Luna ianuarie în 10 zile: pomenirea celui între Sfinti Pãrintele nostru Grigorie, episcopul din Nyssa (+396).

        Acest Sfant Grigorie era frate mai tanar, dupa trup, cu Sfantul Vasilie cel Mare. Si-a facut invatatura cartii la scolile din orasul sau, Cezareea Capadochiei, dar, prin setea lui de cunoastere si prin marea putere a gandirii si a scrierilor sale, a ajuns a fi cel dintai mare dascal, parinte si teolog slavit al vietii duhovnicesti ortodoxe. In tineretea sa, a fost o vreme cand a intrat in slujba bisericii, in treapta de citet, dar, in loc sa ramana in biserica el s-a facut profesor. A fost casatorit cu fericita Teosva, pe care Sfantul Grigorie de Nazianz a cinstit-o cu multe laude, numind-o: "podoaba Bisericii, frumusetea lui Hristos si cea cu adevarat sfanta sotie de preot", fiind ea diaconita a Bisericii, iar Sfantul Grigorie, barbatul ei, fiind preot.
        Si murind Teosva, pe vremea imparatului arian Valens, Sfantul Vasilie, ce era atunci arhiepiscop in Cezareea Capadochiei, a chemat pe fratele sau Grigorie la lupta cu cea din urma mare infruntare a arianismului contra Bisericii: l-a facut episcop si i-a incredintat scaunul cetatii din Nyssa, din Capadochia. Nu era o cetate de seama, dar Sfantul Vasilie voia oameni cu o credinta ortodoxa nesovaielnica in jurul sau: "Este mai bine ca episcopul sa dea cinste scaunului sau, decat sa capete cinste episcopul de la scaun", zicea el. Si, in aceasta lupta, Sfantul Grigorie a fost izgonit din scaunul sau vreme de patru ani, de arienii lui Valens. Dar primirea ce i-au facut credinciosii, cand s-a intors, arata cat era de iubit de pastoritii sai.
        A fost insarcinat de Sinodul din Antiohia sa mearga in Arabia si Palestina, ca sa aduca pace bisericilor tulburate de eretici. A luat parte la cel de al doilea Sinod ecumenic, in anul 381, alaturi de Sfantul Grigorie de Nazianz, statornicind credinta in Duhul Sfant. E vremea cand legatura cu el era un semn de ortodoxie.
        Scrierile sale au facut din el un "Parinte al parintilor" si un "stalp al Ortodoxiei", fiind scrieri de temeinica putere de gandire ortodoxa si de inalta traire launtrica, precum: Marea Cateheza, Facerea omului, Viata lui Moise, Cantarea Cantarilor, Fericirile, Asezamantul crestinesc.
       S-a mutat la Domnul catre anul 400, in ziua de 10 ianuarie, lasandu-ne marturie toata masura marilor sale daruri.
 
 

        Acest placut lui Dumnezeu, Dometian, s-a nascut pe cand imparatea Iustin cel Tanar (565-578), din parinti credinciosi, Teodor si Evdochia si, strabatand invatatura cartii, s-a insurat. Insa, degraba, mutandu-se sotia lui din viata aceasta, indata s-a indreptat spre duhovniceasca filosofie si, lasand lumea, pentru dragostea lui Dumnezeu, isi petrecea viata sa in pustnicie.
        Voind insa Dumnezeu, la treizeci de ani ai vietii sale, a fost pus episcop al Bisericii din Melitina. Si era pastor nu numai turmei sale, ci si altor popoare era luminator si ajutator, iar, pentru imparatia greceasca foarte trebuitor, ca un purtator de grija al binelui celui de obste. Ca, de multe ori, era trimis de imparatul Mauriciu (582-602) in Persia, in slujba poporului; tot asa, si lui Cosroes i-a fost mijlocitor, in imparatia persilor, si, de multe ori, intaritor asezamintelor celor de pace intre greci si intre persi. Iar cand stapanitorul Varam s-a ridicat contra lui Cosroes si se intinsese, cu indrazneala, pana si la vrednicia imparateasca din Persia, pe acela l-a surpat din stapanire si l-a facut supus si birnic grecilor.
        Si era iubit prieten imparatului Mauriciu, de la care daruit fiind cu mult aur si averi, pe toate acestea le-a impartit la sfintele biserici si la casele de oaspeti, spre hrana saracilor. Si, venind in Constantinopol, a trecut la Imparatul Ceresc, din cele de aici. Si cinstit a fost trupul lui de sobor imparatesc si bisericesc si a fost adus intru a sa cetate, Melitina. Si mult bine a facut in viata si dupa mutarea sa, intru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.

        Pe cand imparateau Marcian si Pulheria (450-457), a inflorit cu bunatatile in Constantinopol, preaminunatul barbat Marcian Fericitul, care avea ca patrie Roma cea veche, din parinti credinciosi fiind si de bun neam. Si, mutandu-se ei din Roma cea veche in cea noua, au adus cu ei si pe acest fiu al lor Marcian, copil tanar, care bine strabatea invatatura cartii si se deprindea la bune obiceiuri si dorind el sa se daruiasca Casei lui Dumnezeu, venea totdeauna, cu sarguinta, la cantarea bisericii. Si era iubit de patriarhul din acea vreme si l-a randuit pe el intre clericii sai, iar, nu dupa multa vreme, vazandu-l pe el, desi tanar cu anii, dar batran prin curatia vietii si cu intelegerea, ca adevarata caruntete este intelepciunea oamenilor si viata nespurcata este varsta batranetilor, l-a judecat pe el a fi vrednic de randuiala preotiei, iar, mai apoi, si iconomul Bisericii celei mari l-a pus. Si, mutandu-se parintii lui din cele de aici, multe averi dupa dansii au ramas Fericitului Marcian, pentru ca le era unul nascut si, pentru aceasta, lui unuia i-au intrat in maini, ca mostenire, toate bogatiile parintilor, pe care nu la cele lumesti le-a cheltuit, ci lui Dumnezeu pe toate le-a dat, pe cei saraci indestuland si bisericile Domnului cele vechi innoindu-le si biserici noi, din temelie, zidind si impodobind.
        Deci, a zidit o biserica noua, preafrumoasa si cu multa cheltuiala, Sfintei Mucenite Anastasia. Iar, cand cineva din prietenii lui se mira de atata cheltuiala pentru zidirea si infrumusetarea ei, Sfantul a zis catre dansul: "De as avea o fiica si as voi ca sa o logodesc pe ea mireasa, cuiva din cei mari, au n-as cheltui multime de aur, ca sa o infrumusetez pe ea? Au nu este Biserica mireasa lui Hristos?"
        Asa, Fericitul, indurat si datator de buna voie, era spre podoaba sfintelor biserici, iar pentru el era scump si nemilostiv, ca nu numai ca se imbraca in haine proaste, ci, uneori, si de aceste proaste haine dezbracandu-se, le daruia celor ce le trebuiau, precum arata cuvantul.
        Ca sosind ziua sfintirii bisericii zidita de el, la ziua insasi intru care Sfanta Anastasia muceniceste s-a savarsit pentru Hristos, adica la 22 decembrie, pe cand se facea mutarea moastelor de la biserica cea mica, veche, in biserica cea noua, zidita de Marcian, mergand inaintea carului cu Sfintele Moaste patriarhul Ghenadie, cu tot clerul, si imparatul, cu toata curtea lui, iar Marcian, in felon, mergea in rand cu ceilalti preoti, un sarac s-a apropiat de el si cerea de la dansul milostenie.
        Iar el, neavand la sine nimic si nevrand sa lase neajutorat pe acel sarac, tainuindu-se de toti, a mers la un loc ascuns si, dezbracandu-si haina sa, a dat-o saracului si a ramas gol, numai in felon imbracat, dupa cuvantul Domnului: "Celui ce cere de la tine, da-i", nestiind nimeni ceea ce se facuse.
        Deci, pentru viata lui cea atat de imbunatatita, i-a dat Dumnezeu lui darul facerii de minuni: darul sa izgoneasca dracii si sa tamaduiasca pe cei cei bolnavi. Si a zidit Cuviosul Marcian si alta biserica, Sfintei Mucenite Irina, iar bisericile Sfantului Teodor si a Sfantului Isidor le-a innoit.
        Si umbla noaptea pe uliti, ajutand pe saraci, tamaduind pe bolnavi, imbracand pe cei morti, izgonind duhurile din cei indraciti, intorcand la viata, dupa legea lui Dumnezeu, pe cei pacatosi. Caci cu totul era in Dumnezeu si Dumnezeu intru el. Iar, la sfarsit, a grait cuvintele acestea: "Doamne in mainile Tale dau amandoua acestea, sufletul, pe care Tu Insuti l-ai zidit si bisericile pe care, cu a Ta voie, le-am zidit si le-am innoit." Si asa, plin de ani si de fapte bune, s-a mutat la Dumnezeu.