Luna iulie in 14 zile: pomenirea Sfantului Apostol Acvila unul din cei saptezeci.

    Sfantul Apostol Acvila, unul din cei saptezeci de Apostoli ai Domnului, a fost ucenic al Sfantului Apostol Pavel. Era iudeu de neam, din partile Pontului si, inainte de a crede in Hristos, locuia in Italia, impreuna cu femeia sa, Priscila. Nu au stat multa vreme acolo, caci imparatul Claudiu (41,54) a poruncit ca toti iudeii sa fie alungati din Italia. Si asa, Acvila, si sotia sa, au parasit Italia si s-au asezat la Corint, hranindu-se din osteneala mainilor lor, pentru ca erau, cu mestesugul, tesatori de corturi.

    In acelasi timp, Sfantul Apostol Pavel, propovaduind pe Hristos, printre neamuri, a mers, de la Atena, la Corint. Si, afland in Corint pe Acvila si Priscila, a gazduit la dansii, avand acelasi mestesug, adica lucrand, ca si dansii, la tesutul panzelor de corturi. Si, acolo, invatandu-i pe ei sa creada in Hristos, i-a botezat. Si atat de mare a fost dragostea lor pentru noua credinta, incat, de indata l-au insotit, pe Sfantul Pavel, la lucrul raspandirii cuvantului lui Dumnezeu, nu numai printre iudeii si elinii din Corint, dar si in partile Asiei. Si, lucrand Apostolul in Corint, timp de un an  si sase luni, a pornit, apoi, cu corabia spre Siria, urmat de Acvila si Priscila, cei legati de el prin fierbinte si duhovniceasca dragoste. Si, a sosit Pavel, insotit de dansii, la Efes, unde, lasandu-i pe ei sa-i invete pe efeseni credinta cea in Hristos, Apostolul s-a dus la Ierusalim. Si, Intr-adevar, peste o vreme, fiind si Pavel la Efes, Apostolul saluta, din Efes, pe corinteni, "impreuna cu Acvila si Priscila si cu Biserica din casa lor". (I Cor 16, 19). Murind insa Claudiu imparatul, Acvila si Priscila s-au intors la Roma. Si Apostolul ii saluta, acolo din Corint, in Epistola sa catre romani, ca pe niste ajutatori ai sai, care si-au pus viata in pericol, pentru lucrul lui Hristos, si carora el le multumeste in numele tuturor Bisericilor si in numele sau insusi.

    Si putina vreme zabovind la Roma, Sfintii Acvila si Priscila s-au dus, iarasi, la Efes, in Asia, Acvila fiind randuit, acolo, episcop propovaduitor, de catre Sfantul Apostol Pavel. Si, mergand la Efes, Acvila ajuta Sfantului Timotei, in ostenelile sale, straduindu-se, neobosit, si pentru raspandirea credintei printre paganii din Asia, Ahaia si Iraclia, ridicand biserici, si pe multi pagani aducandu-i la mantuire. Traditia Bisericii stie ca, in cele din urma Acvila a fost ucis de cei necredincios si a aflat odihna in ceruri, cu ceilalti Apostoli, prin darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine slava in veci! Amin.
 

    Spunea un oarecare parinte, zicand ca in Tesalonic, este o manastire de fecioare. Iar una dintre acestea, din lucrarea vrajmasului, a vrut sa plece din manastire. Si, plecand, a cazut in desfranare, ca asa a amagit-o vrajmasul. Si, dupa ce a cazut in pacat, a petrecut, catava vreme in desfranare, apoi, iarasi, aducandu-si aminte de Dumnezeu, se gandea la pocainta. Si, pornindu-se sa vina spre manastirea din care era, dorea, din tot sufletul, sa se pocaiasca. Dar, ajungand acolo a cazut inaintea portii si a murit. Deci, a aratat Dumnezeu, unui episcop, moartea ei. Si a vazut episcopul pe Sfintii ingeri venind si luandu-i sufletul ei, iar pe draci, mergand in urma lor si certandu-se cu ei. Si Sfintii ingeri le-au zis: "Noua ne-a slujit atatia ani: al nostru este sufletul." Iar, certandu-se ei multa vreme, ziceau dracii: "Si la manastire a mers cu lenevire, deci cum ziceti ca s-a pocait?" Si au raspuns ingerii si au zis: "Dumnezeu, vazandu-i gandul ei plecat, acum spre pocainta, macar ca n-a mai avut vreme de pocainta si de marturisire, din pricina mortii, i-a primit pocainta ei. Ca, a se pocai, statea in puterea ei, pe cand viata fiecaruia. Atottiitorul Dumnezeu o stapaneste." Si, asa rusindandu-se, dracii au fugit. Pentru aceea, cu paza sa umblam si sa vietuim, ca nu stim in care ceas ne va lua pe noi moartea, care, faca Domnul, sa ne gaseasca in pocainta si cu pacatele marturisite.
 

    Vezi, fiule, ca opt sunt gandurile, din care pornesc toate rautatile: indracirea pantecelui, desfranarea, iubirea de arginti, mania, intristarea cea fara de vreme, trandavirea, slava desarta, mandria. Acestea se lupta cu toti oamenii. Iar tu, fiule, daca vrei sa biruiesti indracirea pantecelui, iubeste infranarea si ai frica de Dumnezeu. Si asa o vei birui. Daca vrei sa biruiesti desfranarea, iubeste flamanzirea si setea si privegherea si adu-ti aminte de moarte si niciodata sa nu vorbesti cu femei, si o vei birui. De vrei sa biruiesti iubirea de arginti, iubeste saracia si simplitatea. De vrei sa biruiesti mania, castiga-ti blandete si indelunga rabdare si adu-ti aminte de cate rautati au facut iudeii Domnului nostru Iisus Hristos, iar Iubitorul de oameni nu se manie asupra lor, ci, mai mult, se ruga pentru ei, zicand: "Parinte, iarta-le lor pacatul acesta, ca nu stiu ce fac." Daca vrei sa biruiesti grija cea lumeasca,  niciodata nu te ingriji de lucrurile vremelnice si, macar de te-ar batem sau te-ar necinsti, sau te-ar goni, nu te ingriji, nici nu te intrista, ci mai mult bucura-te si, numai atunci sa te intristezi, cand gresesti, dar si atunci, cu masura, ca sa nu cazi in deznadajduire si sa pieri. De voiesti sa biruiesti trandavia, fa putin lucru de mana, orice ar fi, si citeste dumnezeiestile carti si te roaga deseori. De vrei sa biruiesti desarta slava, sa nu iubesti laudele, nici cinstea, nici hainele cele bune, nici intaietatile, nici sederile mai sus, ci, mai mult, sa iubesti ca sa te ocarasca si sa te defaime si sa te necinsteasca, clevetindu-te, si sa te socotesti pe tine mai pacatos decat toti pacatosii. Daca vrei sa biruiesti mandria, orice vei face, sa nu zici, ca, din osteneala sau din barbatia ta, se face. Ci, ori de postesti, ori de priveghezi, ori, de te rogi, ori de te culci pe pamant, ori canti, ori slujesti, ori metanii multe faci, sa zici: "Nu dintru a mea sarguinta, si, din dumnezeiescul ajutor si sprijin, le fac." Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.