Acest Prooroc s-a nascut intr-un sat din Palestina, dupa intoarcerea din robia Babilonului a poporului evreu, si a trait cu patru sute de ani inainte de venirea Domnului Hristos. Numele lui, Maleahi, se talcuieste: inger, adica trimis al lui Dumnezeu. Vremea lui Maleahi a fost o vreme de decadere a cinstirii lui Dumnezeu; pana si animalele de jertfa aduse la templu, erau dintre cele mai slabe. Profetul a aratat, insa ca Dumnezeu si-a pregatit "o jertfa curata", in numele tuturor neamurilor, care va fi jertfa Domnului Hristos, si a pregatit, totodata si "o intoarcere a inimilor la Dumnezeu", savarsita de in Inainte-mergator al Domnului, care va fi Ioan Botezatorul, cel cu duhul lui Ilie. In felul acesta, Proorocul Maleahi a chemat preotii si poporul la datoria credintei.
        El a propovaduit pe vremea lui Ezdera si Neemia si este cel mai din urma prooroc al Vechiului Testament.
 

        Acest Sfant Mucenic Gordie a fost din Cezareea Capadochiei, ostas de seama si bun crestin, traind in zilele lui Licinius al Romei. Si s-a pornit atunci prigoana impotriva crestinilor si a Bisericii lui Hristos; casele crestinilor erau arse, copiii ucisi fara mila, temnitele gemeau de multimea crestinilor inchisi, altarele daramate si risipite, pustietatile pline de izgoniti.
        Scarbit de atata salbaticie si nemaiputand rabda sa vada indrazneala paganilor si defaimarea lui Hristos, Gordie si-a lepadat cingatoarea ostaseasca si a fugit departe in munti si a petrecut cu fiarele. Viata aceasta in munte nu putea multumi pe un fost ostas, deprins cu lupta. Deci, aprinzandu-se de dragoste fata de Hristos si luand indrazneala, a alergat ca un leu, din pustie in cetate, cautand lupta cu prigonitorii.
        Si, gasind bun prilej, la marea sarbatoare a zeului razboiului, Marte cand se aduna multime multa de necredinciosi, Gordie a stat in mijlocul poporului si, cu indrazneala, propovaduia pe Hristos, incat a intors tot poporul cu fata spre sine. Deci, a poruncit imparatul, care era de fata, sa fie adus inaintea lui. Si nevoind el sa se lepede de Hristos, imparatul a poruncit de i s-a taiat capul.
 

        Precum am auzit din Scriptura, care zice: "Sa desteptati pe cei ce dorm, sa ridicati pe cei somnorosi si sa indemnati pe cei lenesi", drept aceea, toti, cu frica, sa ascultati si, cu intelegere, sa luati aminte, la cele ce se spun mai departe:
        Au fost doi frati, care aveau copii multi si pe toti la fel ii invatau si le porunceau ca sa se osteneasca fara de lenevire, si in toate zilele ii indemnau pe ei ca sa se nevoiasca si in nici o zi nu-i lasau sa umble in zadar, ci de noapte ii desteptau pe ei la lucru si, iarasi, tarziu se culcau si numai putin somn primeau si, iarasi, de osteneala se ingrijeau. Si asa s-a umplut casa lor de grau si de vin.
        Insa un frate, din cei doi, chemand pe copiii amandoura, le-a zis lor: "Fratele meu este rau si nu va spune voua o anume zi, ca numai in aceasta, ostenindu-va, sa va imbogatiti si niciodata sa nu va mai nevoiti. Ca noi, nevoindu-ne toate zilele, nimic n-am sporit, iar, dupa ce ne-am instiintat de ziua aceea, ne-am nevoit numai intru dansa si de multe bunatati ne-am umplut. Si acum sa intrebati pe al vostru tata si al meu frate, ca sa va spun voua, ca eu am uitat-o." Iar ei, de bucurie, au alergat degraba sa intrebe pe tatal lor, ca sa nu se mai nevoiasca niciodata. Deci, mergand la tatal lor au zis: "Parinte, de ce ne-ai ostenit asa pe noi, nespunandu-ne ziua in care, de ne-am fi ostenit, de multe bunatati ne-am fi umplut si cu nescadere ne-am fi indestulat din casa ta?" Iar tatal lor le-a zis: "Nici eu, fiilor, nu-mi aduca aminte de ziua aceea. Dar sa ma ascultati pe mine, si bunatatile pamantului veti manca. Mergeti si sa paziti cu grija anul pana se va implini. Iar dupa ce veti afla ziua aceea, sa veniti la mine indata." Iar ei s-au nevoit cu bucurie tot anul si au venit, precum le-a poruncit tatal lor. Apoi tatal lor le-a zis: "Oare, ati aflat ziua aceea?" Iar ei au raspund: "N-am aflat-o." Si le-a dat lor plata dupa osteneala lor si i-a slobozit, zicandu-le: "Sa deosebiti anul in patru vremi, adica: in primavara, in vara, in toamna si in iarna, si la care vreme va veti apuca de osteneli si veti avea prisos, intru aceea este ziua cautata. Iar ei, ostenindu-se si nevoindu-se, au venit la vreme si i-au zis: "Parinte, mult ne-am ostenit, dar ziua n-am aflat-o." Iar tatal le-a zis lor: "Apoi, dar, sa luati plata, dupa osteneala. Ci inca sa ma mai ascultati pe mine: Sunt intr-un an douasprezece luni si fiecare luna sa paziti, insemnand-o, si intru care luna veti avea prisos, intru aceea se afla ziua." Iar ei au facut precum le-a poruncit lor si cu dinadinsul s-au ostenit, insa n-au aflat ziua, cum nimeni nu stie ziua mortii. Si au venit la tatal lor si i-au zis: "Pentru ce, parinte, atata ne-ai ostenit pe noi? De acum nu ne vom mai nevoi, ca s-a inmultit averea noastra: adica ariile, tocitorile, dobitoacele, caii, destule sunt, si celor ce vor veni dupa noi." Deci, le-a zis tatal lor: "Fiilor, au vi se pare ca atata nevoindu-va, ati adunat mult? Ci, o data un foc le ia, sau apa, sau talharii. Tot asa si vrajmasul, diavolul, pe cei ce petrec in lene ii pierde. Ci, cautati ziua si ceasul acela, intru care zi nici talharul nu le sapa, nici focul nu le arde, nici apa nu le inneaca, ceasul care ne va afla pe noi gata intru Hristos. Dar inca una am sa va zic voua. Sunt intr-un an trei sute sase zeci si cinci de zile, iar ceasuri douasprezece in zi, tot asa si in noapte. Deci, mergeti si nevoiti-va in fiecare zi si ceas. Ca precum ochiul clipeste, asa si sufletul sare din trup afara." Dar luati aminte si ma ascultati pe mine, ca sa va spun invatatura pildei acesteia:
        Cei doi frati sunt: Vasilie cel Mare si Efrem Cuviosul, care au avut copii multi. Vasilie, in lume, a semanat cu invatatura tot pamantul, iar Efrem, in pustie, a hranit fii multi cu lacrimi si cu post. Au invatat, adica, copii multi, unul in lume, iar altul in pustie. Si i-au invatat sa faca lucruri bune: rugaciune, post, infranare, blandete, smerenie, milostenie, pentru ca acestea, fara de alta osteneala, ne duc la Imparatia cerurilor. Si i-au mai invatat sa nu umble in zadar, ci sa lucreze totdeauna, fiecare in mestesugul sau, ca impotriva celor lenesi se intrarmeaza diavolul. Tot asa, sa petreaca intru curatie, iar in zilele Sfintei Invieri sa primeasca Sfanta Impartasanie, ca aceasta este bogatie necheltuita, este plata ostenelilor lor.
        Trupul si Sangele Fiului lui Dumnezeu sunt Darurile cele nestricacioase si mai cinstite decat toata lumea, pe care cei ce le primesc cu credinta, se mantuiesc.
        Anul este Biserica, intru care apostolicestile porunci, parintestile invataturi, proorocestile vorbe si muceniciile purtatorilor de chinuri sunt mai dulci decat mierea si fagurele. Intru care, cei ce vin, in toate ceasurile si vremile, isi aduc aminte de moarte, plangandu-si pacatele.
        Iar lunile si zilele si ceasurile sunt diferite feluri de morti, care de la Dumnezeu se trimit oamenilor: ori in apa se afunda si acolo le este moartea, ori cad  de pe cal, ori mergand, se pravalesc si mor, sau din bautura multa; toate acestea sunt ceasuri. Pentru aceea si de anul, si de lunile si de saptamanile si de zilele si de ceasurile zilei mortii si de ceasul intru care se va desparti sufletul de trup, se cade a ne ingriji, precum se zice: "Intru ce te voi afla, intru aceea te voi si judeca." Ca daca ne va apuca moartea in lucruri bune, adica in pocainta si in lacrimi, este ca si cum nici n-am muri, ci ca si cum ne-am muta, dintru aceasta rea viata, intru cea buna. Drept aceea, auzind pilda aceasta si intru toate ceasurile aducandu-ne aminte de moarte, sa petrecem cu iubire si osteneala, ca aici, intru putina vreme, sa ne ostenim, iar in veci, sa ne bucuram.

        Un oarecare barbat, cu numele Isidor, din tagma dregatoriei cetatii lui Alexandru, lepadandu-se, cu multi ani mai inainte, de lume, a venit la manastire, unde si eu l-am apucat. Privindu-l, cuviosul pastor al manastirii, preainteleptul staret, si vazandu-l foarte pornit la rau si crud, cumplit si obraznic, a pacalit viclenia diavolului prin iscusinta omeneasca si a zis lui Isidor: "Deci, daca te-ai pornit sa porti pe grumaji jugul lui Hristos, vreau mai inainte de toate sa te deprinzi cu ascultarea." Iar el a raspuns: "Precum asculta fierul de fierar, asa si eu ma dau la ascultare." Iar staretul, multumit de acest cuvant, a pus indata pe Isidor la scoala de fier, graindu-i: "O, frate, voiesc ca tu sa stai la poarta manastirii si fiecarui om care va intra si va iesi, sa-i faci metanie, cu genunchii la pamant, zicand: "Roaga-te pentru mine, parinte, ca sunt lunatic." Si el a ascutat cum asculta un inger de Domnul.
        Si, dupa ce a petrecut el asa sapte ani, si a ajuns la multa smerenie si la pocainta, a vrut vrednicul de lauda staret, dupa ce au trecut legiuitii sapte ani si dupa neasemanata rabdare a acelui barbat, sa-l numere, ca pe un vrednic cu fratii si sa-l invredniceasca de hirotonie, dar el a facut foarte multe rugaciuni, si prin altii, si prin mine, neputinciosul, pe langa staret, sa-i ingaduie sa-si termine calatoria vietii in acelasi chip, lasand sa se inteleaga prin cuvant, oarecum acoperit, ca s-a apropiat sfarsitul si chemarea lui, precum s-a si intamplat. Si ingaduindu-i Staretul sa ramana in aceeasi stare, dupa zece zile, s-a dus la Domnul in chip minunat, prin viata fara de slava, luand cu sine la Domnul intru a saptea zi de la adormirea sa, si pe portarul manastirii, ca ii spusese fericitul: "Daca voi afla indrazneala la Domnul, vei fi si tu acolo, cat de curand, nedespartit de mine, precum ai fost, pentru deplina incredintare a ascultarii cea fara de rusinare si a smereniei, cea asemenea cu Dumnezeu."
        Si am intrebat pe acest Isidor, pe cand era inca in viata, ce lucrare facea mintea lui cand statea la poarta manastirii? Si, vrand de-a pururea-pomenitul sa-mi foloseasca, nu mi-a ascuns nimic: "Intru inceput, zicea el, gandeam ca, pentru pacatele mele, am fost vandut rob, de unde si metania o puneam cu toata amaraciunea, in sila si cu sange; dar, dupa ce s-a implinit anul, inima nu-mi mai era intristata, nedajduind a primi plata, de la Domnul, pentru rabdare. In sfarsit, dupa ce a mai trecut si alt an, m-am socotit insumi, dupa simtirea inimii, nevrednic de a petrece in manastire la vederea parintilor, de intalnirea cu ei, de impartasirea cu Sfintele Taine si de privirea cuiva, in fata. Si, plecand ochii in jos si cugetul inca si mai jos, rugam fara sovaiala pe cei ce intrau si ieseau din manastire, sa se roage pentru mine." Dumnezeului nostru slava!