Acest luceafar al lumii, SfantuI Atanasie, avea, ca patrie Trapezuntul si a trait pe vremea imparatiei lui Nichifor Focas (963- 969). S-a nascut din parinti evlaviosi iar, prin Sfantul Botez, a fost numit Avramie. Deci, odraslind dintr-o radacina de bun neam, asemenea i-a fost si cresterea. Ca, indata, a fost dat la invatatura, ajungand la stiinta cea desavarsita a vremii sale, pentru care a si fost trimis la scolile inalte si de multa faima din Constantinopol. Desi tanar, iubind cu tot sufletul curatia si ravnind petrecerea cea pustniceasca, a parasit cetatea imparateasca, unde l-ar fi asteptat multa cinstire lumeasca si inalte dregatorii, Si s-a dus la manastirea Chiminan, asezata pe un munte, din Asia. Aceasta manastire avea egumen pe Mihail, ce se numea si Malein, om dumnezeiesc, foarte ales si bun indrumator la viata cea cereasca. Si cuviosul egumen l-a intampinat pe Avramie, cu parinteasca dragoste, si, in scurta vreme, primindu-l in randul monahilor, o data cu intrarea in viata cea noua, i-a dat numele de Atanasie. Si isi castiga painea, ca scriitor de carti, pentru trebuibta oamenilor.
Temandu-se, insa, de cinstirea ce i se da de catre toti si, din ravna ce avea pentru ostenelile mai grele si pentru mai multa singuratate, s-a dus la Muntele Atonului, un munte abrupt si inalt, ca un pisc, ce se inalta din mare. Acolo, s-a incredintat ca ucenic, unui batran pustnic, caruia i s-a supus, cu toata ravna, straduindu-se, cu multe fapte duhovnicesti. Apoi, din dumnezeiasca descoperire, s-a dus in partile mai retrase ale muntelui, si, gasind un loc care-i placea mult. s-a hotarat sa ramana acolo, socotind sa inalte in acel loc o biserica, in care sa aduca lauda lui Dumnezeu. Dar gandul s-a dovedit greu de implinit si Cuviosul avea mare amaraciune in suflet.
Intr-un tarziu, si-a amintit de imparatul Nichifor Focas, care stapanea atunci imparatia. Si, aducandu-si aminte de buna prietenie, pe care i-o aratase imparatul, pe vremea cand, impreuna, se aflau la invatatura, in Constantinopol, s-a horarat sa mearga la el dupa ajutor. Si imparatul a zidit in locul aratat, o biserica prea-frumoasa, in cinstea Maicii lui Dumnezeu, cu multe chilii si case mari, pe care le-a ridicat din temelie pentru salasluirea fratilor. A zidit, apoi, si o larva, pentru mai multi nevoitori. Si, fara incetare, fericitul Atanasie, se lupta, cu grele osteneli, si se silea sa prefaca bolta cea mare a bisericii si la o mai buna infatisare sa o aduca. Deci, suindu-se pe schela, ca sa incheie lucrul, s-a surpat bolta cu el impreuna cu alti sase frati. Si, asa, Fericitul s-a savarsit in Domnul, pentru ca, nici moartea lui, sa nu fie fara de mucenicie.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre cei razvratiti si nemultumitori.
Vreti, oare, sa va arat voua, din Scripturi, de cate bunatati s-a indulcit poporul ales, de la Dumnezeu? Oare, nu toata faptura cea vazuta, era pregatita pentru primirea acestor bunatati? Ca minunat era si felul vietii lor; nici la targ nu umblau, nici nu cumparau si din toate se indulceau, ca nici cu plugul nu arau pamantul, nici seminte nu semanau, nici de ploi nu aveau trebuinta, nici la arie nu vanturau grau, nici la moara nu macinau, nici cuptoare nu zideau, nici foc, nici lemne nu duceau in casele lor, nici paine nu coceau, nici haine nu teseau, ci, toate, se faceau lor, prin cuvantul lui Dumnezeu si aveau masa indeslulata, fara de nici o osteneala, pentru ca asa ii hranea pe ei Dumnezeu, cu mana si nu le cerea lor nici o osteneala. Iar hainele si incaltamintea nu li se invecheau, nici nu se rupeau, nici firea cea trupeasca nu stia de boala. Si picioarele lor nu se vatamau, macar ca atat de lunga vreme au umblat. Iar de doctori si de buruieni nu se pomenea, fiindca orice boala se luase de la ei. "Si i-a scos pe ei, zice Psalmistul, cu argintul si cu aur, si nu era, in semintiile lor, bolnav" (Ps. 104, 36). Fiindca, dupa ce au plecat din Egipt, nu au simtit osteneala, nici zaduful soarelui nu a ars capetele lor, pentru ca norii aparau tot poporul. Iar noaptea, nu aveau trebuinta de lumanare, ci aveau stalpul de foc, care varsa lumina fara de masura, si le arata lor calea si, ca un povatuitor iscusit, ii ducea pe ei prin pustia cea mare. Si a umblat poporul, nu numai pe pamant, ci si pe mare, ca pe uscat, si ca pe o piatra tare a umblat. Iar, cand au intrat vrajmasii lor in mare, ceea ce stia sa faca apa, aceea a facut: poporului ales, i-a fost marea, ca o cale curata, iar vrajmasilor, mormant. Pe aceia i-a trecut bine, iar, pe egipteni, rau i-a inecat. Ca apa, fiind fara de pricepere, a implinit porunca, ca un om cuminte. Unora, ca un strajer, iar, altora, ca un pierzator le-a fost; in acea zi, doua lucruri potrivnice a implinit. Si ce ar putea sa mai zica cineva? Ca piatra, rauri de apa slobozea, si pasarile, ca niste nori, acopereau pamantul, pentru ei. Si, iarasi, ce sa zica, apoi, de minunile din Egipt, si de faptele cele preaslavite din pustie! Ca, fara de sange, ca si cum s-ar fi jucat, biruiau potrivnic, cu puterea Dumnezeului lor, supunandu-i fara de arme. Si, iarasi, trambitand si cantand, au invins pe imparatii vrajmasi. Ca aveau invatatura, iar nu arme. Si, era pentru ei doar ca o dantuire, mai mult decat razboi, cele ce faceau. Ca toate aceste minuni nu le facea Dumnezeu, numai pentru trebuinta lor si, prin aceasta, numai sa se laude, ci le facea, mai ales, pentru ca ceea ce ii invata Moise, sa se implineasca. Si, toata faptura, de pretutindeni le era lor ajutatoare, fiindca, iata, si marea striga, pe unii, adica, trecandu-i ca pe uscat, iar, pe altii, inecandu-i cu apa. Si apele Nilului, acelasi glas il slobozeau, prefacandu-le pe toate in sange, in multime de broaste, in lacuste, omizi si pucioasa. Si toate aceste proslavite minuni, ale lui Dumnezeu, tineau loc de carti, care niciodata nu se sterg, ci, in toate zilele, innoita aducere aminte erau. Si, dupa atatea daruri si dupa atat de mari minuni, si dupa mila cea negraita si dupa atatea invataturi date lui Moise, si dupa acele mari biruinte, dupa masa cea mare si dupa indestulata bautura de vin si dupa negraita slava, pe care au avut-o, mai presus decat toti oamenii, deci, dupa toate acestea, fiindca erau nesupusi si neascultatori, si-au facut un vitel si s-au inchinat capului de bou, dorind sa-si faca lor dumnezei si voiau sa aiba lege noua, uitand toate binefacerile de la Dumnezeu. Si la nimic nu le-a folosit lor invatatura lui Moise, fiind ei insisi necredinciosi.
Drept aceea, va rog, pe voi, fiilor, sa nu fim slabi in credinta, pentru ca, ratacind de la calea cea dreapta, sa nu cadem in rautate. Dumnezeului nostru, slava!
Intru aceasta zi, cuvant al lui Isus Sirah
Nu te bizui pe averile tale si sa nu zici: "Am destule". Nu urma dorintelor tale, si puterii tale, ca sa umbli, dupa poftele inimii tale. Si sa nu zici: "Cine ma va birui?" Pentru ca Domnul nu va intarzia sa te pedepseasca. Sa nu zici: "Am gresit si nu mi s-a intamplat nimic rau, pentru ca Domnul este indelung-rabdator". Pentru curatie, sa nu fii fara de frica, ca sa nu adaugi pacate, peste pacate. Sa nu zici: "Mila Lui este mare. El va curati multimea pacatelor mele". Ca mila si mania, de la El sunt, si mania Lui va cadea peste cei pacatosi. Nu intarzia sa te intorci la Domnul si nu amana din zi in zi, ca fara de veste va izbucni mania Domnului si-n ziua razbunarii vei fi dat pieirii. Nu te increde in avutiile tale castigate pe nedrept, ca nimic nu-ti vor folosi, in ziua judecatii. Nu te pleca la orice vant si nu umbla pe orice cale: asa este pacatosul, cel cu doua fete. Fii statornic in cugetul tau si unul sa fie cuvantui tau. Fii grabnic la ascultat si zabavnic la dat raspunsul. De stii, raspunde aproapelui tau, iar, de nu, pune-ti mana peste gura. Slava si batjocura stau in cuvinte si limba omului le face sa cada. Sa nu fii barfitor si, cu limba ta, sa nu inseli, ca, peste fur, zace rusine si, o grea ocara, peste cel cu doua fete. Sa nu gresesti, nici in lucruri mari, nici in cele mici. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.