Luna ianuarie în 21 de zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui
nostru Maxim Marturisitorul (+662).
Acesta a fost în zilele marelui
împarat Eraclie (610-641) si a trait pâna în vremea
raucredinciosului împarat Constans II, urmasul sau
(641-668).
Se tragea din neam de rang înalt,
nascându-se catre 580 în Constantinopol, iar cu bunastarea
si mintea ce avea, primi învatatura temeinica de
la cei mai de seama dascali ai vremii. Deci, catre 610, Sfântul
a fost chemat de Eraclie la curtea sa, si-l facu mare sfetnic al
împaratiei, dar nu ramase în dregatorie decât
putina vreme. Ca, ivindu-se o ratacire noua
si împaratul crezând si el în aceasta gresita
învatatura, Sfântul Maxim a lepadat si
dregatoria sa si lumea si, mergând la manastirea
Hrisopolis (Scutari), s-a facut calugar, alergând a fi mai bine
lepadat în casa lui Dumnezeu, decât sa locuiasca în slujba
ratacirii.
Ca s-a ivit, în adevar, în
acele vremi, o ratacire noua, numita a monotelitilor,
adica a celor care marturisesc ca este numai o singura
vointa întru Hristos, Domnul nostru. Si se ridica
ratacirea aceasta împotriva credintei celei drepte, care învata
ca Hristos Domnul, desi este o singura persoana, persoana
lui Dumnezeu-Fiul, totusi, pentru ca în Domnul Hristos, Dumnezeu Fiul
S-a facut om, din aceasta pricina, persoana Domnului Hristos are
doua firi, adica firea Lui de Dumnezeu si firea Lui de om, iar,
pentru ca sunt în El aceste doua firi, tot astfel, sunt în El si
doua vointe si doua lucrari, deosebite pentru fiecare
fire a Lui, ca numai punând la lucru în armonie toate aceste vointi
si lucrari de om si de Dumnezeu, a putut El savârsi
mântuirea noastra, cum arata Scriptura.
Si ratacirea aceasta,
ca în Hristos este numai o singura vointa, o aparau
doi episcopi mari, Chir din Alexandria si Serghie din Constantinopol,
laudându-se în fata împaratilor ca aceasta
noua învatatura va câstiga, de partea
împaratiei, popoarele monofizite (o ratacire mai
veche, care învata ca Hristos este numai o singura fire) de
la granita dinspre persi si arabi, dusmanii Constantinopolului,
si va întari, astfel, apararea imperiului. Si, în 633 are
loc chiar o învoiala scrisa în acest scop, între ortodocsi
si monofiziti. Iar împaratii Eraclie si Constans II
sunt sfatuiti sa dea strasnica porunca, oprind
sa se mai scrie sau sa se mai vorbeasca despre una sau doua
vointe si lucrari în Hristos. Drept aceea, au si dat
împaratii doua hrisoave: Eraclie, documentul “Ectezis”, în 638,
iar Constans, documentul “Tipos”, în 648, cu aceasta porunca, sub
grea pedeapsa. Si astfel, s-a umplut de ratacire tot
Rasaritul.
Cel dintâi care si-a dat seama de
pericol a fost Sfântul Sofronie, calugar din Alexandria, a ajuns apoi
patriarh în Ierusalim, iar, dupa moartea lui, în 638, lupta a fost
condusa de Sfântul Maxim.
Deci, aflând ca în Apus
ratacirea aceasta nu a avut loc, Sfântul Maxim s-a aprins, ca de foc,
de râvna dumnezeiasca si, mergând din rasarit în apus
(641), mai întâi în Africa, la Cartagina, si apoi la Roma cea veche (646),
i-a îndemnat pe cei de acolo, ca, strângând multe sinoade de episcopi, sa
marturiseasca dreapta credinta si, dând anatemii dogmele
ratacirii monotelite, sa osândeasca si cele doua
documente împaratesti, care opreau marturisirea
adevarului si sa învete ca primirea
ratacirii adevarului însemneaza un ajutor dat la raspândirea
ratacirii: “A tainui cuvântul adevarului, însemneaza a
te lepada de el.” Si a scris el si cuvinte si
carti, care adevereau temeiul dreptei credinte, pline de
dascalesti dovediri, trimitându-le pretutindeni în lume.
Acestea aflându-le, împaratul a trimis
oamenii sai, cu putere ostaseasca, în Apus si a prins
(653), mai întâi, pe Sfântul Martin, episcopul Romei, pe care judecându-l, l-a
surghiunit în Cherson, unde a si murit, iar, peste câteva zile,
prinzându-l si pe Sfântul Maxim cu cei doi ucenici l-a dus la
Constantinopol si, gasindu-l vinovat, l-a surghiunit în Tracia (655).
Dupa o noua judecata, a fost surghiunit la Perberis. Iar, la cea
din urma înfatisare, neprimind sa taca despre
adevar, a fost osândit sa i se taie limba si mâna dreapta,
ca sa nu mai poata marturisi adevarul, nici cu graiul nici
prin scris, si a fost surghiunit pe toata viata în tara
Lazilor (Caucaz).
Si a fost acest sfânt Maxim un
marturisitor si în razboiul cel nevazut al înnoirii
duhovnicesti a omului si a lumii, prin lupta contra patimilor si
prin har, cum arata scrierile din Filocalie. Si asa,
aruncat în surghiun, la vreme de batrânete, cu limba si cu mâna
taiate, ca pret de sânge pentru credinta, si
ramânând simplu monah pâna la sfârsitul zilelor sale, Sfântul
Maxim s-a mutat la Domnul, la 13 august 662, având 82 de ani.
Mai multe despre Despre
Preacuviosul Parintele nostru Maxim Marturisitorul din Vietile
Sfintilorse gasesc în Vietile Sfintilor.
Întru aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Neofit
(+290).
Acesta a fost din Niceea Bitiniei, fiu
de parinti binecredinciosi si crestini, anume Teodor
si Florentina, pe vremea împaratiei lui Diocletian (284-305)
si chiar din începutul vietii sale a fost plin de darul lui Dumnezeu.
Ca, de noua ani fiind, facea rugaciune cu copiii,
învatând carte, si el îi depasea la
învatatura. De asemenea si o porumbita venea
si zbura împrejurul patului sau, pazindu-l fara
prihana.
Deci, mergând la muntele Olimpului, a
intrat într-o pestera, în care intrase mai întâi porumbita, care
îl calauzise, si, gonind leul ce era acolo, si-a facut
locas pentru sine, fiind hranit de un dumnezeiesc înger. Ajungând el
la unsprezece ani, din aratare dumnezeiasca, s-a pogorât din munte
si, venind, si-a sarutat parintii, iar, murind ei
si dând la saraci din averea lor, iarasi s-a întors în
munte.
Deci, împlinind el cincisprezece ani, a
stat înaintea lui Dechie dregatorul, fiind povatuit la aceasta
de dumnezeiescul înger. Drept aceea, pentru neînchipuita îndraznire
si cutezare ce a aratat, mai întâi, a pus de l-au batut, apoi
l-au bagat într-un cuptor aprins si, izbavit fiind, cu darul lui
Hristos, l-au dat la fiare. Si, din toate ramânând
nevatamat, a fost ucis cu sulita, de un barbar, ce s-a repezit
asupra lui.
Mai multe despre Sfântul
Mucenic Neofit se gasesc în Vietile Sfintilor
Întru aceasta zi, cuvânt al Sfântului Maxim
Marturisitorul, din Filocalie: Talmacirea duhovniceasca pe
scurt a jertfelor din Lege.
Întrebare: Ce
înseamna cele cinci feluri de jertfe, aduse dupa rânduiala Legii:
oaia, boul, capra, turtureaua si porumbelul?
Raspuns: Dupa
unul din întelesuri, berbecul, ca unul care-i capetenie,
închipuieste puterea rationala, taurul, iutimea, iar capra,
pofta. Turtureaua, la rândul ei, închipuieste neprihanirea, iar
porumbelul, sfintenia. Daca însa voim sa tinem seama
si de însusirile firesti ale fiecarui animal si sa le
cautam întelesul potrivit, cei priceputi în astfel de lucruri
spun ca oaia aduce trei lucruri stapânului ei: lâna, laptele, si
mielul. Iar pupila ochiului ei se întoarce dupa soare si în fiecare
zi da afara 365 de bobite de gunoi. La fel si oaia cugetatoare,
care este omul, daca vrea sa se aduca jertfa
Stapânului , trebuie sa-i dea, ca lâna, faptuirea
poruncilor, ca lapte, întelegerea duhovniceasca a naturii, ca
aceasta hraneste mintea, iar ca miel, ucenicul pe care îl naste
prin învatatura, silindu-se sa-l faca întru totul
ca pe sine si sa-l aduca desavârsit înaintea lui
Dumnezeu. Dar si pupila ochilor unuia ca acesta, se întoarce dupa soare,
adica mintea lui se îndreapta dupa soarele Dreptatii,
Hristos, Care calauzeste toate ale noastre prin Providenta cea
cârmuitoare a lucrurilor, ca în necazuri, ca si în zile bune, el Ii
multumeste Aceluia pentru Providenta, ca le
calauzeste bine pe toate. Unul ca acesta leapada în
fiecare zi 365 bobite de gunoi, adica, arunca de fiecare data
cele stricacioase si de prisos, supuse timpului si prefacerii.
Întru aceasta zi, învatatura a
Sfântului Vasile, despre faptele bune.
Învata-te si te
deprinde, omule credincios sa fii lucrator de evlavie.
Învata-te a vietui dupa cuvântul Evangheliei; cuvântul
acesta sa-ti fie, adica, îndreptarea ochilor, înfrânarea limbii,
domolirea trupului, smerenie mintii, gânduri curate având, pierdere si
parasire mâniei. Nevoieste-te la faptele cele bune, pentru
Domnul; lipsit fiind, nu te razbuna; urât fiind, sa iubesti;
fiind prigonit, rabda; hulit fiind, sa mângâi;
omoara-ti pacatul, rastigneste-te împreuna cu
Hristos. Toata dragostea sa-ti pui spre Domnul, ca sa-L
afli unde sunt multimile de îngeri, soboarele celor întâi
nascuti, scaunele Apostolilor, toiegele Patriarhilor, cununile
Mucenicilor si laudele Dreptilor. Cu acestia, sa
doresti, si pe tine însuti sa te numeri. Iar când va veni
vreo ispita asupra ta, din îngaduinta lui Dumnezeu, ori goliciune,
ori necaz, ori foame, sau altceva, sau vreo boala cercetându-ti
trupul tau, sau pierdere de sânge patimind, pentru Dumnezeu,
rabda, laudând pe Dumnezeu, si sa
nadajduiesti spre Domnul cel milostiv, ca îndraznind,
nesfiindu-te, sa zici: “Trecut-am prin foc si prin apa si
ne-ai scos pe noi la odihna.”
Întru aceasta zi, cuvânt lui Cosma presviterul,
catre episcopii si preotii, cei ce pasc turma lui Hristos
Sa nu îngropati talantul în mâncari,
sa nu ascundeti margaritarul Domnului în betii.
Ca sluga aceea, care a luat un argint, macar ca nu l-a pierdut,
ci l-a adus pe el la Domnul sau, cu toate acestea, ce raspuns a
auzit, si ce fel de plata a luat: “Sluga rea, I-a zis, ai
stiut ca secer de unde n-am semanat si adun de unde n-am
risipit. Deci, de ce n-ai dat argintul meu la schimbatori si, venind,
eu as fi luat al meu cu dobânda?” Si a zis catre cei ce
slujeau: “Aruncati-l pe el în gheena focului.”
Auziti, voi pastorilor, acest înfricosat
raspuns? Daca, adica nepierzând argintul Domnului, ci în basma
curata pastrându-l si Domnului sau aducându-l, a fost
gasit vrednic de atâta osânda, apoi, cu atât mai mult cei ce au
primit doi arginti, sau trei, de nu-i vor îngriji pe ei cu paza, ci în lene îi
vor îngropa, cum vor fi munciti, daca nu îndoit sau întreit?
Ascultati, pe mai-marele Apostolilor, cum va învata pe voi,
zicând: “Pastrati, turma lui Dumnezeu cea data în paza
voastra, nu în sila, ci cu voie buna, dupa Dumnezeu, nu
pentru câstig, ci din dragoste. Nu ca si cum ati fi stapâni
peste biserici, ci chip facându-va turmei. Iar când se va arata
mai-marele Pastorilor, veti lua cununa slavei cea
nevestejita”. Si iarasi: “Fiti treji si
privegheati, ca potrivnicul vostru diavolul, ca un leu umbla
racnind, cautând pe cine sa înghita; caruia împotriviti-va,
stând tari în credinta.” Aceste cuvinte auzind, voi episcopiilor,
luati aminte, adica, în ce chip se cuvine voua a purta
grija de turma ce vi s-a încredintat, ca vrednici sa va
faceti a dobândi bunatatile cele fagaduite, întru
Iisus Domnul nostru.
