Maica Domnului Icoana
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu,
cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii,
care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut,
pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!

Luna iunie în 19 zile: pomenirea Sfântului Apostol Iuda (80).

    Sfântul Apostol Iuda este unul din cei doisprezece Apostoli, ales chiar de Mântuitorul, să-i fie martor şi propovăduitor pe pământ, al Patimilor şi Învierii Lui, şi să vestească dumnezeiasca Lui învăţătură, chemând pe toţi oamenii.

    Nu se ştie, aproape nimic, din viaţa acestui Sfânt Apostol, mai înainte de chemarea sa de către Mântuitorul. Sfintele Evanghelii pomenesc numele lui, doar când numără ceata celor doisprezece ucenici ai Domnului. Nu ştim însă nici unde locuia, nici cu ce se îndeletnicea. Este mai presus de orice îndoială, că era din unul din oraşele Galileii. Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu îl numesc Levi şi Tadeu. Avea mare râvnă pentru Hristos şi dorea ca toată lumea să-L cunoască pe Iisus ca adevăratul Dumnezeu, venit pentru mântuirea noastră. Că a zis către Domnul: "Doamne, ce s-a întâmplat, că vrei să Te arăţi nouă şi nu lumii."(Ioan, 14,22) o întrebare care arată limpede dorinţa fierbinte, ca toţi să-l cunoască pe Mântuitorul, să-L iubească şi să se mântuiască.

    Tradiţia Bisericii ne spune că, după Înălţarea Domnului, Apostolul Iuda a propovăduit , mai întâi, Evanghelia în Ideea, în Galileea şi în Samaria, apoi în cetăţile Arabiei, Siriei şi Mesopotamiei, şi, mai pe urmă, s-a dus în Edesa, la regele Avgar, ca să-l tămăduiască. Se ştie că Sfântul Apostol Iuda Tadeul a vestit cuvântul Evangheliei şi în Persia. Nu el, ci alt Iuda, unul din cei şaptezeci de ucenici, Iuda, "ruda Domnului", este scriitorul Epistolei soborniceşti a lui Iuda, din Noul Testament. A sfârşit, fiind spânzurat şi săgetat de necredincioşi. Şi şi-a dat sufletul lui Dumnezeu, la Ararat, în Armenia.

   

Dumnezeului nostru slava!
 
 

Întru această zi, pomenirea Preacuviosului şi de Dumnezeu purtătorului, Părintele nostru Paisie cel Mare (370).

    Acest de trei ori fericit, Cuviosul şi purtătorul de Dumnezeu, Părintele nostru Paisie cel Mare era, de neam, din Egipt, de unde era şi Moise, văzătorul de Dumnezeu. Născut a fost din părinţi cinstiţi de Dumnezeu, învăţaţi în credinţa lui Hristos şi, fiind împodobiţi şi cu celelalte străluciri, ei l-au învăţat, cu stăruinţă şi pe fiul lor sporirea în cele dumnezeieşti şi omeneşti. După moartea tatălui său, acest fericit copil, a rămas, mai mic decât ceilalţi fraţi la mama lor. Acesteia, fiind foarte amărâtă, i s-a arătat un ceresc înger, spunându-i bună-sporirea copilului şi zicându-i: “Pe fiul tău, Paisie, l-a ales Domnul, ca să slăvească şi să laude sfânt numele Lui, cel lăudat în vecii vecilor. Acesta este plăcut lui Dumnezeu. “ Şi, aceasta zicând îngerul l-a apucat pe Paisie de mână. Iară mama a răspuns cerescului înger: “Toţi copiii mei, ai lui Dumnezeu sunt, dar facă-se mila Domnului, spre noi.” Şi, deşteptându-se, s-a minunat de acel vis.

    Deci, după ce s-a făcut copilandru, prea marele şi fericitul între cuvioşi a fost tuns monah, de Cuviosul Pamvo, de către care, sfătuit fiind să nu se uite la faţa oamenilor trei ani, a petrecut neuitându-se în sus, ci avându-şi capul plecat, în jos. Şi, dându-se la petrecerea sihăstrească, întru atâta a covârşit pe toţi, încât vorbea împreună cu Hristos, şi-I spăla picioarele Lui. Şi îndată s-a făcut nevoitor, în vieţuirea cea mai presus de om. Şi a ajuns la cea mai înaltă culme a nevoinţei. Iar, despre vestitele lui bunătăţi şi despre minunata vieţuire, cea întocmai cu a îngerilor, precum şi despre minunile sale, va citi cel ce doreşte să ştie, în cartea numită Noul Evloghion. Pentru care, pe scurt, zicem, iubitorilor de prăznuire, doar atâta că acest fericit, aflându-se cu trup muritor, s-a ridicat mai presus de trup.

    Deci, ajungând la bătrâneţi preaadânci, s-a mutat către Domnul, în ceruri, unde, înpreună cu îngerii, cântă Ţiitorului a toate, cântarea cea întreit sfântă A căruia pomenire, cu credinţă, săvârşind, pentru rugăciunile lui, să ne fie nouă să ne învrednicim veşnicilor bunătăţi şi fericirii celei veşnice. Amin.

   

Dumnezeului nostru slava!
 
 

Întru această zi, povestirea unui oarecare pustnic, despre viaţa Preacuviosului Părintelui nostru Paisie cel Mare.

    În părţile Siriei era un nevoitor, împodobit, cu multe fapte bune. Acesta, rugându-se odată, a ajuns într-un gând ca acesta: „Oare s-a făcut asemenea cu cineva din cei ce ai bineplăcut lui Dumnezeu?” Şi, gândind unele ca acestea, a auzit un glas de Sus, zicându-i: „Du-te în Egipt şi acolo vei afla un nevoitor, Paisie cu numele, care a câştigat smerenia şi dragostea, cea către Dumnezeu, asemenea cu tine.” Iar acel cinstit bătrân, n-a pregetat, nicidecum pentru lungimea drumului, ci a pornit, îndată, să meargă în Egipt. Şi, ajungând la muntele Nitriei, întreba unde se află Paisie. Şi, fiindcă numele lui Paisie era cunoscut de toţi, nu i s-a ascuns bătrânului locul chiliei lui Paisie, şi nici lui Paisie nu i-au ascuns venirea bătrânului. Şi cum a intrat bătrânul în pustie şi se ducea drept la Paisie, îndată, şi Paisie l-a întâmpinat în drum cunoscându-se între ei, prin dumnezeiescul dar, s-au îmbrăţişat, cu bucurie, şi şi-au dat sărutarea cea în Hristos. Apoi, ducându-se la chilia lui Paisie şi rugându-se, s-au aşezat. Şi bătrânul, începând a grăi către dumnezeiescul Paisie, vorbea în limba sirienilor, dar Paisie fiind egiptean, ştia numai această limbă. Deci, întristându-se mult, că nu înţelegea cuvintele, cele de suflet folositoare, ale bătrânului. Paisie, îndată, înălţând la cer ochii şi mintea sa, a suspinat din adâncul inimii şi a zis: „Fiule al lui Dumnezeu şi Cuvinte, dă-mi darul Tău mie, robul Tău, ca să cunosc graiul cuvintelor bătrânului.” Şi, printr-o minune de grabnică cercetare a Domnului, îndată, a început a vorbi şi înţelege limba siriacă.

    Drept aceea, vorbind mult, şi-au povestit unul altuia arătările pe care s-au învrednicit, fiecare, a le avea şi despre părinţii, cu care au vorbit şi au petrecut, şi ce fapte bune aveau acei părinţi. Şi erau plini de bucurie, amândoi, pentru o împreună vorbire ca aceasta. Iar după ce au trecut 6 zile, şi au sfârşit câte aveau să vorbească şi dorea bătrânul să se întoarcă la locul său, atunci, Paisie a chemat pe ucenicii săi şi le-a zis: „Iată, aici,o preaiubiţi fii, om sfânt, din cei desăvârşiţi în fapta cea bună, plin de Duhul Sfânt şi de dumnezeiesc dar. Deci, luaţi toţi binecuvântarea lui, cu evlavie, ca să o aveţi, ca turn de strajă, împotriva vrăjmaşilor.” Şi, îndată, au căzut toţi la pământ şi, închinându-se, precum se cădea acelui sfânt bătrân, cereau fierbinte rugăciunile şi binecuvântarea lui. Şi acela, făcând rugăciuni pentru dânşii, i-a binecuvântat şi, luându-şi ziua bună de la toţi, a plecat. Iar, după puţină vreme, a venit la marele Paisie, un pustnic, iar ucenicii Cuviosului Paisie îi ziceau lui: „O părinte, mare câştig ai fi avut, dacă ai fi venit cu puţin mai înainte. Că un dumnezeiesc om a venit la noi, din Siria, strălucit şi cu mintea şi cu inima, care după ce ne-a întărit prin cuvintele mântuitoare, a plecat cu puţin mai înainte. Şi dacă vrei să-l ajungi, să ştii că nu e departe.” Şi, alergând pustnicul, ca să-l ajungă, dumnezeiescul Paisie i-a zis: „Stai, că acela, acum a trecut mai mult de 18 mile, ducându-se pe un nor, la chilia sa.” Şi, auzind acestea, s-au minunat toţi şi au slăvit pe Dumnezeu.

    Deci, fiindcă vestea despre Cuviosul Paisie s-a auzit aproape în toată lumea, și îndemna pe iubitorii de faptă bună să meargă să-l vadă și să ia binecuvantarea lui, pentru aceasta, și Cuviosul Pimen cel Mare, între parinți, fiind încă tânar întru acea vreme, și mult dorind a-l vedea, s-a dus la Cuviosul Pavel, și-l ruga să meargă împreună la marele Paisie, fiindcă Pavel era cunoscut și prieten al lui Paisie și mergea adesea, la dânsul. Iar părintele nostru Pavel, i-a zis: "Mă sfies, fiul meu, să te duc la el, fiindcă ești tânăr, iar acela este înalt la fapta bună și simplu și nu ne putem duce la dânsul, la întamplare, ci, cu multă chibzuire și cucernicie. Și, nu oricând, ci la vreme potrivită să-l întâmpinăm, pentru folosul nostru." "Ci, eu i-a zis Pimen, voi rămane afară de chilia lui, când vom merge. Și, numai de voi auzi dumnezeiescul lui glas, vorbind cu tine, voi lua covârșitoare bucurie și voi cunoaște mare dar. Iar, de va fi cu anevoie a auzi glasul lui, chiar și numai de voi pipai chilia lui, voi dobândi mântuire. Ci, când vei ieși din chilia lui, voi săruta picioarele tale, care au călcat pământul acela, pe care calcă frumoasele picioare ale lui și prin aceasta, voi dobândi bogată binecuvântare."

    Acestea zicându-le Pimen, s-a minunat Cuviosul Pavel de smerenia lui și de multa credinţă ce avea în Paisie și, luându-l cu el, s-au dus la Paisie. Și, ajungând la chilia lui, Pavel, singur, a intrat înlăuntru, iar dumnezeiescul Paisie, prietenește și părintește primindu-l, la întrebat despre Pimen. Iar Pavel i-a spus că a rămas afară, că se sfiește a intra înauntru. Iar el a poruncit să intre și a zis către Pavel: "Nu-i bine a opri, pe unii ca aceștia, și să rămână afară, când vin către noi, că aceștia lesne merg la cer, zice Mântuitorul nostru." Acestea zicând, a îmbrățișat pe tânăr și binecuvântându-l i-a zis: "Să-ți aduci aminte, o preaiubite Pavel, că acest tânar va mântui sufletele multor oameni și mulți, prin el, se vor învrednici a dobândi Raiul. Că mâna Domnului este peste el și îl păzește și-l povățuiește la dumnezeieștile porunci." Apoi, a pus peste dânsul mâinile sale și, binecuvântându-l, l-a trimis, înapoi, împreună cu Pavel. Iar acesta, câștigând ceea ce dorea, slăvea mult pe Dumnezeu.

   

Dumnezeului nostru slava!
 
 

Întru această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan Sihastrul, din Limonar (sec. VI).

    Ne-a spus nouă (lui Ioan și lui Sofronie) ava Dionisie, preaiubitul și păzitorul de vase al bisericii din Ascalon, despre Ioan Sihastrul, zicând: "Mare, prin viața lui era bărbatul acela pentru veacul cel de acum, și lui Dumnezeu foarte plăcut. Și viețuia în hotarele satului Schustra, care era departe de Ierusalim, ca la 20 de stadii. Și avea starețul, în peștera sa, chipul Preacuratei, Stăpânei noastre, Născatoarea de Dumnezeu și Pururea fecioarei Maria, având, în brațe, pe cel mai înainte de veci Prunc, pe Hristos, Dumnezeul nostru. Și starețul, când vrea să se ducă undeva, ori în pustie, departe, ori la Ierusalim, ca să se închine cinstitei Cruci și la mormântul lui Hristos și să cerceteze Sfintele locuri, sau la muntele Sinaiului, ca să se roage, sau la Sfinții mucenici, care se aflau departe de Ierusalim, căci îi plăcea starețului să dea cinstire sfinților, și umbla, uneori, în Efes, la mormântul Sfântului Evanghelist Ioan, și, uneori, la Sfântul Teodor, în Evhaita, iar, alteori, la Sfânta Tecla, în Seleucia Isauriei, alteori, la Sfântul Serghie, în Sarafas, uneori, la unul, iar, alteori, la alt Sfânt, deci, oricând se ducea, își pregătea în peștera sa, candela, înaintea chipului Preacuratei Născatoarei de Dumnezeu și o aprindea, precum îi era obiceiul, și, stând la rugăciune, se ruga lui Dumnezeu, ca să-i îndrepteze calea lui și, privind icoana Născatoarei de Dumnezeu, grăia: "Prea curată Stapană, Născatoare de Dumnezeu, pentru că plec în călătorie îndepărtată, întru care multe zile am să zăbovesc, tu, singură să ai grije de candela ta și, nestinsă, după a mea rugăciune să o păzești, până ce mă voi întoarce. Că eu, având ajutorul tău, împreună-călător cu mine, mă duc pe drumul, la care m-am gândit." Acestea zicându-le, spre Sfânta icoană, se ducea pe drumul său și trei, iar, alteori, cinci sau șase. Și, întorcându-se, afla, întotdeauna, candela plină, arzând, precum o lăsase, și niciodată n-a aflat-o pe ea stinsă.

    Și încă ne-a spus nouă Dionisie, preotul, că acest părinte Ioan, umblând odată în hotarele satului aceluia, unde era peștera lui, a întâlnit un leu mare, mergând în calea lui, la un loc foarte strâmt, între două șiruri de spini, cu care locuitorii își îngrădeau țarinile lor. Și atât de strâmtă era calea aceea, încât, un om pe jos, și nepurtând nimic cu el abia putea să treacă printre acei spini. Și, când amândoi, starețul și leul, s-au apropiat unul de altul, starețul nu-i da cale leului, nici leul, pentru strâmtorarea locului, nu putea să se întoarcă din cale, nici să treacă ei, unul pe lângă altul, nu era cu putință. Și leul, văzând pe plăcutul lui Dumnezeu, că nicidecum nu vrea să se întoarcă, ci să treacă pe calea care era înainte, a stat de-a stânga starețului, pe picioarele cele dinapoi și pe gardul acela, cu greutatea trupului său, lărgindu-l puțin. Și a făcut Sfântului cale slobodă și a trecut starețul pe lângă leu, atingându-se, cu spatele lui, de pieptul leului; și așa, s-au dus fiecare în calea sa.

    La acest ava Ioan a venit un frate și, văzând că în peștera lui nu se afla nimic, i-a grăit lui: "Cum petreci aici, ava, neavând cele de trebuință pentru viață?" Răspuns-a bătrânul: "Fiule, peștera aceasta este neguțătorie duhovnicească; dă și ia. Dă lucrul de mână și ia pe cele trebuincioase." Și așa, acest plăcul al lui Dumnezeu părinte, viețuind în pustniceștile sale nevoințe și osteneli, ani îndestulați, s-a dus la Domnul și s-a numărat în ceata Sfinților, celor ce stau înaintea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Unuia în Treime, Dumnezeului nostru, Căruia I se cuvine, slava în veci. Amin.

   

Dumnezeului nostru slava!
 
 

Întru această zi, cuvânt despre cinstea preoțească.

    Voiți, oare, să stiți cât de mare este cinstea si puterea preoțească? Cugetați la Botez, care spală păcatele tuturor si face să ne nastem din Dumnezeu. Pentru că, de la păcat, prin pocăință, ne-am născut a doua oară. Si vezi, cât de mare este cinstea pe care le-a dat-o lor Dumnezeu si cât de mare darul, pentru că, prin punerea mâinilor lor, vine binecuvântarea peste noi. Drept aceea, si fac rugăciune pentru toți, că, pentru toți, au să dea seama. Deci, acestea socotindu-le, fraților, să nu vă împotriviți întru nimic preoților, pentru că sunt slugi ale lui Dumnezeu si înainte-stătători, ci, să le faceți lor vrednică cinste si, după poruncile lor, fără de abatere, să umblăm, ca să câstigăm mântuire si mostenitori să fim cerestilor bunătăți.

   

Dumnezeului nostru slava!
 
 

Întru această zi, cuvânt din Pateric.

    Un preot oarecare a fost oprit, de episcopul său, ca să nu facă dumnezeiasca Liturghie. Si, i s-a întâmplat să se ducă într-un sat, pentru oarecare trebuință si după plecarea lui, s-a mutat episcopul din viață. Deci, fiindcă preotul era sub canon, s-a întristat mult, si, nepricepând ce va face, a mers la Constantinopol si, ducându-se la un oarecare episcop, om al lui Dumnezeu, i-a mărturisit lui lucrul acesta. Iar episcopul i-a zis lui: „Arată-mi mie gresala ta. Si, dacă, pe nedrept te-a oprit episcopul tău îți voi da eu ție, dezlegare de acel canon”. Iar preotul, a zis către dânsul: „M-a trimis pe mine la o oarecare trebuință, stăpâne, si nu mi-a fost cu putință să o îndeplinesc. Si, mâniindu-se, m-a pedepsit.” Deci, episcopul ia zis: „Gresala ta, fiule, precum spui, nu-i nimic si, fără de pricină, te-a oprit episcopul tău. Dar, măcar că lucrul acesta este asa, pe cât socotesc, nu se cade ca unul să lege, iar altul să dezlege. Însă, cum va voi Domnul, asa va face, pentru tine.” Si, luând episcopul pe preot, au mers la o mănăstire si au spus egumenului si fraților cele ce i s-au întâmplat preotului. Deci, le-a zis lor: „Rogu-vă pe voi, părinților sfinți, să vă osteniți săptămâna aceasta pentru domnul, cu priveghere, cu post si cu rugăciune, si Dumnezeu, pentru rugăciunile voastre, va milui pe preotul acesta, fiind despărțit de Biserică, fără dreptate.” Iar ei au zis: „Precum ai poruncit, stăpâne, asa vom face, cu rugăciunile tale.” Însă, a rămas si episcopul, cu preotul, acolo, postind, cu priveghere si cu rugăciuni si cu sfărâmarea inimii. Iar, după ce s-a sfârsit săptămâna, către dimineață, în vremea slavosloviei, s-a arătat episcopul, cel ce pedepsise pe preot, stând în mijlocul părinților si cântând împreună cu ei. Iar episcopul, văzându-l pe el, a zis preotului: „Oare, îl cunosti pe acesta, ce stă cu noi?” Iar preotul a zis: „Da stăpâne, episcopul meu este.” Apoi i-a zis lui: „Mergând, închină-te lui, ca să iei iertare.” Deci, mergând, preotul a căzut la picioarele lui, zicând: „Iartă-mă, stăpâne, pentru Domnul.” Iar episcopul i-a răspuns, de trei ori: „Dumnezeu să te ierte, fiule.” Si, după ce a zis aceasta, s-a făcut nevăzut. Deci, episcopul, împreună cu egumenul si cu frații, văzând semnul ce se făcuse, au proslăvit pe Dumnezeu, Cel ce face minunate si nenumărate minuni. A Căruia este slava, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.


 

Dumnezeului nostru slava!



Despre pacatul avortului si gravitatea lui FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE