Luna ianuarie în
16 zile: Închinarea cinstitului lant al Sfântului Apostol Petru.
Întru aceasta zi pomenim asezarea, în
biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, a lantului cu care a
fost legat Sfântul Apostol Petru în temnita. Si, cinstim acest
lant, ca sa preamarim, aratându-ne multumitori, chipul
minunat în care Hristos, Dumnezeul nostru, a slobozit pe Apostolul sau de
la moartea ce i-o pregatise Irod. Istoria izbavirii acesteia este aratata
pe larg la capitolul 12 din
Faptele Apostolilor. Ca Sfântul
Apostol Petru, fiind întemnitat de Irod, a fost legat cu doua
lanturi de fier, si, dormind el între doi ostasi, în noaptea
dinspre ziua când trebuia sa fie ucis, îngerul Domnului, lovindu-l în
coasta, l-a desteptat si l-a scos, cazând de pe dânsul
lanturile cele de fier, precum scrie la
Faptele Apostolilor.
Deci, dupa aceasta
preaslavita izbavire din legaturi si din
temnita, Sfântul Petru, nezabovind, s-a dus în alte
parti, propovaduind Cuvântul lui Dumnezeu. Dar, oarecare crestini
au aflat acest lant si l-au pastrat cu multa grija,
socotindu-l ca pe un semn dumnezeiesc si marturie, înaintea ochilor
lor, a purtarii de grija a lui Dumnezeu pentru Biserica Sa si
pentru slujitorii Cuvântului Sau. Drept aceea, se cinsteau cu evlavie de
cei credinciosi acele cinstite lanturi si erau pazite din
neam în neam, ca o mostenire sfânta. Si a ajuns aceasta
mostenire în mâinile patriarhului Iuvenalie al Ierusalimului.
Iar când credincioasa Evdochia,
sotia împaratului Teodosie cel Mic, împodobea Ierusalimul si
Sfintele Locuri cu tot felul de împaratesti daruri, atunci
Iuvenalie Patriarhul, vazând dragostea ei de Dumnezeu, împreuna cu
alte daruri, i-a daruit ei aceste cinstite lanturi pe care ea, luându-le,
le-a dus la Constantinopol. Si un sfânt lant l-a dat bisericii
Sfintilor Apostoli din Constantinopol, iar pe altul l-a trimis la Roma,
fiicei sale Eudoxia, sotia împaratului Valentinian al III-lea, care
l-a pus în biserica Sfântului Petru, zidita de ea pe muntele Exchilintului,
lânga Roma, unde ea a pus si un alt lant, cu care tiranul Neron
l-a legat pe Sfântul Petru, înainte de mucenicia lui la Roma. Si asa
s-a asezat praznicul cinstitului lant la 16 ianuarie, întru pomenirea
minunatei izbaviri a Sfântului Petru si întru slava lui Hristos, Dumnezeul
nostru. Amin.
Mai multe despre Cinstirea
lantului Sfântului Apostol Petru
se gasesc în Vietile Sfintilor
Întru aceasta zi, cuvânt despre un calugar
ce s-a lepadat de Hristos, dar apoi, iar l-a mântuit pe el Dumnezeu.
Un frate se lupta mult cu pacatul
desfrânarii. Iar, întâmplându-i-se lui a trece pe lânga un sat din
Egipt si vazând o fata de slujitor la idoli, a poftit-o pe ea
si a zis tatalui ei: „Da-mi-o mie pe ea, sa-mi fie
sotie”. Iar el i-a zis: „Nu pot sa ti-o dau, pâna nu voi
întreba pe dumnezeul meu.” Deci a zis demonului: „Iata, un
calugar cere pe fiica mea, sa i-o dau lui?” Iar demonul,
raspunzând, i-a zis: „De se va lepada de Hristosul lui si de
Botez si de fagaduinta calugareasca, sa
i-o dai.” Iar calugarul de toate s-a lepadat. Si
îndata a vazut el, ca un porumbel iesind din gura lui si
zburând la cer. Iar slujitorul la idoli mergând la demon, i-a spus ca,
iata, s-a lepadat. Atunci diavolul i-a zis: „Sa nu-i dai lui pe fiica
ta de sotie, ca Dumnezeul lui nu s-a departat de la dânsul ci
înca îi ajuta lui.” Si venind el la calugar, i-a spus:
„Nu pot sa ti-o dau pe ea, ca Dumnezeul tau înca
îti ajuta tie si nu S-a departat de la tine.” Si,
acestea auzindu-le, fratele a cugetat întru sine: „Daca eu, ticalosul,
chiar lepadându-ma de Dansul si de Botez si de fagaduinta
calugareasca, Bunul Dumnezeu tot îmi ajuta mie, cât de mare
este darul pe care mi l-a dat mie Dumnezeu.” Si asa, si-a venit
întru sine si, abatându-se de acolo, s-a dus în pustie. Si a
marturisit pacatul lui la un staret mare, iar staretul i-a
zis lui: „Sa sezi cu mine în pestera si sa
postesti trei saptamâni, mâncând numai la doua zile, iar eu
voi ruga pe Dumnezeu pentru tine.” Si mâhnindu-se staretul pentru
acest frate, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Rogu-ma Tie, Doamne,
daruieste-mi mie sufletul acesta si primeste pocainta
lui..” Si l-a ascultat Dumnezeu pe el. Apoi, sfârsindu-se a treia
saptamâna, a venit staretul la frate si l-a întrebat,
zicând: „Oare vazut-ai ceva?” Si, raspunzând, fratele a zis:
„Adevarat, am vazut un porumbel, zburând sus la înaltimea
cerului si deasupra capului meu stând”. Iar staretul i-a zis lui:
„Sa crezi, luând aminte la tine însuti, si sa te rogi lui
Dumnezeu întotdeauna.” Iar la a doua saptamâna, a venit
staretul la fratele, iarasi, si l-a întrebat pe el: „Oare
vazut-ai ceva?” Iar el a zis: „Am vazut un porumbel zburând pe
lânga capul meu.” Si i-a poruncit staretul zicându-i:
„Privegheaza cu mintea si te roaga!” Dupa aceea,
iarasi, a venit, sfârsindu-se saptamâna a treia,
si l-a întrebat pe el: „Ce lucru ai vazut?” Iar el a zis: „Am
vazut porumbelul ca a zburat si a stat deasupra capului meu
si am întins mâna ca sa-l prind pe el, iar el, repezindu-se, a intrat
în gura mea.” Apoi, a laudat staretul pe Dumnezeu si a zis:
„Iata, a primit Domnul pocainta ta, de acum sa iei aminte la
tine.” Iar fratele a zis: „Iata, de acum, împreuna cu tine voi
ramâne parinte, pâna ce voi muri.”
Întru
aceasta zi, cuvânt din Limonar, despre botezul minunat al unui pagân.
Fiind
noi în Alexandria, ne-a spus noua Parintele Andrei aceasta, zicând:
„Când eram foarte tânar, am fost fara de rânduiala. Si
am facut o data un oarecare lucru necuviincios, împreuna cu
alti noua insi, dintre care unul era filipeean, iar altul
pagân. Si toti zece am hotarât sa fugim în Palestina.
Iar, daca am ajuns în pustie, boala cu fierbinteala a
cuprins pe pagân si catre moarte se apropia. Si toti
în mare necaz eram, nedumerindu-ne ce sa facem cu el. Însa, pentru
dragoste, nu am voit a-l lasa pe el si, fiecare din noi, dupa puterea
noastra, l-am purtat pe el din loc în loc, vrând a-l duce pe el în cetate,
sau pâna la o casa de oaspeti, ca sa nu moara în
pustie. Si tânarul multe zile negustând hrana nici
bautura, si de multa sete si de cuprinderea
înfocarii si de marea arsita a soarelui si de
osteneala, a fost aproape sa moara. Deci, si noi, pentru
aceasta, am socotit a nu-l mai duce pe el, fiindca slabise foarte
mult la trup. Si, mult plângând pentru el si temându-ne ca si noi,
tot asa de foame si de sete sa murim, ne-am sfatuit
sa-l lasam si sa ne ducem; si l-am pus pe el pe nisip,
plângând. Iar el a înteles ca voim sa-l lasam si
sa ne ducem si a început a ne jura pe noi, zicând: Pe Dumnezeul cel
ce a plecat cerurile si S-a pogorât pentru mântuirea omeneasca
si Care va veni sa judece viii si mortii, va rog, nu
ma lasati pe mine, sa mor nebotezat, ci faceti cu mine
mila si ma botezati, ca si eu sa ma duc
botezat din aceasta viata, catre Dumnezeu. Iar noi am
grait catre dansul: Cu adevarat, frate, dar nu se cuvine
noua a face aceasta, ca nimeni din noi nu are dregatoria de
preot, ca acest lucru este numai al episcopiilor si al
preotilor. Si apoi, nici apa nu avem aici. Dar el staruia
cu unele ca acestea si cu mari juraminte ne zicea: Nu ma
lipsiti pe mine de un dar ca acesta al lui Dumnezeu, crestini fiind
voi. Si noi nu ne dumiream ce sa facem.
Iar
filipeeanul, de Dumnezeu fiind luminat, ne-a zis noua: Ridicati-l pe
el, si drept punându-l, dezbracati-l de hainele lui. Si cu
multa osteneala, de-abia am facut aceasta. Iar fratele cel mai
înainte zis, luând nisip cu amândoua mâinile, a turnat pe capul lui,
zicând asa: Boteaza-se robul lui Dumnezeu Teodor, în numele
Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh. Iar noi am zis: Amin.
Si, de trei ori facând asa, noi am zis: Amin. Si cu
adevarat graiesc voua, fratilor, ca, îndata,
întru acel ceas, l-a vindecat pe el Hristos, Dumnezeul nostru, si
sanatos s-a facut, nici cel mai mic semn de boala având.
Si fata lui se arata rumena mai mult decât înainte. Si
din ceasul acela, degraba mergea cu noi prin pustie, iar noi, minunându-ne
de o grabnica schimbare ca aceasta, proslaveam negraita
bunatate a lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Si,
venind în Ascalon, am spus Sfântului Dionisie, episcopul cetatii
aceleia, cele ce ni s-au întâmplat noua si cele ce am facut
fratelui nostru. Iar episcopul s-a mirat mult de aceasta si cu mare
frica, si-a chemat clericii si s-a sfatuit cu dânsii,
daca sa boteze cu apa, pe cel ce a fost botezat cu nisip, sau
nu? Deci, unii ziceau: Se cuvine botezul cel cu nisip a i se socoti lui drept
botez, de vreme ce cu minune preaslavita s-a facut. Iar
altii graiau: Nu este de cuviinta sa ramâna
numai cu acel botez, pentru ca si Domnul Iisus Hristos a grait
catre Nicodim: Daca nu se va naste cineva din apa si
din Duh, nu va intra în Împaratia Cereasca; iar, despre minunea
ce spuneti ca s-a facut pentru dânsul, aceasta pentru marea lui
credinta s-a facut, ca pentru aceasta l-a si
facut Domnul pe el sanatos. Si asa, voind ei ca
desavârsit sa se nasca el din apa si din Duh,
dupa multa cercetare ce s-a facut, s-a învoit fericitul episcop
Dionisie de l-a trimis pe el, ca sa se boteze la râul Iordan, iar pe
filipeeanul care îl botezase pe pagân cu nisip, l-a hirotonit diacon.”
Dumnezeului nostru, marire!
