Maica Domnului Icoana
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu,
cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii,
care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut,
pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!


Luna iunie în 11 zile: pomenirea Sfinţilor Apostoli Vartolomeu şi Varnava

    Sfântul Vartolomeu a fost unul din cei doisprezece Apostoli, aleşi de Mântuitorul şi trimişi de El, ca martori şi mărturisitori ai faptelor şi învăţăturilor Lui, în lume. Deci, după primirea Duhului Sfânt, sorţii au căzut asupra lui şi asupra Sfântului Apostol Filip, să meargă împreună în Siria şi în Asia de Sus, pentru propovăduirea cuvântului. Şi umblau, uneori, împreună, iar alteori se despărţeau prin cetăţi şi apoi, iar se întâlneau şi întorceau pe oameni la Dumnezeu. Mai târziu li s-a alăturat şi fecioara Mariami, sora Sfântului Apostol Filip şi toţi străbăteau drumurile Libiei şi Moesiei, binevestind Evanghelia lui Hristos. S-au dus apoi în Frigia ajungând în cetatea Ierapole şi propovăduiau acolo, cu multă sârguinţă pe Hristos, de vreme ce închinarea la idoli în acea cetate era în mare cinste. Lucrarea lor a atras mânia stăpânitorilor, care au hotărât să-i piardă. L-au prins mai întâi pe Sfântul Apostol Filip, care fiind spânzurat cu capul în jos şi bătut cu pietre, datorită mulţimii loviturilor şi-a dat duhul.

    Sfântul Vartolomeu şi fecioara Mariami au scăpat ca prin minune. Şi a mers fecioara să binevestească pe Hristos în ţara Licaoniei, unde a murit pentru credinţă, iar Sfântul Apostol Vartolomeu, învăţând în Arabia şi Persia a ajuns până în ţara îndepărtată a Indiei, purtând cu el Evanghelia lui Matei şi întemeind acolo biserici. De acolo s-a întors în părţile Mării Negre. Deci ducându-se în Armenia cea Mare a creştinat mult popor, dregători şi pe însuşi împăratul locului, Polimie. Şi uneltind păgânii au dobândit de la Astiagis, fratele împăratului poruncă pentru prinderea Sfântului Vartolomeu. Pe acesta l-au chinuit cu multe cazne şi răstignit fiind cu capul în jos i-au tăiat capul în cetatea Albana din Armenia cea Mare.

    Sfântul Apostol Varnava a fost unul din cei şaptezeci de Apostoli ai Domnului ai Domnului, născut şi crescut în insula Cipru şi numele lui se tâlcuieşte "fiul mângâierii". Se istoriseşte că în tinereţe el ar fi învăţat la şcoala vestitului dascăl Gamaliel, unde a avut coleg de învăţătură pe Saul, cel care mai târziu a devenit marele Apostol Pavel. Sfântul Varnava se mai chema şi Iosif, dar când a fost primit de Hristos , între cei 70 i s-a schimbat numele în Varnava. După ce Saul a cunoscut pe Hristos Sfântul Varnava a dat bună mărturisire despre el Apostolilor şi creştinilor, care se temeau de Saul, fostul lor prigonitor, dându-se pe sine chezaş pentru el. Şi aşa a fost primit Saul printre creştini. A propovăduit apoi Evanghelia împreună cu Pavel, însoţindu-l în Antiohia, în Cipru, în Frigia şi la Sinodul Apostolic din Ierusalim, unde păgânii care veneau la credinţă au fost scutiţi de rânduielile mozaice. Sfântul Varnava şi-a sfârşit viaţa în slujba Evangheliei, fiind ucis cu pietre de păgâni în insula Cipru, patria sa, către anul 64.

    Pentru ale lor rugăciuni, Doamne miluieşte-ne și ne mântuiește pe noi ! Amin.


Dumnezeului nostru slava!



Pomenirea soborului Arhanghelului Gavriil din Adin.

    Soborul şi praznicul Arhanghelului Gavriil a început a se face în Sfântul Munte al Athosului, la o chilie a Mănăstirii Pantocrator, ce se numeşte "Axion estin", la locul cel numit Adin. Şi a început a se face din cauza minunii pe care o vom povesti acum: La Schitul Protatos ce se află lângă Careia, aproape de locul Mănăstirii Pantocrator, este o vale mare, care are multe chilii. Deci la una din chiliile acelea, ce era cinstită în numele Adormirii de Dumnezeu Născătoarei, locuia un ieromonah bătrân şi îmbunătăţit, împreună cu un ascultător al său. Şi fiindcă era obicei a se face priveghere în fiecare duminică la acest schit Protatos, într-una din sâmbete, seara, vrând să meargă bătrânul la priveghere, a zis ucenicului său: "Fiule, eu mă duc ca să ascult privegherea după obicei, iar tu rămâi la chilie şi precum vei putea citeşte-ti rânduiala ta"; şi aşa s-a dus. După ce a trecut seara, iată că bate cineva în uşa chiliei; iar fratele a alergat şi a deschis, şi a văzut că era un monah străin, necunoscut lui, care intrând a rămas în chilie în noaptea aceea. La vremea Utreniei sculându-se, au cântat amândoi rânduiala Utreniei. Şi când au ajuns la "Ceea ce eşti mai cinstită..." monahul cel de loc cânta numai: "Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii..." şi celelalte până la sfârşit, adică obişnuita şi vechea cântare a Sfântului Cosma, făcătorul de cântări. Iar monahul cel străin făcea alt început al cântării, cântând aşa: "Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Domnului nostru". Apoi a împreunat şi: "Ceea ce eşti mai cinstită...", până în sfârşit. Auzind aceasta monahul cel de loc, s-a minunat şi a zis către cel ce se părea străin: Noi cântăm numai "Ceea ce eşti mai cinstită", iar: "Cuvine-se cu adevărat..." niciodată n-am auzit, nici noi, nici cei mai dinainte de noi. Deci, te rog fă dragoste şi scrie-mi şi mie cântarea aceasta, pentru ca să o cânt şi eu Născătoarei de Dumnezeu"; iar acela răspunzând, a zis: "Adu-mi cerneală şi hârtie ca să scriu". Şi cel de loc a zis: "Nu am nici cerneală, nici hârtie". Iar monahul cel ce se părea străin, i-a zis: "Adu-mi o lespede"; deci monahul alergând, a aflat lespedea şi i-a adus-o. Şi luând-o străinul, a scris pe ea cu degetul său zisa cântare, adică: "Cuvine-se cu adevărat...", şi, o minune! atât de adânc s-au săpat literele pe lespedea aceea vârtoasă, ca şi cum s-ar fi scris în ceara moale. Apoi a zis fratelui: "De acum înainte, aşa să cântaţi şi voi ortodocşii"; şi acestea zicând s-a făcut nevăzut. Căci era sfântul înger, trimis de la Dumnezeu, ca să descopere cântarea aceasta îngerească şi care este preacuviincioasă Maicii lui Dumnezeu. Şi mai vârtos a fost Arhanghelul Gavriil, precum se arată aceasta din titlul ce este deasupra; întru această zi adică: "Soborul Arhanghelului Gavriil în Adin". Iar părinţii de atunci făceau sobor, praznic şi liturghie în fiecare an la chilia Adin întru pomenirea minunii, cinstind şi mărind pe Arhanghelul Gavriil, care precum din început până în sfârşit a stat dumnezeiesc cântăreţ al Născătoarei de Dumnezeu şi hrănitor, slujitor şi vesel binevestitor al ei. Aşa a servit şi spre a descoperi cântarea aceasta a Maicii lui Dumnezeu, căci numai lui i se cuvine această slujbă.

    După ce a venit bătrânul de la priveghere, şi a intrat în chilie, a început ascultătorul lui a cânta: "Cuvine-se cu adevărat...", după cum îngerul îi poruncise, şi a arătat bătrânului său şi lespedea cu îngerească scrisoare săpată. Iar el, acestea auzind şi văzând, a rămas uimit de această minune. Deci luând amândoi lespedea aceea scrisă de înger, au mers la Protatos şi au arătat-o la cel mai întâi al Sfântului Munte şi la ceilalţi bătrâni ai obştescului Sinod, povestindu-le toate cele ce se făcuseră. Iar ei au slăvit cu un glas pe Dumnezeu şi au mulţumit Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoarei, pentru această preamărită minune. Şi îndată au trimis lespedea în Constantinopol, la patriarhul şi la împăratul, însemnându-le prin scrisori toată cuprinderea acestei minuni ce s-a făcut.

    De atunci cântarea aceasta îngerească s-a dat în toată lumea ca să se cânte Maicii lui Dumnezeu, de către toţi ortodocşii. Iar sfânta icoană a Născătoarei de Dumnezeu ce se afla în biserica chiliei aceleia, în care s-a făcut această minune, a fost adusă de către părinţii Sfântului Munte în biserica Protaton, şi acolo se află până astăzi, aşezată în sfântul altar deasupra sfinţitului scaun cel de sus. Pentru că înaintea icoanei acesteia s-a cântat întâi de către Arhanghelul Gavriil cântarea aceasta. Iar chilia aceea, a început a se numi: "Axion estin", adică "Cuvine-se cu adevărat...", şi valea aceea, în care se află chilia, se numeşte de către toţi până astăzi, Adin, care însemnează "a cânta" sau "cântare". Pentru că în aceasta s-a cântat întâi cântarea aceasta îngerească Maicii lui Dumnezeu.


Dumnezeului nostru slava!



Întru această zi cuvânt din Evanghelia de la Luca, despre bogatul cel fără de nume şi despre săracul Lazăr

    Bogaţilor, milostivi să fiţi, ca să nu moşteniţi toate câte le-a moştenit bogatul acela. Iar voi, cei săraci, lăudând pe Dumnezeu, să răbdaţi necazurile, ca prin ele, să vă învredniciţi de cele ale lui Lazăr săracul. A fost, zice Scriptura, acest Lazăr în Ierusalim, foarte sărac, cuprins de o boală grea şi pe aceasta, Domnul, ca pildă l-a adus. Era, deci, un om bogat, îmbrăcându-se în porfiră şi avea, întotdeauna, la masă, multe bucate şi pahare aurite şi făcea ospeţe în toate zilele. Dar unde este numele bogatului aceluia ? Că nicăieri în Scriptură, nu se poate afla. Că omul, fără milostenie e ca omul fără nume. Iar zgârcenia celor bogaţi este pricina. Atâta slavă şi bogăţie avea, iar numele nu i se poate afla, că era ca un pom cu multe frunze, dar fără de roadă. Iar săracul acela, Lazăr, zăcea bolnav pe gunoaie, înaintea porţilor bogatului, dorind să se sature din fărâmiturile pe care le mâncau câinii lui. Nici doctor nu avea, doar câinii îi lingeau rănile lui. Însă întru unele ca acestea fiind, Lazăr n-a cârtit împotriva nemilostivirii şi neomeniei şi zgârceniei bogatului. Iar la moarte, de atâta cinste s-a învrednicit, încât a fost dus de îngeri în Împărăţie. Dar a murit şi bogatul şi l-au îngropat. Este adevărat că viu fiind el, îngropat era sufletul lui, că îşi purta trupul ca un mormânt, iar după ce a murit s-a pogorât în iad.

    Deci ridicându-şi ochii să din iad, fiind în osândă, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr cu dânsul şi strigându-l a zis: "Părinte Avraam, miluieşte-mă şi trimite pe Lazăr, ca să-mi răcorească limba cu vârful degetului său, că mă ard în văpaia aceasta." Dar, oare, pentru ce n-a văzut pe Lazăr, lângă alt Drept, ci lângă Avraam ? Pentru aceea că Avraam a fost iubitor de străini, şi pe cei ce treceau îi aducea în casa sa. Iar bogatul acela, nici pe străinul ce zăcea în curtea sa nu l-a văzut. Dar Avraam a răspuns: "Fiule, adu-ţi aminte că tu ţi-ai luat cele bune în viaţa ta." Iată ce înţelepciune avea Dreptul, că nu i-a zis: "Nemilostivule şi răule la inimă.", ci i-a răspuns: "Adu-ţi aminte, că tu, în viaţa ta, pentru puţinul bine ce ai făcut, multă îndestulare şi slavă ai luat. Iar Lazăr, pentru puţinele lui păcate, a răbdat relele acelea şi acum, se mângâie, iar tu eşti ars în văpaie. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare." Prin aceasta se arată despărţirea păcătoşilor de cei drepţi, pentru că despărţite au fost şi voile lor. Încă şi aceasta să se ştie, că cel ce a asuprit, vede pe cel asuprit de el în ce fel de slavă se află este. Iarăşi a zis: "Rogu-mă ţie, părinte Avraame să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în osânda aceasta." N-a primit ce a cerut, pentru sine, bogatul cel zgârcit, pentru aceea face acum mijlociri pentru fraţii săi. La care Avraam a zis: "Au legea şi proorocii şi învăţătorii cei mulţi." Iar bogatul a zis: "Nu părinte. De vreme ce şi eu însumi, auzind Scripturile, nu le credeam, ci le socoteam basme." Că el însuşi nu ascultase Scripturile. Dar a zis: "De va învia cineva din morţi, vor crede." Ca şi cum sunt unii ca aceştia, care zic: "Cine ştie cele din iad ? Sau cine ne-a spus nouă, venind de acolo ? Dar să auzim cuvintele lui Avraam: "Dacă nu ascultă învăţăturile Scripturii, apoi nici de-ar veni cineva din morţi, nu vor crede." Că aceasta, cu adevărat, au făcut şi cei necredincioşi, de vreme ce nu ascultau Scripturile, apoi, nici pe cei înviaţi din morţi, nu i-au crezut. Că, şi pe Lazăr, vroiau să-l ucidă, pe care Hristos îl înviase din morţi. Şi în vremea răstignirii, deşi mulţi morţi au înviat, ei au făcut lucruri mai cumplite. Pentru că, pe Apostolii cei ce credeau în Hristos, i-au bătut.

    Că de ar fi fost venirea aceasta din morţi de folos pentru credinţă, apoi adeseori, ar fi făcut Domnul aceasta. Însă, acum, mai de folos decât toate, este ca să cunoaştem adevărul din Scriptură, că altfel i-ar fi înşelat diavolul cu nălucirile sale, dar nouă ne-a dat Domnul Scriptura, spre întărire. Precum lumina pe toţi îi luminează, aşa şi Scriptura, pe noi, pentru că Scriptura toate cursele vrăjmaşului le dezgoleşte şi de aceea, ascultând-o ne vom mântui.

    Dumnezeului nostru, slavă!


Dumnezeului nostru slava!



Întru această zi cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur despre alegerea episcopilor.

    Deci, să urmăm şi noi pe cei ce fug de dregătorii. Căci, acum, nu mai îndrept cuvântul meu către toţi, ci numai către cei ce doresc dregătorii. Dacă crezi că lui Dumnezeu este alegerea, apoi, să nu cârteşti, pentru că împotriva Lui cârteşti şi împotriva Lui te mânii, că El este cel ce a ales, şi, dacă El a ales, iar tu cârteşti împotriva Lui, faci acelaşi lucru ca şi Cain. Pentru că i se cădea lui să primească ceea ce era plăcut lui Dumnezeu. Iar el, în loc să cinstească mai întâi jertfa fratelui său, mâniindu-se, a cârtit, deci i se cădea să se umilească. Însă eu, nu pentru aceasta voi grăi astăzi. Ci, precum ştie Dumnezeu, să rânduiască spre folos, după purtarea Lui de grijă. Că, de multe ori, cu obiceiurile tu eşti mai blând, dar n-ai fost ales. Iarăşi, îţi este ţie viaţa fără de prihană şi inima largă, dar în Biserică nu numai de aceasta este trebuinţă. Mai este, încă, şi într-alt chip, că unii, şi la alte lucruri sunt destoinici. Au, nu vezi câte descoperiri, de acestea, a făcut Dumnezeiasca Scriptură? Pentru care pricină, s-a cercetat lucrul acesta? Pentru că, adică, nu ca la o dregătorie şi folosire venim, fraţilor, la vrednicia de episcop, sau ca la o cinste şi odihnă. Că de ai fi ştiut că episcopul este dator tuturor, purtând sarcinile tuturor, căci alţii au iertare când se mânie, iar el, nicidecum; căci, alţii greşind, au îndreptăţire, iar el nu are. Aceasta, de ai fi ştiut, apoi, nu te-ai fi sârguit la dregătoria aceasta, nici nu ai fi alergat după ea. Pentru că, de episcop vorbesc toţi şi de toţi este el judecat, şi de înţelepţi şi de cei de rând. Cu griji, în fiecare zi, se scoală, şi le are pe ele în fiecare noapte.

    Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.


Dumnezeului nostru slava!

Sursa: Blogul lui CONSTANTIN DIBOŞ - Proloagele 11 iunie


Despre pacatul avortului si gravitatea lui FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE