vremea sa si povestiri din viitor. El a proorocit, astfel, ca Ierusalimul si
templul vor fi cladite din nou si se vor umple de binecuvantari ceresti; ca
Zorobabel, chemat sa zideasca templul, este o preinchipuire a lui Mesia, cel
asteptat sa vie; ca Dumnezeu se va impaca cu Israel, numai daca aces popor va pazi
dreptatea, primind un duh de mila si de rugaciune, iar neamurile pagane vor fi
pedepsite si se vor intoarce la Dumnezeu, Care va fi singurul Dumnezeu peste
tot pamantul; ca Mesia va intra in Ierusalim biruitor si smerit, pentru o
vesnica domnie de pace, iar fericirea adusa de El va incepe de la Ierusalim.
Cartea lui este cea mai lunga din
scrierile proorocilor mici.
Deci, proorocind el, inca, si multe
altele, a adormit in Domnul cu pace, la adanci batraneti.
Intru aceasta zi,
cuvant din Limonar, despre intoarcerea la credinta a unui pustnic eretic de
catre patriarhul Efrem.
Antiohia, fiind daramata cu totul,
Justin imparatul a trimis pe dregatorul Efrem ca sa o faca la loc. Si, acest
Efrem a fost un om cu viata sfanta si, mai tarziu, a fost hirotonit patriarh al
Antiohiei, dupa proorocirea episcopului Pavel zidarul. Si, era atunci, in acele
parti, un eretic din ceata lui Sever, care, in chipul Sfantului Simeon
Stalpnicul, petrecea pe un stalp si, de acolo, prin inselatoarea sa sfintenie,
amagea norodul, si pe multi I-a tras la eresul sau. Ca multimea mai mult cauta
la viata decat la Scriptura. Si, patriarhul, vazand ca turma lui piere, mancata
de acel eretic, a mers la dansul si l-a sfatuit sa se uneasca cu Biserica, si
sa asculte de Sinodul Calcedonului. Iar acela i-a raspuns: “Eu de Sinod nu
vreau sa stiu.” A raspuns Sfantul: „Deci, atunci, pe unul ca tine cum sa te
sfatuiesc, ca sa nu pieri impreuna cu poporul?” Iar stalpnicul, vrand a
infricosa pe patriarh, a zis: „Preasfintite patriarh, sa aprindem un foc si
cine, dintre noi, nu va arde, acela are credinta cea buna”. Si s-a minunat
patriarhul de aceste cuvinte si i-a zis lui: „Fiule, tie ti se cuvine ca
sfatuirea parintelui tau sa o primesti. Dar ceea ce voiesti tu intrece a mea
smerenie. Insa, pentru a ta mantuire si a poporului, nadajduind la mila lui
Dumnezeu, voi face si aceasta.” Si a poruncit sa atate focul si cand s-au
aprins lemnele si se inalta para focului, a zis catre stalpnicul: „Vino si sa
intram in foc, precum insuti ai judecat.” Iar el, inspaimantandu-se de foc, nu
voia sa se pogoare. Dar patriarhul, dezbracand omoforul sau, l-a aruncat pe el
in foc, rugandu-se lui Dumnezeu si zicand: „Doamne, Iisuse Hristoase, Care
pentru noi in pantecele Nascatoarei de Dumnezeu Te-ai intrupat, arata-ne noua
adevarul”. Si trei ceasuri a fost omoforul in foc si nu s-a vatamat nicicum, ci
intreg a ramas. Si, vazand aceasta acel eretic, a blestemat pe Sever si eresul
lui si, venindu-si intru cunostinta, s-a unit cu soborniceasca Biserica. Si din
mainile dumnezeiescului Efrem a primit preacuratele Taine si a proslavit pe
Dumnezeu. Intru acest fel este biruinta Bisericii noastre; ca intareste
cuvantul prin minuni si nu invata numai cu cuvinte desarte, incurcate si goale.
Dumnezeului nostru, slava! Amin.
